VIDEO Summitul Formatului Bucureşti (B9) - găzduit de preşedintele Iohannis şi omologul său polonez
Preşedintele Klaus Iohannis găzduieşte, luni, împreună cu omologul său polonez, Andrzej Duda, Summitul Formatului Bucureşti (B9), a informat Administraţia Prezidenţială.
Potrivit sursei citate, evenimentul este organizat la iniţiativa preşedintelui Iohannis şi se va desfăşura cu prezenţa la Bucureşti a preşedintelui Republicii Polone, aflat în vizită oficială în România, şi cu participarea prin videoconferinţă a celorlalţi şefi de state din Formatul Bucureşti, precum şi a Secretarului General al NATO, Jens Stoltenberg.
Administraţia Prezidenţială arată că agenda reuniunii la nivel înalt vizează pregătirea Summitului NATO care va fi organizat la Bruxelles, pe 14 iunie, cu accent special pe consolidarea relaţiei transatlantice, a posturii aliate de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, precum şi pe procesul de reflecţie NATO 2030.
Reuniunea va avea loc inclusiv în contextul recentelor evoluţii îngrijorătoare de securitate din regiunea Mării Negre.
Dialogul şi cooperarea cu partenerii din Vecinătatea Estică, sprijinul pentru consolidarea capacităţilor acestora de apărare, precum şi sporirea rezilienţei NATO, a aliaţilor şi partenerilor în faţa provocărilor actuale de securitate, vor fi, de asemenea, abordate de participanţii la reuniunea de vârf.
Formatul Bucureşti (B9) este o iniţiativă lansată de preşedintele României, Klaus Iohannis, şi de preşedintele Republicii Polone, Andrzej Duda, la care participă statele membre NATO situate pe Flancul Estic al Alianţei: Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria.
Primul Summit B9 a fost organizat la Bucureşti, în noiembrie 2015. Reuniunile ulterioare la nivel înalt au avut loc la Varşovia (8 iunie 2018) şi Kosice (28 februarie 2019). AGERPRES / (AS - autor: Florentina Peia, editor: Marius Frăţilă, editor online: Alexandru Cojocaru, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citiţi şi:
Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, în vizită oficială în România
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministrul de Externe lansează luni 'Romania Industry Day', la Bruxelles
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, alături de ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, vor inaugura luni, la sediul NATO din Bruxelles, evenimentul de promovare a industriei naționale de profil 'Romania Industry Day'. La această acțiune și-au anunțat participarea peste 20 de companii rom
'Momentul Adevărului'/PSD decide dacă îi retrage sprijinul politic premierului Ilie Bolojan
Partidul Social Democrat va decide luni, prin vot, dacă își menține sau nu sprijinul politic pentru premierul Ilie Bolojan. Consultarea internă, denumită 'Momentul Adevărului', va avea loc la Palatul Parlamentului, de la ora 17:00, și va implica aproximativ 5.000 de membri ai organizațiilor județene și ai Consiliului Politic Național.
