Guvernul urmează să aprobe miercuri prelungirea stării de alertă, începând cu data de 9 decembrie

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de miercuri un proiect de hotărâre privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 9 decembrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID- 19.
Pe acest subiect, premierul Nicolae Ciucă a precizat că sunt luate în calcul o serie de măsuri spre aprobare în Guvern, atât privind propunerile adoptate prin Hotărârea CNSU nr.111/2021, care stabilesc noi reguli în privinţa instituirii carantinei pentru persoanele care sosesc în România în perioada 10 decembrie 2021 - 8 ianuarie 2022, cât şi altele necesare pentru a fi evitate aglomerările de sărbători, iar populaţia să aibă timpul necesar pentru a-şi face cumpărăturile în condiţii de siguranţă.
"Măsurile vor fi comunicate mâine, după ce adoptăm hotărârea de Guvern", a explicat prim-ministrul.
Potrivit acestuia, se analizează şi posibilitatea renunţării la purtarea măştii de protecţie sanitară pe stradă în locurile care nu sunt aglomerate.
În cadrul şedinţei urmează să fie aprobat şi un proiect de lege prin care sunt stabilite domeniile în care Guvernul va putea emite ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare din ianuarie 2022, şi anume: finanţe şi economie, dezvoltare, lucrări publice şi administraţie, afaceri interne, agricultură şi dezvoltare rurală, transporturi şi infrastructură, sănătate, cercetare, inovare şi digitalizare, cultură, tineret şi sport, prorogarea sau modificarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege.
Un proiect de lege privind unele măsuri de ocrotire pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale şi psihosociale va fi dezbătut în primă lectură în şedinţa de Guvern. Tot în primă lectură va fi discutat şi un proiect de ordonanţă de urgenţă privind modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene.
Proiectul vizează modificarea actelor normative privind acordarea voucherelor de vacanţă, astfel încât acestea să fie acordate în perioada 2022-2026, şi, de asemenea, să fie prelungită până la 31 decembrie 2022 perioada de valabilitate a voucherelor emise în perioada ianuarie 2019 - decembrie 2020.
Pe agenda şedinţei de Guvern figurează şi un proiect de hotărâre pentru aprobarea alocării unei sume din bugetul asigurărilor pentru şomaj pentru plata venitului lunar de completare de care beneficiază persoanele disponibilizate de la Societatea Naţională de Închideri Mine - Valea Jiului S.A..
De asemenea, urmează să fi adoptat şi un memorandum având ca temă aprobarea rezultatelor prioritizării proiectelor de investiţii publice semnificative ce urmează a fi utilizate în procesul de elaborare a proiectului legii bugetului de stat pe anul 2022.
Potrivit memorandumului, iniţiat de ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, principiile care stau la baza prioritizării proiectelor de investiţii publice semnificative noi sau în continuare sunt: oportunitatea proiectului în contextul strategiilor sectoriale sau naţionale; justificarea economică şi socială; suportabilitatea şi sustenabilitatea financiară; aranjamentele pentru implementare/performanţă în implementare; perioada rămasă până la finalizarea proiectului de investiţii publice, pentru proiectele în continuare. AGERPRES/ (AS - autor: Daniel Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Oana Țoiu (USR): Proiectul privind pensiile magistraților este neconstituțional; amendamentele noastre nu au fost acceptate
Deputatul USR Oana Țoiu a afirmat, marți, că proiectul privind pensiile magistraților aflat în dezbatere parlamentară este neconstituțional și lasă 'o portiță' pentru ca în continuare anumite pensii să fie mai mari decât salariile în plată. Proiectul cu privire la pensiile magistraților, inițiat de liderii coaliției de guvernare
Camera Deputaților/Propunerea legislativă de modificare a Legii AGERPRES - aviz favorabil în Comisia de muncă
Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr.19/2003 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Presă AGERPRES a primit, marți, aviz favorabil din partea Comisiei de muncă și protecție socială a Camerei Deputaților. Propunerea legislativă inițiată de un grup de senatori PNL prevede că AGERPRES are dreptul să înființez
Prezidențiale2025/Nicușor Dan: Ilie Bolojan ar fi foarte potrivit pentru funcția de premier, dacă ajung președinte
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, marți, că, dacă va ajunge președinte, Ilie Bolojan ar fi foarte potrivit pentru funcția de premier, în condițiile în care își dorește un prim-ministru capabil să scoată țara din rutina în care 'băltește' de ani de zile. 'Îmi doresc un premier care să aibă același
Camera Deputaților - plen/ Omagiu Papei Francisc; Ștefan Bouda (minorități): A fost un poet al milei
