logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Alegeri interne la USR PLUS Bucureşti. Octavian Berceanu şi Vlad Voiculescu, înscrişi în competiţie

Image

Alegerile interne pentru preşedinţia USR PLUS Bucureşti încep sâmbătă, singurii candidaţi înscrişi fiind preşedintele Gărzii de mediu, Octavian Berceanu, şi copreşedintele USR PLUS Bucureşti, Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătăţii.

Membrii USR PLUS Bucureşti îşi pot exprima, în mod fizic, la sediul formaţiunii, opţiunile privind funcţia de preşedinte, componenţa Biroului Municipal, comisia de cenzori şi comisia de arbitraj.

Octavian Berceanu şi Vlad Voiculescu au publicat fiecare pe Facebook o scrisoare adresată membrilor USR PLUS, prezentându-şi principalele atuuri şi reuşite, precum şi obiectivele pentru filiala din Bucureşti.

"Biroul Municipal, după alegeri, trebuie să fie un birou al celor pe care-i reprezentăm, transparent, deschis, eficient şi bine organizat. Instituţia pe care o conduc s-a ridicat peste celelalte instituţii pentru că a devenit transparentă cu munca şi cu rezultatele ei, cu miile de sesizări pe care le primeşte în ultimele 3 luni, de 10 ori mai multe decât în anii precedenţi, pentru că acum inspiră încredere într-un ocean de iluzii. Biroul Municipal al USRPLUS poate îmbrăca haina încrederii pentru toţi bucureştenii, depinde doar de voi ce alegeţi, iar suma alegerilor este viitorul. Candidez pentru preşedinţia Biroului Municipal Bucureşti cu energia şi înţelepciunea cu care transform, din 'Cenuşăreasă' în 'Prinţesă' una dintre cele mai importante instituţii ale statului. Am învăţat diplomaţia şi arta negocierii în stradă şi în afaceri", a scris Berceanu.

Voiculescu arată că filiala USR PLUS Bucureşti are peste 5.000 de membri şi pledează pentru unitatea acesteia, în urma fuziunii. El doreşte construirea unor structuri executive care: să ofere susţinere şi suport tehnic colegilor care ocupă funcţii publice, să atragă "oameni care vor să construiască pentru comunitate" şi să pregătească prin cursuri, seminarii, workshopuri şi dezbateri "oamenii de care oraşul şi ţara vor avea nevoie în anii care vin" şi să îi promoveze. El doreşte, de asemenea, impunerea unui "alt ritm de schimbare" în administraţiile Bucureştiului.

"În septembrie anul trecut am reuşit să îndepărtăm ceea ce a fost probabil cea mai coruptă conducere a Bucureştiului şi a sectoarelor. Nu am reuşit să facem asta peste tot şi nu peste tot unde am reuşit avem acum direcţia şi ritmul pe care îl dorim noi şi îl aşteaptă cei care ne-au acordat încrederea. Avem un primar general pe care îl vom sprijini în continuare, dar ritmul şi pe alocuri chiar direcţia vor trebui să fie diferite de ce am văzut până acum. Şi aici există destule exemple despre cum se pot face lucrurile altfel la primarii USR PLUS de la sectoare şi din ţară. Biroul Municipal va lucra atât cu administraţia, cât şi cu Birourile Locale de sector şi cu Biroul Naţional al USR PLUS", a precizat fostul ministru al Sănătăţii.

Alegerile interne au loc după ce, pe 16 aprilie, fuziunea prin absorbţie dintre USR şi PLUS a fost aprobată, definitiv, de către Curtea de Apel Bucureşti. În prezent copreşedinţii filialei bucureştene USR PLUS sunt: Claudiu Năsui şi Vlad Voiculescu.

Referindu-se la competiţia internă, vicepremierul Dan Barna, copreşedinte USR PLUS, a declarat că atât Octavian Berceanu, cât şi Vlad Voiculescu reprezintă "resurse foarte importante şi foarte valoroase" ale formaţiunii.

"Vlad Voiculescu e un profil definit, construit. Tavi Berceanu, de asemenea, este un om cu un profil în plină dezvoltare pe partea de mediu şi prin rolul pe care îl are la conducerea Gărzii de Mediu. Este o competiţie care chiar va fi interesantă şi sunt foarte optimist că va ieşi cea mai bună decizie din votul colegilor", a spus Barna. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

 

Sursa foto: USR PLUS București/Facebook.com

 

Citeşte şi:

 

 

Afisari: 16

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Politic 18-04-2025 10:00

Începe campania pentru alegerile locale parțiale; scrutin pe 4 mai pentru desemnarea a 19 primari și a președintelui CJ Bihor

Campania electorală pentru alegerile locale parțiale care vor fi organizate în data de 4 mai pentru președintele Consiliului Județean Bihor și pentru primari din 19 localități din țară începe sâmbătă, urmând să se încheie pe 3 mai, la ora 7:00. Locuitorii județului Bihor sunt chemați pe 4 mai la urne, odată cu desfășurarea scrutin

Viata Parlamentara 17-04-2025 20:52

SOS România anunță o moțiune simplă, la Senat, împotriva ministrului Sănătății

Senatorii SOS România vor depune, săptămâna viitoare, la Parlament, o moțiune simplă prin care cer demisia ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, din cauza 'gestionării iresponsabile a politicii de vaccinare din România', a anunțat joi Ninel Peia, chestor al Senatului din partea acestui partid. Potrivit senatorului

Politic 17-04-2025 18:29

Prezidențiale2025/Antonescu: Ca președinte voi înființa un task force consultativ pe lângă Președinție pentru soluții la consumul de droguri

