Rareş Bogdan va fi propus pentru funcţia de prim-vicepreşedinte la Consiliul Naţional (surse)

Europarlamentarul liberal Rareş Bogdan va fi propus, la Consiliul Naţional din 8 august, pentru funcţia de prim-vicepreşedinte politic al PNL de către preşedintele partidului, Ludovic Orban, potrivit unor surse liberale.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat luni că Biroul Executiv al PNL a decis convocarea pe 8 august a Consiliului Naţional, iar printre punctele care se vor afla pe ordinea de zi va fi şi alegerea unui prim-vicepreşedinte al liberalilor.
"Am luat decizia de a convoca Consiliul Naţional al PNL în data de 8 august la orele 16,00. Am stabilit ordinea de zi pentru acest Consiliu Naţional. Printre punctele înscrise pe ordinea de zi sunt: raportul Biroului Executiv, raportul grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor, Senat şi Parlamentul European, aprobarea integrării PACT condus de Sebastian Burduja în cadrul PNL - practic finalizarea procedurii de integrare a PACT în PNL. De asemenea, am prevăzut pe ordinea de zi alegerea unui prim-vicepreşedinte al partidului, prim-vicepreşedintele politic din cadrul structurii de conducere a PNL, şi vom avea un punct distinct privitor la alegerile prezidenţiale şi demararea campaniei electorale pentru prezidenţiale, campanie care va începe cu campania de strângere de semnături pentru candidatura preşedintelui Klaus Iohannis", a declarat Orban, după şedinţa Biroului Executiv al PNL.
Funcţia de prim-vicepreşedinte pe strategii politice a fost vacantată în septembrie anul trecut, după ce primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan, preşedintele organizaţiei judeţene Bihor a Partidului Naţional Liberal, a demisionat. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prezidențiale2025/Botoșani: George Simion a câștigat în peste 90% din localități, dar a pierdut în cele două municipii
Candidatul Alianței pentru Unirea României (AUR), George Simion, a câștigat turul al doilea al alegerilor prezidențiale în 75 din cele 78 de unități administrativ teritoriale din județul Botoșani, însă nu a avut susținerea majoritară a alegătorilor din municipiile Botoșani și Dorohoi. În municipiul Botoșani, indep
Prezidențiale2025/Buzău: George Simion - ales în majoritatea comunelor; Nicușor Dan a câștigat în municipiul Buzău
Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Nicușor Dan, s-a plasat pe primul loc în municipiul Buzău, în timp ce contracandidatul său, George Simion, a strâns majoritatea voturilor în comunele din județ. În județul Buzău, candidatul AUR, George Simion, a obținut 50,42%, în timp ce independentul Nicuș
Prezidențiale2025/Timiș: Nicușor Dan a câștigat alegerile pentru Cotroceni, în județ, cu 58,37%
Candidatul pro-european Nicușor Dan a câștigat sufragiile alegătorilor din județul Timiș, în cel de-al doilea tur de scrutin pentru fotoliul de președinte al României, cu 58,37%, după numărarea tuturor celor 371.211 voturi exprimate la urne, duminică, potrivit AEP. El a obținut peste 216.694 de voturi (58,37%) față de 154.517
Prezidențiale2025/ Ilie Bolojan: România a ales. Felicitări, Nicușor Dan!
Președintele interimar Ilie Bolojan l-a felicitat, luni dimineața, pe Nicușor Dan pentru câștigarea alegerilor prezidențiale. 'România a ales. Felicitări, Nicușor Dan! Mulțumesc cetățenilor țării noastre pentru participarea în număr mare la vot, indiferent de opțiunea pe care au avut-o. Sunt recunoscător tuturor celor imp
Prezidențiale2025/ AEP - rezultate provizorii: Nicușor Dan - câștigător în toate sectoarele Capitalei
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, a câștigat scrutinul desfășurat duminică în toate sectoarele Bucureștiului. Conform rezultatelor prezentate pe site-ul Autorității Electorale Permanente, după centralizarea tuturor proceselor verbale, situația pe sectoare este următoarea:
Prezidențiale2025/ Alba: Nicușor Dan - 51,70%, George Simion - 48,30%
Candidatul independent Nicușor Dan a câștigat al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale în județul Alba, obținând 90.248 de voturi, adică 51,70% din voturile valabil exprimate, potrivit datelor finale publicate pe site-ul Autorității Electorale Permanente după centralizarea proceselor verbale din cele 440 de secții.
