logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

#europarlamentare2019/ Duminică - alegeri pentru PE şi referendum pe Justiţie; peste 18 milioane de cetăţeni cu drept de vot, aşteptaţi la urne

Imagine din galeria Agerpres

Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi, duminică, la urne pentru a-i desemna pe cei 33 de reprezentanţi ai României în Parlamentul European, dar şi pentru a vota la referendumul naţional consultativ convocat de preşedintele Klaus Iohannis pe teme legate de Justiţie.

Alegătorii vor primi trei buletine - unul pentru alegerile europarlamentare şi două pentru referendum. Introducerea unui buletin de vot în altă urnă decât cea destinată nu atrage nulitatea acestuia.

Alegătorii votează în aceleaşi secţii, în acelaşi interval de timp, între orele 7,00 - 21,00, cu aceleaşi ştampile cu menţiunea "VOTAT", pe buletine de vot separate - unul pentru alegerile europarlamentare şi câte unul pentru fiecare întrebare a referendumului.

La referendum, cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe prin "Da" sau "Nu" cu privire la următoarele întrebări:

1. ''Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?''

2. ''Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?''.

Potrivit art. 5 din Legea 3/2000, cu modificările şi completările ulterioare, referendumul este validat dacă la consultare participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.

În secţia de votare vor fi instalate trei urne de vot, câte una pentru fiecare buletin.

Alegătorul poate să voteze pentru un singur tip de scrutin sau pentru amândouă. El prezintă operatorului de calculator actul de identitate şi precizează pentru ce tip de scrutin doreşte să voteze.

Prezenţa la vot va fi consemnată pe liste electorale distincte pentru cele două tipuri de scrutin.

Pe actul de identitate se va aplica o singură dată ştampila cu menţiunea "VOTAT" şi data scrutinului sau, după caz, un singur timbru autocolant cu menţiunea "VOTAT" şi data scrutinului.

*** 13 formaţiuni politice şi 3 candidaţi independenţi - în cursa electorală pentru un loc în Parlamentul European

În confruntarea electorală au intrat candidaţi din partea PSD, Alianţa 2020 USR PLUS, Partidul Pro România, UDMR, PNL, ALDE, Partidul PRODEMO, PMP, Partidul Socialist Român, Partidul Social Democrat Independent, Partidul România Unită, UNPR, Blocul Unităţii Naţionale - BUN. În competiţie sunt şi trei candidaţi independenţi - Gregoriana-Carmen Tudoran, George Nicolae Simion şi Peter Costea.

*** 18.949.141 cetăţeni cu drept de vot, aşteptaţi la urne

Potrivit ultimei informări a AEP, numărul total de cetăţeni cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral la 31 martie este de 18.949.141.

Pentru cele două scrutine de duminică vor fi organizate 18.730 de secţii de votare pe teritoriul naţional, în străinătate cetăţenii români putând să voteze în 441 de secţii.

Pentru cele 441 de secţii de votare înfiinţate pentru alegătorii români din străinătate, Ministerul Afacerilor Externe a trimis 4.000.500 de buletine de vot, atât pentru alegerile europarlamentare, cât şi pentru referendumul naţional. Au fost distribuite câte 1.333.500 de buletine de vot pentru alegerea candidaţilor României în Parlamentul European, pentru întrebarea nr. 1 de la referendumul naţional, respectiv pentru întrebarea nr. 2 de la referendumul naţional. De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe a expediat 1.301.230 de timbre autocolante şi 2.147 de ştampile cu menţiunea "VOTAT".

În Bucureşti, vor fi 1.269 de secţii de votare. În sectorul 1 al Capitalei vor fi organizate 166 de secţii, în sectorul 2 - 202, în sectorul 3 - 287, în sectorul 4 - 183, în sectorul 5 - 197, iar în sectorul 6 - 234.

Cetăţenii români care au vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua de referinţă inclusiv, au dreptul de a alege reprezentanţii României în Parlamentul European.

Alegătorii care în ziua alegerilor se află în localitatea de domiciliu sau reşedinţă votează la secţiile de votare la care sunt arondaţi. Cei care în ziua alegerilor se află în altă localitate (comună, oraş, municipiu) decât cea de domiciliu îşi vor exercita dreptul de vot la orice secţie de votare, urmând a fi înscrişi în lista electorală suplimentară.

