Decret - stare de urgenţă/ Activităţile didactice online şi modul de recuperare a materiei, stabilite de MEC
Derularea activităţilor didactice online şi modul de recuperare a materiei în învăţământul preuniversitar vor fi stabilite în perioada stării de urgenţă de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC), potrivit decretului pentru prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României cu 30 de zile, emis de şeful statului.
"Pe durata stării de urgenţă, se suspendă toate activităţile didactice ce impun prezenţa fizică a ante-preşcolarilor, preşcolarilor, elevilor şi studenţilor în unităţile şi instituţiile de învăţământ. Pe durata stării de urgenţă, unităţile de învăţământ preuniversitar organizează, în măsura posibilităţilor, desfăşurarea de activităţi din planurile de învăţământ în format online. Derularea acestor activităţi, precum şi modul de recuperare a elementelor care nu pot fi parcurse în această perioadă se stabilesc de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării", prevede decretul semnat, marţi, de preşedintele Klaus Iohannis.
În decret se prevede că pe durata stării de urgenţă instituţiile de învăţământ superior din sistemul naţional, în baza autonomiei universitare, cu respectarea calităţii actului didactic şi cu asumarea răspunderii publice, vor utiliza metode didactice alternative de predare-învăţare-evaluare, în format online.
"Activităţile didactice şi/sau de cercetare din planurile de învăţământ, nerealizate pe durata stării de urgenţă, se organizează şi se desfăşoară de către fiecare instituţie de învăţământ superior, în baza autonomiei universitare. Activităţile didactice de tipul laboratoare, proiecte, activităţi de cercetare, care impun interacţiunea nemijlocită, în spaţiul universitar, a studenţilor cu cadrele didactice şi de cercetare vor fi recuperate după încetarea stării de urgenţă", stipulează decretul.
De asemenea, pentru finanţarea din fonduri publice a proiectelor de cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi inovare cu impact asupra limitării efectelor pandemiei COVID-19, competiţiile de propuneri de proiecte demarate în perioada stării de urgenţă se vor desfăşura în procedura accelerată şi simplificată, stabilită de Guvern. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Citeşte şi:
VIDEO Preşedintele Iohannis: Şcolile rămân închise
Decretul privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României (text integral)
Decretul privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României - ANEXA 1 (text integral)
Decretul privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României - ANEXA 2 (text integral)
VIDEO Iohannis, românilor: Nu vă expuneţi şi nu îi expuneţi pe cei de lângă voi
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Președintele şi premierul - La reuniunea de lucru din cadrul Asociației Curților Constituționale Francofone
Președintele Nicușor Dan participă vineri la reuniunea de lucru din cadrul Asociației Curților Constituționale Francofone, care va avea lor la București, transmite Administrația Prezidențială. Potrivit sursei citate, este vorba de evenimentul 'Societatea informațională și democrația constituțională', în cadrul programului trienal
Niculescu: România trebuie să producă mai mult; avem un plan de relansare în valoare de multe miliarde
Prim-ministrul Luca Niculescu a declarat, joi seara, că România trebuie să producă mai mult, iar Guvernul pregătește un plan de relansare economică, în valoare de mai multe miliarde, care va intra în vigoare la începutul anului viitor. Premierul a făcut aceste precizări întrebat despre măsurile de stimulare a econ
Luca Niculescu: Decizia privind majorarea salariului minim în 2027, după consultările cu sindicatele și patronatele
Premierul Luca Niculescu a declarat, joi seara, că o decizie privind majorarea salariului minim pe economie în 2027 va fi luată după consultările cu sindicatele și patronatele în cadrul Consiliului Național Tripartit, care urmează să fie convocat în această lună, și după definitivarea datelor fiscal-bugetare de către Ministerul Finanțelor.
Luca Niculescu: În funcție de rezultatele controlului privind SAFE, vom vedea ce măsuri vom lua
Premierul Luca Niculescu a subliniat, joi, că SAFE este un program de care România are mare nevoie, dar și faptul că transparența modului în care sunt cheltuiți banii publici reprezintă o obligație. 'Decizia Curții Constituționale, în cea mai mare parte, nu are legătură cu derularea în sine a programului SAFE, cu co
Niculescu: Guvernul se va mobiliza și mai serios, începând de săptămâna viitoare, pentru absorbția fondurilor din PNRR
Guvernul se va mobiliza și mai serios, începând de săptămâna viitoare, pentru absorbția fondurilor din PNRR rămase de încasat, a declarat joi seară prim-ministrul Luca Niculescu. Premierul a fost întrebat la Antena 3 CNN despre anunțul ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Mihai Ghigiu, potrivit cărui
Vâlcea: Peiu și Neamțu, în dialog cu membrii AUR despre cartea 'România noastră cea de toate zilele'
Zeci de membri și simpatizanți ai AUR, precum și numeroși oameni de cultură vâlceni au participat, joi seara, la lansarea, la Râmnicu Vâlcea, a volumului 'România noastră cea de toate zilele', semnat de scriitorul, teologul și deputatul Mihail Neamțu împreună cu inginerul, economistul și senatorul Petrișor Peiu.
