Guvernul a adoptat OUG privind majorarea alocaţiilor copiilor
Guvernul a adoptat marţi ordonanţa de urgenţă privind majorarea alocaţiilor copiilor, măsura urmând să se aplice începând cu data de 1 a lunii următoare intrării în vigoare a legii bugetului, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.
"Guvernul a adoptat prin ordonanţă de urgenţă majorarea alocaţiilor copiilor. (...) 300 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau până la 3 ani în cazul copiilor cu dizabilităţi, 150 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani, precum şi pentru tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani şi urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, organizate în condiţiile legii, până la terminarea acestor cursuri. De asemenea, alocaţia va fi de 300 de lei şi pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 18 ani în cazul celor cu dizabilităţi", a spus Nelu Barbu, la finalul şedinţei de Guvern.
Întrebat ce prevede OUG în privinţa datei de intrare în vigoare a măsurii de majorare a alocaţiilor, purtătorul de cuvânt al Executivului a precizat: ''Guvernul îşi doreşte ca alocaţiile pentru copii să fie majorate cât mai rapid şi suntem pregătiţi pentru a fi majorate de la 1 martie, însă, în actul normativ a fost făcută precizarea expresă a faptului că actul normativ intră în vigoare începând cu data de 1 a lunii următoare intrării în vigoare a legii bugetului de stat pentru anul 2019". AGERPRES/(A - autor: Daniel Florea, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Grindeanu nu își explică de ce Miruță a venit la audieri împreună cu trei generali: Habar n-are de domeniu
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, l-a criticat luni pe ministrul propus pentru Apărare, Radu Miruță, pentru că a venit la audierile din comisiile parlamentare însoțit de trei generali. Grindeanu a fost întrebat dacă va exista o înțelege cu UDMR pentru crearea unei eventuale majorități parlamentare, având în veder
Grindeanu vrea să îi facă plângere penală lui Fritz pentru că l-a acuzat că ar primi 'șpagă de la americani'
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că se gândește serios să le ceară avocaților săi să-i facă o plângere penală lui Dominic Fritz care l-a acuzat că ar primi 'șpagă de la americani' ca să facă niște contracte. 'Eu pot să-l înțeleg pe Fritz. Fritz venit doar de câțiva ani în Români
UPDATE Parlament - audieri miniștri/Irineu Darău, aviz negativ pentru funcția de ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului
Comisiile reunite de specialitate ale Senatului și Camerei Deputaților au dat aviz negativ, luni, pentru Irineu Darău, propus pentru funcția de ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. Membrii Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare, ai Comisiei pentru industrii și servicii, ai Comisiei pentru
Nicușor Dan: UNESCO a reiterat că tehnologia trebuie să servească omul, iar educația să rămână un drept al umanității
Educația trebuie să rămână un drept și un bun comun al umanității, iar tehnologia să fie pusă în slujba omului, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan, într-un mesaj transmis cu prilejul evenimentului 'Gala UNESCO 70 România', organizat în cadrul programului 'UNESCO 70 România - Celebrăm trecutul, construim împ
Parlament - audieri miniștri/Alexandru Nazare, aviz favorabil pentru funcția de ministru al Finanțelor
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanțelor, Alexandru Nazare, a primit luni aviz pozitiv din partea comisiilor de specialitate reunite ale Parlamentului. Membrii Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților și ai Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital din Senat au
Parlament - audieri miniștri/ Miruță: 49 de pătrunderi neautorizate în spațiul aerian românesc de la începutul războiului din Ucraina
Ministrul propus pentru Apărare, Radu Miruță, a afirmat luni că pătrunderile neautorizate în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului din Ucraina, s-au intensificat în 2026. 'De la începutul războiului din Ucraina, au fost 49 de pătrunderi neautorizate în spațiul aerian românesc, iar din
Muraru: PNL ia în considerare sesizarea CCR în cazul în care Guvernul Mureșan nu trece și președintele nu convoacă anticipatele
Partidul Național Liberal ia în considerare sesizarea Curții Constituționale pentru un conflict juridic de natură constituțională, în cazul în care Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan nu trece în Parlament, iar președintele țării nu convoacă alegeri anticipate, a declarat, luni, deputatul liberal Alexandru Muraru.
Miruță: Dacă platforma TollRo nu va fi operațională la 1 octombrie, nu voi semna niciun ordin pentru amendarea transportatorilor
Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a precizat că, în cazul în care Platforma TollRo nu va deveni operațională la 1 octombrie, nu va semna niciun ordin pentru amendarea transportatorilor. 'Platforma TollRo este obligație contractuală gestionată de cei de la CNAIR (n.r. Compania Națională de Administrare a Infra
Parlament - audieri miniștri/Cătălin Drulă a primit aviz negativ pentru portofoliul de la Transporturi, în comisiile reunite
Comisiile reunite de specialitate ale Senatului și Camerei Deputaților au dat aviz negativ, luni, pentru Cătălin Drulă, propus pentru funcția de ministru al Transporturilor și Infrastructurii. Membrii Comisiei pentru transporturi și infrastructură din Camera Deputaților, precum și cei ai Comisiei pentru transporturi și infrastructură de la Sen
Parlament - audieri miniștri/ Radu Miruță - aviz negativ în Comisiile de aparare
Ministrul propus pentru portofoliul Apărării Naționale, Radu Miruță, a primit aviz negativ, luni, în Comisiile parlamentare reunite de apărare națională. S-au înregistrat 17 voturi 'pentru', 21 'contra'. La ședință nu au participat reprezentanții AUR. 'Programul de guvernare trateaz
Proiectul privind alegerile anticipate, supus dezbaterii; se reduc unele termene, dar și numărul minim de susținători
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță că proiectul de lege privind alegerile anticipate a fost pus în transparență. Acesta poate fi consultat pe site-ul www.roaep.ro, la secțiunea 'Legislație electorală - Transparență decizională', iar observațiile și propunerile pot fi t
Parlament-audieri miniștri/ Tanczos Barna - aviz favorabil pentru funcția de ministru al Agriculturii
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Agriculturii, Tanczos Barna, a primit luni aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate reunite ale Parlamentului. Membrii Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice din Camera Deputaților și ai Comisiei pentru agricultură, industri
Nazare: Criza politică trebuie încheiată cât mai repede; avem această șansă miercuri, la vot
Ministrul propus la Finanțe, Alexandru Nazare, a declarat luni că trebuie încheiată cât mai repede criza politică și există această șansă miercuri, la votul pentru Guvernul Mureșan. El a spus că este prematur să dea pronosticuri privind evaluarea pe care o va face agenția de rating Standard & Poor's, menționând că sit
Parlament - audieri miniștri/Sebastian Burduja a primit aviz negativ pentru portofoliul de la Energie, în comisiile reunite
Comisiile reunite de specialitate ale Senatului și Camerei Deputaților au dat aviz negativ, luni, pentru Sebastian Burduja, propus pentru funcția de ministru al Energiei. Membrii Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare, ai Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, precum și cei ai Comisiei economice, indu
Mureșan - întâlnire cu miniștrii propuși: Prin decizia de a nu susține Guvernul, PSD pune partidul înaintea țării
Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, a declarat, luni, că prin decizia de a nu susține Guvernul propus de el PSD 'a dovedit din nou că pune partidul înaintea țării', susținând că, de la desemnarea sa pentru această funcție, social-democrații au căutat pretexte pentru continuarea crizei politice. Mureșan a avut, la Parlame






