VIDEO Cărbunaru: MAI va putea rechema în activitate cadre militare sau poliţişti, pentru a gestiona fluxul de refugiaţi
Ministerul Afacerilor Interne va putea să recheme în activitate cadre militare sau poliţişti care au trecut în rezervă, ori le-au încetat raporturile de serviciu, sau alte categorii de personal, pentru gestionarea fluxului tot mai ridicat de refugiaţi de la punctele de trecere a frontierei, potrivit unei decizii luate, luni, de Guvern, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.
El a menţionat că, la acest moment, pe teritoriul naţional se află peste 80.000 de cetăţeni veniţi din Ucraina, dintre care 30.000 sunt minori.
"Pentru gestionarea fluxului tot mai ridicat de la punctele de trecere a frontierei, Ministerul Afacerilor Interne va putea, ca urmare a măsurilor aprobate astăzi, să recheme în activitate, la nevoie să le încadreze fără concurs, pe o perioadă de un an, cadre militare sau poliţişti care au trecut în rezervă, ori le-au încetat raporturile de serviciu, precum şi alte categorii de personal", a declarat Dan Cărbunaru, luni, la Palatul Victoria.
Potrivit unui comunicat al Executivului, măsura a fost adoptată de Guvern printr-o ordonanţă de urgenţă, în cuprinsul căreia se precizează că pentru asigurarea infrastructurii administrative şi a resursei umane necesare gestionării afluxului masiv de persoane din Ucraina, se instituie posibilitatea acoperirii necesarului de personal până la încetarea situaţiei, dar nu mai mult de 3 ani, astfel:
- MAI va putea rechema în activitate/reîncadra, fără concurs, pe durată determinată de un an, cadre militare/poliţişti care au trecut în rezervă/le-au încetat raporturile de serviciu, cu acordul acestora;
- MAI va putea angaja personal fără concurs, pentru activităţi specifice domeniilor migraţie şi azil, situaţii de urgenţă şi ordine şi siguranţă publică, pentru o durată determinată, ce nu poate depăşi 90 de zile de la data încetării conflictului armat din Ucraina.
Ordonanţa de urgenţă aprobată luni de Executiv cuprinde şi o serie de alte măsuri pentru asigurarea de sprijin şi asistenţă umanitară copiilor, adulţilor, persoanelor cu dizabilităţi şi tuturor ucrainenilor care vin în România. AGERPRES/(A - autor: Daniel Florea, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
* Guvernul a aprobat noi măsuri pentru sprijinirea refugiaţilor din Ucraina
* Cărbunaru: Guvernul nu va prelungi starea de alertă, iar aceasta va înceta mâine, la miezul nopţii
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
O vizită a președintelui României la Casa Albă e un obiectiv, dar e parte a unui tablou mai complex (consilier)
Washington - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: O vizită a președintelui României, Nicușor Dan, este un obiectiv, dar face parte dintr-un tablou mai complex, a declarat marți, la New York, pe marginea Adunării Generale a ONU, consilierul de stat Vlad Ionescu. Întrebat cât de aproape este în prezent
Consilierul de stat Vlad Ionescu: Candidatura României la șefia OIF urmărește o mai mare prezență economică
New York - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Candidatura României pentru funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF) este o candidatură asumată, cu un program care vrea să reorienteze organizația dinspre una tematică, dedicată limbii și culturii franceze, spre una cu o mai mare prezență economică, a
Siegfried Mureșan: Aștept un dialog cu Sorin Grindeanu pe tema programului de guvernare
Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, a declarat, marți seară, că așteaptă discuțiile cu președintele PSD, Sorin Grindeanu, pe tema programului de guvernare. Precizările au fost făcute după ce Mureșan s-a întâlnit cu grupurile parlamentare ale PNL și USR. 'Am avut astăzi întâlnirile cu grupurile parl
Președintele Nicușor Dan va prezenta în Consiliul de Securitate consecințele războiului din #Ucraina asupra României (consilier)
New York - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Președintele Nicușor Dan va prezenta miercuri, în Consiliul de Securitate al ONU, consecințele imediate în materie de securitate ale conflictului din Ucraina asupra României și a regiunii din care face parte, a declarat marți, la New York, pe marginea Adunării Generale a ONU, consilieru
Raluca Turcan: Guvernul Mureșan va merge la vot în Parlament, indiferent de declarațiile politice
Deputata PNL Raluca Turcan a declarat marți că premierul desemnat Siegfried Mureșan și premierul interimar Ilie Bolojan au prezentat, marți, la grupurile parlamentare ale liberalilor, direcția viitorului Guvern - ''o Românie fără echivoc pro-europeană, cu un stat de drept puternic, un stat reformat, care funcționează pentru oameni și le respectă banii''
Abrudean după întâlnirea premierului desemnat cu PNL și USR: Au fost discuții foarte bune
Președintele Senatului, liberalul Mircea Abrudean, a declarat că discuțiile purtate marți de premierul desemnat cu PNL și USR au fost ''foarte bune'', Siegfried Mureșan arătând deschidere pentru ideile și propunerile parlamentarilor și pentru preluarea acestora în programul de guvernare. Potrivit acestuia, în actualul context
AUR propune 10 soluții în oglindă cu PSD pentru viitorul program de guvernare
Parlamentarii AUR au prezentat, marți, prioritățile formațiunii, sub forma unui răspuns la cele 10 propuneri avansate anterior de PSD pentru un viitor program de guvernare, printre acestea fiind scăderea TVA, a impozitelor pe dividende, reducerea numărului de parlamentari la 300, relansarea sectorului energetic, a agriculturii, 'o diplomație de 360 de grade'.
