logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

LIVE UPDATE Preşedintele Iohannis - consultări cu partidele pentru desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru

Imagine din galeria Agerpres

Preşedintele Klaus Iohannis a invitat preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlament pentru consultări în vederea desemnării candidatului la funcţia de prim-ministru.

 

UPDATE ORA 19.10 VIDEO Cîţu: Voi face tot ce este posibil pentru a avea o guvernare stabilă şi de lungă durată

 

Premierul desemnat, Florin Cîţu, a declarat marţi că va face tot ce este posibil pentru a avea "o guvernare stabilă şi de lungă durată".

 

UPDATE ORA 19.03 VIDEO Florin Cîţu - desemnat premier

 

Preşedintele Klaus Iohannis l-a desemnat, marţi, pe Florin Cîţu candidat pentru funcţia de prim-ministru.

 

 

UPDATE ORA 17.58 Declaraţie de presă susţinută de preşedintele Klaus Iohannis, ora 19,00

 

Preşedintele Klaus Iohannis va susţine marţi, la ora 19,00, o declaraţie de presă la Palatul Cotroceni

 

UPDATE ORA 17.22 Barna: I-am transmis preşedintelui că este o coaliţie care îşi asumă responsabil măsurile

 

Copreşedintele USR PLUS Dan Barna a declarat că marţi, la consultările de la Cotroceni, i-a fost transmis preşedintelui Klaus Iohannis un mesaj legat de responsabilitatea coaliţiei faţă de eventuala viitoare guvernare şi a fost subliniată nevoia de reforme în anumite domenii.

 

Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO


UPDATE ORA 17.11 Kelemen Hunor: Am transmis preşedintelui intenţia noastră de a colabora şi a de conlucra pentru o perioadă de 4 ani de zile

 

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marţi că liderii coaliţiei i-au transmis şefului statului, la consultările de la Palatul Cotroceni, intenţia lor de a colabora şi a de conlucra pentru o perioadă de patru ani de zile.

 


Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO


Kelemen Hunor s-a declarat convins că, miercuri seara, după votul Parlamentului, România va avea un guvern nou.

 

UPDATE ORA 17.02 Cîţu: I-am transmis preşedintelui că sunt gata să îmi asum această guvernare; mâine seară pornim la lucru

 

Florin Cîţu, premierul propus de coaliţia PNL - USR PLUS - UDMR, i-a transmis marţi preşedintelui Klaus Iohannis, în consultările de la Palatul Cotroceni, că este pregătit să îşi asume conducerea viitorului guvern, el lăsând să se înţeleagă că este posibil ca miercuri să aibă loc şi prima şedinţă a noului executiv.

 


Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO


"I-am transmis domnului preşedinte că sunt gata să îmi asum această guvernare, în acest moment dificil pentru România, că vom continua ceea ce am început în acest an şi bineînţeles avem un program de guvernare care aduce multe măsuri importante pentru români în perioada următoare. Am prezentat şi cum văd lucrurile după votul de mâine seară, cum va fi prima şedinţă de guvern şi care vor fi măsurile din acea şedinţă. Am discutat puţin şi despre calendarul referitor la bugetul pe anul viitor", a precizat Cîţu, la Parlament, într-o declaraţie de presă comună cu liderii coaliţiei.

 

UPDATE ORA 17.01 Cioloş: I-am propus preşedintelui să lucrăm împreună, pentru a pune în aplicare un program de reforme pentru România

 

Copreşedintele Alianţei USR PLUS Dacian Cioloş a declarat că liderii coaliţiei i-au transmis şefului statului intenţia de a avea un guvern învestit cât mai rapid, cu Florin Cîţu premier, adăugând că i-au propus preşedintelui Iohannis un parteneriat pentru a pune în aplicare un program de reforme pentru România.

