Ştefănescu: Dragnea nu a ajuns la Braşov pentru că nu l-au lăsat medicii; va conduce însă şedinţa CEx de luni

Secretarul general al PSD, Codrin Ştefănescu, a explicat duminică faptul că preşedintele partidului, Liviu Dragnea, care a fost invitat la mai multe întâlniri la Braşov, inclusiv la conferinţa de alegeri a organizaţiei judeţene, nu a putut să ajungă deoarece medicii nu l-au lăsat să plece din Bucureşti, însă, în pofida durerilor "atroce", va participa la şedinţa de luni a Comitetului Executiv Naţional al partidului.
Ştefănescu a precizat că a vorbit la telefon cu Liviu Dragnea şi acesta a acuzat "dureri mari de coloană", însă i-a spus că, indiferent cum se va simţi luni, va participa la şedinţa Comitetului Executiv Naţional, în care se va definitiva lista candidaţilor la alegerile europarlamentare.
"Durerile se pare că nu se opresc, se pare că varianta pe care a ales-o, de a face infiltraţii şi terapie adiţională, nu este cea mai bună. Cred că va ajunge tot la operaţie, aşa cum l-au sfătuit toţi medicii de specialitate. El încearcă această variantă, ca să stea în picioare aceste două luni de zile, în care sunt campanie şi alegerile, urmând ca, ulterior, să se opereze. Am vorbit la telefon şi azi dimineaţă, şi aseară, când a acuzat dureri mari de coloană şi s-a întâlnit cu medicii şi ei nu l-au lăsat să plece, mai ales cu maşina. Urmează să se recupereze astăzi cât poate el de mult şi să vedem dacă aceste variante adiţionale reuşesc. Mâine, oricum se simte, mi-a spus că va participa la şedinţa Comitetului Executiv, pentru că este foarte important să lansăm candidaţii. Vom stabili ordinea şi la sfârşitul şedinţei vom anunţa lista", a spus secretarul general al PSD.
Potrivit lui Ştefănescu, Dragnea ar fi fost spitalizat sâmbătă seară şi a mai făcut şi duminică dimineaţă infiltraţii.
"Nu ştiu să vă spun exact, pentru că nu sunt medic, dar în orice caz, ceea ce a făcut înainte face şi azi, ca mâine să stea pe picioare la această şedinţă. Dar vă spun că nu este foarte ok şi, cu siguranţă, va trebui să asculte de sfatul medicilor şi să se opereze în luna iunie. (...) A zis cu dureri, fără dureri este musai să participe, pentru că va şi conduce şedinţa Comitetului Executiv de mâine", a adăugat Ştefănescu.
La conferinţa de alegeri a PSD Braşov au participat, alături de secretarul general al PSD, o parte din membrii Guvernului - vicepremierul Daniel Suciu, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Vlad Oprea, al Tineretului şi Sportului, Bogdan Matei, al Turismului, Bogdan Trif, al Culturii, Daniel Breaz, şi al Societăţii Informaţionale, Alexandru Petrescu. AGERPRES/(AS-autor: Diana Dumitru, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Ciolacu - mesaj de Paște: În fața provocărilor contemporane, să ne gândim la viitor cu speranță
Premierul Marcel Ciolacu a transmis sâmbătă un mesaj de Paște, în care menționează că, în acest an, toți creștinii din România, indiferent de confesiune, se bucură de Sărbătorile Pascale 'într-o comuniune spirituală de care poporul român este puternic atașat'. 'Întâmpinăm cea mai mare sărbătoare a cre
Începe campania pentru alegerile locale parțiale; scrutin pe 4 mai pentru desemnarea a 19 primari și a președintelui CJ Bihor
Campania electorală pentru alegerile locale parțiale care vor fi organizate în data de 4 mai pentru președintele Consiliului Județean Bihor și pentru primari din 19 localități din țară începe sâmbătă, urmând să se încheie pe 3 mai, la ora 7:00. Locuitorii județului Bihor sunt chemați pe 4 mai la urne, odată cu desfășurarea scrutin
SOS România anunță o moțiune simplă, la Senat, împotriva ministrului Sănătății
Senatorii SOS România vor depune, săptămâna viitoare, la Parlament, o moțiune simplă prin care cer demisia ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, din cauza 'gestionării iresponsabile a politicii de vaccinare din România', a anunțat joi Ninel Peia, chestor al Senatului din partea acestui partid. Potrivit senatorului
Prezidențiale2025/Antonescu: Ca președinte voi înființa un task force consultativ pe lângă Președinție pentru soluții la consumul de droguri
Candidatul Alianței 'România Înainte', Crin Antonescu, a declarat, joi, că în cazul în care va ajunge președinte va face din lupta împotriva traficanților de droguri o prioritate națională, precizând că propune înființarea unui task force consultativ pe lângă Administrația Prezidențială care să vină cu soluții p
Prezidențiale2025/Crin Antonescu a prezentat declarația sa dată la fosta Securitate din dosarul CNSAS
