Orban: Alegerile locale vor avea loc cel mai probabil pe data de 14 iunie

Prim-ministrul interimar, Ludovic Orban, a declarat luni că alegerile locale vor avea loc cel mai probabil pe data de 14 iunie.
"31 mai şi 7 iunie sunt sărbători creştine. Sunt Rusaliile şi ar fi o impietate faţă de creştini să stabilim data alegerilor pe 31 mai şi pe 7 iunie. Ca atare, cel mai probabil, alegerile vor fi aproximativ în jurul datei de 14, maximum 21, plecând şi de la jurămintele depuse de autorităţile locale, care de regulă au fost depuse cam după 20 iunie, în 2016. Deci, dacă sunt alegerile pe data de 14, mi se pare o dată super-rezonabilă. În mai nu putem organiza decât pe 24 mai. Sigur că eu m-aş bucura să organizăm pe 24 mai, pentru că aniversăm 145 de ani de la înfiinţarea PNL. Dar trebuie să cântărim foarte bine derularea tuturor procedurilor, pentru că sunt proceduri pre-electorale care trebuie realizate: strângerea de semnături... Cel mai probabil data e de 14 iunie şi mi se pare rezonabilă data", a arătat premierul, prezent la Adunarea generală a Asociaţiei Comunelor din România.
El a reiterat că obiectivul PNL este convocarea alegerilor anticipate, deoarece este "foarte greu de menţinut o relaţie normală" între Guvern şi un Parlament care "este în stare să voteze orice dacă îşi imaginează că lucrul acesta poate să aducă voturi suplimentare".
Totodată, a apreciat că ar fi de preferat ca alegerile locale şi cele parlamentare să se desfăşoare la date cât mai apropiate.
"Termenul constituţional în care trebuie respinse două guverne este de 60 de zile. Noi am demarat procedura pe 10 februarie. Termenul expiră pe 10 aprilie. În cazul în care pe 11 aprilie preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, în urma îndeplinirii condiţiilor constituţionale, alegerile pot fi organizate aproximativ în jurul aceleiaşi date (cu alegerile locale, n.r.). Trebuie analizat foarte bine contextul constituţional. A fost o decizie a Curţii Constituţionale privitoare la acest subiect şi trebuie să analizăm contextul constituţional. Dar e bine măcar să fie cât mai apropiate, astfel încât să facă o singură campanie electorală", a spus el. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Florin Marin, imagine: Marian Vlăduț, redactare video: Marilena Gheorghiță, montaj: Traian Arsenescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Președinție: George-Vladimir Duhan va primi calitatea de consilier onorific; Mariana Costea - numită consilier prezidențial
Președintele interimar Ilie Bolojan a semnat, miercuri, decretul de eliberare din funcția de consilier prezidențial a lui George-Vladimir Duhan, la cerere, începând cu data de 7 aprilie, el urmând să primească de la aceeași dată calitatea de consilier onorific al șefului statului. Potrivit Administrației Prezidențiale, George
Ilie Bolojan - întâlnire cu reprezentanții societății civile; rolul în combaterea dezinformării și informarea privind alegerile, subliniat
Președintele interimar Ilie Bolojan s-a întâlnit, miercuri, la Palatul Cotroceni, cu o delegație a reprezentanților societății civile, tema principală a discuțiilor fiind consolidarea cooperării și importanța dialogului acestora cu autoritățile statului și clasa politică. Potrivit Administrației Prezidențiale, organizațiile societă
Petrișor Peiu: AUR propune modificarea legislației pentru investițiile străine directe
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus un proiect de lege care vizează modificarea legislației privind investițiile străine directe în România, inițiativă ce urmărește reducerea birocrației și alinierea la standardele europene, astfel încât România să devină mai atractivă pentru investitori, ''fără a compromite'&
Prezidențiale 2025/ Moșteanu: Elena Lasconi este omul dialogului; dialogul și negocierea fac parte din politică
Liderul deputaților USR, Ionuț Moșteanu, a declarat miercuri că Elena Lasconi este ''omul dialogului'' și de fiecare dată când a fost nevoie a stat la masă și a evaluat propuneri pentru a ajunge la soluții bune pentru România. Moșteanu a fost întrebat cum vede USR propunerea lui Nicușor Dan de a se iniția nego
Prezidențiale2025/ Pricopie: Nicușor Dan caută o ieșire elegantă din cursa prezidențială
