logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Simonis: Conducerea PSD a decis să nu se mai dezbată moţiunea de cenzură în Parlament înainte de o hotărâre a CCR

Imagine din galeria Agerpres

Consiliul Politic Naţional al PSD a decis, marţi, să nu se mai dezbată moţiunea de cenzură în Parlament înainte de o decizie a Curţii Constituţionale, a anunţat liderul deputaţilor social-democraţi, Alfred Simonis.

"Legat de moţiunea de cenzură, decizia Consiliului Politic Naţional a fost aceea de a nu mai dezbate această moţiune înainte de o decizie a Curţii Constituţionale pentru că, ştiţi foarte bine, a fost depusă în sesiune extraordinară şi trecerea ei, dezbaterea ei în sesiune ordinară ar putea să aibă elemente de neconstituţionalitate. Prin urmare, nu se mai dezbate în perioada următoare până la o decizie a Curţii Constituţionale moţiunea de cenzură", a precizat Simonis, după şedinţa conducerii PSD.

El a spus că, în acest moment, este prea devreme ca PSD să aibă în vedere iniţierea unei alte moţiuni de cenzură.

"Suntem la o zi distanţă de confirmarea majorităţii pe care PNL cu USR, PMP şi UDMR şi cu alte grupuri parlamentare au demonstrat-o în Parlamentul României. Cred că e prea devreme să discutăm în acest moment de o altă moţiune de cenzură", a adăugat Simonis.

Liderul deputaţilor PSD a menţionat că în şedinţă nu s-a discutat foarte mult despre moţiunea de cenzură.

"Nu s-a discutat foarte mult. Este un mecanism care pune la încercare fiecare partid de opoziţie de fiecare dată. Discutam la o emisiune televizată cu doamna Turcan care întreba cumva cine plăteşte pentru eşecul acestei moţiuni de cenzură. Şi eu am spus doamnei Turcan că dânsa, în calitate de lider de grup, a avut 10 moţiuni de cenzură depuse şi respinse, nu fără cvorum, respinse la vot. Cine a plătit? A ajuns vicepremier doamna Turcan. Deci, până la urmă, este un instrument al opoziţiei, care încearcă să demită un guvern, se creează o majoritate sau nu şi mergem mai departe. Nu trebuie să creăm o tragedie în urma aceste chestiuni. Tragedie e pentru România, dacă doriţi, şi pentru cei care ar fi aşteptat ca aceste decizii să fie luate: de majorare de pensii, de alocaţii şi multe alte decizii, locuri de muncă. Toate aceste lucruri erau importante să le facă un guvern capabil şi eficient", a explicat Simonis.

El a adăugat că USR, PMP, UDMR şi alte partide au susţinut şi susţin Guvernul Orban şi fiecare decizie de amânare a majorării de alocaţii, de pensii.

"Cred, în continuare, că cei care clamează un haos în România pe baza faptului că ar fi trecut această moţiune de cenzură mint cu nonşalanţă debordantă, pentru că ar fi depins de noi, de partidele parlamentare, de preşedintele Iohannis ca aseară, după demiterea Guvernului, să ne întâlnim să decidem cine va fi premier pentru câteva luni şi să îl şi votăm în Parlament într-un timp record. Ca şi concluzie - trebuie să facem cunoscut faptul că USR, PMP, UDMR şi alte partide au susţinut şi susţin Guvernul Orban şi fiecare decizie de amânare de majorare de alocaţii, de majorare de pensii şi toată lipsa de locuri de muncă, deficit etc", a mai spus acesta.

Luni, şedinţa Parlamentului în care trebuia dezbătută şi votată moţiunea de cenzură nu a putut să aibă loc din lipsa cvorumului. În urma apelului nominal, doar 226 de parlamentari au fost la şedinţă, fiind necesară prezenţa a 233 de deputaţi şi senatori. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Adrian Dãdârlat)

Afisari: 11

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Politic 29-07-2025 21:51

Guvern: România a transmis Comisiei Europene un portofoliu de proiecte pentru finanțare prin mecanismul SAFE

România a transmis Comisiei Europene un portofoliu de proiecte pentru dezvoltarea industriei de apărare și creșterea mobilității militare, investiții care urmează să fie finanțate prin mecanismul european Security Action for Europe (SAFE). Potrivit unui comunicat al Guvernului, aproximativ 70% dintre proiectele incluse în aplicația depusă d

Politic 29-07-2025 20:21

Mircea Abrudean: A venit momentul să închidem definitiv epoca privilegiilor

Președintele Senatului, liberalul Mircea Abrudean, consideră că România are nevoie de stabilitate prin reforme curajoase, el afirmând că ''a venit momentul să închidem definitiv epoca privilegiilor''. 'Susțin demersurile anunțate de premierul Ilie Bolojan, atât în ceea ce privește reforma pensiilor speciale, c&

Politic 29-07-2025 18:11

Fritz: USR susține o singură lege a pensiilor, un sistem echitabil pentru toți; fără privilegii

Președintele Uniunii Salvați România, Dominic Fritz, consideră că e timpul ca statul să devină, în sfârșit, al tuturor cetățenilor, iar 'republica' privilegiaților trebuie să apună, el afirmând că USR susține de ani de zile o singură lege a pensiilor, un sistem echitabil pentru toți - fără excepții, fără privilegii. Declarația a

Politic 29-07-2025 16:58

Bolojan: Prin reforma administrației locale avem oportunitatea să corectăm acumulările negative

Statul român nu mai are capacitatea financiară să susțină în continuare cheltuielile actuale cu administrația publică, oportunitatea fiind, prin reforma administrației locale, de a corecta acumulările negative, a transmis prim-ministrul Ilie Bolojan, marți, la consultările cu reprezentanții structurilor asociative pe proiectul privind reforma în domeniu.

