Orban despre reformularea criteriilor de selectare a candidaţilor la europarlamentare: Sunt discuţii; vedem dacă în BPN se va decide

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat vineri că în Biroul Politic Naţional, care se va reuni sâmbătă înainte de Consiliul Naţional al partidului, se va discuta despre reformularea criteriilor pentru selectarea candidaţilor la europarlamentare.
"Aici sunt nişte discuţii. Vedem dacă în Biroul Politic Naţional se va lua decizia respectivă. (...) Eu întotdeauna am căutat să găsesc o soluţie care să fie împărtăşită de cât mai mulţi", a spus Orban, la Parlament, întrebat dacă în şedinţa BPN se va discuta despre reformularea criteriilor pentru desemnarea candidaţilor la europarlamentare.
El a fost întrebat şi dacă va exista un vot de asumare al Biroului Executiv privind lista de candidaţi la europarlamentare.
"Oricum va fi un vot de asumare din partea BEx, dar decizia de alcătuire a listei va aparţine BPN, organismul în care sunt prezenţi preşedinţii de filiale judeţene", a explicat Orban.
Potrivit acestuia, în BPN se va discuta şi despre modificările la Statutul PNL.
Biroul Politic Naţional a votat, luni, criteriile pentru desemnarea candidaţilor, calendarul şi procedura de alcătuire a listei pentru alegerile europarlamentare şi modificarea statutului partidului, în sensul în care şefii filialelor judeţene pot fi demişi cu majoritatea voturilor membrilor BPN. Decizia finală în cazul acestor propuneri aparţine Consiliului Naţional.
Potrivit unor surse liberale, este posibil ca propunerea de modificare a statutului partidului să fie amânată.
Pentru a putea candida pe listele PNL la europarlamentare, între altele, liberalii trebuie să reprezinte o euroregiune de dezvoltare şi să beneficieze de sprijinul a jumătate plus unu dintre filialele din această regiune. Criteriile de evaluare a candidaturilor sunt: experienţa politică, administrativă şi profesională, în relaţii internaţionale şi calitatea proiectului depus pentru activitatea în cadrul Parlamentului European. AGERPRES/(A, AS - autor: Florentina Peia, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Prezidențiale2025/ AEP: 5.159 de cereri de vot prin corespondență primite până luni; termenul expiră în 3 zile
Un număr de 5.159 de cereri de vot prin corespondență la scrutinul prezidențial din 4 mai s-au înregistrat până luni pe portalul www.votstrainatate.ro, urmând ca în trei zile să expire termenul până la care cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate pot depune cereri în acest sens. Cetățenii rom&
Prezidențiale2025/ Bolojan - discuții la Cotroceni despre organizarea alegerilor și despre reuniunea Consiliului European
Președintele interimar Ilie Bolojan s-a întâlnit, luni, cu reprezentanții instituțiilor și autorităților publice responsabile cu organizarea alegerilor prezidențiale din luna mai, discuțiile vizând și apropiata reuniune a Consiliului European. 'Vom discuta puțin pe problemele legate de actualitatea noastră și de întâlnirea de
Ministrul Emil Hurezeanu - luni, la Consiliul Afaceri Externe
Ministrul Emil Hurezeanu va participa luni la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale Uniunii Europene (Consiliul Afaceri Externe), care se va desfășura la Bruxelles. Potrivit unui comunicat al MAE, transmis AGERPRES, agenda reuniunii include agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, evoluțiile din Iran, Orientul Mijlociu, Siria și re
Prezidențiale2025/ Ilie Bolojan se întâlnește cu reprezentanții instituțiilor responsabile cu organizarea alegerilor din mai
Președintele interimar Ilie Bolojan se va întâlni, luni, cu reprezentanții instituțiilor și autorităților publice responsabile cu organizarea alegerilor prezidențiale din luna mai. Întâlnirea va avea loc de la ora 10:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale, la întâlnirea de la Cotroceni
Ministrul Emil Hurezeanu - luni, la Consiliul Afaceri Externe
Ministrul Emil Hurezeanu va participa luni la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale Uniunii Europene (Consiliul Afaceri Externe), care se va desfășura la Bruxelles. Potrivit unui comunicat al MAE, transmis AGERPRES, agenda reuniunii include agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, evoluțiile din Iran, Orientul Mijl
