Prezidențiale2025/ PSD îi cere lui Nicușor Dan să precizeze companiile care au donat 200.000 de euro în campania sa

Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, îi cere primarului Capitalei, Nicușor Dan, candidat independent la prezidențiale, să precizeze numele celor care i-au finanțat campania electorală, în special cele două firme care au donat 200.000 de euro.
Zamfir a subliniat, miercuri, într-o conferință de presă susținută la sediul alianței 'România Înainte', că edilul își bazează campania electorală pe cuvintele 'onestitate și transparență', dar că nu ar respecta în realitate aceste principii.
'Am văzut în campania electorală trecută: cei care au finanțat campania sa electorală au beneficiat ulterior de beneficii de la Primăria Capitalei. Așadar, Nicușor Dan, evident, are lucruri de ascuns în legătură cu finanțarea campaniei electorale. Dar cel mai important lucru este: de ce refuză Nicușor Dan să spună cine sunt finanțatorii campaniei electorale? De o săptămână îl întreb. PSD i-a cerut zilele trecute să prezinte lista finanțatorilor. Nicușor Dan vorbește despre sumele cheltuite în campania electorală. Nu, Nicușoare. Ne interesează cine sunt cei care te-au finanțat, pentru că cei care te-au finanțat în campania trecută au beneficiat de contracte cu PMB', a susținut Daniel Zamfir.
Senatorul PSD a menționat că transparența în ce privește finanțarea reprezintă o 'obligație' în primul rând față de alegători. Zamfir a arătat că acest lucru trebuie făcut înaintea votului, astfel încât cetățenii să știe 'cine sunt cei care plătesc din buzunar propriu' campania lui Nicușor Dan.
'Legea îl obligă pe Nicușor Dan să spună cine sunt finanțatorii, pentru cei care depășesc zece salarii minime brute pe țară. Dar în cazul companiilor, iată... tocmai Nicușor Dan ne-a spus că sunt două companii care au sponsorizat campania electorală cu sume care depășesc 200.000 de euro. Cred că orice cetățean se întreabă cine sunt acei oameni care ar dona din buzunarul propriu 200.000 de euro fără să obțină vreun avantaj', a spus social-democratul.
El a adăugat că are o 'suspiciune mai mult decât rezonabilă' că persoanele care finanțează campania lui Nicușor Dan 'vor beneficia de avantaje' de la Primăria Capitalei.
'Au fost persoane care au donat pentru campania lui Nicușor Dan, iar ulterior fie au fost numiți directori în PMB, fie au obținut contracte din bani publici. Ovidiu Simion Liliac a donat 10.000 de lei în campania trecută a lui Nicușor Dan și a obținut contracte cu PMB prin compania pe care o conduce, de 620.000 de lei. Iată, cei care donează în campania lui Nicușor Dan obțin contracte de la PMB. Mă pot gândi că aceste companii care au donat peste 200.000 de euro vor obține la rândul loc contracte cu PMB? Nu cumva aceste firme au donat bani campaniei lui Nicușor Dan pentru că au obținut o autorizație de construcție pe care alții nu au obținut-o? Mă pot gândi că finanțarea lui Nicușor Dan poate veni pe filieră rusească? Sau spălare de bani? Sau orice altceva? Să iasă Nicușor Dan să spună cum stau lucrurile', a mai susținut acesta.
PSD a transmis, luni, că Nicușor Dan are 'obligația' de a informa alegătorii cu privire la cine sunt finanțatorii săi înainte de începerea campaniei electorale.
În replică, Nicușor Dan declarat că PSD a cheltuit 'peste 50 de milioane de euro' din bani publici în ultimii cinci ani pentru propagandă electorală. El a menționat că ar vrea să știe câți bani publici au fost cheltuiți pentru pre-campania candidatului Alianței ''România Înainte'' la prezidențiale, Crin Antonescu. AGERPRES/(A - redactor: Irinela Vișan, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Fechet: Sperăm să nu fim nevoiți să discutăm și de un dezastru ecologic pe lângă tot ceea ce s-a întâmplat
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a declarat, sâmbătă, la Târnăveni, că pe râul Târnava Mică și pe pârâul Corund se înregistrează mortalitate piscicolă însemnată din cauza concentrațiilor mari de sare, fapt ce pune o presiune majoră pe habitat și că speră ca autoritățile să nu fie nevoite să discut
AUR a transmis o solicitare de sesizare a CCR privind un eventual conflict juridic între președintele țării și Parlament
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a transmis președintelui Camerei Deputaților o solicitare oficială de sesizare a Curții Constituționale a României (CCR), în vederea constatării existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Președintele României și Parlamentul României. Potrivit unui
Ministrul Fechet, la Praid: În continuare, suntem profund îngrijorați în legătură cu creșterea alarmantă a concentrațiilor de cloruri
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a declarat sâmbătă, la Praid, unde s-a aflat într-o vizită de lucru, că există în continuare îngrijorări legate de creșterea alarmantă a concentrațiilor de cloruri atât din cursurile de apă Corund și Târnava Mică, cât și din Târnava Mare și Mureș, fiind notificate și autor
MAE: România - angajată față de stabilitatea în Orientul Mijlociu; îndeamnă toate părțile să dea dovadă de reținere
