VIDEO Parlament/Florin Cîţu: Rusia trebuie izolată complet din punct de vedere economic
Rusia trebuie izolată complet din punct de vedere economic, a declarat, luni, preşedintele Senatului, Florin Cîţu, în plenul Camerelor reunite ale Parlamentului.
"Domnule preşedinte Zelenski, este o onoare să vă ascultăm astăzi, în Parlamentul României. Mulţumesc că mi-aţi acceptat invitaţia de a susţine acest discurs. (...) Domnule preşedinte Zelenski, sunteţi un erou, nu doar în Ucraina, ci şi în România, cred că şi în toate statele care respectă principiile şi valorile democratice. Curajul şi perseverenţa de care aţi dat dovadă, în această perioadă dificilă pentru Ucraina, ne inspiră pe toţi, ne motivează să fim mai uniţi, pentru că doar împreună putem reuşi tot ceea ce ne-am propus şi doar împreună putem învinge", a afirmat Florin Cîţu.
Potrivit acestuia, toată Europa trebuie să facă mai mult, pentru că "în fiecare oră (...) în Ucraina sunt asasinaţi copii, bătrâni, femei, civili nevinovaţi".
"Domnule preşedinte Zelenski, am fost şi voi rămâne unul dintre cei mai vehemenţi contestatari ai politicii promovate de Putin. Războiul declanşat de acesta nu are justificare şi avem datoria să-l oprim prin toate mijloacele. Asta înseamnă că Rusia trebuie izolată complet din punct de vedere economic, Poate că unii cred că este o măsură mult prea dură, dar niciun răspuns nu cred că este suficient de aspru pentru atrocităţile provocate Ucrainei. Şi este important, domnule preşedinte, să aflăm direct de la dumneavoastră despre situaţia critică a Ucrainei", a adăugat Cîţu.
El a subliniat că masacrul de la Bucea nu poate rămâne nepedepsit.
"Este inadmisibil ce se întâmplă acum în Ucraina. Vladimir Putin este un criminal, care sfidează orice lege, orice tratat internaţional, a condus Rusia către un război ilegal. Masacrul de la Bucea nu trebuie să rămână nepedepsit. România a sesizat deja Curtea Penală Internaţională cu privire la infracţiuni de genocid, crime de război şi crime împotriva umanităţii comise pe teritoriul Ucrainei. Domnule preşedinte, prin gestul de astăzi, de a merge în mijlocul ucrainenilor din Bucea, aţi arătat încă odată că sunteţi un adevărat lider pentru poporul dumneavoastră, şi meritaţi tot respectul şi admiraţia conducătorilor de peste tot. De aceea, avem datoria de a nu rămâne pasivi", a mai spus preşedintele Senatului. AGERPRES/(A - autor: Cătălina Matei, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Irina Giurgiu)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministrul Neculăescu, convorbiri în prima zi de mandat cu parteneri și aliați europeni
Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, a avut în prima zi de mandat o serie de convorbiri telefonice cu oficiali europeni din țări partenere și aliate, subiectele majore abordate cu aceștia fiind securitatea comună pe Flancul Estic al NATO, de la Marea Neagră la Marea Baltică, și protejarea libertății de navigație și a rutelor comerciale esențiale pentru
Mihaela-Ilincuța Ștefan-Simion - numită director de cabinet al premierului
Mihaela-Ilincuța Ștefan-Simion a fost numită miercuri în funcția de director de cabinet al prim-ministrului Luca Niculescu. ''Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Mihaela-Ilincuța Ștefan-Simion se numește în funcția de director de cabinet al prim-ministrului, cu rang de secretar
Neculăescu, convorbire cu omologul lituanian: România și Lituania vor deveni și mai apropiate pe Flancul Estic al NATO
Marea Neagră și Marea Baltică sunt în prima linie pe Flancul Estic al NATO, iar România și Lituania vor deveni în această zonă și mai apropiate și mai bine conectate, a declarat, miercuri, ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu. Șeful diplomației române a avut o convorbire telefonică în cursul zilei cu omolo
Niculescu: Cultura nu e un domeniu secundar, ci o sursă reală de dezvoltare a societății pe termen lung, alături de educație
Cultura nu este un domeniu secundar, ci o sursă reală de dezvoltare a societății pe termen lung, alături de educație, a afirmat, miercuri, premierul Luca Niculescu, cu ocazia participării la preluarea mandatului la Ministerul Culturii de către Ioana Ciocan. 'Îi mulțumesc fostului ministru, Andras Istvan Demeter, pentru activitatea de
Neculăescu, discuție cu omologul leton: România și Letonia sunt aliați apropiați, ferm angajați în securitatea euro-atlantică