Siegfried Mureșan: Nu-mi depun mandatul; negociez cu grupurile parlamentare cu respect
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a reiterat, marți, după întâlnirea cu grupurile parlamentare ale PNL, că nu își va depune mandatul, menționând că negociază cu senatorii și deputații cu 'respect' și va discuta cu liderul PSD Sorin Grindeanu cu 'drag' și cu 'plăcere'. 'Nu, cum să-mi depun
Memorandum de cooperare în domeniul electoral, semnat între AEP și Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) și Comisia Electorală Centrală (CEC) a Republicii Moldova au semnat, marți, un memorandum de înțelegere și cooperare în domeniul electoral, în vederea aprofundării cooperării bilaterale în domeniul administrării alegerilor și referendumurilor și a sprijinirii parcursului european al Republicii Moldova.
Siegfried Mureșan discută miercuri dimineață cu UDMR privind programul de guvernare
Premierul desemnat Siegfried Mureșan se va întâlni miercuri dimineață cu grupurile parlamentare ale Uniunii Democrate Maghiare din România pentru a discuta pe marginea programului de guvernare. Discuțiile sunt programate să aibă loc de la ora 8:30. Marți, Siegfried Mureșan are întâlniri cu parlamentarii PNL și USR.
Peiu (AUR): Dacă domnul Grindeanu ne face o invitație, ne ducem să vorbim cu domnia sa
Reprezentanții AUR sunt dispuși să se întâlnească cu președintele PSD, Sorin Grindeanu, dacă acesta lansează o invitație la discuții, a precizat marți liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, care i-a transmis liderului social-democraților că 'majoritățile se fac înainte de consultările formale de la Cotroceni'. El a f
Senat: Anchetele Comisiei de constituționalitate continuă; Ilie Bolojan și Simina Tănăsescu au fost reinvitați
Premierul interimar Ilie Bolojan și președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, nu s-au prezentat la audieri, marți, în Comisia de constituționalitate a Senatului, care anchetează întâlnirea dintre cei doi din 14 august, la Parlament. Președinta comisiei, Nadia Cerva, a precizat că aceștia vor fi invitați, pentru a patra oară
Abrudean: Biroul președintelui Senatului - spațiu public cu regim aparte; nicio problemă în utilizarea lui de premier
Biroul președintelui Senatului este 'un spațiu public cu un regim aparte', 'adecvat' pentru eventuale întâlniri, în Parlament, ale prim-ministrului, a declarat, marți, Mircea Abrudean, la Comisia de constituționalitate a forului legislativ, care anchetează întâlnirea dintre premierul interimar Ilie Bolojan și președinta C
Siegfried Mureșan a stabilit întâlniri pentru marți și cu parlamentarii USR și UDMR, pe tema programului de guvernare
Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, anunță că se va întâlni marți cu grupurile parlamentare ale USR și UDMR, pentru a prezenta prioritățile programului de guvernare. De la ora 16:00, el va discuta cu parlamentarii PNL, la ora 17:00 se va întâlni cu cei de la USR, iar la ora 18:00, cu grupurile UDMR.
Siegfried Mureșan se întâlnește marți cu grupurile parlamentare ale PNL
Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, se va întâlni marți cu grupurile parlamentare ale PNL, pentru a prezenta prioritățile programului de guvernare pe care îl propune. Ședința grupurilor reunite va avea loc de la ora 16:00, la Parlament. Premierul desemnat urmează să aibă întâlniri și cu grupurile








