Ciucă: Preţuim Ziua Naţională ca pe un simbol sfânt; nu e misiune mai înălţătoare decât să slujeşti Patria
Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, afirmă, într-un mesaj transmis, duminică, de Ziua Naţională a României, că Armata a fost unul dintre pilonii pe care s-a construit edificiul naţional, precizând că militarii păstrează în suflet această zi "ca pe un simbol sfânt".
"Armata României îşi împlineşte, prin oamenii de elită care îi poartă cu mândrie uniforma, destinul de instituţie fundamentală a ţării, o forţă mereu gata să fie pavăză în faţa oricăror provocări, să garanteze, aşa cum cere legea fundamentală, suveranitatea, independenţa şi unitatea statului, integritatea teritorială a ţării şi democraţia constituţională. Adresez, cu prilejul acestei sărbători sfinte a neamului românesc, felicitări, urări de sănătate şi succes în activitate întregului personal al Armatei, familiilor acestora, precum şi veteranilor de război, cadrelor militare în rezervă şi în retragere, şi nu în ultimul rând, cetăţenilor ţării. Preţuim şi onorăm Ziua Naţională a României, o păstrăm în suflet ca pe un simbol sfânt, cu credinţa că nu este misiune mai înălţătoare decât să slujeşti, sub Jurământ, Patria în care te-ai născut", spune Ciucă într-un mesaj postat pe Facebook.
El rememorează data de 1 Decembrie 1918, pe care îl caracterizează drept "momentul de aur al istoriei naţiunii române", ziua în care, la Alba-Iulia, Marea Adunare Naţională vota Unirea Transilvaniei cu România.
"Armata a fost unul dintre pilonii pe care s-a construit edificiul naţional, iar sacrificiul ostaşilor pe câmpurile de luptă ale Primului Război Mondial a fost răsplătit de izbânda Marii Uniri înfăptuită prin voinţa tuturor românilor. Ca în fiecare an, Armata României marchează sărbătoarea Marii Uniri prin manifestări şi evenimente organizate în ţară şi peste hotare, în semn de omagiu pentru cei care au murit luptând pentru libertate, credinţă şi întregirea neamului şi care au pus, prin jertfa lor, Patria mai presus decât propria existenţă. Toţi cei care, sub jurământ de credinţă, au ales destinul de a fi permanent în slujba ţării - militarii activi, în rezervă sau în retragere ştiu că istoria României s-a scris cu multe sacrificii, iar fiecare palmă de pământ a Patriei a fost apărată cu credinţă, onoare şi demnitate de către armata sa", a adăugat ministrul.
Acesta aminteşte şi de militarii căzuţi la datorie pe teatrele de operaţii.
"Apropiindu-ne de zilele noastre, ne amintim cum Armata României a plătit, pe parcursul unei perioade de profunde transformări şi participări la misiuni externe, tributul său de sânge şi lacrimi. Cinstim memoria celor 30 de militari români căzuţi la datorie în toate teatrele de operaţii în care ne-am angajat, şi transmitem un mesaj de mulţumire şi respect celor aproape 200 de militari răniţi în aceste acţiuni. Armata a plătit acest greu preţ de sânge, nu doar în afara graniţelor ţării, ci şi în misiuni îndeplinite pe teritoriul naţional, pentru ca România să-şi poată îndeplini obligaţia de a fi parte activă a comunităţii internaţionale, la efortul mondial de construcţie a unei lumi mai bune şi mai sigure. Sacrificiul camarazilor noştri de arme nu a fost, nu este şi nu va fi niciodată uitat", a declarat Nicolae Ciucă.
Demnitarul vorbeşte şi despre viitorul Armatei, subliniind că militarii români au nevoie de cele mai bune condiţii de instruire şi tehnică de luptă modernă.
"Tradiţia glorioasă impune o asumare responsabilă a viitorului. Avem datoria de a asigura militarilor noştri cele mai bune condiţii de instruire şi cele mai bune opţiuni de dotare cu tehnică de luptă modernă. Având la dispoziţie un buget de două procente din PIB, asigurat prin consens politic la cel mai înalt nivel, pentru al treilea an consecutiv, specialiştii militari au putut gândi şi pune în operă importante programe de înzestrare cu sisteme de armament noi, programe aflate în diferite stadii de elaborare şi finalizare", a susţinut Ciucă.
