Ministerele Justiţiei, Transporturilor, Sănătăţii, Fondurilor Europene vor reveni USR PLUS

Copreşedinţii USR PLUS, Dan Barna şi Dacian Cioloş, au anunţat vineri seara, în urma negocierilor cu PNL şi UDMR, că USR PLUS ar urma să deţină şase portofolii în viitorul Guvern de coaliţie.
Este vorba despre Ministerul Justiţiei, Ministerul Transporturilor, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării şi Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului.
"Justiţia - pentru că avem mai multe proiecte în programul nostru de guvernare, pe care vrem să le asumăm prin Ministerul Justiţiei. Dincolo de a repara ceea ce a stricat PSD şi de a reda încredere Justiţiei - 'Fără penali în funcţii publice'. Apoi, Fondurile Europene, inclusiv Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, care va aduce miliarde de euro României, în măsura în care vom fi pregătiţi să investim aceste fonduri. Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului - am ţinut să vizăm în mod foarte clar antreprenoriatul, pentru că relansarea economiei va depinde foarte mult de dinamizarea antreprenoriatului. Turismul - cei din zona HoReCa au fost foarte afectaţi de această criză şi va trebui să găsim soluţii, şi avem soluţii. Apoi, Cercetarea, Inovarea şi Digitalizarea le-am pus într-un minister, pentru că asta înseamnă modernizarea economiei şi administraţiei româneşti prin digitalizare, dar şi conectarea cercetării româneşti la cercetarea europeană, unde, la fel, vor veni resurse financiare importante", a explicat Dacian Cioloş.
Negocierile vor continua în zilele următoare pe marginea programului, a declarat Cioloş, conform căruia "ce a fost mai greu a trecut".
"Contrar a ceea ce probabil credeau mulţi că va fi o negociere dificilă, dură, cu certuri, iată că după o zi intensă de discuţii şi după multă bună-voinţă şi bună-credinţă din toate cele trei părţi am reuşit să oferim o structură de guvern cu un premier convenit, o structură de guvern suplă, cu 18 ministere", a spus liderul USR PLUS.
La rândul său, Dan Barna a declarat că negocierile de vineri s-au dovedit a fi "un pas important spre o coaliţie stabilă, care să îşi asume guvernarea în această perioadă complicată", generată de criza sanitară.
"Am fost discuţii de azi dimineaţă de la ora 9.00. Am găsit, spunem noi, cea mai bună soluţie pentru a avea o majoritate parlamentară şi un guvern care să aibă şi competenţa, şi echilibrul, şi forţa de reprezentare a celor trei forţe", a spus Barna. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)
Citiţi şi:
* Florin Cîţu: Este nevoie să avem un Guvern cât mai repede învestit în zilele următoare
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Prezidențiale 2025/Primarul din Miercurea-Ciuc, Korodi Attila: Am votat pentru siguranța comunității mele
Primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Korodi Attila, a declarat duminică, după ieșirea de la urne, că a votat pentru siguranța comunității maghiare și pentru ca viitorul țării să fie unul european. 'Am votat pentru siguranța comunității mele. Am votat pentru ca viitorul nostru să fie unul european. Am votat pentru ca haosul să nu schimbe s
Prezidențiale2025/ Președintele CJ Bihor, Mircea Mălan: Am votat pentru pace și liniște, pentru siguranță personală și națională
Președintele Consiliului Județean (CJ) Bihor, Mircea Mălan, a declarat duminică, după votare, că și-a exprimat opțiunea cu gândul la pace și liniște, atât de necesare pentru a pune în practică proiecte și pentru a construi un viitor prosper. 'Am votat în calitatea mea de cetățean căruia bihorenii i-au acordat î
Prezidențiale2025/ Kelemen Hunor: Am votat pentru opțiunea cea mai bună pentru România
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, declarat, la ieșirea din secția de votare, că a votat pentru opțiunea cea mai bună pentru România. 'Am votat pentru acel candidat care în percepția mea este opțiunea bună, este alegerea bună pentru România, pentru comunitatea maghiară și pentru anii care urmează. Îi rog pe toți cei
Prezidențiale2025/Nicușor Dan: Am votat pentru o schimbare care să aducă prosperitate, nu aventură și descurajarea investițiilor
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, a declarat că a votat pentru o schimbare care să aducă prosperitate, nu una care să aducă 'aventură și descurajarea investițiilor' în România. 'Am votat cu gândul la mulți oameni care sunt tăcuți, cinstiți, muncitori și care nu s-au