Politic 29-07-2025 16:52

Guvern: Decizia statului român este fermă - România nu va intra în război

România nu va intra în război și nu există niciun motiv de panică sau alarmare privind o posibilă implicare a țării într-un conflict militar, precizează, marți, Guvernul, ca urmare a apariției în spațiul public a unor 'informații false'. Executivul a făcut aceste precizări într-un comunicat transmis 'în c

Politic 29-07-2025 14:40

VIDEO Bolojan spune că Hildegard Brandl a avut 4 contracte cu Primăria Oradea când era el primar

Premierul Ilie Bolojan a declarat, marți, că în perioada în care a fost primar în Oradea au fost încheiate 4 contracte între primărie și firma care aparține partenerei de viață a fostului vicepremier Dragoș Anastasiu. Premierul a fost întrebat dacă știe cum a ajuns partenera de viață a lui Dragoș Anastasiu, Hildegard Brandl,

Politic 29-07-2025 14:07

POT cere anchetarea modului de gestionare a fondurilor pentru prevenirea riscurilor naturale

Președinta Partidului Oamenilor Tineri (POT), Anamaria Gavrilă, solicită anchetarea modului în care au fost gestionate fondurile pentru prevenirea riscurilor naturale și cere crearea unei strategii naționale de intervenție și prevenție. POT a susținut într-un comunicat transmis marți că 'autoritățile române au fost din nou luate prin surp

Politic 29-07-2025 13:52

VIDEO Bolojan: Ce se decide cu magistrații trebuie extrapolat și în alte sisteme; fiecare zonă a căutat să profite de diferite conjuncturi

Premierul Ilie Bolojan susține că deciziile luate în privința pensionării magistraților ar trebui extrapolate și în alte sisteme, în condițiile în care ''fiecare zonă din aparatul public a căutat să profite de diferite conjuncturi, de diferite oportunități'' în ultimii ani.

Politic 29-07-2025 13:46

VIDEO Bolojan: Voi prelua responsabilitatea privind reforma companiilor de stat până la numirea unui nou vicepremier

Premierul Ilie Bolojan a informat, marți, că va prelua interimar până la numirea unui nou vicepremier responsabilitățile privind reforma companiilor de stat, după ce se va încheia procedura privind vacantarea funcției în urma demisiei lui Dragoș Anastasiu.

Politic 29-07-2025 13:42

Nicușor Dan: Sunt în contact cu autoritățile implicate în gestionarea intervențiilor după inundațiile din Moldova

Președintele Nicușor Dan a informat marți că se află în contact cu autoritățile care intervin în zonele afectate de inundații din Moldova pentru ca toți cei afectați să primească tot sprijinul necesar. ''Sunt profund afectat de pierderile de vieți omenești și de distrugerile produse în comunități întregi î

Politic 29-07-2025 13:35

VIDEO Bolojan: Nu am încurajat și nu încurajez niciodată darea de mită sau plata unor atenții

Premierul Ilie Bolojan a declarat, marți, că nu a spus niciodată că a dat mită la Poliție și că nu a încurajat și nu încurajează darea de mită sau plata unor atenții. Premierul a fost întrebat, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, dacă a dat ''mită de supraviețuire'' în anii '90, pe

Politic 29-07-2025 13:28

VIDEO Ilie Bolojan: Propunem creșterea vârstei standard de pensionare a magistraților la 65 de ani

Premierul Ilie Bolojan a anunțat marți că, printr-un proiect legislativ, se propune creșterea vârstei standard de pensionare a magistraților la 65 de ani. Șeful Executivului a prezentat, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, un proiect privind pensiile magistraților.

Politic 29-07-2025 13:00

VIDEO Bolojan: Demisia lui Anastasiu a fost înregistrată luni; am trimis la Cotroceni documentul care închide procedura

Premierul Ilie Bolojan a informat că demisia vicepremierului Dragoș Anastasiu a fost înregistrată luni, iar marți a semnat documentul necesar, care a fost transmis la Palatul Cotroceni, pentru a se ''închide'' această procedură.

Politic 29-07-2025 12:42

VIDEO Bolojan: Propun ca valoarea pensiei unui magistrat să fie de maximum 70% din ultimul salariu net

Premierul Ilie Bolojan propune ca valoarea pensiei unui magistrat să fie de maximum 70% din ultimul salariu net, nu 80% din brut, cum este în prezent. Într-o conferință de presă, susținută marți la Palatul Victoria, șeful Executivului a prezentat propunerile pentru pensiile magistraților. Prim-ministrul a arătat că a fost

Politic 29-07-2025 12:42

VIDEO Bolojan: Avem o urgență legată de clarificarea modului în care se pensionează magistrații din România

Premierul Ilie Bolojan a declarat marți că există o urgență legată de clarificarea modului în care se pensionează magistrații, acest aspect reprezentând un jalon în Planul Național de Redresare și Reziliență legat de accesarea de fonduri europene.