Guvernul urmează să aprobe în şedinţă modificările la OUG 114 şi proiectul privind bugetul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de miercuri proiectul legii bugetului de stat pentru anul viitor şi proiectul de lege privind modificarea OUG 114, au precizat surse guvernamentale pentru AGERPRES.
Proiectul Legii bugetului de stat pentru 2020 şi proiectul Legii bugetului asigurărilor de stat pentru 2020 se află în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.
Proiectul de buget pe anul 2020 este construit pe o creştere economică de 4,1%, un deficit bugetar de 3,59% şi o rată medie a inflaţiei de 3,1%, potrivit Raportului privind situaţia macroeconomică pe anul 2020 şi proiecţia acesteia pe anii 2021-2023 publicat marţi dimineaţa pe site-ul MFP.
Proiectul de lege de abrogare şi modificare a prevederilor Ordonanţei de Urgenţă 114 a fost dezbătut în primă lectură în şedinţa de Executiv de vinerea trecută, context în care miniştrii au venit cu o serie de propuneri la actul normativ.
Astfel, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunţat că în cadrul şedinţei de Guvern a propus, printre altele, menţinerea sporurilor şi indemnizaţiilor la nivelul anului 2019 în proiectul privind modificarea OUG 114.
Totodată, ministrul Economiei a venit cu propunerea ca proiectul de lege de modificare a OUG 114 să conţină prevederi în domeniul energiei precum ridicarea barierelor de preţ la producător "pentru gazele naturale la 1 iulie 2020 şi pentru energia electrică la 31 decembrie 2020".
Şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a anunţat că exigenţa referitoare la majorarea suplimentară a capitalului pentru administratorii fondurilor de pensii private se abrogă prin modificările la OUG 114. Tot el a precizat că Fondul de Dezvoltare şi Investiţii va fi transferat la Ministerul Lucrărilor Publice spre desfiinţare.
Proiectele de acte normative privind OUG 114 şi bugetul de stat urmează să fie introduse pe ordinea suplimentară a şedinţei de Guvern.
Pe ordinea de zi anunţată figurează, printre altele, un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru prorogarea unor termene privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea facilităţilor la transport pentru anumite categorii de persoane.
Totodată, Executivul va aproba şi un proiect de hotărâre pentru stabilirea contingentului de lucrători străini nou-admişi pe piaţa forţei de muncă în anul 2020.
Printr-o altă hotărâre, Guvernul va adopta bugetele rectificate de venituri şi cheltuieli pe anul 2019 ale Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe şi al al Societăţii Comerciale Compania Naţională de Investiţii ''C.N.I''-S.A , instituţii publice aflate sub autoritatea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei.
De asemenea, vor fi aprobate mai multe proiecte de hotărâri privind eliberări/numiri de prefecţi şi/sau subprefecţi.
Pe ordinea de zi comunicată se află şi un proiect de hotărâre privind rechemarea consulului general al României la Toronto, Canada, Sabina - Mădălina Şomăcescu. AGERPRES/ (AS - autor: Daniel Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
UCRAINA-TREI ANI DE RÃZBOI/Ciolacu: Orice om responsabil își dorește o pace justă și durabilă în Ucraina
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că 'orice om responsabil își dorește o pace justă și durabilă în Ucraina', menționând că, 'în ciuda retoricii politice dure din ultimele zile', este convins că 'demersurile pentru încheierea războiului vor avea succes'. 'Orice om responsabil își dorește o pace ju
Eugen Tomac (PMP): România nu a avut niciodată o polarizare atât de agresivă pe direcția strategică
Președintele Partidului Mișcarea Populară (PMP), Eugen Tomac, a declarat duminică, la Târgu Mureș, că România nu a avut niciodată o 'polarizare atât de agresivă' în ultimii 35 de ani pe direcția strategică, de aceea are nevoie de un lider care să redea prestigiul țării la nivel internațional și să readucă pacea socială în societatea rom&
Prezidențiale2025/Nicușor Dan: Nu cred că pentru România ar fi util ca în acest moment să avem și un guvern interimar
Candidatul independent la alegerile prezidențiale Nicușor Dan crede că nu ar fi util în acest moment ca România să aibă un guvern interimar în urma unei eventuale demisii a premierului Marcel Ciolacu, în contextul imaginii de instabilitate pe care o are țara noastră după anularea alegerilor prezidențiale, având deja un președinte interimar.
Proiect: Funcționarii publici să fie evaluați anual și prin verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice legislative
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora. Proiectul, semnat
Prezidențiale2025/ BEC a înregistrat Alianța Electorală 'România Înainte' care îl susține pe Crin Antonescu
Biroul Electoral Central (BEC) a informat că a decis, în ședința de sâmbătă, admiterea înregistrării protocolului de constituire a Alianței Electorale 'România Înainte', constituită de partidele din coaliția guvernamentală - PSD, PNL și UDMR, în vederea susținerii candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale.