Candidatul Alianței 'România Înainte', Crin Antonescu, a declarat, joi, că în cazul în care va ajunge președinte va face din lupta împotriva traficanților de droguri o prioritate națională, precizând că propune înființarea unui task force consultativ pe lângă Administrația Prezidențială care să vină cu soluții p

Politic 17-04-2025 18:18

Prezidențiale2025/Crin Antonescu a prezentat declarația sa dată la fosta Securitate din dosarul CNSAS

Candidatul Alianței 'România Înainte', Crin Antonescu, a prezentat, joi, declarația dată la fosta Securitate despre prietenul său care a părăsit țara. Crin Antonescu a citit declarația sa dată în 1988 despre prietenul său la fosta Securitate

Politic 17-04-2025 18:11

Prezidențiale2025/Nicușor Dan spune că e disponibil pentru un dialog cu Lasconi și că l-ar prefera pe Bolojan ca premier

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidat la alegerile prezidențiale, spune că este 'disponibil' pentru un dialog cu contracandidata sa Elena Lasconi, dar că 'trebuie să existe o disponibilitate reciprocă'. Pe de altă parte, el admite că nu a încercat să inițieze un astfel de dialog cu președinta USR. '

Politic 17-04-2025 17:54

Prezidențiale2025/USR face recurs la ÎCCJ cu privire la decizia Curții de Apel București

USR va face recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la decizia Curții de Apel București prin care 'unui partid i se interzice să ia propriile decizii electorale'. 'USR consideră periculoasă decizia Curții de Apel București prin care o instanță cenzurează deciziile forurilor politice ale unui partid și decide

Politic 17-04-2025 17:44

Prezidențiale2025/Darău (USR Brașov): Putem să votăm și să facem campanie pentru cine vrem; e vorba de voluntariat

USR nu îi mai face campanie electorală Elenei Lasconi în județul Brașov, președintele filialei județene a partidului, Irineu Darău, anunțând joi, într-o conferință de presă, că va ieși personal, împreună cu un 'grup de oameni', să împartă flyere cu candidatul independent Nicușor Dan. Potrivit lui Dar

Politic 17-04-2025 17:37

Prezidențiale2025/Lasconi, după decizia CAB: Am curaj să fac dreptate și s-a văzut în acest caz

Liderul USR Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidențiale, a transmis, joi, după decizia Curții de Apel București, că ea este președintele USR și unicul reprezentant legal în relația cu instituțiile publice, reafirmând angajamentul de a merge înainte în campania prezidențială.

Politic 17-04-2025 17:06

Prezidențiale2025/CAB respinge contestația USR la decizia BEC privind interzicerea campaniei pentru Nicușor Dan

Curtea de Apel București a respins joi contestația depusă de USR împotriva deciziei Biroului Electoral Central prin care formațiunii i s-a interzis să facă campanie în favoarea lui Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale. Motivul invocat de instanță este 'lipsa calității de reprezentant', deoarece cerer

Politic 17-04-2025 13:02

Prezidențiale2025/ Crin Antonescu, la sediul CNSAS: Am primit copii după declarația dată

Candidatul Alianței ''România Înainte'', Crin Antonescu, a mers, joi, la Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) pentru a consulta documentele din dosar său și a primit copii ale declarației pe care a dat-o în fața Securității în cazul plecării din țară a unui prieten al său. &#

Politic 17-04-2025 12:28

Parlament/Ministerul Educației are obligația de a asigura suport didactic la clasa pregătitoare, indiferent de forma de învățământ (proiect)

Ministerul Educației are obligația de a asigura în mod gratuit, pentru clasa pregătitoare, manuale școlare și/sau materiale didactice alternative, prevede o propunere legislativă pentru completarea art.93 din Legea învățământului preuniversitar nr.198/2023, depusă de grupul parlamentar al UDMR. 'Ministerul Educației are o

Politic 17-04-2025 12:22

Prezidențiale2025/AEP: Sâmbătă - desemnarea președintelui Biroului electoral pentru votul prin corespondență

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță că sâmbătă, la ora 12:00, va avea loc desemnarea, prin tragere la sorți computerizată, a președintelui Biroului electoral pentru votul prin corespondență pentru alegerile prezidențiale din mai și a locțiitorului acestuia. Conform unui comunicat al AEP transmis joi, Biroului Electoral Central

Politic 17-04-2025 10:43

Legea referitoare la contractele de concesiune a serviciului de utilitate publică de distribuție a gazelor naturale, la reexaminare

Președintele interimar Ilie Bolojan a trimis, joi, spre reexaminare Parlamentului actul normativ pentru modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012. Șeful statului arată în cerere că actul normativ, care i-a fost transmis de Parlament în vederea promulgării pe 5 aprilie, are ca obiect

Politic 17-04-2025 09:50

Prezidențiale2025/USR garantează că fondurile au fost cheltuite doar pentru Lasconi: 4,9 milioane lei în campanie și precampanie

Uniunea Salvați România a salutat, joi, demararea controlului Autorității Electorale Permanente (AEP), efectuat la solicitarea președintei partidului, Elena Lasconi, privind utilizarea fondurilor USR în perioada 1 ianuarie - 16 aprilie, exprimându-și convingerea că verificările vor demonstra cheltuirea lor 'cu respect față de lege și interesul p

Politic 17-04-2025 09:00

Prezidențiale2025/INTERVIU George Simion: Suveranitatea înseamnă să decizi cu fruntea sus în orice alianță; nu izolare, ci respect

George Simion, candidatul Alianței pentru Unirea Românilor la alegerile prezidențiale din luna mai, speră într-o 'Românie în care să rămânem nu din obligație, ci din convingere', motiv pentru care proiectul lui de țară este 'România care își cheamă copiii acasă'. Într-un interviu ac