logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Guvernul a lansat un program social pentru sprijinirea copiilor între 0 şi 2 ani, proveniţi din familiile vulnerabile

Imagine din galeria Agerpres

Cel puţin 30.000 de copii cu vârste între 0 şi 2 ani, proveniţi din familiile vulnerabile, vor beneficia de educaţie timpurie în creşe prin intermediul unui program social cu o finanţare de 168 de milioane de euro, lansat luni de ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb.

"Astăzi punem în aplicare acest program social care face parte din programul de guvernare al PSD, finanţat cu fonduri europene. Programul se referă la sprijin pentru copii între 0 şi 2 ani, proveniţi din familiile vulnerabile, pentru a beneficia de educaţie timpurie în creşe, program cu o finanţare de 168 de milioane de euro. Acest program are drept scop creşterea numărului de copii care merg la creşă, dar şi măsuri prin care să ajutăm părinţii să îşi crească mai uşor copiii. Să nu uităm că încă în România avem mii de părinţi care trebuie să meargă la muncă şi în acelaşi timp trebuie să se asigure că ai lor copii au o îngrijire corectă, astfel încât să poată să fie liniştiţi la muncă. Să nu uităm şi de copii ai căror părinţi sunt la muncă în străinătate şi care sunt aici, în România, în îngrijirea unei rude sau unei persoane tutore, care au grijă de ei. La aceştia se referă programul. Practic, minim 30.000 de copii cu vârsta între 0 şi 2 ani vor beneficia de educaţie timpurie, copii care provin din familiile cu situaţie materială precară, adică au venitul pe familie până la salariul minim pe economie", a spus Rovana Plumb la Palatul Victoria, la un eveniment de lansare a două proiecte finanţate din Programul Operaţional Capital Uman.

 


Ea a adăugat că prin acest program fiecare copil din această categorie este finanţat cu 1.400 de lei pe lună, timp de 2 ani, iar copiii vor fi din toate regiunile ţării, cu excepţia celor care provin din familii vulnerabile din regiunea Bucureşti-Ilfov. Pentru copiii din Bucureşti-Ilfov va exista o alocare de 1.500 de lei pe copil pe lună.

"Numărul minim de copii care pot fi înscrişi într-o creşă este de 54. Valoarea maximă a unui proiect pe care îl finanţăm cu fonduri europene este de 900.000 de euro, pentru toate regiunile ţării, cu excepţia acelor proiecte pentru regiunea Bucureşti-Ilfov, care au o valoare maximă de 1 milion de euro. Finanţăm inclusiv cheltuielile suplimentare de consiliere, de informare a părinţilor, tutorilor, persoanele care au în grijă copiii ai căror părinţi sunt la muncă în străinătate. Din totalul valorii proiectului, 10% sunt vor fi bani destinaţi pentru amenajarea creşelor, pentru dotări cu mobilier sau echipamente specifice desfăşurării activităţii. Poate aplica orice instituţie de învăţământ acreditată, publică sau privată, furnizori de servicii de consiliere, parteneri sociali din învăţământul preuniversitar, instituţii de cult, organizaţii neguvernamentale", a menţionat Rovana Plumb. AGERPRES/(A- autor: Dana Piciu, editor: Mihai Simionescu, imagine: Cătălin Soci, redactor video: Marilena Stănescu, grafician: Traian Arsenescu, editori online: Gabriela Badea, Ada Vîlceanu) 

 

Citiţi şi:

 

Minimum 7.000 de persoane cu dizabilităţi vor primi sprijin de până la 5.000 de euro pentru echipamente asistive 

Afisari: 2

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Politic 27-04-2025 13:07

AUR propune modificarea Legii Curții Constituționale pentru a preveni pe viitor abuzurile electorale

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus în Parlament un proiect legislativ care vizează modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu scopul de a preveni pe viitor 'abuzurile electorale' și de a restabili încrederea publicului în procesul democratic, informează un comunicat transmis, duminic

Politic 26-04-2025 22:42

Prezidențiale2025/ BEC va prezenta pe 3 și 4 mai datele privind prezența la urne; pe site-ul AEP - urmărite în timp real

Biroul Electoral Central va prezenta, sâmbătă, 3 mai, și duminică, 4 mai, datele privind prezența cetățenilor români la urne la primul tur al alegerilor prezidențiale. Potrivit BEC, datele privind prezența la alegerile prezidențiale vor fi prezentate public după cum urmează: * sâmbătă, la ora 12:30

Politic 26-04-2025 22:05

Prezidențiale2025/Președintele interimar, despre susținerea lui Antonescu în campanie: Omul Ilie Bolojan are dreptul la o opțiune

Președintele interimar Ilie Bolojan nu consideră că a încălcat Constituția când s-a afișat în campania electorală alături de candidatul Alianței ''România Înainte'', Crin Antonescu, acesta afirmând că ''omul Ilie Bolojan are dreptul la o opțiune''. ''Nu am încălc

Politic 26-04-2025 20:11

Funeralii Papa Francisc/Ciolacu, la ceremonia de înmormântare a Suveranului Pontif: Ne-am luat rămas bun de la un pastor și un lider