Prezidențiale2025/ AEP: Până duminică la ora 9:00, s-au prezentat la urne în diaspora peste 756.000 de alegători
Peste 756.000 de alegători au votat în diaspora, până duminică, la ora 9:00, la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Conform AEP, de la deschiderea urnelor, respectiv de vineri (ora 7:00 locală) până duminică, la ora 9:00, au vota
Prezidențiale2025/ AEP: Până la ora 9:00 au votat 9,30% dintre alegători
Până la ora 9:00 au votat, duminică, la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, 1.672.308 de alegători, reprezentând 9,30% din numărul celor înscriși în listele electorale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. În mediul urban au votat 1.275.925 de alegători,
Prezidențiale 2025/ Președintele Consiliului Județean Harghita, Bíró Barna-Botond: Am votat pentru libertate
Președintele Consiliului Județean Harghita, Bíró Barna-Botond, a declarat, duminică, după ieșirea de la urne, că a votat pentru libertate, pentru dreptul fiecărui cetățean de a-și păstra identitatea culturală și pentru un președinte care să poată construi relații diplomatice cu partenerii occidentali ai României. 'Astăz
Prezidențiale2025/Buzău: Parlamentarii AUR au votat pentru o Românie 'demnă și modernă'
Senatorul AUR Buzău Marius Valentin Roman și deputatul Sorin Titus Muncaciu au votat, duminică dimineață, pentru o Românie 'demnă, modernă' și pentru o resetare a economiei, a administrației și a clasei politice. În jurul orei 8:30, Marius Valentin Roman a votat în cadrul secției organizate la nivelul Școlii Gimnazial
Prezidențiale2025/ 'Finala' pentru Cotroceni - cine va conduce destinul României în următorii cinci ani
George Simion (Alianța pentru Unirea Românilor) și Nicușor Dan (independent) își dispută duminică fotoliul de la Cotroceni în cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, aproape 18 milioane de alegători fiind așteptați să pună ștampila pe buletinul de vot. Cei doi candidați au ajuns în cursa finală după
Prezidențiale2025/Ilie Bolojan: Decizia la vot va avea efecte asupra vieților copiilor și nepoților noștri
Decizia la vot va avea efecte asupra vieților copiilor și nepoților noștri, iar țara este 'în mâinile' celor care se vor exprima la scrutin, a declarat, duminică, președintele interimar Ilie Bolojan. El a votat pentru al doilea tur de scrutin al prezidențialelor la Școala Numărul 150 din Capitală. 'Am vot
Prezidențiale2025/ George Simion, alături de Călin Georgescu la urne: Am votat împotriva nedreptăților făcute poporului român
Candidatul AUR la prezidențiale, George Simion, a votat duminică la o secție din Mogoșoaia, avându-l alături pe Călin Georgescu. După ce și-a exercitat dreptul constituțional, Călin Georgescu a declarat că 'ceea ce este astăzi este mai mult decât un vot, este o mărturisire' și că a votat pentru o Românie creștină,
Prezidențiale2025/AEP: Până duminică la ora 8:00, s-au prezentat la urne în diaspora peste 747.000 de alegători
Peste 747.000 de alegători au votat în diaspora, până duminică, la ora 8:00, la al doilea tur al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Conform AEP, de la deschiderea urnelor, respectiv de vineri (ora 7:00 locală) până duminică, la ora 8:00, au votat &icir
Prezidențiale2025/ VIDEO Dajbog (MAI): 76 posibile incidente semnalate sâmbătă și pe parcursul nopții; 9 nu s-au confirmat
Structurile Ministerului Afacerilor Interne au fost sesizate cu privire la 76 de posibile incidente petrecute sâmbătă și în timpul nopții de sâmbătă spre duminică, mai mult de jumătate dintre acestea fiind despre continuarea propagandei electorale, a informat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog.
Prezidențiale2025/Cătălin Predoiu: Am votat pentru o Președinție care să consolideze și să dezvolte rolul României în lume
Premierul interimar Cătălin Predoiu a declarat că a votat, duminică, pentru o Președinție care să consolideze rolul României în lume și să dezvolte parteneriatele euroatlantice. 'Am votat cu gândul la locuri de muncă, la investiții, la bunăstarea cetățenilor români. Am votat, de asemenea, pentru o Președinție care s
Prezidențiale2025/ AEP: Până la ora 8:00 au votat 6,33% dintre alegători
Până la ora 8:00 au votat, duminică, la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, 1.138.429 de alegători, reprezentând 6,33% din numărul celor înscriși în listele electorale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă.