Corina Creţu, despre spitalele regionale: Comisia Europeană nu sprijină ideea ca fondurile europene să fie cheltuite doar pe documentaţie

Comisarul european pentru politica regională, Corina Creţu, a declarat joi că este posibilă alocarea de bani în cadrul actualului exerciţiu bugetar pentru construirea spitalelor regionale, în cazul în care Guvernul român face o cerere în acest sens, dar a subliniat totodată că la nivelul Comisiei Europene nu este agreată ideea alocării de fonduri doar pentru documentaţie.
"Am aflat din presă, de la doamna prim-ministru, că se doreşte folosirea acestor bani doar pentru documentaţie, urmând ca construcţia efectivă să fie făcută în perioada următoare. Precizez că noi, oficial, la Comisia Europeană, nu am fost notificaţi în legătură cu această decizie şi nu suntem confortabili cu faptul ca banii alocaţi să fie distribuiţi doar pentru documentaţie. Am fi vrut să vedem şi o implementare efectivă. Am spus-o public şi o spun şi azi autorităţilor române: nu a fost şi nu este o problemă de bani, atunci când este vorba de construirea celor trei spitale regionale. Dacă luaţi rata de absorbţie în cadrul Programului Operaţional Regional, aceasta se află la ora actuală sub 25%. Ceea ce înseamnă că 75% din bani nu sunt cheltuiţi. Poate că sunt programaţi pentru alte direcţii de investiţii. (...) Dacă avem o solicitare din partea Guvernului României de a muta nişte bani în cadrul POR, din altă parte, pentru construirea de spitale regionale, o fac mâine. Aşteptăm această solicitare de mai bine de un an şi nu a venit. Sau poate se identifică resurse care nu vor putea fi cheltuite până în anul 2023 din alte programe operaţionale. Deci este la dispoziţia statului român de a identifica care sunt resursele de unde pot fi luaţi bani suplimentari pentru spitalele regionale", a arătat Creţu, în cadrul unei declaraţii de presă susţinute cu ocazia celei de-a opta Conferinţe privind evaluarea politicii de coeziune a UE.
Corina Creţu a mai declarat că, din informaţiile pe care le deţine, pentru actuala perioadă de finanţare rata de cheltuire în cadrul POR este de 25%, iar rata de contractare este de 70%. Ea a subliniat că pentru fazarea proiectelor sau pentru creşterea sumei destinate spitalelor regionale este necesar ca Guvernul României să depună o cerere în acest sens.
"A durat foarte mult până s-au stabilit locaţiile celor trei spitale regionale, până s-au făcut studiile de fezabilitate. Am aflat că studiul de fezabilitate pentru spitalul din Iaşi a fost aprobat de către Guvern, dar vreau să spun că la Comisia Europeană nu s-a primit niciunul dintre aceste studii de fezabilitate, pentru niciunul dintre cele trei spitale regionale. Pentru ca să se întâmple ceea ce doamna prim-ministru propunea, aceea de a fi fazate proiectele, în primul rând trebuie să fie depuse la Comisia Europeană, aprobate şi apoi fazate. Dacă se doreşte creşterea sumei, avem nevoi iarăşi de o solicitare în scris. Deci pentru orice pas în viitor, este nevoie de o solicitare în scris din partea Guvernului. În orice caz, eu şi Comisia Europeană nu sprijinim ideea ca fondurile europene să fie cheltuie doar pe documente tehnice", a menţionat comisarul european.
Corina Creţu a adăugat că, în opinia Comisiei Europene, ar fi putut fi realizat măcar unul dintre spitalele regionale, "dacă guvernele din ultimii ani ar fi avut voinţa politică să facă acest lucru". Ea a adăugat că a solicitat "în repetate rânduri" Guvernului României să transmită Comisiei Europene un punct de vedere privind modul în care intenţionează să continue proiectul spitalelor regionale.