Pot să voteze la europarlamentare şi cetăţenii comunitari care s-au înscris în listele speciale. Prin alegător comunitar se înţelege orice cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene, altul decât România, care are dreptul de a alege în România pentru Parlamentul European, având domiciliul sau reşedinţa în România, în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi. Alegătorii comunitari nu pot însă vota pentru referendum.

Nu au drept de vot debilii şi alienaţii mintal puşi sub interdicţie şi persoanele care, în ziua de referinţă, sunt condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale.

De asemenea, nu pot vota pentru alegerea reprezentanţilor României în Parlamentul European cetăţenii români care sunt înscrişi în listele electorale ale altor state membre. Aceştia pot vota doar listele/candidaţii din statul respectiv.

*** Votarea începe la ora 7,00 şi se încheie la ora 21,00

La sediile secţiilor de votare se afişează la loc vizibil ora la care începe, respectiv se încheie votarea. Alegătorii pot vota la secţia unde sunt înscrişi în copia de pe lista electorală permanentă sau în copia de pe lista electorală specială ori la orice altă secţie de votare.

Accesul alegătorilor în sala de vot are loc în serii corespunzătoare numărului cabinelor. Alegătorul resortisant şi alegătorul comunitar prezintă actul de identitate, respectiv documentul de identitate biroului electoral al secţiei de votare. Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare sau membrul desemnat de acesta verifică dacă alegătorul este înscris în copia de pe lista electorală permanentă sau de pe lista electorală specială, după care alegătorul semnează în listă la poziţia destinată acestuia. În baza semnăturii în copia de pe lista electorală permanentă sau de pe lista electorală specială, preşedintele sau membrul biroului electoral al secţiei de votare desemnat de acesta îi încredinţează alegătorului buletinul de vot şi ştampila cu menţiunea "VOTAT".

Alegătorii votează separat în cabine închise, aplicând ştampila cu menţiunea "VOTAT" înăuntrul patrulaterului care cuprinde lista de candidaţi sau prenumele şi numele candidatului independent pe care îl votează. Ştampila cu menţiunea "VOTAT" trebuie astfel dimensionată încât să fie mai mică decât patrulaterul.

Prezenţa oricărei persoane în cabinele de vot, în afara celei care votează, este interzisă. Alegătorul care din motive temeinice, constatate de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, nu poate să voteze singur are dreptul să cheme în cabina de votare un însoţitor ales de el, pentru a-l ajuta. Acesta nu poate fi din rândul observatorilor sau al membrilor biroului electoral al secţiei de votare. Este interzisă fotografierea sau filmarea buletinelor de vot în interiorul cabinei.

După ce au votat, alegătorii vor îndoi buletinele, astfel încât pagina netipărită care poartă ştampila de control să rămână în afară, şi le vor introduce în urnă, având grijă să nu se deschidă. Îndoirea greşită a buletinului nu atrage nulitatea acestuia.

La cererea alegătorului, în cazul în care acesta a aplicat greşit ştampila cu menţiunea "VOTAT", dar nu a introdus buletinul în urnă, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare îi poate elibera, numai o singură dată, un nou buletin, reţinând şi anulând buletinul de vot iniţial.

Ştampila încredinţată pentru votare se restituie preşedintelui sau acelor membri ai biroului electoral al secţiei de votare desemnaţi de acesta, după care preşedintele sau acel membru aplică pe actul de identitate sau, după caz, pe documentul de identitate al alegătorului ştampila cu menţiunea "VOTAT" şi data scrutinului sau, după caz, un timbru autocolant cu menţiunea "VOTAT" şi data scrutinului.

Preşedintele poate lua măsuri ca staţionarea unui alegător în cabina de votare să nu se prelungească nejustificat.

Totodată, alegătorii care au optat şi şi-au exercitat dreptul de vot la alegerile de duminică pentru un singur scrutin şi cărora li s-a aplicat pe actul de identitate timbrul autocolant sau, după caz, ştampila cu menţiunea "VOTAT" şi data scrutinului vor mai putea să îşi exercite dreptul de vot pentru scrutinul la care nu au optat iniţial, în aceeaşi zi, până la ora 21,00, ora închiderii secţiilor de votare.

Dacă cetăţeanul se află în localitatea de domiciliu, el va vota la aceeaşi secţie de votare, caz în care va semna pe lista electorală permanentă corespunzătoare scrutinului pentru care nu a optat iniţial, pe locul de semnătură barat anterior, preşedintele urmând a scrie în dreptul acestuia menţiunea 'revenire', să semneze şi să aplice ştampila de control a secţiei de votare. În cazul în care alegătorul nu se află în localitatea de domiciliu, acesta va fi înscris în lista electorală suplimentară corespunzătoare scrutinului pentru care iniţial nu a optat, de la secţia de votare unde se prezintă, potrivit BEC.