Prezidențiale2025/ AEP - rezultate provizorii: Nicușor Dan - 53,60%; George Simion - 46,40%
Nicușor Dan, candidat independent, a obținut 6.168.642 de voturi (53,60%), la cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, arată datele publicate pe site-ul Autorității Electorale Permanente, după centralizarea tuturor celor 20.085 de procese verbale.
Prezidențiale2025/ Nicușor Dan: Mulțumiri cetățenilor români din R. Moldova; împreună vom continua drumul european
Nicușor Dan, candidatul independent care a câștigat turul al doilea al alegerilor prezidențiale, le-a mulțumit cetățenilor români din Republica Moldova pentru votul lor la acest scrutin. 'Un gând special de recunoștință și mulțumiri cetățenilor români din Republica Moldova. Împreună, cu încredere și sper
Prezidențiale2025/ Nicușor Dan: L-am asigurat pe președintele Macron că vom continua să fim parteneri de încredere în interiorul UE
Președintele ales, Nicușor Dan, l-a asigurat pe președintele Franței, Emmanuel Macron, că România va continua să fie un partener 'de încredere' în interiorul Uniunii Europene. 'Îi mulțumesc președintelui Emmanuel Macron pentru apelul de felicitare din această noapte, una în care toată Europa a stat cu
Prezidențiale2025/ AEP - rezultate provizorii: Nicușor Dan - 53,78%; George Simion - 46,22%
Nicușor Dan, candidat independent, a obținut 6.104.979 de voturi (53,78%), la cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, arată datele publicate, în noaptea de duminică spre luni, în timp real, pe site-ul Autorității Electorale Permanente, după centralizarea a 20.037 de procese verbale (99,76%) din totalul de 20.085.
Prezidențiale2025/ George Simion îl felicită pe Nicușor Dan pentru victorie: A fost voința poporului român
George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, l-a felicitat, în noaptea de duminică spre luni, pe contracandidatul său, independentul Nicușor Dan, pentru câștigarea celui de-al doilea tur de scrutin, subliniind că aceasta 'a fost voința poporului român'. 'Aș vrea să îl felicit pe contracandidatul
LIVE UPDATE Prezidențiale2025/ Rezultate provizorii la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale
Nicușor Dan, candidat independent, a obținut 6.104.979 de voturi (53,78%), la cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, arată datele publicate, în noaptea de duminică spre luni, în timp real, pe site-ul Autorității Electorale Permanente, după centralizarea a 20.037 de procese verbale (99,76%) din totalul de 20.085. Pe locul al doilea
Prezidențiale2025/ Nicușor Dan: E victoria oamenilor care au crezut că România se poate schimba în direcția corectă
Președintele ales, Nicușor Dan, le-a mulțumit duminică susținătorilor săi, subliniind că victoria aparține celor care au crezut că România se poate schimba în direcția corectă. 'E victoria voastră, e victoria a mii și mii de oameni care au făcut campanie zilele astea, care au crezut că România poate să se schimbe în
Prezidențiale2025/ AEP - rezultate provizorii: Nicușor Dan - 53,93%; George Simion - 46,07%
Nicușor Dan, candidat independent, a obținut 6.015.635 de voturi (53,93%), la cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, arată datele publicate, în noaptea de duminică spre luni, în timp real, pe site-ul Autorității Electorale Permanente, după centralizarea a 19.965 de procese verbale (99,40%) din totalul de 20.085.
Prezidențiale2025/ Maia Sandu îl felicită pe Nicușor Dan: Mergem împreună cu încredere pe drumul european
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a felicitat duminică seară pe Nicușor Dan pentru câștigarea alegerilor prezidențiale și a reiterat că cele două state vecine merg împreună 'pe drumul european'. 'Felicitări, România! Felicitări, Nicușor Dan! România, mergem împreună cu încredere pe dru