 


Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO


"I-am confirmat domnului preşedinte faptul că cele trei partide au format o coaliţie, s-au pus de acord asupra lui Florin Cîţu, nominalizarea pentru premier, că avem un program de guvernare finalizat şi că vrem să începem cât mai repede guvernarea, vrem să avem un guvern învestit cât mai repede, săptămâna aceasta. I-am propus preşedintelui să lucrăm împreună, în parteneriat, această coaliţie de guvernare împreună cu dânsul, pentru că România va avea nevoie de reforme", a afirmat Cioloş, marţi, după consultările avute cu preşedintele Klaus Iohannis în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru.

 

UPDATE ORA 16.47 Orban: Suntem pregătiţi să derulăm toate procedurile pentru învestirea guvernului în cel mai scurt timp

 

Membrii coaliţiei sunt pregătiţi pentru derularea procedurilor de învestire a guvernului în cel mai scurt timp, a declarat, marţi, preşedintele PNL, Ludovic Orban, după consultările de la Cotroceni ale reprezentanţilor coaliţiei de guvernare cu preşedintele Klaus Iohannis.

"Din momentul alegerilor, am decis să formăm o coaliţie de centru-dreapta, care să ofere României un guvern într-un timp cât mai scurt, care să aibă capacitatea de a face marile reforme de care are nevoie România şi capacitatea de a dezvolta România", a afirmat liderul liberal la Palatul Parlamentului.

El a spus că la consultările de la Cotroceni i-au prezentat preşedintelui acordul de coaliţie şi voinţa comună de a lucra împreună.

 

Sursa foto: presidency.ro


UPDATE ORA 16.32 Consultări la Cotroceni/ Simion (AUR): Categoric nu votăm Guvernul Cîţu

 

Copreşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a afirmat marţi că participă la consultările de la Palatul Cotroceni "din condescendenţă instituţională", adăugând că formaţiunea nu va vota Guvernul Florin Cîţu.

 

UPDATE ORA 15.44 Consultări la Cotroceni/ Iohannis discută cu delegaţia coaliţiei PNL - USR PLUS - UDMR

 

Preşedintele Klaus Iohannis a început consultările cu liderii coaliţiei PNL - USR PLUS - UDMR, în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru.

Liderii formaţiunilor care sunt parte a coaliţiei au venit, marţi, împreună la consultările cu şeful statului. Sunt prezenţi preşedintele PNL, Ludovic Orban, copreşedinţii Alianţei USR PLUS Dan Barna şi Dacian Cioloş, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, precum şi premierul propus de coaliţie - Florin Cîţu.

La începutul întrevederii, Ludovic Orban i-a înmânat preşedintelui Iohannis protocolul coaliţiei.

 

Sursa foto: presidency.ro


UPDATE ORA 14.44 Ciolacu, scrisoare către Iohannis: Discuţiile pe care urmează să le aveţi cu partidele mimează doar principiul consultării

 

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, i-a transmis marţi şefului statului o scrisoare în care îl informează că social-democraţii nu vor fi prezenţi la consultările de la Palatul Cotroceni.

"În intervenţiile publice pe care le-aţi avut în ultimele săptămâni v-aţi antepronunţat într-un mod lipsit de echivoc în privinţa desemnării prim-ministrului. Ignorând voinţa cetăţenilor, exprimată prin vot democratic, aţi anunţat public atât înainte de alegeri, cât şi după alegeri, că aţi luat deja decizia de a desemna în această poziţie un reprezentant al partidelor care au pierdut la scrutinul din 6 decembrie 2020. Prin urmare, discuţiile pe care urmează să le aveţi astăzi cu partidele politice mimează doar principiul consultării constituţionale la care aţi făcut trimitere în invitaţia dumneavoastră. Practic, ceea ce urmează să se întâmple astăzi la Palatul Cotroceni este o mascaradă jignitoare la adresa democraţiei, un act de sfidare a cetăţenilor care au participat la alegerile parlamentare", a afirmat Ciolacu în scrisoare.

El a adăugat că PSD refuză să participe la acest "simulacru".

