Timmermans: De la publicarea raportului MCV nu am văzut progrese; vreau să discut cu reprezentanţii Guvernului despre recomandări

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat luni că nu a remarcat progrese de la publicarea raportului MCV privind România şi că îşi doreşte ca experţii Comisiei Europene şi reprezentanţii Guvernului să discute despre punctele care trebuie soluţionate.
"Vreau să discut cu reprezentanţii Guvernului român despre recomandările din raportul MCV. Am predat un document primului ministru şi sper ca experţii noştri se vor întâlni curând pentru a parcurge toate punctele. Vrem să ne asigurăm că putem face progrese în ce priveşte domnia legii în România şi vrem să ne asigurăm că lupta împotriva corupţiei nu este abandonată şi continuăm această luptă, deoarece este foarte important pentru viitorul acestei ţări. (...) Problema pentru mine este că, de la publicarea raportului MCV, nu am văzut progrese, am văzut doar un refuz al documentului Comisiei din partea Guvernului român. Vreau să ne aşezăm şi să parcurgem toate punctele din raportul MCV şi să vedem dacă putem să le soluţionăm. În spiritul cooperării, vreau să soluţionăm aceste chestiuni. Dar vreau să fie foarte clar că aceste chestiuni sunt foarte serioase şi vrem se vedem progrese", a arătat Timmermans într-o declaraţie acordată presei, după ce i-a fost acordată distincţia Doctor Honoris Causa de către Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative.
Foto: SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
Timmermans a menţionat că în documentul prezentat premierului a fost expus "foarte clar" punctul de vedere al CE şi şi-a exprimat speranţa că acest document va constitui "baza unor discuţii constructive". Întrebat dacă este posibilă activarea articolului 7, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene a replicat că nu doreşte să facă speculaţii în ce priveşte "pasul următor", deoarece fiecare ţară e diferită, iar în cazul României tocmai prin intermediul MCV este posibilă soluţionarea problemelor care au generat dezacorduri.
"Să sperăm că vom ajunge la un acord mâine sau poimâine, dar acum trebuie să investim în această relaţie şi să ne asigurăm că facem progrese. (...) Dacă se ia în considerare adoptarea de noi prevederi legislative, de ce nu ni se cere sfatul, de ce nu se cere sfatul unui organism independent cu expertiză uriaşă, care este Comisia de la Veneţia, astfel încât să nu se facă paşi greşiţi? Suntem la dispoziţia voastră să vă ajutăm şi ştim că este nevoie ca deciziile CCR să fie transpuse în legislaţie, dar hai să o facem într-un fel care să nu afecteze lupta împotriva corupţiei, respectând independenţa sistemului judiciar în România", a spus Timmermans.
Întrebat ce părere are despre Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie, Timmermans a declarat că nu doreşte să evalueze modul în care lucrează diferite instituţii, dar a subliniat că independenţa sistemului judiciar trebuie respectată.
"Trebuie să analizezi fiecare caz în parte (pentru fiecare ţară - n.r.) şi nu pot să emit o judecată generală, dar în termeni generali vreau să spun că e important pentru statul de drept să fie respectată independenţa sistemului judiciar", a spus el. AGERPRES/ (A - autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Ședință de guvern; Programul național de achiziții ecologice 2025 - 2030, pe agendă
Guvernul se reunește joi în ședința săptămânală, urmând să aprobe, prin hotărâre, Programul național de achiziții ecologice 2025 - 2030. Prin actul normativ se are în vedere aprobarea și implementarea unui program de acțiune care stabilește ținte anuale pentru realizarea de achiziții ecologice de către autoritățil
Comisarul european pentru Buget, la București; se va întâlni cu Ilie Bolojan și Marcel Ciolacu
Comisarul european pentru Buget, luptă antifraudă și administrație publică, Piotr Serafin, se va întâlni joi, la București, cu președintele interimar Ilie Bolojan și cu premierul Marcel Ciolacu. Acesta va fi primit la ora 10:00 de președintele interimar Ilie Bolojan, iar la ora 11:30 va merge la Palatul Victoria, pentru o discuție
Funeralii Papa Francisc/Guvernul discută un proiect privind declararea în 26 aprilie a unei zile de doliu național
Guvernul urmează să discute în ședința de joi un proiect de hotărâre privind declararea zilei de 26 aprilie zi de doliu național pe teritoriul României în memoria Sanctității Sale Papa Francisc. Potrivit proiectului pus în transparență decizională pe site-ul Secretariatului General al Guvernului, în ziua de
Prezidențiale2025/Kelemen Hunor: Ori câștigăm alegerile noi, această coaliție, prin Antonescu, ori va câștiga Simion
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat miercuri, în timpul unei întâlniri electorale organizată la Târgu Mureș pentru susținerea candidatului Alianței ''România Înainte'', Crin Antonescu, că fie actuala coaliție de guvernare câștigă alegerile prin candidatul pe care îl susține, fie câștigă Geo
