logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Iohannis: La acest moment nu am de gând să refuz promulgarea legii privind dublarea alocaţiilor copiilor

Imagine din galeria Agerpres

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că nu are de gând, la acest moment, să refuze promulgarea legii privind dublarea alocaţiilor pentru copii.

"Proiectul de lege a ajuns la mine şi are termen de promulgare 18 ianuarie. La acest moment, nu am de gând să refuz promulgarea acestei legi, dar ea într-adevăr se află în analiză şi în aşteptarea unor lămuriri suplimentare din partea Guvernului", a spus şeful statului.

 



El a arătat că Guvernul trebuie să vină cu soluţii în cazul dublării alocaţiilor copiilor.

"Vorbim despre nişte sume care nu sunt prinse în buget şi atunci Guvernul va trebui să vină cu soluţii pentru a vedea cum se poate continua", a precizat Iohannis.

Şeful statului a explicat că există variante.

"Există variante, cu siguranţă, însă trebuie să fim foarte realişti. Prima rectificare de buget, deci o rectificare înseamnă să se mute bani de la un capitol la altul, se poate face abia la mijlocul anului", a mai spus Iohannis. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Georgiana Tănăsescu, redactor video: Sergiu Olteanu, montaj: Andrei Carlan, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Citiți și:

 

Iohannis: În ultimele zile am asistat la agravarea situaţiei de securitate în Orientul Mijlociu; interesele României nu au fost afectate

 

Iohannis: Dacă există în PNL dorinţa de a accelera demersurile parlamentare de eliminare a pensiilor speciale, îi voi sprijini

 

Iohannis: Îmi doresc alegeri anticipate; voi discuta vineri cu premierul Orban

 

Iohannis, despre cazul de la Spitalul Floreasca: Un eveniment catastrofal; e nevoie de reformă profundă în sănătate

 

Iohannis: Vânzarea participaţiei Exxon la Marea Neagră este o chestiune care ne preocupă

 

Iohannis: Voi solicita informaţii privind numirile de inspectori şcolari

 

Iohannis: Nu dorim să creştem vârsta de pensionare; pentru persoanele ce doresc să muncească mai mult se va crea această posibilitate

 

Iohannis: Am considerat că bugetul este suficient de bun pentru a fi promulgat; subvenţia pentru partide a scăzut

 

Iohannis, despre locale: Nu exclud unele negocieri între partide; PNL ar trebui să meargă singur

Afisari: 76

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic 18-08-2026 19:52

Protocol de colaborare semnat de Ministerul Afacerilor Externe și Fundația Rațiu; Fundația - inclusă în Consiliul Consultativ MAE

Ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, și președintele executiv al Fundației Rațiu pentru Democrație, Pamela Rațiu, au semnat, marți, la Turda, un protocol de colaborare între Ministerul Afacerilor Externe (MAE) și Fundația Rațiu, informează MAE. Protocolul are ca obiectiv consolidarea cooperării în domenii precum pr

Politic 18-08-2026 19:30

Bolojan: 150 de milioane euro pentru noi instalații de stocare a energiei

Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat publicarea în Monitorul Oficial a Ghidul solicitantului pentru investițiile în instalații autonome (stand-alone) de stocare în baterii a energiei electrice, finanțate prin Fondul pentru Modernizare, cu o alocare de 150 de milioane de euro. 'Ieri a fost publicat în Monitorul

Politic 18-08-2026 17:26

Ștefan Pălărie: A fost convocat Comitetul Politic al USR pentru reconfirmarea lui Dominic Fritz

Președintele USR, Dominic Fritz, a fost reconfirmat, marți, în funcția de președinte al formațiunii, în cadrul ședinței Biroului Național al partidului, care a decis convocarea unui Comitet Politic pentru acordarea unui vot de susținere în urma deciziei Curții Constituționale, a declarat senatorul USR Ștefan Pălărie. 'Est

Politic 18-08-2026 17:15

Nicușor Dan despre decizia CCR pe Legea ANI: Argumentele din sesizarea de neconstituționalitate - foarte solide

Președintele Nicușor Dan a transmis marți o primă reacție privind decizia CCR pe Legea integrității, subliniind că argumentele din sesizarea lui de neconstituționalitate erau foarte solide. 'Față de decizia de ieri a Curții Constituționale pe legea integrității - consider că argumentele din sesizarea mea de neconstituționalitate erau foart

Politic 18-08-2026 17:07

Ștefan Pălărie, despre decizia CCR privind declarațiile de avere: Vom fi în continuare adepții transparenței

Senatorul USR Ștefan Pălărie consideră 'bizară' decizia Curții Constituționale privind declarațiile de interese financiare, însă afirmă că formațiunea rămâne adeptă a transparenței și va respecta hotărârea CCR. 'Este bizară decizia anunțată de Curtea Constituțională a României privitoare la inclusiv nedeclar