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis, sâmbătă, 'profunda îngrijorare' cu privire la posibilele repercusiuni asupra situației de securitate din regiunea Orientului Mijlociu, în urma loviturilor lansate în noaptea de 13 iunie și a represaliilor. 'Orice escaladare suplimentară poate avea consecințe dramatice înt
Hurezeanu: Spațiul Schengen - rol în consolidarea unității și rezilienței proiectului european; apartenența României - de importanță istorică
Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, a participat, sâmbătă, la ceremonia aniversară de marcare a 40 de ani de la instituirea Spațiului Schengen, cu acest prilej fiind inaugurate, după renovare, Muzeul European Schengen și vaporul Princesse Marie-Astrid Europa, pe care a avut loc ceremonia de semnare a Acordului Schengen. Potrivit unui comunicat
MAE reamintește cetățenilor români din Israel și Iran să anunțe ambasadelor României prezența în aceste țări
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) le reamintește cetățenilor români aflați în Israel sau Iran recomandarea de a-și anunța prezența la misiunile diplomatice românești din aceste două țări, în contextul evoluțiilor recente ale situației de securitate 'În contextul celor mai recente evoluții ale situației de securitate care afe
Nicușor Dan: Suntem pregătiți să colaborăm cu președintele Trump pentru a atinge întregul potențial al parteneriatului nostru
Președintele Nicușor Dan a transmis, sâmbătă, la împlinirea a 145 de ani de relații diplomatice cu Statele Unite ale Americii, că România este pregătită să lucreze împreună cu președintele Donald Trump pentru a atinge întregul potențial al parteneriatului strategic cu SUA. 'Astăzi sărbătorim 145 de ani de relații diplomatice c
Predoiu: 40 de ani de la semnarea Acordului Schengen - o piatră de temelie a unității europene
Premierul interimar, Cătălin Predoiu, a transmis, sâmbătă, la împlinirea a 40 de ani de la semnarea Acordului Schengen, că acest acord reprezintă 'o piatră de temelie a unității europene', menționând că di
Proiect USR: Persoanele condamnate definitiv pentru fapte de corupție să nu mai beneficieze de pensii speciale
Deputatul USR Ștefan Tanasă a depus la Parlament o inițiativă legislativă care prevede că persoanele condamnate definitiv pentru fapte de corupție nu vor mai beneficia de pensii speciale. 'Dacă o persoană, beneficiar al pensiei speciale în sensul prezentei legi, este condamnată pentru fapte de corupție, aceasta își va pierde acest beneficiu, &i
Predoiu, la 145 de ani de relații diplomatice România-SUA: Suntem pregătiți să intensificăm cooperarea
Premierul interimar, Cătalin Predoiu, a transmis, sâmbătă, la împlinirea a 145 de ani de relații diplomatice dintre România și Statele Unite, că țara noastră este pregătită să intensifice cooperarea cu 'partenerul strategic cheie' în domeniile apărării, securității, economic. 'Acum 145 de ani România și Statele Unite a
MAE reafirmă angajamentul pentru continuarea cooperării apropiate cu SUA și consolidarea Parteneriatului Strategic
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis, sâmbătă, la împlinirea a 145 de ani de relații diplomatice dintre România și Statele Unite ale Americii, angajamentul ferm pentru continuarea cooperării apropiate dintre cele două diplomații și disponibilitatea de consolidare a Parteneriatului Strategic dintre cele două state. 'Astăzi, 14 iu
Ambasada României la Londra: Întâlniri cu autoritățile din Irlanda de Nord privind stoparea violențelor
Un diplomat român de la Consulatul General al României la Edinburgh s-a deplasat la Ballymena, unde a avut întâlniri cu reprezentanți ai autorităților locale din Mid and East Antrim, în contextul violențelor care au avut loc în ultimele zile în Irlanda de Nord, informează, vineri, Ambasada României la Londra.
MAE recomandă ferm evitarea deplasării în zona de nord a Peninsulei Sinai
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reiterează recomandarea fermă adresată cetățenilor români să evite orice deplasare în nordul Peninsulei Sinai, în contextul organizării pe teritoriul Republicii Arabe Egipt a 'Marșului Global către Gaza'. Evenimentul - neoficial - este organizat de către multiple organizații non-guv
Ilie Bolojan spune că PNL nu susține impozitarea progresivă
Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat vineri că liberalii nu susțin impozitarea progresivă. 'Noi am susținut întotdeauna o impozitare echitabilă și susținem și în perioada următoarea acest lucru, deci asta înseamnă că nu susținem impozitarea progresivă, dar susținem ca toți care fac profit să plătească i
Ilie Bolojan: Niciun guvern nu va putea evita creșterea de taxe
Niciun guvern care va veni nu va putea evita creșterea de taxe și impozite, a declarat, vineri, președintele interimar al Partidului Național Liberal, Ilie Bolojan. 'România s-a angajat că anul acesta va reduce deficitul până la șapte puncte procentuale din PIB - țintă care, din punctul meu de vedere, pentru că suntem la jumăta