Alegătorilor le este interzis să părăsească localul secţiei de votare cu buletine de vot.

* Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare poate suspenda votarea pentru motive temeinice. Durata totală a suspendărilor nu poate depăşi o oră. Suspendarea este anunţată prin afişare la uşa sediului secţiei de votare imediat ce s-a produs evenimentul care a declanşat-o.

În timpul suspendării, urnele de votare, ştampilele, buletinele de vot şi celelalte documente şi materiale ale biroului electoral al secţiei de votare vor rămâne sub pază permanentă. În timpul suspendării nu poate părăsi sala de votare mai mult de jumătate din numărul membrilor biroului electoral al secţiei în acelaşi timp. Candidaţii şi observatorii care asistă la votare nu pot fi obligaţi să părăsească sala de votare în acest timp.

*** Votarea cu urna specială

Secţiile de votare din ţară vor avea o singură urnă specială. În aceasta vor fi introduse atât buletinul de vot de la alegerile europarlamentare, cât şi cele de la referendum, urmând a fi separate după deschiderea urnelor.

* Cererile alegătorilor netransportabili din motive de boală sau invaliditate prin care se solicită deplasarea urnei speciale se depun cel mai târziu în preziua alegerilor, potrivit unei decizii a Biroului Electoral Central. Cererile scrise formulate de alegătorii netransportabili din motive de boală sau invaliditate, însoţite de copii ale unor acte medicale sau alte acte oficiale din care să rezulte că persoanele respective sunt netransportabile, prin care se solicită deplasarea urnei speciale, se depun cel mai târziu în preziua alegerilor.

Conform BEC, cererea de votare prin intermediul urnei speciale, formulată de alegător, trebuie datată şi semnată olograf şi va cuprinde numele, prenumele, data naşterii, codul numeric personal, domiciliul, seria şi numărul actului de identitate valabil, precum şi adresa la care se află.

* Totodată, persoanele deţinute în baza unui mandat de arestare preventivă sau persoanele care sunt în executarea unei pedepse privative de libertate, dar care nu şi-au pierdut drepturile electorale pot vota şi ele prin intermediul urnei speciale.

În ziua votării, directorul penitenciarului sau al locului de deţinere, după caz, permite accesul echipei biroului electoral al secţiei de votare care se deplasează cu urna specială şi cu o ştampilă cu menţiunea "VOTAT", buletine de vot şi timbre autocolante necesare pentru a se efectua votarea, în spaţiul anume amenajat pentru votare, care trebuie să beneficieze de dotări minime pentru asigurarea secretului votului. Deţinuţii pot vota numai în baza unui act sau document de identitate valabil. În acest sens, directorul penitenciarului sau al locului de detenţie, după caz, îi eliberează temporar, numai pentru exercitarea dreptului de vot, actul sau documentul de identitate valabil aflat în dosarul individual.

Aceste prevederi se aplică în mod corespunzător şi persoanelor reţinute.

*** Situaţiile în care votul este considerat nul, valabil sau alb

Sunt nule buletinele de vot pe care nu a fost aplicată ştampila de control a secţiei de votare, buletinele de alt model decât cel legal aprobat, buletinele pe care nu a fost aplicată ştampila "VOTAT" sau la care ştampila este aplicată pe mai multe patrulatere; votul este valabil în cazul în care, deşi ştampila aplicată a depăşit limitele patrulaterului, opţiunea alegătorului este evidentă; buletinele de vot nule nu intră în calculul voturilor valabil exprimate.

De asemenea, sunt considerate ca fiind valabile voturile exprimate în următoarele situaţii: ştampila cu menţiunea "VOTAT" este aplicată în interiorul unui singur patrulater, ştampila cu menţiunea "VOTAT" depăşeşte limitele patrulaterului, dar opţiunea alegătorului este evidentă (inclusiv situaţia în care ştampila este doar tangentă la un patrulater, dar nu atinge şi un altul), ştampila cu menţiunea "VOTAT" este aplicată în interiorul unui patrulater, dar pe buletinul de vot sunt înscrise diverse menţiuni ale alegătorului (votul este considerat valabil indiferent de menţiunile înscrise pe buletin), ştampila cu menţiunea "VOTAT" este aplicată în interiorul unui patrulater, dar pe buletinul de vot alegătorul a aplicat una sau mai multe ştampile fără să atingă vreun alt patrulater.