Candidatul Alianței 'România Înainte', Crin Antonescu, a prezentat, joi, declarația dată la fosta Securitate despre prietenul său care a părăsit țara. Crin Antonescu a citit declarația sa dată în 1988 despre prietenul său la fosta Securitate
Prezidențiale2025/Nicușor Dan spune că e disponibil pentru un dialog cu Lasconi și că l-ar prefera pe Bolojan ca premier
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidat la alegerile prezidențiale, spune că este 'disponibil' pentru un dialog cu contracandidata sa Elena Lasconi, dar că 'trebuie să existe o disponibilitate reciprocă'. Pe de altă parte, el admite că nu a încercat să inițieze un astfel de dialog cu președinta USR. '
Prezidențiale2025/USR face recurs la ÎCCJ cu privire la decizia Curții de Apel București
USR va face recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la decizia Curții de Apel București prin care 'unui partid i se interzice să ia propriile decizii electorale'. 'USR consideră periculoasă decizia Curții de Apel București prin care o instanță cenzurează deciziile forurilor politice ale unui partid și decide
Prezidențiale2025/Darău (USR Brașov): Putem să votăm și să facem campanie pentru cine vrem; e vorba de voluntariat
USR nu îi mai face campanie electorală Elenei Lasconi în județul Brașov, președintele filialei județene a partidului, Irineu Darău, anunțând joi, într-o conferință de presă, că va ieși personal, împreună cu un 'grup de oameni', să împartă flyere cu candidatul independent Nicușor Dan. Potrivit lui Dar
Prezidențiale2025/Lasconi, după decizia CAB: Am curaj să fac dreptate și s-a văzut în acest caz
Liderul USR Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidențiale, a transmis, joi, după decizia Curții de Apel București, că ea este președintele USR și unicul reprezentant legal în relația cu instituțiile publice, reafirmând angajamentul de a merge înainte în campania prezidențială.
Prezidențiale2025/CAB respinge contestația USR la decizia BEC privind interzicerea campaniei pentru Nicușor Dan
Curtea de Apel București a respins joi contestația depusă de USR împotriva deciziei Biroului Electoral Central prin care formațiunii i s-a interzis să facă campanie în favoarea lui Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale. Motivul invocat de instanță este 'lipsa calității de reprezentant', deoarece cerer
Prezidențiale2025/ Crin Antonescu, la sediul CNSAS: Am primit copii după declarația dată
Candidatul Alianței ''România Înainte'', Crin Antonescu, a mers, joi, la Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) pentru a consulta documentele din dosar său și a primit copii ale declarației pe care a dat-o în fața Securității în cazul plecării din țară a unui prieten al său.
Parlament/Ministerul Educației are obligația de a asigura suport didactic la clasa pregătitoare, indiferent de forma de învățământ (proiect)
Ministerul Educației are obligația de a asigura în mod gratuit, pentru clasa pregătitoare, manuale școlare și/sau materiale didactice alternative, prevede o propunere legislativă pentru completarea art.93 din Legea învățământului preuniversitar nr.198/2023, depusă de grupul parlamentar al UDMR. 'Ministerul Educației are o
Prezidențiale2025/AEP: Sâmbătă - desemnarea președintelui Biroului electoral pentru votul prin corespondență
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță că sâmbătă, la ora 12:00, va avea loc desemnarea, prin tragere la sorți computerizată, a președintelui Biroului electoral pentru votul prin corespondență pentru alegerile prezidențiale din mai și a locțiitorului acestuia. Conform unui comunicat al AEP transmis joi, Biroului Electoral Central
Legea referitoare la contractele de concesiune a serviciului de utilitate publică de distribuție a gazelor naturale, la reexaminare
Președintele interimar Ilie Bolojan a trimis, joi, spre reexaminare Parlamentului actul normativ pentru modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012. Șeful statului arată în cerere că actul normativ, care i-a fost transmis de Parlament în vederea promulgării pe 5 aprilie, are ca obiect
Prezidențiale2025/USR garantează că fondurile au fost cheltuite doar pentru Lasconi: 4,9 milioane lei în campanie și precampanie
Uniunea Salvați România a salutat, joi, demararea controlului Autorității Electorale Permanente (AEP), efectuat la solicitarea președintei partidului, Elena Lasconi, privind utilizarea fondurilor USR în perioada 1 ianuarie - 16 aprilie, exprimându-și convingerea că verificările vor demonstra cheltuirea lor 'cu respect față de lege și interesul p