Politic 18-08-2026 16:49

Ștefăniță Avrămescu (AUR) spune că decizia CCR privind declarațiile de avere reprezintă o dublă măsură

Decizia Curții Constituționale referitoare la declarațiile de avere ale demnitarilor reprezintă o 'dublă măsură' în ceea ce privește integritatea, a afirmat purtătorul de cuvânt al AUR, deputatul Ștefăniță Avrămescu. 'În primul rând trebuie să vedem ce va decide președintele să facă mai departe, pentru că &i

Politic 18-08-2026 16:00

Bolojan despre decizia CCR pe Legea ANI: Vendetele politice cresc riscul ca România să piardă bani și credibilitate

Decizia Curții Constituționale în cazul modificărilor aduse Legii ANI deschide o discuție despre principii, legea nu trebuie folosită pentru a scoate din funcție o anumită persoană sau pentru a lovi un adversar politic, a afirmat premierul interimar Ilie Bolojan, președintele PNL. 'Decizia de ieri a Curții Constituționale în ca

Politic 18-08-2026 15:55

Simion: Considerăm că a venit momentul pentru antreprenoriatul autohton să se formeze un grup de criză

Președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), deputatul George Simion, consideră că este necesară constituirea unui grup de criză pentru sprijinirea antreprenoriatului autohton, în contextul dificultăților cu care se confruntă mediul de afaceri și al lipsei unui guvern stabil. 'Din punctul nostru de vedere, fosta guverna

Politic 18-08-2026 14:19

AUR critică proiectul Ministerului Educației privind Evaluarea națională, susținând că aceasta ar deveni un 'examen al pilelor'

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a criticat marți proiectul Ministerului Educației privind Evaluarea națională, susținând că, în forma propusă, admiterea la liceu ar deveni 'un examen al pilelor și relațiilor'. 'Problema nu a apărut însă astăzi. Ea își are originea în Legea învățăm&aci

Politic 18-08-2026 14:16

Moșteanu: Am decis convocarea Comitetului Politic al USR pentru a da un vot de susținere pentru președintele partidului

Biroul Național al USR a decis, cu o largă majoritate, convocarea unui Comitet Politic al partidului, care să acorde un vot de susținere președintelui formațiunii, Dominic Fritz, a anunțat deputatul Ionuț Moșteanu. 'Azi am decis cu o largă majoritate în Biroul Național convocarea unui Comitet Politic pentru a da un vot de susținere p

Politic 18-08-2026 13:40

Bogdan Ivan: Prețurile la motorină au luat-o razna, premierul trebuie să intervină imediat

Deputatul social-democrat Bogdan Ivan, fost ministru al Energiei, îi cere premierului interimar Ilie Bolojan să solicite Ministerului Finanțelor, ANAF și Consiliului Concurenței verificări în piața operatorilor de carburanți, având în vedere creșterea prețurilor la motorină, pe care o califică drept 'agresivă'. 'Prețurile la

Politic 18-08-2026 13:26

Pîslaru: Bolojan și Fritz au devenit incomozi pentru că împărtășesc aceeași viziune reformatoare pentru România

Ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, vicepreședinte al PNL, a afirmat, marți, că premierul interimar Ilie Bolojan a devenit 'incomod' pentru că agenda sa vizează 'eliminarea privilegiilor și sinecurilor și reformarea din temelie a statului român'. 'Ilie Bolojan este foarte incomod. Pentru

Viata Parlamentara 18-08-2026 11:56

Ninel Peia (PACE - Întâi România): Ancheta întâlnirii Bolojan - Tănăsescu merge mai departe

Grupul PACE - Întâi România a reușit 'să deschidă' calea anchetei parlamentare privind întâlnirea dintre premierul interimar Ilie Bolojan și președinta Curții Constituționale, Elena-Simina Tănăsescu, după ce comisia de specialitate a aprobat acest demers, a anunțat marți senatorul Ninel Peia. 'La solicitarea mea, formu

Politic 18-08-2026 09:56

Dominic Fritz: Tot nu votăm un Guvern PSD

USR nu va vota un Guvern PSD, a reiterat, marți, președintele partidului, Dominic Fritz., primar al Timișoarei. 'Bună dimineața. Tot nu votăm un Guvern PSD', a scris Fritz, pe Facebook.

Politic 17-08-2026 19:17

Grindeanu: Investițiile străine în mandatul premierului demis Bolojan sunt de 5,5 ori mai mici decât în 2025

Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, liderul PSD, susține că investițiile străine directe în România au scăzut cu 82% în primele șase luni ale anului și afirmă că evoluția reprezintă un indicator al situației economice generate de politicile promovate de premierul demis Ilie Bolojan. Grindeanu a declarat, luni,