Sunt considerate voturi albe buletinele de vot pe care nu a fost aplicată ştampila cu menţiunea "VOTAT", iar acestea nu intră în calculul voturilor valabil exprimate.

*** PSD - primul pe buletinul de vot

PSD ocupă primul loc pe buletinul de vot la alegerile europarlamentare din 26 mai, urmat de Alianţa 2020 USR PLUS şi Partidul Pro România.

Următoarele poziţii sunt ocupate de UDMR, PNL, ALDE, Partidul PRODEMO, PMP, Partidul Socialist Român, Partidul Social Democrat Independent, Partidul România Unită, UNPR, Blocul Unităţii Naţionale - BUN.

Pe ultimele poziţii pe buletinul de vot se află candidaţii independenţi - Gregoriana-Carmen Tudoran, George Nicolae Simion şi Peter Costea.

*** Sondaje de opinie

Biroul Electoral Central a acreditat CURS şi AVANGARDE pentru efectuarea de sondaje de opinie la ieşirea de la urne la alegerile europarlamentare din 26 mai, la nivel naţional.

Totodată, BEC a mai acreditat SC Megatronic World Productions SRL pentru efectuarea de sondaje de opinie la ieşirea de la urne la alegerile europarlamentare la nivelul judeţului Mureş şi Asociaţia Pro Democraţia - în judeţul Cluj.

*** Informarea opiniei publice asupra rezultatelor

BEC, birourile electorale judeţene, birourile electorale ale sectoarelor Municipiului Bucureşti şi biroul electoral pentru secţiile de votare din străinătate vor furniza zilnic rezultate parţiale, începând cu ora 9,00, ora României, din data de 27 mai.

Ora la care informaţiile vor fi disponibile şi date publicităţii sunt 11,00, 15,00, 17,00, 20,00 pentru ora de referinţă a datelor 9,00, 13,00, 15,00, 18,00. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Ştefănescu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Daniela Juncu)

Afisari: 3

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Viata Parlamentara 22-04-2025 18:55

Oana Țoiu (USR): Proiectul privind pensiile magistraților este neconstituțional; amendamentele noastre nu au fost acceptate

Deputatul USR Oana Țoiu a afirmat, marți, că proiectul privind pensiile magistraților aflat în dezbatere parlamentară este neconstituțional și lasă 'o portiță' pentru ca în continuare anumite pensii să fie mai mari decât salariile în plată. Proiectul cu privire la pensiile magistraților, inițiat de liderii coaliției de guvernare

Viata Parlamentara 22-04-2025 18:39

Camera Deputaților/Propunerea legislativă de modificare a Legii AGERPRES - aviz favorabil în Comisia de muncă

 Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr.19/2003 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Presă AGERPRES a primit, marți, aviz favorabil din partea Comisiei de muncă și protecție socială a Camerei Deputaților. Propunerea legislativă inițiată de un grup de senatori PNL prevede că AGERPRES are dreptul să înființez

Politic 22-04-2025 18:10

Prezidențiale2025/Nicușor Dan: Ilie Bolojan ar fi foarte potrivit pentru funcția de premier, dacă ajung președinte

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, marți, că, dacă va ajunge președinte, Ilie Bolojan ar fi foarte potrivit pentru funcția de premier, în condițiile în care își dorește un prim-ministru capabil să scoată țara din rutina în care 'băltește' de ani de zile. 'Îmi doresc un premier care să aibă același

Viata Parlamentara 22-04-2025 17:25

Camera Deputaților - plen/ Omagiu Papei Francisc; Ștefan Bouda (minorități): A fost un poet al milei

Mai mulți deputați au adus un omagiu, marți, în plen, Papei Francisc, care murit luni la vârsta de 88 de ani. Deputatul minorităților naționale Ștefan Bouda a menționat că Papa Francisc a pledat în întreaga sa viață pentru unitatea lumii creștine și pentru bună înțelegere între toate religiile, 'ca o stavilă a umanității

Viata Parlamentara 22-04-2025 16:42

Camera Deputaților/ Ovidiu Ganț: Relația României cu Republica Federală Germania, de maximă importanță

Relația București - Berlin este 'de maximă importanță' în actualul context internațional, a declarat, marți, deputatul Ovidiu Ganț, reprezentant al Forumului Democrat al Germanilor din România, cu prilejul sărbătoririi Zilei Prieteniei dintre România și Republica Federală Germania. 'Ziua de 21 aprilie este ziua în care s-a s