Papa Francisc a avut întotdeauna grijă de semenii săi și a găsit mereu alinare pentru cei suferinzi, a declarat sâmbătă premierul Marcel Ciolacu, care a participat, alături de președintele interimar, Ilie Bolojan, la ceremonia de înmormântare a Suveranului Pontif. ''Cu emoție și recunoștință, am participat astăz

Politic 26-04-2025 19:00

Expoziție cu fotografii AGERPRES şi Moldpres, la Festivalul 'Podul de flori' de la Ungheni; Neacșu: M-au impresionat imaginile din mai 1990

Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Vicepremierul Marian Neacșu s-a arătat impresionat de o expoziție vernisată, sâmbătă, la Ungheni, cu fotografii din perioada podurilor de flori din anul 1990 realizate de Agenția Națională de Presă AGERPRES şi Moldpres. Expoziția a fost deschisă publicului într-un cort din

Politic 26-04-2025 18:44

Vălean, la Ungheni: Podul nu e doar o punte peste apă, e o oportunitate de dezvoltare economică și expresia libertății de mișcare

Trimisul special al AGERPRES, Daniela Malache, transmite: Eurodeputatul Adina Vălean a declarat, sâmbătă, în Piața Independenței din Ungheni, că 'Podul de flori' are o simbolistică sufletească aparte pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului, dar reprezintă totodată și o oportunitate de dezvoltare economică.

Politic 26-04-2025 18:27

Prezidențiale2025/ Antonescu: Vreau să fiu președintele României sub mandatul căruia vom serba intrarea Republicii Moldova în UE

Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Candidatul Alianței electorale 'România Înainte' la prezidențiale, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, la Ungheni, unde a participat la evenimentele prilejuite de lansarea în execuție a noului pod peste râul Prut, că își dorește să fie președintele României sub manda

Politic 26-04-2025 18:18

VIDEO Prezidențiale2025/ Crin Antonescu: Noul pod între România și Republica Moldova - un început de drum

Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Candidatul Alianței electorale 'România Înainte' la prezidențiale, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, că noul pod construit peste râul Prut între România și Republica Moldova reprezintă 'un început de drum'.

Politic 26-04-2025 17:44

Marian Neacșu, la Ungheni: După podurile de flori din anii '90, e vremea podurilor construite trainic

Ungheni - Trimisul special al AGERPRES, Daniela Malache, transmite: Vicepremierul Marian Neacșu a declarat, sâmbătă, la Ungheni, că a venit vremea podurilor construite trainic, după ce în anii '90 au fost podurile de flori. 'În anii '90 a fost vremea podurilor de flori. În anii 2000 și până acum a fost vremea podurilor

Politic 26-04-2025 17:29

Ministrul Sorin Grindeanu: Noul pod de la Ungheni - primul construit după 60 de ani între România și Republica Moldova

Ungheni - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Podul peste Prut între Iași și Ungheni, care face parte integrantă din viitoarea autostradă A8, este primul dintre România și Republica Moldova construit în ultimii 60 de ani, a declarat, sâmbătă, la Zagarancea (Republica Moldova), ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Politic 26-04-2025 17:17

Igor Grosu: Înaintașii noștri au construit Podul de flori; generația noastră trebuie să construiască poduri de piatră

Ungheni - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a declarat, sâmbătă, cu prilejul demarării lucrărilor de construcție la noul pod peste r&acir

Politic 26-04-2025 08:00

Prezidențiale2025/ INTERVIU Victor Ponta: Proiectul meu de țară - România să își stabilească propriile priorități

Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că România este deja o țară matură, nu mai este o ''adolescentă'' în rândul statelor democratice, de aceea, ca și un om la 35 de ani, trebuie să-și decidă propriile priorități, ''să nu și le mai stabilească &ici

Politic 26-04-2025 05:00

Funeralii Papa Francisc/ Ilie Bolojan și Marcel Ciolacu - prezenți la ceremonia de înmormântare a Suveranului Pontif

Președintele interimar Ilie Bolojan și premierul Marcel Ciolacu participă sâmbătă, la Vatican, la funeraliile de stat ale Sanctității Sale Papa Francisc. În delegația oficială a României care va merge la Vatican se află și ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu. Sâmbătă va fi zi de doliu național &i

Politic 25-04-2025 17:50

Prezidențiale2025/ Gorghiu, după decizia ICCJ: Procesul electoral continuă conform calendarului

Procesul electoral continuă conform calendarului, în baza actelor normative care sunt în vigoare, a declarat vineri fostul ministru al Justiției Alina Gorghiu, după decizia Înaltei Curți care a admis recursul împotriva sentinței Curții de Apel Ploiești care suspendase hotărârea CCR din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile

Politic 25-04-2025 16:56

Ministrul Hurezeanu: România își menține angajamentul cu privire la protejarea frontierelor externe ale UE

România își menține angajamentul cu privire la protejarea frontierelor externe ale UE, a transmis ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, în cadrul unei conferințe de presă comune cu omologul său austriac, Beate Meinl-Reisinger. Șeful diplomației române s-a aflat joi și vineri în vizită de lucru în cap