 

UPDATE ORA 13.10 Cioloş: Reprezentanţii coaliţiei de guvernare merg împreună la consultările de la Cotroceni

 

Reprezentanţii celor trei formaţiuni care vor face parte din coaliţia de guvernare se vor prezenta împreună marţi, la ora 15,30, la consultările de la Palatul Cotroceni, a anunţat copreşedinte al USR PLUS Dacian Cioloş.

"Ieri seara am semnat protocolul coaliţiei. Este firesc să mergem împreună. Noi deja avem stabilit un program de guvernare. Ne pregătim o echipă de guvernare, avem majoritate în Parlament, deja demonstrată, şi mergem să îi spunem preşedintelui lucrul acesta. E un gest firesc, după două săptămâni de negocieri, când am reuşit într-un timp relativ scurt, zic eu, să avem şi echipă de guvernare, şi program de guvernare. Acum este important să putem avansa, să avem un Guvern cât mai repede şi atunci nu are rost să ne mai formalizăm. Am hotărât să mergem împreună, pentru că vom spune acelaşi lucru, atât timp cât avem deja o bază comună", a precizat Cioloş, pentru AGERPRES.

 

UPDATE ORA 12.10 Ciolacu: PSD nu merge la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis

 

PSD nu merge marţi la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis de la Palatul Cotroceni, a declarat liderul social-democrat Marcel Ciolacu.

 

"PSD nu va participa la circul ieftin condus de preşedintele Iohannis. Am luat decizia ca astăzi PSD să nu se prezinte la consultările de la Cotroceni. Gaşca pierzătorilor are o majoritate de conjunctură, acest nou CDR care nu are legitimitate în cea ce priveşte voturile românilor şi opţiunea românilor pentru propunerea de prim ministru. Aşa cum am mai spus, PSD va intra total în opoziţie, vom face o opoziţie dură, cum merită românii să fie reprezentaţi de către PSD şi vedem că actualul CDR nu are nicio soluţie nici pentru criza sanitară, nici pentru criza economică. În continuare aşteptăm programul de guvernare al noului CDR şi, nu în ultimul rând, aşteptăm bugetul de stat, care cu siguranţă va fi un buget al austerităţii", a spus Ciolacu, la Palatul Parlamentului.

 

UPDATE ORA 10.35 PSD nu se va prezenta la consultările de la Cotroceni (surse)

 

PSD nu se va prezenta, marţi, la consultările convocate de preşedintele Klaus Iohannis în vederea desemnării candidatului la funcţia de prim-ministru, potrivit unor surse din partid.

 

ORA 05.15 Preşedintele Iohannis - consultări cu partidele pentru desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru

 

Preşedintele Klaus Iohannis a invitat preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlament pentru consultări în vederea desemnării candidatului la funcţia de prim-ministru.

"În temeiul prevederilor art. 80 alin. (2) şi ale art. 103 din Constituţia României, preşedintele Klaus Iohannis a invitat la Palatul Cotroceni preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru", a informat Administraţia Prezidenţială.

Consultările vor avea loc marţi, după următorul program:

* la ora 15,00 - Partidul Social Democrat
* la ora 15,30 - Partidul Naţional Liberal
* la ora 16,00 - Alianţa USR PLUS
* la ora 16,30 - Alianţa pentru Unirea Românilor
* la ora 17,00 - Uniunea Democrată Maghiară din România
* la ora 17,30 - minorităţile naţionale reprezentate în Parlament

Liderii PNL, USR PLUS şi UDMR - Ludovic Orban, Dan Barna, Dacian Cioloş şi Kelemen Hunor - au semnat, luni seară, acordul de guvernare 2020 - 2024. Documentul prevede că propunerea coaliţiei pentru funcţia de prim-ministru este Florin Cîţu.

 


Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO


Aceasta este a doua rundă de consultări a şefului statului cu reprezentanţii formaţiunilor care au intrat în Parlament după alegerile din 6 decembrie.