Ciolacu: România sprijină cu fermitate eliberarea la timp a tuturor ostaticilor rămași în Gaza
Premierul Marcel Ciolacu a transmis, sâmbătă, că este un 'moment de mare bucurie' eliberarea în cursul acestei zile a șase ostatici israelieni din Gaza, printre care și unul care are dublă cetățenie, israeliană și română. 'Moment de mare bucurie astăzi pentru eliberarea a șase ostatici israelieni din Gaza, printre care și un cetăț
Prezidențiale2025/ Nicușor Dan: Depinde foarte mult dacă domnului Călin Georgescu i se va valida candidatura sau nu
Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Nicușor Dan, a declarat sâmbătă, într-o conferință de presă organizată la Ploiești, că derularea alegerilor prezidențiale din luna mai 2025 depinde foarte mult de validarea candidaturii lui Călin Georgescu. 'Ca și analist politic, vă pot spune că depinde foarte mult dacă domnului Călin Georgesc
Președintele Bolojan: România salută eliberarea celor șase ostatici israelieni din Gaza
Președintele interimar Ilie Bolojan a transmis, sâmbătă, că România salută eliberarea a celor șase ostatici israelieni, ținuți în captivitate în Gaza, dintre care unul are dublă cetățenie, israeliană și română. 'România salută eliberarea a șase ostatici israelieni, ținuți în captivitate în mod brutal în
Siegfried Mureșan: Elon Musk și Călin Georgescu susțin împreună lucruri care nu sunt bune pentru România
Elon Musk postează mesaje despre România nu pentru că îi pasă de oamenii și de democrația din România, ci pentru că vrea să influențeze alegerile și îl susține pe extremistul Călin Georgescu, a postat sâmbătă eurodeputatul Siegfried Mureșan pe o rețea de socializare. 'Oameni buni, dacă proprietarul Tesla scrie două mesaje desp
Prezidențiale2025/ O coloană de susținători ai lui Călin Georgescu au ajuns în Piața Victoriei
O coloană de participanți la mitingul început sâmbătă în Piața Constituției pentru susținerea candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale a ajuns în Piața Victoriei, în fața Guvernului, după un marș de aproximativ o oră prin centrul Bucureștiului. Coloana de manifestanți a fost însoțită pe traseu de efectivel
Prezidențiale2025/ AUR: Au fost strânse peste 200.000 de semnături pentru candidatura lui Călin Georgescu
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) informează, sâmbătă, că a strâns peste 200.000 de semnături pentru Călin Georgescu, numărul prevăzut de lege pentru depunerea candidaturii acestuia la alegerile prezidențiale fiind atins la acțiunea desfășurată începând de la ora 11,00 în Piața Constituției. 'Strângerea de semn
Prezidențiale2025/ Mii de oameni, prezenți în Piața Constituției la strângerea de semnături pentru candidatura lui Călin Georgescu
Mii de oameni participă sâmbătă, în Piața Constituției, la campania de strângere de semnături de susținere a candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Înconjurat de mulțime, Georgescu a ajuns în Piața Constituției, în jurul orei 11,00. Șchiopătând, sprijinindu-se în cârje, el s-a
INTERVIU/Ambasadoarea României în UK: Londra - a treia capitală din lume cu cei mai mulți vorbitori de română
Londra este cea de a treia capitală din lume cu cei mai mulți vorbitori de limbă română, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, ambasadoarea României în Marea Britanie, Laura Popescu. Ea a precizat că primarul Londrei, Sadiq Khan, a lăudat comunitatea română din Regat, care ajunge la peste 1,2 milioane de persoane.
Ciolacu: Oamenii politici, și secretarii de stat se încadrează în această categorie, nu pot aplica la consiliile de administrație
Demnitarii care ocupă funcția de secretar de stat și vor aplica în baza Legii 109 pentru un loc în consiliile de administrație ale companiilor de stat nu vor mai avea calitatea de secretar de stat, a declarat, vineri, la Bruxelles, prim-ministrul Marcel Ciolacu. Prim-ministrul a susținut o conferință de presă la sediul Reprezentanț
Ciolacu, despre depunerea unei moțiuni de cenzură: Guvernul nu va cădea, nu există voturi
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că Guvernul 'nu va cădea' în cazul în care Opoziția va depune o moțiune de cenzură, întrucât nu vor fi voturi necesare pentru a fi adoptată în Parlament. Premierul a fost întrebat într-o