Politic 22-04-2025 16:29

Prezidențiale2025/Nicușor Dan și-a prezentat programul; are în vedere redesenarea administrativă a țării în funcție de polii de creștere

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, și-a prezentat marți programul 'România onestă' cu care candidează la alegerile prezidențiale, ce are în vedere, printre altele, redesenarea administrativă a țării în funcție de polii de creștere, precum și reforma electorală și desemnarea judecătorilor Curții Constituționale a României (CCR) doar di

Viata Parlamentara 22-04-2025 16:24

Moment de reculegere în memoria Papei Francisc în plenul Camerei Deputaților

Deputații au ținut marți, în plen, un moment de reculegere în memoria Papei Francisc. Președintele Camerei, Ciprian Șerban, a propus deputaților, la începutul ședinței de plen, să țină un moment de reculegere. 'Ieri, Sanctitatea Sa, Papa Francisc, un prieten al României, a trecut în neființă. În memoria sa

Politic 22-04-2025 16:07

Hurezeanu: Ziua Prieteniei dintre România și Germania marchează un moment de excelență în relația București - Berlin

Ziua Prieteniei dintre România și Germania marchează un moment de excelență în relația București - Berlin și evidențiază contactele dinamice politico-diplomatice și sectoriale, respectiv cooperarea 'vibrantă' la nivel bilateral, în cadrul UE și al NATO, a declarat, marți, ministrul de Externe, Emil Hurezeanu. Hurezeanu a găzduit marți

Viata Parlamentara 22-04-2025 14:55

Camera Deputaților/Procedura de evaluare profesională a angajaților - aprobată de Biroul permanent

Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, luni, procedura de evaluare profesională a funcționarilor publici parlamentari și a personalului contractual din serviciile acestui for legislativ. Procedura a fost adoptată în vederea punerii în aplicare a dispozițiilor Hotărârii Camerei Deputaților nr. 9/2025. Evaluarea profe

Politic 22-04-2025 14:36

Prezidențiale2025/Nicușor Dan despre Crin Antonescu și Victor Ponta: Este greu de crezut că vor face ceva

Candidații la alegerile prezidențiale Crin Antonescu (Alianța 'România Înainte') și Victor Ponta (independent) nu vor realiza ceva, au protejat corupți și au avut declarații împotriva justiției, a declarat primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, candidat la scrutinul prezidențial. 'Îi îndemn pe toți să se uite la c

Politic 22-04-2025 12:45

Roberta Metsola, președinta PE - laureată a Premiului Timișoara pentru Valori Europene

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, este laureata Premiului Timișoara pentru Valori Europene, care îi va fi înmânat în cadrul unei ceremonii ce va avea loc pe data de 22 mai. Potrivit unui comunicat transmis marți de Primăria Timișoara, premiul a fost atribuit de un juriu format din personalități de v&ac

Politic 22-04-2025 12:44

Prezidențiale2025/ În perioada 13 - 20 aprilie, BEC a admis 153 de plângeri privind campania electorală în online

Biroul Electoral Central a anunțat marți că, în perioada 13 - 20 aprilie, a emis un număr de 153 de decizii de admitere a plângerilor privind campania electorală în mediul online și un număr de 201 decizii de respingere. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, prin deciziile de admitere au fost înlăturate:

Politic 22-04-2025 11:00

Funeralii Papa Francisc/ Administrația Prezidențială: Președintele interimar Ilie Bolojan va participa la funeraliile de la Vatican

Președintele interimar Ilie Bolojan va participa la funeraliile Papei Francisc, a informat, marți, Administrația Prezidențială. Suveranul Pontif a murit luni, în a

Politic 22-04-2025 10:10

Bolojan: Trebuie să pregătim planuri eficiente pentru utilizarea chibzuită a resurselor naturale, concomitent cu reducerea poluării

Președintele interimar Ilie Bolojan a transmis, marți, un mesaj cu prilejul Zilei Pământului în care afirmă că România are resurse naturale semnificative, iar pentru utilizarea chibzuită a acest

Viata Parlamentara 22-04-2025 10:02

Fațada Palatului Parlamentului - iluminată în culorile drapelelor României și Germaniei

Fațada principală a Palatului Parlamentului, dinspre Piața Constituției, va fi iluminată marți, începând cu ora 20:30, în culorile drapelelor României și Republicii Federale Germania, pentru a marca ziua prieteniei dintre cele două țări. ''Iluminarea clădirii Palatului Parlamentului în culorile drapelelor