Prezidențiale2025/ Antonescu: Nu a fost împroprietărit nimeni, dezvoltatori imobiliari, rechini despre care vorbește Nicușor Dan
Candidatul Alianței ''România Înainte'', Crin Antonescu, i-a răspuns, miercuri, contracandidatului său, Nicușor Dan, care l-a acuzat că a permis ca zone din Parcul Herăstrău și din zona Arcul de Triumf să ajungă la dezvoltatori imobiliari, afirmând că a semnat niște titluri de proprietate pentru că așa era legal și că prin acestea nu
Prezidențiale2025/ Antonescu: Viziunea mea pentru următorii 5 ani nu este un program al stagnării, ci un program al schimbării și stabilității
Candidatul Alianței ''România Înainte'', Crin Antonescu, a declarat, miercuri, în cadrul întâlnirii electorale de la Târgu Mureș, că opozanții săi îl acuză că prin candidatura sa, susținută de formațiunile din actuala coaliție de guvernare, va aduce 'stagnare', însă acest lucru nu este adevărat,
Prezidențiale2025/ BEC - precizări în cazul alegătorilor care au cărți electronice de identitate și votează pe liste suplimentare
Biroul Electoral Central a transmis miercuri o circulară în care vine cu precizări în cazul alegătorilor care dețin cărți electronice de identitate de pe care a fost eliminată mențiunea referitoare la adresa de domiciliu. Documentul a fost transmis către Autoritatea Electorală Permanentă, Birourile electorale județene și Birourile
Ilie Bolojan a vizitat spitalul construit de Asociația 'Dăruiește Viață' la 'Marie Curie'
Președintele interimar Ilie Bolojan a efectuat o vizită, miercuri, la spitalul construit de Asociația 'Dăruiește Viață', care oferă îngrijire medicală pentru copiii cu afecțiuni grave, a informat Administrația Prezidențială, pe Facebook. 'Cu ocazia împlinirii unui an de la deschiderea oficială a spitalului, președintele a fost îns
Prezidențiale2025/ Antonescu: Eu sunt un om care crede în carte; merită să avem și un proiect al cărții pentru România
Candidatul Alianței ''România Înainte'', Crin Antonescu, a declarat, miercuri, după vizitarea Bibliotecii Județene Mureș, că este un om care crede în carte și că în proiectul său prezidențial abordează inclusiv cultura și educația, dar că ar merita să existe și un proiect al cărții pentru România. 'Am un proiec
Prezidențiale2025/BEC: Partidul fără candidat poate să-și exprime public susținerea pentru unul prin mesaje
Biroul Electoral Central a precizat, miercuri, că partidul care nu are candidat propriu nu poate să realizeze materiale publicitare politice care să îndemne alegătorii să voteze sau să nu voteze unul sau mai mulți competitori electorali, dar își poate exprima public susținerea prin mesaje adresate membrilor și simpatizanților formațiunii. BEC a tra
Prezidențiale2025/Nicușor Dan îl acuză pe Antonescu că a permis ca zone din Herăstrău și Ștrandul Tineretului să ajungă la dezvoltatori imobiliari
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, a acuzat, miercuri, că prin acte 'ilegale' semnate de Crin Antonescu pe vremea când era ministru al Tineretului și Sportului terenuri din Parcul Herăstrău și din zona Arcul de Triumf au ajuns la dezvoltatori imobiliari. 'O să aduc aminte românil
Prezidențiale2025/Nicușor Dan spune că nu se va retrage din cursa electorală și merge până la capăt
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, miercuri, că nu se va retrage cursa electorală pentru alegerile prezidențiale din 4 mai. El a fost întrebat într-o conferință de presă dacă ia în considerare să se retragă din cursa prezidențială în cazul în care sondajele de opinie îl vor da pe Crin Antonescu cu mai mu
Camera Deputaților: Reglementări noi în privința cabinetelor medicale
Camera Deputaților a adoptat, miercuri, proiectul privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 9/2025 care reglementează formele de organizare, înființare, funcționare și control ale cabinetelor medicale. S-au înregistrat 220 de voturi 'pentru', două 'împotrivă' și 75 de abțineri. Cabinetul medical este unitatea,
Camera Deputaților/Ministrul Sănătății invitat la 'Ora Guvernului' pe 12 mai; tema - investițiile din domeniu
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, este invitat pe 12 mai la dezbaterea 'Ora Guvernului', în plenul Camerei Deputaților, pentru a da explicații cu privire la investițiile din domeniu și construirea de spitale prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Invitația a fost făcută de grupul parlamentar al USR, fiind aprobată miercuri de Birou
CSAT - convocat pe 30 aprilie; participarea României la Planul de Răspuns European și proiectul de lege a apărării naționale - pe ordinea de zi
Președintele interimar Ilie Bolojan a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), care va avea loc miercuri, 30 aprilie, la ora 14,00, la Palatul Cotroceni, a informat Administrația Prezidențială. Potrivit sursei citate, pe ordinea de zi a ședinței CSAT sunt incluse subiecte referitoare la: * Participarea Rom&