Pe 14 decembrie, preşedintele Iohannis afirma, după discuţiile cu partidele politice, că "această primă rundă de consultări a dus la un schimb de opinii bun", însă nu erau "încă întrunite condiţiile pentru desemnarea unui candidat pentru a forma un nou Guvern". AGERPRES/(AS - autor: Andreea Rotaru, editor: Georgiana Tănăsescu, editori online: Alexandru Cojocaru, Adrian Dădârlat)

 

* LIVE UPDATE-ul este realizat în baza ştirilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzării ştirilor pe fluxul agenţiei.

 

Citeşte şi:

 

Consultările preşedintelui cu partidele în vederea desemnării premierului (2014-2020)

Afisari: 257

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic 12-10-2026 22:12

Grindeanu către Bolojan: Vă cerem să participați la construcția unui guvern responsabil

PSD îi cere lui Ilie Bolojan să participe la construcția unui guvern responsabil, ceea ce îi va da și șansa să corecteze problemele pe care tot el le-a creat, i-a transmis premierului interimar liderul social-democraților, Sorin Grindeanu. 'Domnule Bolojan, renunțați să mai trăiți în trecut! Concentrați-vă pe prezent și m

Politic 12-10-2026 20:39

Bolojan: Cine s-ar mai asocia cu cei care nu respectă angajamentele, fug de răspundere și provoacă crize?

Premierul interimar Ilie Bolojan a reafirmat luni seara că PNL este dispus să asigure învestirea unui guvern, chiar dacă nu face parte din el, dar că nu va guverna din nou împreună cu PSD, pentru că refuză să îi mintă pe români cu soluții care nu au cum să funcționeze. 'De la moțiunea de cenzură, PSD îmi cere

Politic 12-10-2026 19:52

Premierul desemnat a continuat seria consultărilor pentru formarea viitorului Guvern (sinteză)

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a continuat luni seria de consultări cu partidele și formațiunile politice pentru conturarea viitorului Guvern. Conform Constituției, Luca Niculescu are la dispoziție zece zile pentru a depune la Parlament programul de guvernare și lista viitorului Cabinet, termen care se încheie în această săptă

Politic 12-10-2026 19:48

Senat: Conducerea trotinetelor electrice pe drumurile publice - condiționată de absolvirea unui curs de legislație rutieră

Senatul a adoptat, în ședința de luni, un proiect de lege care prevede introducerea condiției absolvirii unui curs de legislație rutieră pentru conducerea trotinetelor electrice pe drumurile publice. Propunerea legislativă completează în acest sens Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publi

Politic 12-10-2026 19:16

Ponta: Guvernul Niculescu - ultima șansă înainte de a ne sinucide ca și clasă politică; Bolojan are o poziție rațională

Grupul parlamentar Uniți pentru România este gata să facă parte din Guvernul propus de Luca Niculescu și nu va condiționa votul de învestitură de participarea la guvernare, a declarat deputatul Victor Ponta luni, după întâlnirea cu premierul desemnat, menționând că, dacă pică și acest Guvern, va fi un 'dezastru național' pe care

Politic 12-10-2026 19:12

Senat: Termenul pentru raportul privind anchetarea întâlnirii Tănăsescu - Bolojan a fost prelungit până pe 8 noiembrie

Plenul Senatului a prelungit, marți, cu o lună, la solicitarea Comisiei de constituționalitate, termenul pentru depunerea raportului în cazul anchetei privind întâlnirea dintre președintele Curții Constituționale a României, Simina Tănăsescu, și premierul interimar, Ilie Bolojan, care a avut loc pe data de 14 august, la Parlament.

