Lege promulgată: Părinţii ce rămân acasă cu copiii aflaţi în carantină sau izolare primesc concediu medical

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate.
"În cazul copilului pentru care s-a dispus măsura carantinei sau a izolării în condiţiile Legii nr. 136/2020, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, asiguraţii pentru care nu se dispune măsura carantinei sau a izolării au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru supravegherea şi îngrijirea copilului în vârstă de până la 18 ani", prevede legea.
Potrivit actului normativ, indemnizaţiile se acordă pe baza certificatului de concediu medical eliberat de medicul curant sau, după caz, de medicul de familie care a luat în evidenţă şi a monitorizat aceste persoane, pentru o perioadă stabilită în funcţie de evoluţia bolii şi durata monitorizării.
Durata de acordare a indemnizaţiei este corespunzătoare numărului de zile calendaristice aferente duratei concediului medical stabilite de medicul curant sau, după caz, de medicul de familie.
"Cuantumul brut al indemnizaţiei este 100% din baza de calcul şi se suportă integral din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate", mai spune legea.
Actul normativ stipulează că în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate vor modifica Normele de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate aprobate prin Ordinul ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 15/2018/1311/2017, cu modificările şi completările ulterioare. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Prezidențiale2025/ Ponta: Am luat decizia de a candida; m-am schimbat mult față de acum 10 ani
Deputatul Victor Ponta a declarat joi că a decis să candideze pentru funcția de președinte al României și și-a prezentat, într-o conferință de presă, principalele teme ale programului său - 'România pe primul loc'. 'Vreau să confirm faptul că am luat decizia de a candida pentru funcția de președinte. (...) Oamenii vor dreptate și
Ciolacu: Două mari companii americane intră în România
Două mari companii americane intră în România, a anunțat joi premierul Marcel Ciolacu, înaintea ședinței de guvern. 'Vreau să marchez faptul că două mari companii americane intră în România. Una preia o fabrică de amidon, alta va lucra la proiectul Neptun Deep alături de Petrom și Romgaz', a precizat premierul. &
Bolojan: România este pregătită să lucreze îndeaproape cu alte țări membre UE
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiță, transmite: România este pregătită să lucreze îndeaproape cu alte țări membre UE pentru a găsi soluții imediate la evoluțiile recente, a transmis, joi, pe X, președintele interimar Ilie Bolojan, după întâlnirea cu președintele Partidului Popular European (PPE), Manfred Weber. Bolojan
Predoiu - întâlnire cu omologii din Bulgaria, Croația și Grecia; a pledat pentru întărirea cadrului juridic european
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a pledat, în cadrul unei întâlniri cu omologii din Bulgaria, Croația și Grecia, pentru întărirea cadrului juridic la nivel european pentru eficientizarea măsurilor de returnare a cetățenilor terți care se află ilegal pe teritoriul UE. Discuțiile purtate miercuri la Bruxelle
Ședință de guvern; proiect de lege privind aprobarea Politicii publice de proprietate privată, pe agendă
Guvernul va aproba în ședința de joi, printr-un proiect de lege, Politica publică de proprietate privată. 'În cuprinsul politicii publice de proprietate privată au fost identificate obiectivul general și obiectivele specifice ale Guvernului, respectiv ale unităților administrativ-teritoriale, în ceea ce privește proprieta
Ilie Bolojan participă la primul Consiliu European în calitate de președinte interimar; va fi dezbătută apărarea europeană
Ilie Bolojan va participa, joi, la primul Consiliu European în calitate de președinte interimar al României. La acest summit special, șefii de stat și de guvern din Uniunea Europeană vor discuta despre sprijinul pentru Ucraina și despre situația apărării europene. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, este invit
Bogdan Mihai Dumea - numit consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului
Bogdan Mihai Dumea a fost numit consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului, printr-o decizie a premierului Marcel Ciolacu, publicată miercuri în Monitorul Oficial. 'Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Bogdan Mihai Dumea se numește în funcția de consilier de stat
Enache: În afara statului de drept, democrația devine anarhică și nu se mai raportează la exigențele valorilor constituționale occidentale
Președintele Curții Constituționale a României, Marian Enache, afirmă că, în afara statului de drept, democrația devine 'anarhică, arbitrară' și nu se mai raportează la exigențele valorilor și principiilor constituționale de tip occidental, 'temelia' oricărui regim democratic. Potrivit unui comunicat al CCR, transmi
Bolojan: O prioritate a României în plan intern trebuie să rămână stabilitatea climatului economic
Președintele interimar Ilie Bolojan a transmis, miercuri, un mesaj cu prilejul celei de-a șaptea ediții a Galei 'Women in Economy', în care afirmă că o prioritate a României în plan intern trebuie să rămână stabilitatea climatului economic. 'Anul 2024 a fost, prin excelență, anul alegerilor globale, iar dina
Ciprian Șerban propune sancționarea deputaților care lipsesc de la ședințe: 5% din indemnizație pentru fiecare zi de absență
Președintele Camerei Deputaților, Ciprian Șerban, a declarat miercuri că a propus modificarea regulamentului, astfel încât deputații care lipsesc de la ședințele de plen și de la cele ale comisiilor să fie sancționați cu reținerea a 5% din indemnizație pentru fiecare zi în care absentează, în prezent această sancțiune fiind de 1% din indemniza
Ambasadorul Franței: Inteligența artificială - foarte importantă pentru transformare, inovație, creativitate (GALERIE FOTO)
Ambasadorul Franței în România, Nicolas Warnery, a declarat, miercuri, că inteligența artificială este foarte importantă pentru transformare, inovație, creativitate și este, de asemenea, un domeniu în care trebuie să favorizezi egalitatea de șanse. Fot
Premierul Ciolacu, invitat la o cină Iftar oferită de ambasadori din OCI și Grupul Arab în România
Ambasadori și trimiși ai țărilor membre ale Organizației Cooperării Islamice (OCI) și ale Grupului Arab în România au oferit marți o cină Iftar la care au participat premierul Marcel Ciolacu și alți înalți oficiali ai Guvernului și parlamentari. ''Vă mulțumim pentru că ne-ați făcut să ne simțim ca acasă. Suntem cu ade
MAE: Atașatul militar, aero și naval al Federației Ruse la București și adjunctul lui - persona non grata
Autoritățile române au decis declararea persona non grata pe teritoriul țării noastre a atașatului militar, aero și naval al Federației Ruse la București, precum și a adjunctului acestuia, pentru desfășurarea de activități care contravin prevederilor Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961, a informat miercuri Ministerul Afacerilor Externe
Camera Deputaților/ Bp: Sesizarea AUR și S.O.S România la CCR privind reducerea numărului de posturi de la Cameră - neîntemeiată
Sesizarea grupurilor parlamentare AUR și S.O.S. România la Curtea Constituțională privind Hotărârea Camerei Deputaților privind reducerea numărului de posturi alocate compartimentelor din serviciile instituției este neîntemeiată, se arată în punctul de vedere adresat Curții de către Biroul permanent al Camerei Deputaților.
Prezidențiale2025/ PNL: Duminică va fi depusă oficial candidatura lui Crin Antonescu
Partidul Național Liberal anunță că, în cursul zilei de duminică, va fi depusă oficial candidatura lui Crin Antonescu pentru alegerile prezidențiale din luna mai. ''Singurul candidat pentru care PNL a strâns și încă mai strânge semnături de susținere pentru alegerile prezidențiale este candidatul Alianței 'R