"Am văzut şi eu luarea de poziţie a doamnei prim-ministru. Dânsa se referea la o discuţie pe care am avut-o la Palatul Victoria în data de 18 februarie 2018. Este vorba de o discuţie pe care am avut-o la începutul mandatului său. De fapt, dacă veţi urmări comunicatele de presă pe care le-am dat după această întâlnire, am spus public că mă îngrijorează foarte tare stadiul întârziat al celor trei spitale regionale şi că în cadrul acelei întâlniri am discutat diferitele posibilităţi pentru a fi dezvoltare aceste spitale regionale. Din păcate, constat că o luăm mereu de la zero cu o discuţie absurdă, din punctul meu de vedere, pentru că am avut această discuţie, după care în martie i-am trimis doamnei prim-ministru o scrisoare în care am întrebat-o - având în vedere variantele luate în calcul în cadrul discuţiei - care este decizia Guvernului României. Nu am primit răspuns la acea scrisoare. Noi, Comisia Europeană, am revenit cu încă o scrisoare în aprilie anul acesta. Este vorba de clarificări pe care Comisia Europeană le-a cerut cu mai bine de un an şi jumătate în urmă. Ce este cert este că spitalele regionale nu există, deşi în opinia noastră ar fi putut fi făcut măcar unul dintre ele, dacă guvernele din ultimii ani ar fi avut voinţa politică să facă acest lucru", a spus Corina Creţu. AGERPRES/ (A - autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu, imagine: Dan Mihalcea, redactor video: Marilena Gheorghiță, grafician: Traian Arsenescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Ciolacu - mesaj de Paște: În fața provocărilor contemporane, să ne gândim la viitor cu speranță
Premierul Marcel Ciolacu a transmis sâmbătă un mesaj de Paște, în care menționează că, în acest an, toți creștinii din România, indiferent de confesiune, se bucură de Sărbătorile Pascale 'într-o comuniune spirituală de care poporul român este puternic atașat'. 'Întâmpinăm cea mai mare sărbătoare a cre
Începe campania pentru alegerile locale parțiale; scrutin pe 4 mai pentru desemnarea a 19 primari și a președintelui CJ Bihor
Campania electorală pentru alegerile locale parțiale care vor fi organizate în data de 4 mai pentru președintele Consiliului Județean Bihor și pentru primari din 19 localități din țară începe sâmbătă, urmând să se încheie pe 3 mai, la ora 7:00. Locuitorii județului Bihor sunt chemați pe 4 mai la urne, odată cu desfășurarea scrutin
SOS România anunță o moțiune simplă, la Senat, împotriva ministrului Sănătății
Senatorii SOS România vor depune, săptămâna viitoare, la Parlament, o moțiune simplă prin care cer demisia ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, din cauza 'gestionării iresponsabile a politicii de vaccinare din România', a anunțat joi Ninel Peia, chestor al Senatului din partea acestui partid. Potrivit senatorului
Prezidențiale2025/Antonescu: Ca președinte voi înființa un task force consultativ pe lângă Președinție pentru soluții la consumul de droguri
Candidatul Alianței 'România Înainte', Crin Antonescu, a declarat, joi, că în cazul în care va ajunge președinte va face din lupta împotriva traficanților de droguri o prioritate națională, precizând că propune înființarea unui task force consultativ pe lângă Administrația Prezidențială care să vină cu soluții p
Prezidențiale2025/Crin Antonescu a prezentat declarația sa dată la fosta Securitate din dosarul CNSAS
Candidatul Alianței 'România Înainte', Crin Antonescu, a prezentat, joi, declarația dată la fosta Securitate despre prietenul său care a părăsit țara. Crin Antonescu a citit declarația sa dată în 1988 despre prietenul său la fosta Securitate
Prezidențiale2025/Nicușor Dan spune că e disponibil pentru un dialog cu Lasconi și că l-ar prefera pe Bolojan ca premier
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidat la alegerile prezidențiale, spune că este 'disponibil' pentru un dialog cu contracandidata sa Elena Lasconi, dar că 'trebuie să existe o disponibilitate reciprocă'. Pe de altă parte, el admite că nu a încercat să inițieze un astfel de dialog cu președinta USR. '
