Orban: Şansele moţiunii de cenzură, mai mari; deocamdată avem 214-215 voturi; nu departe de 233 necesare

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, joi, că şansele moţiunii de cenzură sunt mai mari decât la celelalte moţiuni de după decembrie 2016, susţinând că, până în acest moment, se poate baza pe 214-215 voturi, "nu foarte departe" de cele 233 necesare pentru a trece moţiunea, iar negocierile individuale vor continua "până în ultima zi".
"Şansele sunt mai mari decât la toate moţiunile de cenzură depuse după decembrie 2016. Am reuşit un parteneriat între cinci formaţiuni politice, alături de PNL fiind USR, PMP, Pro România, UDMR. (...) Am purtat negocieri cu toate grupurile parlamentare, mai puţin PSD şi ALDE, care au luat decizia să nu voteze moţiunea de cenzură şi atunci strategia de negociere cu PSD şi ALDE este o negociere individuală, am implicat nu numai echipele oficiale de negociere, dar şi parlamentari individuali. (...) Până acum suntem, pe calculele pe care le avem, pe un scor nu foarte departe de cele 233 de voturi necesare, în momentul de faţă ne bazăm pe 214 - 215 voturi, în condiţiile mobilizării exemplare a tuturor parlamentarilor care sunt implicaţi în susţinerea moţiunii de cenzură. Continuăm până în ultima zi cu negocierile individuale. În ceea ce priveşte PNL, noi suntem implicaţi total în acest efort de negociere, sperăm să dea rezultate", a afirmat Orban la B1 TV.
El a susţinut că nemulţumirea parlamentarilor PSD şi ALDE este foarte mare şi nu o vor pe Viorica Dăncilă premier.
"În ceea ce priveşte PSD, mulţi sunt conştienţi că Dăncilă, practic, va fi aleasă preşedinte PSD, pentru că are poziţia de premier şi capacitatea de a determina foarte mulţi oameni care nu au încredere în ea ca lider. Acum spun cinstit: ce lider e Dăncilă? Dăncilă a fost adusă în special pentru că era extrem de ascultătoare la Liviu Dragnea. Nu a fost niciodată un lider marcant în PSD, dar se vor trezi cu Dăncilă preşedinte. Vă daţi seama, Dăncilă preşedinte la PSD? În cazul în care rămâne premier este foarte puţin probabil să degaje o concurenţă importantă", a apreciat liderul PNL.
Orban a spus că sunt foarte mulţi parlamentari social-democraţi care înţeleg că dacă rămân în actuala formulă, cu Dăncilă premier, şi dacă aceasta va fi aleasă şi preşedinte al partidului, "PSD va suferi cumplit".
"Gândiţi-vă că jumătate dintre actualii parlamentarii PSD nu se vor mai alege, cariera lor politică se termină. Foarte mulţi primari PSD vor avea şansa foarte mică de a se realege, chiar dacă rămâne legea cu alegerea într-un singur tur, pentru că nu vor avea un suport de credibilitate politică", a mai susţinut Orban. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Antonia Niţă, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citiţi şi:
*Orban: Dacă cei de la ALDE mai rămân lângă PSD, cariera lor politică va înceta
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Predoiu: În momentul de față, nu există o problemă de asigurare a plății pensiilor și salariilor
În momentul de față, nu există o problemă de asigurare a plății pensiilor și salariilor, a declarat joi prim-ministrul interimar, Cătălin Predoiu. El a fost întrebat, la Antena 3 CNN, dacă are garanția că până la finalul anului nu vor fi probleme financiare pentru asigurarea plății pensiilor și salariilor. '
Predoiu: E nevoie urgentă de un guvern plin, cu miniștri care să-și impună voința administrativă
E nevoie urgentă de un guvern plin cu legitimitatea necesară, cu miniștri pe funcție cu un mandat dat de Parlament, clar, cu un program de guvernare, cu măsuri listate, care să-și impună voința administrativă până în cele mai mici unghere ale administrației românești, a declarat prim-ministrul interimar Cătălin Predoiu. El a
Predoiu: Salina Praid - problema numărul 1 a Guvernului interimar; urgența imediată e devierea cursului pârâului Corund
Situația de la Salina Praid este problema numărul unu acum pentru Guvernul interimar, iar urgența momentului este devierea cursului pârâului Corund, a declarat prim-ministrul interimar Cătălin Predoiu. El a fost întrebat joi seară, la Antena 3 CNN, cu prezentarea unor imagini de la fața locului, despre intervențiile speciale
Ambasadorul Franței: Am asistat la o campanie sistematică de dezinformare; Franța a supărat Moscova
Ambasadorul Franței la București, Nicolas Warnery, a afirmat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că a existat 'o campanie sistematică de dezinformare' privind țara sa în perioada alegerilor prezidențiale din România. 'Practic, am asistat la o campanie sistematică de dezinformare, uneori cu interpretări rău intenționate, cu g
