VIDEO Klaus Iohannis: Deja NATO a aprobat grupul de luptă care va fi poziţionat în România
NATO a aprobat grupul de luptă care va fi poziţionat în România, a declarat, joi, preşedintele Klaus Iohannis, înainte de a participa la Summitul extraordinar al Alianţei Nord-Atlantice, care se desfăşoară la Bruxelles.
Imagine: Administrația Prezidențială
"Avem o veste foarte bună, (...) deja NATO a aprobat grupul de luptă care va fi poziţionat în România. Este acel grup de luptă pe care l-am solicitat", a afirmat şeful statului, care a subliniat importanţa consolidării Flancului estic al Alianţei.
El a amintit că Franţa va fi naţiune-cadru pentru acest grup. "Urmează negocieri în cadrul NATO, pentru a vedea cine mai trimite trupe în acest grup de luptă, dar sunt foarte bucuros că s-a decis atât de repede deja", a precizat preşedintele.
Potrivit lui Iohannis, acest grup de luptă este "un început foarte bun". "Voi insista în continuare că Flancul estic al NATO trebuie consolidat mai bine. Noi avem în momentul de faţă tot felul de formate, forward presence, tailored presence. Eu cred că trebuie să fim conştienţi de unde vine agresiunea, agresorul este Rusia, şi noi trebuie să construim o apărare foarte solidă şi serioasă pe Flancul estic. Sigur, grupul de luptă este un început foarte bun, dar, după părerea mea, este nevoie în continuare de consolidarea posturii NATO pe Flancul estic, echilibrarea Flancului estic", a arătat el.
Preşedintele Iohannis a adăugat că, în momentul în care toate detaliile militare sunt "clarificate", vor fi anunţate coordonatele grupului de luptă din ţara noastră. AGERPRES/(A - autor: Oana Ghiţă, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
Citeşte şi:
Preşedintele Iohannis şi premierul Ciucă - la summitul extraordinar al NATO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Consiliul Național de Conducere al AUR a adoptat în unanimitate rezoluția intitulată 'România este guvernată spre o prăpastie'
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a adoptat în unanimitate sâmbătă, în cadrul Consiliului Național de Conducere reunit la Drobeta-Turnu Severin, rezoluția intitulată 'România este guvernată spre o prăpastie'. Potrivit unui
Parlament bicameral și limitarea la două mandate a conducerilor instituțiilor publice - printre prioritățile legislative ale AUR
AUR și-a stabilit, sâmbătă, prioritățile legislative pentru sesiunea parlamentară ordinară care va începe marți, iar printre acestea se numără Parlament bicameral cu 300 de parlamentari, alegerea primarilor în două tururi de scrutin și limitarea la două mandate a conducerilor instituțiilor publice, pentru a împiedica transformarea unor funcții
Parteneriatul Strategic cu SUA și întărirea prezenței NATO - discutate de Oana Țoiu cu senatorul american Mike Rogers
Parteneriatul Strategic cu SUA și întărirea prezenței NATO au fost subiectele discutate sâmbătă, la București, de ministrul interimar de Externe, Oana Țoiu, cu președintele Comisiei pentru Forțele Armate din Congresul SUA, Mike Rogers. Potrivit unui comunicat al MAE, Oana Țoiu a primit o delegație a Congresului SUA, condusă de Mike
Predoiu - întrevedere cu oficialul american Mike Rogers; pe agendă - consolidarea Parteneriatului Strategic cu SUA
Ministrul interimar de Interne, Cătălin Predoiu, a avut sâmbătă o întrevedere cu Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Forțe Armate din Camera Reprezentanților a Statelor Unite ale Americii, cu prilejul vizitei în România a unei delegații a Congresului SUA conduse de acesta. Potrivit unui comunicat de presă, discuți
VIDEO Bolojan: Fără investiții, fără dotări, nu ne putem aștepta la o medicină de calitate în anii următori
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, sâmbătă, la inaugurarea Centrului de patologie vasculo-cerebrală și neurochirurgie al Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj că medicina de calitate nu se poate face fără investiții și fără dotări.
MAE: Doi români decedați în incendiul din 21 august în orașul elvețian Thusis
Ministerul Afacerilor Externe precizează vineri că, în urma finalizării demersurilor de identificare a victimelor incendiului produs la data de 21 august, în orașul Thusis din Elveția, autoritățile elvețiene au informat Ambasada României la Berna cu privire la faptul că printre persoanele decedate se află și doi cetățeni români.
Legea integrității - publicată în Monitorul Oficial
Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității a fost publicată vineri seară în Monitorul Oficial. Aceasta a fost promulgată tot vineri de președintele Nicușor Dan. 'Am promulgat astăzi Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității
Bolojan: Sper ca domnul Fritz să nu își piardă mandatul; în caz contrar vom găsi o soluție comună
Premierul interimar Ilie Bolojan și-a exprimat încrederea, vineri, că primarul Timișoarei, Dominic Fritz, nu își va pierde mandatul, în urma adoptării legii privind integritatea.
Reuniunea Anuală a Diplomației Române - pe 31 august și 1 septembrie; invitat special - ministrul de Externe din Bahrain
Ministerul Afacerilor Externe organizează, pe 31 august și 1 septembrie, Reuniunea Anuală a Diplomației Române, invitat special fiind ministrul de Externe din Bahrain, Abdullatif bin Rashid Al-Zayani. Lucrările Reuniunii Anuale a Diplomației Române vor fi conduse de ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, și se vor desfășura l
Bolojan: România are nevoie de Guvern; starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, care a menționat că ultimele luni au reprezentat o perioadă 'foarte dificilă', deoarece Executivul a rămas fără drepturi depline. El a reiterat că PNL nu va face parte dintr-un Guvern alături de PSD. Totodată, Bolojan și-
Ministrul Oana Țoiu a inaugurat sediul Ambasadei României la Riga
Ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a inaugurat, vineri, împreună cu omologul leton, Baiba Braze, sediul Ambasadei României la Riga. Potrivit MAE, evenimentul are loc într-un an aniversar pentru relațiile bilaterale: se împlinesc 105 ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Letonia, precum și
Bolojan afirmă că va susține la nivel parlamentar măsuri instituționale care să limiteze posibile interferențe ale serviciilor
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, vineri, că va susține la nivel parlamentar măsuri instituționale menite să limiteze posibile interferențe din partea serviciilor de informații, inclusiv limitarea numărului de mandate la conducerea acestor instituții. 'În ceea ce privește aspectele care țin de influența serviciilor în zona economică,
Timiș/Fritz: În 30 de zile îmi va înceta mandatul de primar; echipa de viceprimari va prelua interimar conducerea Primăriei
Primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, a declarat, vineri, că în urma promulgării Legii ANI de către președintele Nicușor Dan, îi va înceta mandatul de edil în 30 de zil
Mai multe legi incluse în PNRR - promulgate de președinte
Președintele Nicușor Dan a promulgat, vineri, o serie de legi care trebuie să intre în vigoare până la 31 august, când este termenul-limită pentru îndeplinirea tuturor jaloanelor și țintelor prevăzute în PNRR și pentru implementarea reformelor și investițiilor finanțate prin Mecanismul de Redresare și Reziliență.
Flavia Boghiu - numită în funcția de secretar de stat la Ministerul Mediului
Flavia-Ramona Boghiu a fost numită vineri în funcția de secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, potrivit unei decizii a premierului interimar Ilie Bolojan, publicată în Monitorul Oficial. Flavia Boghiu a fost viceprimar la Brașov din partea USR. A fost trimisă în judecată de DNA pentru abuz în serviciu legat de pun