Candidatul la alegerile prezidențiale Nicușor Dan caută ''o ieșire elegantă'' din cursa prezidențială, de trei săptămâni fiind în scădere ''accelerată'' în sondaje, a afirmat miercuri rectorul Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative, Remus Pricopie. ''Nicușor Dan caută o
Camera Deputaților/ Ministrul Muncii - chemat la ''Ora Guvernului'' pe 7 aprilie
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, miercuri, o solicitare a parlamentarilor USR privind chemarea ministrului Muncii, Simona Bucura-Oprescu, în vederea susținerii dezbaterii politice organizate la ''Ora Guvernului'' din data de 7 aprilie 2025, în legătură cu prezentarea în fața Parlamentului a unor teme de interes majo
Kelemen Hunor i-a cerut ministrului de Interne să sancționeze persoanele care au agresat tineri maghiari, la Cluj-Napoca
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, i-a cerut ministrului de Interne, Cătălin Predoiu, să sancționeze persoanele care au agresat mai mulți tineri maghiari la Cluj-Napoca, după un meci de fotbal. Într-o
Moțiune simplă/ Silviu Vexler: Călin Georgescu a fost ridicat și susținut de simpatizanții mișcărilor neo-legionare din România
Candidatul independent la președinția României Călin Georgescu a fost ridicat și susținut de simpatizanții mișcărilor neo-legionare din România, a afirmat miercuri reprezentantul comunității evreiești din România în Parlament, deputatul Silviu Vexler, la dezbaterea moțiunii simple depusă de AUR împotriva ministrului de Interne.
Moțiune simplă - dezbateri/ Porumboiu (POT): Susținătorii lui Georgescu - persecutați cu armele acestui sistem politic mafiot
Deputata POT Gabriela Porumboiu a afirmat, miercuri, că susținătorii lui Călin Georgescu sunt ''persecutați'' în fiecare zi de ''sistemul politic mafiot'' și i-a cerut ministrului de Interne, Cătălin Predoiu, să își scrie demisia. ''După cum vedeți, nu arăt nici fascistă, nici legionară și nu
Moțiune simplă - dezbateri/ Moșteanu: USR votează pentru demiterea lui Cătălin Predoiu
USR votează pentru demiterea ministrului de Interne, Cătălin Predoiu, și pentru aprobarea moțiunii simple împotriva acestuia, a declarat miercuri liderul deputaților USR, Ionuț Moșteanu. ''Problema este că sub mandatele domnului ministru Predoiu nu rămâne nimic solid în urmă. Și de asta noi, USR, vom vota pentru demit
Bogdan Ivan: Aderarea României la OCDE va aduce beneficii importante pentru mediul de afaceri
Aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică va aduce beneficii importante pentru mediul de afaceri, debirocratizare, creșterea capacității de creditare și împrumut și creșterea ratingului de țară, a declarat, miercuri, ministrul Economiei, Bogdan Ivan, la conferința ''România și OCDE - Principalul proiect de țar
Predoiu: Există în continuare în spațiul online o serie de postări și curente care subminează încrederea în instituțiile statului
Există în continuare în spațiul online o serie de postări și curente care subminează încrederea în instituțiile statului, a declarat, miercuri, la Parlament, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu. Întrebat dacă are Poliția Română anchete în momentul de față privind atacuri hibride la adresa sec
Luca Niculescu: Există toate premisele să închidem anul viitor aderarea la OCDE
Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe Luca Niculescu, coordonator național pentru procesul de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, a declarat, miercuri, că există ''toate premisele'' ca anul viitor să se încheie integrarea țării noastre în OCDE. '&
Prezidențiale2025/ Grindeanu: Strategia lui Nicușor Dan - să pună presiune pe candidații pro-europeni să se dea la o parte în favoarea sa
Prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că strategia primarului general al Capitalei, Nicușor Dan, pentru alegerile prezidențiale, ar fi una ''simplistă'', de a pune presiune pe candidații pro-europeni să renunțe în favoarea sa. ''Nicușor Dan a dat, din nou, startul la tumbele electorale de
Prezidențiale2025/ Zamfir (PSD) îi îndeamnă pe Nicușor Dan și Elena Lasconi să renunțe la candidaturi și să revină în administrația locală
Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, i-a îndemnat miercuri pe primarul Capitalei, Nicușor Dan, și pe lidera USR, Elena Lasconi, să renunțe la candidaturile pentru Președinția României și să revină la administrația locală. Declarația a fost făcută în contextul în care, potrivit PSD, Nicușor Dan ar refuza să pună &icir