Ministrul Apărării s-a referit şi la modul în care militarii şi-a îndeplinit, în ultimul an, angajamentele de securitate asumate de România în plan internaţional.
"În anul care se încheie în curând, militarii noştri au continuat să împlinească, cu responsabilitate, curaj şi profesionalism, angajamentele de securitate asumate de România în plan internaţional, în teatrele de operaţii din Afganistan şi Balcanii de Vest, dar şi în flancul estic al Alianţei, prin trimiterea unor detaşamente militare în Polonia. (...) În urmă cu aproximativ 2 luni, militarii detaşamentului Carpathian Pumas Heli din cadrul Forţelor Aeriene Române au fost dislocaţi în Republica Mali, pentru a participa la misiunea de menţinerea păcii - MINUSMA, operaţiune desfăşurată sub egida ONU. Acest important efort naţional, pentru că trimiterea unor militari în operaţii externe este un efort afectiv şi material al întregii ţări, nu trece neobservat de către partenerii din NATO. Astfel, încă de la primele măsuri luate pentru întărirea securităţii regionale ca răspuns la anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia, aliaţii au răspuns favorabil propunerilor României de întărire a prezenţei aliate pe întregul flanc estic, consacrând Regiunea Mării Negre drept un spaţiu de primă importanţă pentru securitatea întregii Alianţe", a mai spus ministrul Nicolae Ciucă. AGERPRES/(AS - editor: Cătălin Alexandru, editor online: Gabriela Badea)
Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Premierul Niculescu - întâlnire cu liderii confederațiilor sindicale; le-a confirmat acestora un prim set de măsuri
Prim-ministrul Luca Niculescu a transmis luni, în cadrul întâlnirii de la Palatul Victoria cu liderii confederațiilor sindicale, sprijinul pentru un prim set de măsuri concrete care să răspundă nevoilor societății: indexarea pensiilor, debirocratizare și includerea sindicatelor în procesul de consultare pentru elaborarea poziției naționale faț
Senat: DNSC va iniția programe de identificare a vulnerabilităților în sistemele informatice ale autorităților publice, cu acordarea de recompense
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede că Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC) va putea iniția și gestiona programe de identificare și raportare a vulnerabilităților, cu acordarea de recompense bănești pentru vulnerabilitățile validate, pentru rețelele și sistemele informatice ale autorităților și instituțiilor publice.
Senat: Schemă de ajutor de minimis pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane în România
"Senatul a adoptat, luni, propunerea legislativă prin care, pentru anul 2027, este instituită o schemă de ajutor de minimis pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane în România prin susținerea aplicării de către crescătorii de porcine a condițiilor de biosecuritate. Au fost înregistrate 100 de voturi 'pentru' și
Senat: 28 iunie - Ziua comemorării victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordului Bucovinei, Ținutului Herța
Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege care instituie pe 28 iunie Ziua de comemorare a victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordului Bucovinei și Ținutului Herța și stabilește organizarea și sprijinirea unor manifestări dedicate acestei zile. 'Se instituie ziua de 28 iunie ca Ziua comemorării victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordulu
MAE/Atenționare de călătorie: Belgia - Proteste la Bruxelles
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Belgiei că marți sunt anunțate ample mișcări de protest care ar putea afecta traficul în Bruxelles, în special în cartierul european și în zona Gare du Nord. Cetățenii români pot solici
Senat: Minorilor sub 15 ani să le fie interzis accesul la rețelele sociale online (proiect adoptat tacit)
Senatul a adoptat tacit, luni, proiectul de lege care prevede interzicerea accesului minorilor cu vârsta sub 15 ani la rețelele sociale furnizate de platforme online. Termenul de dezbatere și vot a fost depășit, astfel că propunerea legislativă se consideră adoptată tacit. Senatul este primul for sesizat, Camera Deputaților fiind decizională.
