Parlamentare2020/ Violeta Alexandru: Vom corecta în Parlament toate populismele, toate legile călcate în picioare de PSD

Priorităţile legislative ale PNL Bucureşti pentru noua legislatură vizează un set de proiecte care cuprind cinci mari obiective, unul dintre acestea fiind corectarea ''tuturor populismelor, a tuturor legilor călcate în picioare de PSD", a declarat joi preşedintele organizaţiei, Violeta Alexandru, ministru al Muncii.
"În primul rând vom corecta toate populismele, toate legile călcate în picioare de PSD. Sprijinul pentru mediul de afaceri, pentru păstrarea locurilor de muncă anul viitor are nevoie de corectarea tuturor populismelor cu care PSD a tratat iniţiativele guvernamentale. Primul nostru obiectiv este să ne asigurăm că din Parlament toate deciziile guvernamentale beneficiază de sprijinul necesar ca să putem ajuta în continuare atât antreprenorii cât şi românii să-şi păstreze locurile de muncă. În activitatea mea la minister m-am lovit aproape zilnic de o atitudine a PSD menită efectiv să submineze, să facă programele guvernamentale de sprijin pentru antreprenori şi pentru angajaţi să nu funcţioneze. PSD se bucură dacă noi eşuăm şi dacă nu ducem la îndeplinire programele de sprijin pe care le-am iniţiat. Primul scop este să corectăm toată această avalanşă de amendamente care au făcut acte normative ale Guvernului să fie inaplicabile", a spus Violeta Alexandru într-o conferinţă de presă.
Al doilea obiectiv al PNL Bucureşti este să asigure în Bucureşti şi în marile municipii cadrul legal pentru a creşte calitatea vieţii.
"Ne propunem să iniţiem un pachet de norme care să ajute bucureştenii să acceseze servicii de calitate, indiferent de sectorul în care locuiesc. Nu este normal ca între sectoarele Capitalei calitatea şi costul serviciilor de utilitate publică să difere atât de mult. (...) În al doilea rând ne preocupă să sprijinim părinţii care doresc să revină la serviciu până la perioada de doi ani de creştere a copiilor. Şi, în acest sens, pentru că ştim că ceea ce lipseşte este infrastructura, dincolo de sprijinul financiar, vom iniţia în primele luni un proiect care să sprijine angajatorii cu peste 50 de angajaţi să dezvolte în incinta companiilor sau instituţiilor spaţii de creşe pentru copiii angajaţilor. (...) Este o măsură care va ajuta atât părinţii cât şi administraţia în soluţiile limitate pe care le are de construire de creşe în centrul Capitalei, în zonele populate în care de fapt lucrează părinţii", a explicat liderul PNL Bucureşti.
Al treilea obiectiv pe care liberalii şi-l propun pentru următoarea legislatură este acela de a sprijini din Guvern toate proiectele de digitalizare a României.
"România şi Bucureştiul cu precădere trebuie să se modernizeze. Digitalizarea, folosirea tehnologiei pentru accesarea facilă a serviciilor publice nu este doar un obiectiv guvernamental. Ca Guvernul să poată să dezvolte toată infrastructura prin care cetăţenii să fie la un click distanţă faţă de serviciile publice trebuie să existe sprijin în Parlament şi ne asumăm ca toate iniţiativele care prevăd hârtii, documente, tot felul de alte lucruri clasice pe hârtie să fie simplificate, modernizate şi înlocuite cu serviciile electronice care să faciliteze accesul oamenilor la servicii de calitate", a spus ministrul Muncii, care a adăugat că măsura răspunde şi solicitărilor mediului de afaceri.
PNL Bucureşti îşi propune totodată să sprijine educaţia tinerilor, în acest sens urmând să fie depus un proiect de lege privind susţinerea Bacalaureatului internaţional, astfel încât tinerii să fie compatibili cu sistemele de învăţământ din străinătate, inclusiv pe o componentă de voluntariat care se va dezvolta în şcolile din România.
Un alt obiectiv "major" al PNL Bucureşti se referă la revizuirea Constituţiei.
"Constituţia României are nevoie să fie modernizată. (...) Ne angajăm să contribuim inclusiv pentru punerea în aplicare a Referendumului iniţiat de preşedintele României în 2019. Desigur, prin juriştii care sunt membri ai echipei PNL Bucureşti, ne vom implica în proiecte care să vizeze reformarea CCR. (...) Duminică, pe 6 decembrie, bucureştenii au de făcut o opţiune între o echipă decisă să lucreze cu primarul general pentru dezvoltare Capitalei şi o gaşcă care, după ce a pus Capitala pe butuci, după ce a falimentat-o, vrea să se mute în Parlament şi să se bucure de imunitate. Are de ales cel care merge la vot în Bucureşti între o echipă de oameni serioşi, aparţinând unui PNL Bucureşti reformat, schimbat, care şi-a recunoscut greşelile şi care şi le-a corectat, şi o gaşcă ce se ocupă de excursii la Monaco, de cumpărat diamante, de jignit, de folosit banii publici pentru propriile interese. Opţiunea de vot va determina covârşitor dezvoltarea acestui oraş şi mă adresez tuturor bucureştenilor care îşi iubesc oraşul să facă o opţiune pentru binele Capitalei", a concluzionat liderul PNL Bucureşti. AGERPRES/(A - autor: Cătălina Matei, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Ciolacu, despre decizia CCR: Închide un episod periculos pe care România l-a trăit în ultimele luni
Premierul Marcel Ciolacu, președinte al PSD, a declarat, marți, că decizia, în unanimitate, a judecătorilor Curții Constituționale cu privire la candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale închide un episod extrem de t
MAE: România i-a trimis acasă pe cei care au încercat să răstoarne ordinea democratică
România a răspuns deja 'direct ingerinței străine trimițând acasă pe cei care au ținut legătura cu o grupare paramilitară de sorginte nazistă asociată unui candidat, care încerca să răstoarne ordinea democratică constituțională în România', afirmă Ministerul Afacerilor Externe (MAE), într-o informare transmisă marți presei.