România și Letonia sunt aliați apropiați, ferm angajați în securitatea euro-atlantică, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu. Acesta a discutat miercuri cu omologul leton, Baiba Braze, în prima sa zi la Ministerul Afacerilor Externe. ''Schimb valoros astăzi cu Braze Baiba. Români
Dan Barna a fost reales vicepreședinte al grupului parlamentar Renew Europe
Europarlamentarul Dan Barna a fost reales vicepreședinte al grupului parlamentar Renew Europe, informează Uniunea Salvați România (USR). 'La jumătatea mandatului de europarlamentar, Dan Barna s-a bucurat din nou de încrederea colegilor și va continua să coordoneze activitatea colegilor Renew din cele șase comisii cu componentă tematică de aface
Mureșan nu se plânge de 'arbitrajul' președintelui în criza politică: 'Trebuie să câștigăm nu cu 1-0, ci cu 3-0 la următoarele alegeri parlamentare'
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul Siegfried Mureșan (PNL), desemnat recent pentru funcția de premier, dar al cărui guvern nu a obținut voturile necesare învestirii în Parlament, a declarat miercuri, la Strasbourg, că nu se va plânge de modul în care președintele Nicușor Dan 'a arbitrat' criza po
MAE/ Atenționare de călătorie: Serbia - restricții ale traficului auto în Belgrad
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Serbia că, în data de 22 octombrie, în Belgrad, sunt anunțate mai multe evenimente cu caracter public care vor conduce la impunerea de restricții ale traficului auto, închiderea unor artere importante de circul
Siegfried Mureșan: Premierul este vulnerabil la populismul cunoscut al PSD; riscul e mare ca PSD să înceapă risipa
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Premierul Luca Niculescu este vulnerabil la 'populismul cunoscut al PSD', în ciuda eventualelor sale bune intenții, și riscul e mare ca PSD să înceapă risipa banului public și să pericliteze stabilizarea obținută cu greu, a declarat miercuri, la Strasbourg, pentru AGERPRES, eurodeputatul
Premierul Niculescu a discutat cu omologul bulgar despre coordonarea față de provocările din regiunea Mării Negre
Premierul Luca Niculescu a avut miercuri o convorbire telefonică cu omologul său bulgar, Rumen Radev, discuțiile fiind axate pe consolidarea coordonării bilaterale, ca răspuns la provocărilor actuale de securitate și conectivitate din regiunea Mării Negre. 'Am avut o conversație telefonică foarte bună cu prim-ministrul Bulgariei, Rumen Radev. Am discutat m
Dan Reșitnec - eliberat, la cerere, de la SGG; Petru Farago preia atribuțiile până la numirea conducătorului instituției
Secretarul general al Guvernului, Dan Reșitnec (USR), a fost eliberat, la cerere, din funcție, atribuțiile acestuia fiind preluate de Petru Farago, secretar general adjunct, până la numirea conducătorului instituției. Decizia, semnată de premierul Luca Niculescu, a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial. '&
Dominic Fritz: Foarte mulți alegători ai lui Nicușor Dan ne spun că sunt dezamăgiți
Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat miercuri că foarte mulți alegători de-ai președintelui Nicușor Dan se declară 'dezamăgiți'. El a precizat că nici USR nu mai are aceeași relație cu președintele. 'Foarte mulți alegători ai lui Nicușor Dan ne spun că sunt dezamăgiți și că au dat votul lor, mai ales în
Luca Niculescu: România trebuie să treacă definitiv de la diplomația participării la diplomația proiectelor
România trebuie să treacă definitiv de la diplomația participării la diplomația proiectelor, iar politica externă trebuie să producă rezultate concrete pentru economia românească: investiții atrase, exportatori sprijiniți și noi oportunități pentru companiile românești, a afirmat premierul Luca Niculescu. Acesta a punctat, într-o postar
Țoiu declară că în mandatul său a fost mărită rețeaua consulară și au fost suplimentate resursele financiare
Fostul ministru al Afacerilor Externe Oana Țoiu a declarat miercuri că în mandatul său a fost mărită rețeaua consulară, au fost suplimentate resursele financiare pentru servicii consulare și au fost organizate concursuri pentru a acoperi 'deficitul crunt' de resurse umane. De asemenea, a fost 'întărită puterea diplomați
Fenechiu: Ipotezele că în PNL va fi dihonie foarte mare sunt ușor exagerate; lucrurile au început să se calmeze
Liderul senatorilor liberali, Daniel Fenechiu, a declarat, miercuri, că nu crede că un congres al PNL va avea loc foarte repede, menționând că 'lucrurile au început să se calmeze' și sunt 'ușor exagerate' 'ipotezele' că în partid va fi 'dihonie foarte mare și urmează diverse lucruri'. 'Cu s




