AlegeriLocale2020/BEM, privind renumărarea voturilor: Se impune interpretarea unitară a dispoziţiilor legale; se poate realiza numai de BEC

Biroul Electoral al Municipiului Bucureşti precizează, joi, referitor la faptul că Biroul Electoral Sector 5 a admis cererile de renumărare a voturilor, în timp ce Birourile Electorale Sector 2, 3 şi 4 le-au respins, că se impune aplicarea corectă şi interpretarea unitară a dispoziţiilor privitoare la alegeri pe întreg teritoriul ţării, acest lucru putându-se realiza numai de la nivelul Biroului Electoral Central.
"Menţionăm că, potrivit art. 39 alin. 1 lit. e din Legea nr. 115/2015, Biroul Electoral Central primeşte şi soluţionează orice contestaţie cu privire la organizarea şi desfăşurarea alegerii autorităţilor administraţiei publice locale, altele decât cele care, prin legea mai sus menţionată, sunt date în competenţa birourilor electorale de circumscripţie sau a instanţelor judecătoreşti. Totodată, potrivit art. 39 alin. 1 lit. c din Legea nr. 115/2015, Biroul Electoral Central urmăreşte şi asigură respectarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale privitoare la alegeri pe întreg teritoriul ţării; asigură interpretarea unitară a prevederilor acestora. Facem precizarea că, din moment ce Biroul Electoral Sector 5 a admis cererile de renumărare, în timp ce birourile electorale sector 2, 3 şi 4 le-au respins ca inadmisibile, este evident că se impune aplicarea corectă a dispoziţiilor privitoare la alegeri pe întreg teritoriul ţării, precum şi interpretarea unitară a prevederilor art. 95 din Legea nr. 115/2015, aspect care se poate realiza numai de la nivelul Biroului Electoral Central", se menţionează într-un comunicat de presă.
BEM menţionează că a transmis Biroului electoral Sector 5 contestaţia la hotărârea de renumărare a voturilor.
"Biroul Electoral al Circumscripţiei Electorale nr. 42 a Municipiului Bucureşti informează că, prin Hotărârea nr. 70/30.09.2020, Biroul Electoral de Circumscripţie Electorală nr. 5 Sector 5 a admis cererile referitoare la renumărarea tuturor buletinelor de vot din cele 197 secţii de vot de pe raza Circumscripţiei electorale a Biroului Electoral de Circumscripţie Electorală a Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti. Biroul Electoral al Circumscripţiei Electorale nr. 42 a Municipiului Bucureşti a transmis, spre competentă soluţionare, contestaţia înregistrată împotriva Hotărârii nr. 70/30.09.2020 a Biroului Electoral de Circumscripţie Electorală nr. 5 Sector 5", se arată în comunicat. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Senat: 15 august - Ziua Maramureșului, proiect adoptat
Senatul a adoptat, luni, în plen, propunerea legislativă pentru instituirea zilei de 15 august ca Ziua Maramureșului pentru recunoașterea identității și valorilor acestui ținut. ''Cu prilejul Zilei Maramureșului, autoritățile publice centrale și locale, instituțiile publice de cultură din țară și străinătate, precum și organizați
Cristina Trăilă - secretar general al Guvernului; decizia a fost publicată în Monitorul Oficial
Cristina Trăilă a fost numită în funcția de secretar general al Guvernului, printr-o decizie semnată de premierul Marcel Ciolacu. Decizia a fost publicată luni în Monitorul Oficial al României. ''Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Cristina Trăilă se numeșt
Stela Firu - secretar de stat la Ministerul Sănătății
Stela Firu a fost numită în funcția de secretar de stat la Ministerul Sănătății, printr-o decizie semnată de premierul Marcel Ciolacu și publicată luni în Monitorul Oficial. De asemenea, tot printr-o decizie a prim-ministrului, Ilie Bălășan va exercita, temporar, funcția publică vacantă din categoria înalților funcționari pub
Valeria Herdea - revocată din funcția de președinte CNAS; în locul ei - Horațiu-Remus Moldovan
Valeria Herdea a fost revocată din funcția de membru al consiliului de administrație și de președinte, cu rang de secretar de stat, al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Revocarea s-a făcut printr-o decizie semnată de premierul Marcel Ciolacu și publicată luni în Monitorul Oficial al României. ''La dat
Simona Cojocaru - eliberată din funcția de secretar de stat în MApN; în locul ei a fost numit Sorin-Dan Moldovan
Simona Cojocaru a fost eliberată din funcția de secretar de stat și șef al Departamentului pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale din cadrul Ministerului Apărării Naționale. Eliberarea din funcție a fost făcută printr-o decizie semnată de premierul Marcel Ciolacu și publicată luni în Monitorul Oficial.