Prezidențiale2025/USR face recurs la ÎCCJ cu privire la decizia Curții de Apel București
USR va face recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la decizia Curții de Apel București prin care 'unui partid i se interzice să ia propriile decizii electorale'. 'USR consideră periculoasă decizia Curții de Apel București prin care o instanță cenzurează deciziile forurilor politice ale unui partid și decide
Prezidențiale2025/Darău (USR Brașov): Putem să votăm și să facem campanie pentru cine vrem; e vorba de voluntariat
USR nu îi mai face campanie electorală Elenei Lasconi în județul Brașov, președintele filialei județene a partidului, Irineu Darău, anunțând joi, într-o conferință de presă, că va ieși personal, împreună cu un 'grup de oameni', să împartă flyere cu candidatul independent Nicușor Dan. Potrivit lui Dar
Prezidențiale2025/Lasconi, după decizia CAB: Am curaj să fac dreptate și s-a văzut în acest caz
Liderul USR Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidențiale, a transmis, joi, după decizia Curții de Apel București, că ea este președintele USR și unicul reprezentant legal în relația cu instituțiile publice, reafirmând angajamentul de a merge înainte în campania prezidențială.
Prezidențiale2025/CAB respinge contestația USR la decizia BEC privind interzicerea campaniei pentru Nicușor Dan
Curtea de Apel București a respins joi contestația depusă de USR împotriva deciziei Biroului Electoral Central prin care formațiunii i s-a interzis să facă campanie în favoarea lui Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale. Motivul invocat de instanță este 'lipsa calității de reprezentant', deoarece cerer
Prezidențiale2025/ Crin Antonescu, la sediul CNSAS: Am primit copii după declarația dată
Candidatul Alianței ''România Înainte'', Crin Antonescu, a mers, joi, la Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) pentru a consulta documentele din dosar său și a primit copii ale declarației pe care a dat-o în fața Securității în cazul plecării din țară a unui prieten al său.
Parlament/Ministerul Educației are obligația de a asigura suport didactic la clasa pregătitoare, indiferent de forma de învățământ (proiect)
Ministerul Educației are obligația de a asigura în mod gratuit, pentru clasa pregătitoare, manuale școlare și/sau materiale didactice alternative, prevede o propunere legislativă pentru completarea art.93 din Legea învățământului preuniversitar nr.198/2023, depusă de grupul parlamentar al UDMR. 'Ministerul Educației are o
Prezidențiale2025/AEP: Sâmbătă - desemnarea președintelui Biroului electoral pentru votul prin corespondență
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță că sâmbătă, la ora 12:00, va avea loc desemnarea, prin tragere la sorți computerizată, a președintelui Biroului electoral pentru votul prin corespondență pentru alegerile prezidențiale din mai și a locțiitorului acestuia. Conform unui comunicat al AEP transmis joi, Biroului Electoral Central
Legea referitoare la contractele de concesiune a serviciului de utilitate publică de distribuție a gazelor naturale, la reexaminare
Președintele interimar Ilie Bolojan a trimis, joi, spre reexaminare Parlamentului actul normativ pentru modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012. Șeful statului arată în cerere că actul normativ, care i-a fost transmis de Parlament în vederea promulgării pe 5 aprilie, are ca obiect
Prezidențiale2025/USR garantează că fondurile au fost cheltuite doar pentru Lasconi: 4,9 milioane lei în campanie și precampanie
Uniunea Salvați România a salutat, joi, demararea controlului Autorității Electorale Permanente (AEP), efectuat la solicitarea președintei partidului, Elena Lasconi, privind utilizarea fondurilor USR în perioada 1 ianuarie - 16 aprilie, exprimându-și convingerea că verificările vor demonstra cheltuirea lor 'cu respect față de lege și interesul p