Nicușor Dan: Un stat slab nu a putut preveni anularea alegerilor și nu o poate explica cu probe covârșitoare
Decizia Curții Constituționale de a respinge candidatura lui Călin Georgescu reprezintă 'consecința logică' a hotărârii de anulare a alegerilor din 6 decembrie, apreciază primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, candidat indepen
Antonescu, după decizia CCR: Democrația vine la pachet cu respect pentru oameni, legi, instituțiile statului
Candidatul Alianței România Înainte, Crin Antonescu, a transmis, marți, după decizia CCR privind respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că și-ar fi dorit să-l învingă pe acesta la vot, dar 'democrația vine la pachet
Fritz (USR): Nu e momentul să răsuflăm ușurați; avem datoria să reconstruim încrederea în instituțiile statului
Decizia Curții Constituționale de a respinge candidatura lui Călin Georgescu nu reprezintă 'un sfârșit fericit', ci un 'început greu', apreciază vicepreședintele USR Dominic Fritz
Gavrilă: POT a făcut o propunere ca această mișcare să meargă mai departe; așteptăm decizia domnului Georgescu
Președinta Partidului Oamenilor Tineri, Anamaria Gavrilă, a declarat, marți, după hotărârea CCR, că așteaptă decizia lui Călin Georgescu, menționând că POT a făcut o propunere ca 'această miș
Lasconi: Decizia CCR, un prim pas; Georgescu trebuie să răspundă penal pentru grozăviile de care e acuzat
Președinta USR, Elena Lasconi, își exprimă speranța că decizia CCR de a respinge candidatura lui Călin Georgescu reprezintă 'doar un prim pas', iar acesta trebuie să răspundă penal pentru '
Simion, pe pagina X: Încă o dată, CCR ne atacă democrația și libertățile noastre esențiale
Președintele AUR, George Simion, afirmă că CCR 'atacă democrația și drepturile și libertățile noastre esențiale'. 'Încă o dată, Curtea Constituțională își bate joc de poporul român, ne atacă democrația și drepturile și libertățile noastre esențiale. Suntem alături de Călin Georgescu! Libertate. Vom lupta pentru asta, indiferent de
Remus Pricopie, despre decizia CCR în cazul Georgescu: Este o victorie a românilor
Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, a declarat marți că decizia Curții Constituționale, care a respins candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale, este o victorie a românilor, o victorie pentru statul de drept și pentru valorile democratice. 'Decizia Curții Constituționale, care a respins candidatura lui Călin Georgescu, este o victorie a
Ponta, după decizia CCR în cazul lui Georgescu: Lupta pentru România și pentru români nu încetează niciodată
Lupta pentru România și pentru români nu încetează niciodată, nu trebuie niciodată să abandonăm, a afirmat deputatul Victor Ponta, după decizia CCR în cazul lui Călin Georgesc
Simion, după respingerea contestației depusă de Călin Georgescu la CCR: Nu ne veți învinge; poporul s-a trezit
Președintele AUR, George Simion, a transmis un mesaj, marți, după ce judecătorii Curții Constituționale au respins contestația depusă de Călin Georgescu la decizia Biroului Electoral Central de inval
Eurodeputatul Nica (PSD): Trebuie să avem scut de apărare antiaeriană, drone, sisteme anti-drone, acces la sateliți
Europarlamentarul Dan Nica, liderul Delegației PSD în Parlamentul European, a transmis marți, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, în contextul în care se discută despre un program de asigurare a securității Uniunii Europene, că România ar trebui să aibă, în egală măsură, acces la tehnologie militară de ultimă generație, se a
Fritz (USR): Proclamația de la Timișoara a fost un act de curaj și viziune; libertatea și democrația se apără în fiecare zi
Proclamația de la Timișoara a fost un act de curaj și viziune, transmite vicepreședintele USR, Dominic Fritz, subliniind importanța protejării democrației și libertății în aceste 'vremuri dificile'. Citită pe 11 martie 1990, din balconul Operei din Timișoara, proclamația viza ruperea legăturilor cu trecutul comunist, transmite USR, marți, pe Face
BEC: Măsuri în cazul organizării referendumurilor locale la aceeași dată cu alegerile prezidențiale din acest an
Biroul Electoral Central a adoptat, marți, măsurile în cazul organizării și desfășurării referendumurilor locale la aceeași dată cu un tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din acest an, stabilind, între altele, că obiectul și data referendumului local vor fi stabilite prin hotărârile consiliilor locale, iar cheltuielile vor fi suportate de la bugetul