Senat: Proiectul de ratificare a Acordului cu Republica Moldova privind controlul coordonat în punctul de trecere a frontierei Galați - Giurgiulești, adoptat
Senatul a adoptat, luni, în unanimitate, proiectul de lege de ratificare a Acordului între Guvernele României și Republicii Moldova privind controlul coordonat pe teritoriul României în punctul de trecere a frontierei de stat Galați (România) - Giurgiulești (Republica Moldova) rutier, pe sensul de intrare în țara noastră.
Prezidențiale2025/ Magdin: Avem nevoie urgent să punem ordine în legislația electorală și să îi trimitem la lecții de democrație pe cei ce o aplică
Analistul politic Radu Magdin consideră necesară ''chestionarea stării democrației'' din țara noastră, subliniind că ''avem nevoie urgent să punem ceva ordine în legislația electorală și să îi trimitem urgent la lecții de democrație pe cei care o aplică''. ''Această campanie electorală s-a derulat sub spectru
Senat - moțiune/ Ministrul Bucura-Oprescu, după adoptarea moțiunii: Ceea ce se întâmplă astăzi cred că este o nedreptate
Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a declarat luni, după adoptarea în Senat a moțiunii simple privind sistemul de pensii, că ceea ce se întâmplă este ''o nedreptate'', pentru că a muncit ''în folosul românilor''. ''Este m
Prezidențiale2025/ BEJ Ilfov a admis mai multe plângeri privind scrisorile transmise de Simion cetățenilor; autoritățile sesizate
Biroul Electoral Județean Ilfov a sesizat Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Autoritatea Electorală Permanentă și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce a admis mai multe plângeri cu privire la încălcarea normelor legale referitoare la prelucrarea datelor cu caracter pe
Senat - moțiune/ Plenul a adoptat moțiunea simplă privind sistemul de pensii
Moțiunea simplă privind sistemul de pensii a fost aprobată, luni, de plenul Senatului, cu 61 de voturi ''pentru'' și 59 de voturi ''împotrivă''.
Senat - moțiune/ Fenechiu (PNL): Moțiunea simplă a opoziției privind pensiile este neîntemeiată
PNL consideră că moțiunea simplă a opoziției privind pensiile este neîntemeiată, a declarat, luni, senatorul liberal Daniel Fenechiu, susținând că în anul 2024 pensiile au crescut în medie cu 40%.
Senat - moțiune/ Cerva (S.O.S. România), critici la adresa ministrului Muncii
Senatoarea S.O.S. România Nadia-Cosmina Cerva a susținut luni că ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, ''batjocorește pensionarii români'', nevoiți să meargă la ''sute de kilometri'' de casă pentru a obține adeverințe de recalculare a pensiilor, care conțin informații existente deja la dosare. Lun
Senat - moțiune/ Kondor Agota (UDMR): Respingem caracterizarea tendențioasă a guvernării de dispreț față de pensionari
Senatoarea UDMR Kondor Agota a declarat, luni, la dezbaterea asupra moțiunii simple împotriva ministrului Muncii, Simona Bucura-Oprescu, că măsurile adoptate de Guvern au obiectivul de a garanta predictibilitatea pensiilor, echitatea între generații, respectarea angajamentelor internaționale, menționând că Uniunea respinge ''caracterizarea t
Senat - moțiune/ Votul împotriva ministrului Muncii - secret cu bile
Plenul Senatului a decis, luni, ca votul asupra moțiunii simple împotriva ministrului Muncii să fie secret cu bile. Înainte de votul asupra moțiunii simple, senatorii au avut o dispută privind procedura de vot, după ce senatoarea S.O.S. România Nadia Cerva a propus ca votul să se facă cu bile și nu electronic, argumentâ
Senat - moțiune/ Stelea: Cei ce au condus destinele României doresc probabil să fim un copac fără rădăcini
Senatoarea AUR Niculina Stelea a declarat luni că pensionarii sunt buni pentru guvernanți atunci când votează, dar sunt și mai buni între ciclurile electorale, 'dacă nu încasează pensia prea mult timp'.