Prezidențiale2025/ CCR a respins contestațiile privind candidaturile lui George Simion și Victor Ponta
Curtea Constituțională a respins, duminică, două contestații referitoare la candidaturile lui George Simion și Victor Ponta, în ședință mai fiind discutate alte 13 sesizări. Potrivit unui comunicat de presă, în urma deliberărilor, cu unanimitate de voturi, membrii CCR au respins contestațiile formulate împotriva 'deciziei
Prezidențiale2025/ Elena Lasconi: Avem nevoie de oameni curajoși și neșantajabili pentru a avansa
Președinta USR, Elena Lasconi, candidat la alegerile prezidențiale, a declarat, duminică, la Pitești, că nu se retrage din cursa electorală pentru că România are nevoie de oameni curajoși, care nu trădează și care nu sunt șantajabili și intimidabili pentru a se moderniza. Întrebată dacă se va retrage pe ultima sută de metri a campaniei electorale &
Nicușor Dan: Fără o disciplină bugetară mai mare, România se va împrumuta din ce în ce mai scump
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, afirmă că, fără o disciplină bugetară ''mai mare'' care să țină sub control cheltuielile, România se va împrumuta din ce în ce mai scump și va ''eșua'' în atragerea de noi investiții care să crească numărul locurilor de muncă bine plătite. '
Iuliu Winkler: NATO va supraviețui, chiar dacă se va transforma oarecum și Statele Unite se vor retrage puțin
Europarlamentarul UDMR Iuliu Winkler a declarat, pentru AGERPRES, că, în opinia sa, ''NATO va supraviețui'', chiar dacă ar urma să se modifice oarecum și chiar dacă Statele Unite ''se vor retrage puțin'' din planul geopolitic global. ''Ceea ce se va întâmpla în viitor este foarte
Bolojan: România este solidară cu poporul nord-macedonean în aceste momente tragice
Președintele interimar Ilie Bolojan a subliniat duminică, într-un mesaj, solidaritatea României cu poporul nord-macedonean ca urmare a incendiului din orașul Kocani, Macedonia de Nord, soldat cu zeci de morți. ''Suntem foarte întristați de incendiul devastator din orașul Kocani, Macedonia de Nord. Transmitem
Prezidențiale2025/ Diana Șoșoacă contestă la CCR decizia BEC de respingere a candidaturii sale la alegerile prezidențiale
Președintele S.O.S. România, europarlamentarul Diana Iovanovici-Șoșoacă, a depus, duminică, la CCR, o contestație la decizia Biroul Electoral Central (BEC) de respingere a candidaturii sale la alegerile prezidențiale din luna mai, informează formațiunea politică.
Premierul Ciolacu transmite condoleanțe celor afectați de tragedia din Kocani, Macedonia de Nord
Premierul Marcel Ciolacu transmite condoleanțe celor afectați de incendiul din orașul Kocani, Macedonia de Nord, soldat cu zeci de morți și susține că România este pregătită să își ofere sprijinul. ''Sunt îndurerat de știrile despre tragicul incendiu din orașul Kocani din Macedonia de Nord care a curmat viețile multor
Bolojan se întâlnește cu reprezentanți ai instituțiilor și autorităților publice responsabile cu organizarea alegerilor prezidențiale, luni, la Palatul Cotroceni
Președintele interimar Ilie Bolojan se va întâlni, luni, de la ora 10.00, cu reprezentanți ai instituțiilor și autorităților publice responsabile cu organizarea alegerilor prezidențiale, la Palatul Cotroceni, informează Administrația Prezidențială. La întâlnire vor fi prezenți premierul Marcel Ciolacu, vicepremierii Mar
Conducerea Romsilva, invitată, marți, de USR la Comisia pentru mediu din Camera Deputaților
Președintele Comisiei pentru Mediu din Camera Deputaților, Diana Buzoianu (USR), invită conducerea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, pe 18 martie, în Parlament, pentru a da explicații despre situația financiară a regiei. ''Este inacceptabil ca zeci de milioane de lei prevăzute pentru împăduriri, pentru întrețin
Prezidențiale2025/ Antonescu: România poate merge înainte doar prin muncă, prin exporturi, prin fabrici
Candidatul Alianței ''România înainte'' la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, susține că România poate merge înainte doar prin muncă, prin exporturi, prin fabrici care trag țara înainte și nu ''prin povești și sloganuri din anii '90''. ''România nu produce ma