Bolojan: Am primit mesaje de sprijin; nu e vorba de persoana mea, e vorba despre un mod de guvernare
Premierul Ilie Bolojan spune că a primit mesaje de sprijin, arătând că acestea nu au legătură cu persoana sa, ci cu un mod de guvernare caracterizat de responsabilitate și de grija față de banul public. 'Am primit mesaje de sprijin. Mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în aceste mesaje de susținere. Nu e vorba de persoana
Ilie Bolojan, întrebat dacă este dictator: Ideea asta nu stă în picioare
Premierul Ilie Bolojan a respins, duminică seară, ideea asocierii sale cu un dictator, susținând că una este să fii autoritar și alta este să fii dictator. El a declarat, în cadrul unei emisiuni la B1 TV, că se consideră un om al dialogului
Ilie Bolojan: PNL nu va colabora cu PSD dacă acesta generează o criză politică
Premierul României, Ilie Bolojan, a declarat, duminică seara, că Partidul Național Liberal (PNL) nu va colabora cu Partidul Social Democrat (PSD), dacă acesta va genera o criză politică. 'Eu am încredere în colegii mei și Partidul Național Liberal are o rezoluție care prevede cât se poate de clar că, dacă PSD genere
Grindeanu critică intenția premierului de a vinde companii de stat profitabile
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a criticat, duminică seară, intenția Executivului de a lista la bursă sau de a înstrăina companii de stat profitabile. Acesta a comparat strategia Guvernului cu 'vânzarea cămării' unei gospodării în plină criză, referindu-se la metafora folosită de premierul Bolojan, care a afirmat r
Bolojan spune că, dacă social-democrații se retrag din Guvern, îi va înlocui pe oamenii propuși de PSD în funcții
Președintele PNL, premierul Ilie Bolojan, susține că, în cazul în care social-democrații se vor retrage de la guvernare, va dispune înlocuirea oamenilor propuși de PSD în funcții guvernamentale. El a afirmat, duminică, în cadru
Bolojan: Unii oameni din conducerea PSD și-ar dori un premier de tip marionetă
Președintele Partidului Național Liberal (PNL), premierul Ilie Bolojan, acuză că unii dintre liderii Partidului Social Democrat (PSD) își doresc 'un premier de tip marionetă'. El a declarat, duminică seară, într-o emisiune la B1 TV,
Ilie Bolojan anunță că nu va demisiona din funcția de premier, chiar dacă PSD cere acest lucru
Premierul Ilie Bolojan, a declarat, duminică seară, că nu va demisiona din funcție, în ciuda crizei politice pe care ar putea-o genera retragerea Partidului Social Democrat (PSD) de la guvernare. El a afirmat, duminică, în cadrul unei emisiuni l
Grindeanu/Dacă PSD îi retrage sprijinul politic premierului, cred că marți sau miercuri vor fi consultări la Cotroceni
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că, dacă social-democrații vor decide retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan, marți sau miercuri vor avea loc consultări oficiale cu președintele României, la Palatul Cotroceni, pentru desemnarea unei noi formule guvernamentale. 'Dacă Partidul Social Democrat va deci
Dominic Fritz/USR va apăra cu toate puterile această guvernare care a început să reformeze statul și să oprească robinetele
Președintele USR, Dominic Fritz, spune că formațiunea pe care o conduce va apăra 'cu toate puterile' această guvernare care a început să reformeze statul și 'să oprească robinetele' și atrage atenția social-democraților că declanșarea unei crize politice va sărăci țara și mai mult. 'Pretindeți că plecați din guvern ca
Abrudean/Reformele lui Bolojan au deranjat acolo unde doare; trebuie să alegem - continuăm sau revenim la trecut
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, afirmă că reformele asumate de Ilie Bolojan 'au deranjat acolo unde doare', acesta fiind, în opinia sa, motivul principal pentru care premierul este criticat, iar procesul de modernizare a țării întâmpină rezistență. Potrivit acestuia, România a ajuns într-un punct
AUR: Mii de români au trecut pragul sediilor din toată țara, de 'Ziua Porților Deschise'
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat duminică, în toate sediile din țară, 'Ziua Porților Deschise', iar mii de persoane au trecut pragul filialelor pentru a discuta cu reprezentanții formațiunii inclusiv despre înscrierea în partid, se arată într-un comunicat de presă al AUR. 'De la primel
Alexandru Hazem Kansou, noul președinte al PSD Sector 4
Consilierul general Alexandru Hazem Kansou a fost ales, duminică, în funcția de președinte al PSD Sector 4. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, prim-vicepreședinte al PSD, l-a felicitat pe Alexandru Hazem Kansou la preluarea funcției deținute anterior de primarul Sectorului 4, Daniel Băluță. 'Preluarea acestui rol după Da
Oana Gheorghiu: Până în prezent, Petrotrans SA a murit de trei ori; în fapt, ea nu mai există din 2005
Vicepremierul Oana Gheorghiu afirmă că activitatea Petrotrans SA a încetat în realitate încă din 2005, însă compania continuă să existe juridic, în ciuda falimentului și a rețelei de conducte distruse. Potrivit vicepremierului, Petrotrans SA 'a murit de trei ori': în 2005, când statul i-a retra