Fostul ministru Marius Budăi se opune introducerii contribuției la sănătate pentru pensiile de peste 2.500 de lei
Fostul ministru al Muncii Marius Budăi se opune introducerii contribuției la sănătate pentru pensiile mai mari de 2.500 de lei și afirmă că Partidul Social Democrat (PSD) nu va susține 'o taxă pe sănătate care să lovească tocmai în cei care au muncit o viață și sunt sub pragul pensiei medii'. 'În calitate de fost ministru al Muncii nu s
Tîlvăr, la reuniunea miniștrilor Apărării NATO: România susține obiectivele privind partajarea echitabilă a responsabilităților
Ministrul Angel Tîlvăr a exprimat, joi, la Reuniunea miniștrilor Apărării din statele membre ale NATO, susținerea României pentru obiectivele alianței privind partajarea echitabilă a responsabilităților. Evenimentul, desfășurat la sediul Alianței Nord-Atlantice din Bruxelles, a fost organizat în pregătirea Summitului NATO de
Sorin Grindeanu: Înainte de a amâna investiții, trebuie analizat proiect cu proiect
Deciziile viitorului Guvern legate de amânarea unor investiții trebuie luate în urma unei analize a fiecărui proiect în parte, a declarat, joi, președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, care a explicat că închiderea unui anumit șantier poate costa mai mult decât continuarea lui. Grindeanu a fost întrebat de ziariști, l
USR a organizat o dezbatere privind un pachet de reforme în justiție; o nouă lege a evaziunii fiscale, printre propuneri
USR a organizat o dezbatere cu magistrați, practicieni în insolvență, reprezentanți ai grefierilor, notarilor, executorilor judecătorești și ai societății civile pentru conturarea unui pachet de reforme în justiție. Demersul se înscrie în procesul de consultare în vederea identificării priorităților pentru guvernare și actualizare
Sorin Grindeanu: În continuare sunt toate scenariile pe masă - de la premier PSD până la a merge în opoziție
Președintele interimar al social-democraților, Sorin Grindeanu, a declarat joi că toate scenariile sunt în continuare pe masă legate de componența viitorului guvern - de la premier PSD până la a merge în opoziție -, dar a precizat că despre aceste lucruri social-democrații vor discuta după ce se va ajunge la un acord cu celelalte partide pe măsurile economi
Bolojan, de Ziua Învățătorului: Avem nevoie de dascăli bine pregătiți, pentru a putea crește generații echilibrate
Președintele Senatului, Ilie Bolojan, a evidențiat, într-un mesaj transmis cu prilejul Zilei Învățătorului, că pentru a crește 'generații solide, echilibrate și libere în gândire' sunt necesari dascăli bine pregătiți. 'Astăzi, cu ocazia Zilei Învățătorului, le mulțumim celor care, prin dedicare și resp
Nicușor Dan: Toate partidele cu care suntem în discuție vor să intre la guvernare
Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, că toate partidele cu care se discută în prezent - PSD, PNL, USR, UDMR - vor să intre la guvernare. 'Eu sunt foarte fericit că toate partidele cu care suntem în discuție vor să intre la guvernare', a spus șeful statului, după ce a participat la Forumul Național pentru Viitorul Agric
Nicușor Dan, către fermieri: Obiectivul nostru principal - potențialul agricol al României, care nu este folosit
Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, că România nu folosește potențialul agricol pe care îl are în acest moment și că este nevoie de o strategie pe termen lung în acest domeniu. Nicușor Dan a participat la Forumul Național pentru Viitorul Agriculturii, organizat de Clubul Fermierilor Români.
Nicușor Dan: Mulțumim învățătorilor pentru formarea generațiilor; efortul lor - esențial pentru educație
Președintele Nicușor Dan le mulțumește dascălilor, într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Învățătorului, pentru implicarea permanentă în formarea generațiilor și subliniază că efortul acestora este esențial pentru educația din România. 'Pentru copiii noștri, învățătorii sunt prima lor legătură cu bucuria de a
Nicușor Dan: Protejarea mediului înconjurător este o obligație și nu o opțiune; este o urgență reală
Președintele Nicușor Dan a transmis, joi, un mesaj cu prilejul Zilei Mondiale a Mediului în care afirmă că protejarea mediului înconjurător este o urgență reală. 'Ziua Mondială a Mediului din ace
Predoiu: Rostul învățătorilor a devenit și mai important într-o lume ce s-a schimbat rapid în ultimii ani
Rostul dascălilor în formarea gândirii critice și selective a devenit și mai important pentru a discerne între ce e bine și ce nu e bine, ce este adevărat și ce nu este adevărat, într-o lume care s-a schimbat atât de profund și atât de rapid în ultimii ani, a transmis premierul interimar Cătălin Predoiu, joi, într-un me