Luca Niculescu: Destul de des primesc mesaje noaptea privind dronele care vin în România
Prim-ministrul Luca Niculescu a declarat, joi, că primește 'destul de des' mesaje, în timpul nopții, privind dronele care ajung în România. El a făcut aceste precizări la Antena 3, după ce a fost întrebat dacă primește noaptea telefoane privind dronele rusești care lovesc teritoriul României.
Luca Niculescu: Păstrăm reglementarea tarifelor la gaze până la 31 martie, pentru consumul populației
Premierul Luca Niculescu a declarat că reglementarea privind tarifele la gaze pentru consumul populației va fi păstrată până la 31 martie, precizând că Guvernul are în vedere și scheme de sprijin pentru companii. El a răspuns astfel, întrebat dacă s-a gândit la măsuri de protecție socială pentru 2027.
Luca Niculescu: Bugetul de stat pentru anul viitor trebuie să fie unul echilibrat
Primul ministrul Luca Niculescu a declarat, joi, că își dorește un buget de stat echilibrat pentru anul 2027, care să se înscrie în coordonatele fiscal-bugetare pe care România și le-a asumat în fața Comisiei Europene și, în același timp, să corespundă nevoilor românilor. El a răspuns astfel, fiind &ic
Niculescu: După 15 noiembrie va fi finalizat raportul privind situația financiară a țării; avem nevoie de aceste date
Premierul Luca Niculescu a anunțat joi că raportul cerut ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, privind situația financiară și fiscal-bugetară a țării va fi finalizat peste două săptămâni, adică ''imediat după 15 noiembrie''. El a fost întrebat la Antena 3 CNN care este adevărul despre situația financiară a Rom&a
VIDEO Andrii Sîbiga: Ucraina este angajată să aibă cele mai înalte standarde pentru a proteja minoritățile
Ucraina este angajată să aibă 'cele mai înalte' standarde pentru a proteja minoritățile naționale, inclusiv minoritatea română, a declarat, joi, la București, ministrul de Externe al Ucrainei, Andrii Sîbiga, într-o conferință de presă comună cu șeful diplomației române, Dan Neculăescu, și secretarul general al Inițiativei Central
Niculescu - întâlnire cu ministrul albanez de Externe: România susține deplin parcursul european al Albaniei
Prim-ministrul Luca Niculescu a primit, joi, la Palatul Victoria, o delegație a Ministerului pentru Europa și Afaceri Externe din Republica Albania, condusă de ministrul Ferit Hoxha, premierul subliniind, cu acest prilej, susținerea deplină a României pentru parcursul european al Albaniei. Potrivit unui comunicat al Guvernului, discuțiil
Întrevedere Marian Neacșu - subsecretarul american Elbridge Colby; pe agendă - securitatea la Marea Neagră și cooperarea bilaterală
Situația de securitate din Marea Neagră, continuarea progreselor privind NATO 3.0 și cooperarea bilaterală România - SUA au fost subiectele abordate în cadrul întâlnirii avute joi de ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, și subsecretarul pentru politici în cadrul Departamentului pentru Război al SUA, Elbridge Colby, aflat în vizită
Ministrul Mediului: S-au pierdut miliarde de euro din PNRR
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut la dispoziție fonduri de peste 3,6 miliarde de euro prin PNRR, din care a reușit să acceseze puțin peste 1,3 miliarde de euro, a declarat, joi, la Petroșani, ministrul de resort, Natalia Intotero. Ea a arătat că circa 400 de milioane de euro au reprezentat fonduri pentru reabilitarea unor baraje
Ministrul Mediului: Prioritatea mea este deblocarea investițiilor, cu respectarea legislației de mediu
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero, a declarat, joi, la Petroșani, că prioritatea sa și a echipei pe care o conduce este aceea de a debloca investițiile din România, în condițiile respectării legislației europene în domeniul protecției mediului. Ministrul a menționat și importanța dialogului și a relați