Politic 12-10-2026 18:11

Senat: Declarație pentru menținerea votului unanim la nivelul Consiliului UE în chestiuni de politică externă și securitate

Senatul a adoptat luni, în plen, o Declarație privind apărarea dreptului României de a-și proteja interesele naționale în cadrul Politicii Externe și de Securitate Comune (PESC) a Uniunii Europene, în care se evidențiază lipsa unui mandat politic și parlamentar transparent al ministrului interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, în mat

Politic 12-10-2026 17:42

Niculescu, după întâlnirea cu grupul PACE: Discuția - foarte deschisă; Peia: Voturi pentru un Guvern politic

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat luni, după întâlnirea cu grupul PACE - Întâi România, că discuția a fost 'foarte deschisă', iar senatorul Ninel Peia a precizat că parlamentarii din acest grup sunt dispuși să voteze pentru învestire 'un Guvern politic', care să adopte măsuri de relansare economică și p

Politic 12-10-2026 16:00

Luca Niculescu: Grupul parlamentar al minorităților va participa la un acord între partidele politice, este nevoie să avansăm

Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat luni, la Parlament, că a avut o discuție extrem de bună cu grupul parlamentar al minorităților naționale, le-a ascultat problemele, pentru care se vor găsi soluții comune, și a afirmat că reprezentanții minorităților vor participa, dacă este cazul, la un acord între partidele politice. 'Am

Politic 12-10-2026 15:44

Pambuccian: Avem un prim-ministru desemnat cu șanse reale de a face treabă bună și îl sprijinim

Premierul desemnat Luca Niculescu va fi sprijinit la votul din Parlament de grupul minorităților naționale, a anunțat, luni, liderul grupului, deputatul Varujan Pambuccian. 'Scopul oricărei politici, scopul final sunt cetățenii și trebuie să ne gândim, în primul rând, la cum trăiesc oamenii în țara asta. Traiul a fo

Politic 12-10-2026 15:28

Grindeanu spune că PSD nu va susține un Guvern tehnocrat sau unul hibrid

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că nu va susține un Guvern tehnocrat sau un Guvern hibrid, format din miniștri social-democrați și tehnocrați. Într-o conferință de presă la sediul central al PSD, Grindeanu a fost întrebat dacă exclude sub orice formă ca PSD să ofere sprijin pentru un Guvern tehnocrat sau pentru u

Politic 12-10-2026 14:46

Fritz: Grindeanu mi se pare ca un iepure speriat care fuge în toate direcțiile

Președintele USR, Dominic Fritz, a susținut luni că liderul PSD, Sorin Grindeanu, ar trebui să clarifice poziția partidului privind învestirea unui nou Guvern, deoarece nu mai înțelege nimic din ce afirmă acesta, în opinia sa social-democratul părând 'un iepure speriat care fuge în toate direcțiile'. Grind

Politic 12-10-2026 14:28

Grindeanu: PSD e pregătit de alegeri anticipate și vom fi foarte bine pregătiți dacă se va intra pe acest scenariu

PSD va fi foarte bine pregătit dacă se va intra pe scenariul alegerilor anticipate, deși acest scenariu nu este unul bun pentru România, pentru că va porni 'un joc de domino' în urma căruia întreaga economie 'ar risca să devină o ruină', a declarat luni președintele partidului, Sorin Grindeanu. 'PSD este p

Politic 12-10-2026 14:26

Fenechiu (PNL): Mi-am retras semnătura de pe propunerea legislativă de modificare a legii privind drogurile

Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a anunțat luni că își retrage semnătura de pe proiectul de lege privind dezincriminarea unor fapte referitoare la deținerea de droguri pentru consum propriu. 'Vox populi, vox dei - mi-am retras semnătura de pe propunerea legislativă privind modificarea Legii 143/2000 privind drogurile. Atunci

Politic 12-10-2026 13:59

Niculescu: Aș prefera un guvern politic; discuțiile sunt deschise și nu vreau să-mi închid nicio poartă de dialog

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat luni, după întâlnirea cu liderii USR, că ar prefera un guvern politic, dar că discuțiile sunt 'deschise', deoarece nu vrea să închidă 'nicio poartă de dialog'. 'Aș prefera un guvern care să fie politic sau să fie o formulă mixtă, politic-tehnocrat, pentru că, sincer, cred că a