Mai mulți deputați au adus un omagiu, marți, în plen, Papei Francisc, care murit luni la vârsta de 88 de ani. Deputatul minorităților naționale Ștefan Bouda a menționat că Papa Francisc a pledat în întreaga sa viață pentru unitatea lumii creștine și pentru bună înțelegere între toate religiile, 'ca o stavilă a umanității
Camera Deputaților/ Ovidiu Ganț: Relația României cu Republica Federală Germania, de maximă importanță
Relația București - Berlin este 'de maximă importanță' în actualul context internațional, a declarat, marți, deputatul Ovidiu Ganț, reprezentant al Forumului Democrat al Germanilor din România, cu prilejul sărbătoririi Zilei Prieteniei dintre România și Republica Federală Germania. 'Ziua de 21 aprilie este ziua în care s-a s
Prezidențiale2025/Nicușor Dan și-a prezentat programul; are în vedere redesenarea administrativă a țării în funcție de polii de creștere
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, și-a prezentat marți programul 'România onestă' cu care candidează la alegerile prezidențiale, ce are în vedere, printre altele, redesenarea administrativă a țării în funcție de polii de creștere, precum și reforma electorală și desemnarea judecătorilor Curții Constituționale a României (CCR) doar di
Moment de reculegere în memoria Papei Francisc în plenul Camerei Deputaților
Deputații au ținut marți, în plen, un moment de reculegere în memoria Papei Francisc. Președintele Camerei, Ciprian Șerban, a propus deputaților, la începutul ședinței de plen, să țină un moment de reculegere. 'Ieri, Sanctitatea Sa, Papa Francisc, un prieten al României, a trecut în neființă. În memoria sa
Hurezeanu: Ziua Prieteniei dintre România și Germania marchează un moment de excelență în relația București - Berlin
Ziua Prieteniei dintre România și Germania marchează un moment de excelență în relația București - Berlin și evidențiază contactele dinamice politico-diplomatice și sectoriale, respectiv cooperarea 'vibrantă' la nivel bilateral, în cadrul UE și al NATO, a declarat, marți, ministrul de Externe, Emil Hurezeanu. Hurezeanu a găzduit marți
Camera Deputaților/Procedura de evaluare profesională a angajaților - aprobată de Biroul permanent
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, luni, procedura de evaluare profesională a funcționarilor publici parlamentari și a personalului contractual din serviciile acestui for legislativ. Procedura a fost adoptată în vederea punerii în aplicare a dispozițiilor Hotărârii Camerei Deputaților nr. 9/2025. Evaluarea profe
Prezidențiale2025/Nicușor Dan despre Crin Antonescu și Victor Ponta: Este greu de crezut că vor face ceva
Candidații la alegerile prezidențiale Crin Antonescu (Alianța 'România Înainte') și Victor Ponta (independent) nu vor realiza ceva, au protejat corupți și au avut declarații împotriva justiției, a declarat primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, candidat la scrutinul prezidențial. 'Îi îndemn pe toți să se uite la c
Roberta Metsola, președinta PE - laureată a Premiului Timișoara pentru Valori Europene
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, este laureata Premiului Timișoara pentru Valori Europene, care îi va fi înmânat în cadrul unei ceremonii ce va avea loc pe data de 22 mai. Potrivit unui comunicat transmis marți de Primăria Timișoara, premiul a fost atribuit de un juriu format din personalități de v&ac
Prezidențiale2025/ În perioada 13 - 20 aprilie, BEC a admis 153 de plângeri privind campania electorală în online
Biroul Electoral Central a anunțat marți că, în perioada 13 - 20 aprilie, a emis un număr de 153 de decizii de admitere a plângerilor privind campania electorală în mediul online și un număr de 201 decizii de respingere. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, prin deciziile de admitere au fost înlăturate:
Funeralii Papa Francisc/ Administrația Prezidențială: Președintele interimar Ilie Bolojan va participa la funeraliile de la Vatican
Președintele interimar Ilie Bolojan va participa la funeraliile Papei Francisc, a informat, marți, Administrația Prezidențială. Suveranul Pontif a murit luni, în a
Bolojan: Trebuie să pregătim planuri eficiente pentru utilizarea chibzuită a resurselor naturale, concomitent cu reducerea poluării
Președintele interimar Ilie Bolojan a transmis, marți, un mesaj cu prilejul Zilei Pământului în care afirmă că România are resurse naturale semnificative, iar pentru utilizarea chibzuită a acest
Fațada Palatului Parlamentului - iluminată în culorile drapelelor României și Germaniei
Fațada principală a Palatului Parlamentului, dinspre Piața Constituției, va fi iluminată marți, începând cu ora 20:30, în culorile drapelelor României și Republicii Federale Germania, pentru a marca ziua prieteniei dintre cele două țări. ''Iluminarea clădirii Palatului Parlamentului în culorile drapelelor