Cameră/ Diana Stoica (USR): Proiectul de înființare a Comisiei de anchetă 'Mykonos-Nordis' intră lunea viitoare în plen
Proiectul de înființare a Comisiei de anchetă 'Mykonos-Nordis' intră lunea viitoare în plen, a anunțat liderul deputaților USR, Diana Stoica. 'Astăzi, o victorie importantă pe parcursul Comisiei de anchetă parlamentară 'Mykonos-Nordis', pe care am propus-o împreună cu colegii de la PNL. 71 de deputați USR și PNL au cerut,
Senat/ Cinci senatori aleși pe listele POT și S.O.S. România s-au afliat grupului PSD
Cinci senatori aleși în Parlament pe listele POT și S.O.S România și-au anunțat, luni, în plenul Senatului, afilierea la grupul Partidului Social Democrat. Astfel, Ionel Carp și Cristian Bem, aleși pe listele S.O.S. România, precum și Valentina Aldea, Liviu Sorin Robe și Robert Daniel Ghiță, aleși pe listele POT, au anunțat că se vor al
Ramona Bruynseels: AUR vrea un calendar public al consolidării apărării
Deputatul Ramona Bruynseels a anunțat, luni, că AUR solicită președintelui României, Guvernului, MApN, MAI, SRI și MAE un calendar public al consolidării apărării. Referindu-se la 'sabotajul' de la Carfil din 14 septembrie, ea a precizat că AUR 'condamnă ferm Federația Rusă pentru acest act și pentru orice acțiune care poate să însemne
Camera Deputaților/ Solicitarea AUR și SOS de înființare a unei comisii de anchetă privind migrația - pe ordinea de zi a plenului
Biroul permanent al Camerei Deputaților a decis luni introducerea pe ordinea de zi a plenului solicitarea Grupurilor parlamentare AUR și S.O.S. România pentru înființarea unei comisii de anchetă referitoare la impactul migrației asupra ordinii publice și securității naționale, respectarea legislației privind regimul străinilor și combaterea migrației ilegale.
Camera Deputaților/ Solicitarea de constituire a Comisiei de anchetă 'Mykonos-Nordis', înscrisă pe ordinea de zi a plenului
Biroul permanent al Camerei Deputaților a decis, luni, înscrierea pe ordinea de zi a plenului a solicitării din partea Grupurilor parlamentare ale USR și PNL privind constituirea unei Comisii parlamentare de anchetă 'Mykonos-Nordis', pentru verificarea zborurilor private către Mykonos și Nisa efectuate de demnitari și oameni de afaceri. 'Av&a
Abrudean, despre moțiunea AUR: PNL nu va face lucruri de dragul de a bifa o acțiune de Opoziție fără rezultat
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat luni, referitor depunerea unei moțiuni simple la adresa ministrului Finanțelor de către AUR, că nu vede ce ar putea să clarifice în plus Ministerul Finanțelor și a menționat că PNL
AUR anunță o moțiune simplă împotriva ministrului de Finanțe
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a anunțat, luni, că va depune o moțiune simplă împotriva ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare, pentru ca acesta să dea explicații despre 'adevăratul' deficit bugetar. 'Văzând că domnul prim-ministru a invocat o întâlnire cu sindicatele azi pentru a evita să vină în Camera Dep
Camera Deputaților/Luca Niculescu nu poate fi prezent la 'Ora prim-ministrului' din cauza agendei
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, luni, o scrisoare din partea Departamentului pentru relația cu Parlamentul, prin care informează conducerea Camerei că premierul Luca Niculescu nu poate fi prezent la 'Ora premierului' din cauza agendei sale de lucru. 'Referitor la adresa dumneavoastră, prin care ne informați cu privire la invitați
Abrudean: Un nou Congres este poate chiar benefic pentru a lămuri apele în PNL
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat luni că organizarea unui nou Congres al PNL poate fi benefică pentru a lămuri definitiv apele în Partidul Național Liberal, menționând că este foarte bine că există contestatari în interiorul partidului, iar ei să se manifeste în forurile interne. 'Au avut (contestatarii din PNL -


