logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Reuniune a forurilor de conducere PNL, duminică; pe ordinea de zi - criterii de evaluare a filialelor

Imagine din galeria Agerpres

Consiliul Naţional al PNL şi Biroul Politic Naţional al partidului se vor întruni duminică, la Palatul Parlamentului, pe ordinea de zi figurând şi stabilirea unor criterii de evaluare a filialelor teritoriale ale liberalilor.

În cadrul Biroului Politic Naţional vor fi prezentate, potrivit unor surse liberale, obiectivele PNL pentru 2018, modelul planului de acţiuni şi a criteriilor de evaluare a filialelor teritoriale şi programe de training - "Caravana Liberală" - care vizează dezbateri organizate în filiale, atât pentru membri cât şi pentru cei interesaţi, şi susţinute de profesori universitari, în special pe zona economică.

La Consiliu Naţional, care este unul ordinar, fiind convocat o dată la şase luni, conform Statutului PNL, va fi prezentat raportul de activitate al Biroului Executiv şi al grupurilor parlamentare şi, de asemenea, vor fi adoptate modelul de plan de acţiuni şi criteriile de evaluare ale filialelor teritoriale. De asemenea, va fi adoptată o rezoluţie privind strategia partidului de deschidere către societate, care vizează simplificarea procedurii de adeziune la PNL. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Cristina Tatu, editor online: Gabriela Badea)

Afisari: 26

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic 15-05-2026 15:18

Bolojan: În condițiile în care PSD va fi într-o guvernare, PNL va fi în opoziție

Premierul interimar Ilie Bolojan, președintele PNL, a afirmat că, dacă PSD va intra la guvernare, PNL va trece în opoziție. Declarația a fost făcută în contextul consultărilor de la Palatul Cotroceni privind formarea unui nou guvern. El a fost întrebat ce poziție va avea PNL la discuțiile cu președintele Nicușor Dan.

Politic 15-05-2026 13:44

VIDEO Nicușor Dan: Varianta 'Sorin Grindeanu premier' - o ipoteză care, în momentul ăsta, nu pare probabilă

Președintele Nicușor Dan a declarat vineri că varianta desemnării liderului PSD, Sorin Grindeanu, în funcția de prim-ministru este o ipoteză care, în acest moment, nu pare probabilă. 'E o ipoteză, da. E o ipoteză care în momentul ăsta nu pare probabilă. Majoritatea parlamentară - e o ipoteză, evident. (...) E o ipoteză', a afirmat Nic

Politic 15-05-2026 13:41

VIDEO Nicușor Dan despre acuzațiile aduse vicepremierului Oana Gheorghiu: E o încadrare juridică pe care nu vreau să mă pronunț

Președintele Nicușor Dan a susținut, vineri, că acuzațiile de 'trafic de influență' aduse vicepremierului interimar Oana Gheorghiu se referă la 'o încadrare juridică' pe care nu dorește să se pronunțe. 'Nu sunt eu organul competent să fac încadrări juridice. Ce pot să fac și, mai ales, nu vreau să mă refer la un caz particular,

Politic 15-05-2026 13:37

Kelemen Hunor: Poate că vom intra în opoziție; pe mine nu mă sperie așa ceva

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, cu ocazia prezentării raportului său politic în fața Consiliului Reprezentanților Uniunii (CRU) al UDMR, că formațiunea pe care o conduce vrea să fie la guvernare, însă este posibil să fie și în opoziție, lucru care nu îl sperie. 'În perioada următoare, eu nu pot să vă prom

Politic 15-05-2026 13:33

VIDEO Nicușor Dan: Acordul România - Ucraina privind contracararea dronelor va fi finalizat în două-trei luni

Acordul România - Ucraina privind contracararea dronelor va fi finalizat în două-trei luni, a precizat președintele Nicușor Dan, vineri, în cadrul unei conferințe de presă. Colaborarea celor două țări are două componente, a explicat el.

Politic 15-05-2026 13:24

VIDEO Nicușor Dan: Nu există riscul ca programul SAFE să fie blocat

Președintele Nicușor Dan a subliniat vineri că nu există riscul ca programul 'Acțiunea pentru securitatea Europei' (SAFE) să fie blocat pentru România. El a fost întrebat, într-o conferință de presă, dacă există riscul de blocare a programului european pentru industria de apărare, în contextul în care ultima ordonanță de u

Politic 15-05-2026 13:09

Nicușor Dan: Trăim într-o perioadă în care societatea și-a pierdut, cumva, reperele

Președintele Nicușor Dan a invitat comunitatea academică, într-un mesaj video transmis cu prilejul aniversării a 35 de ani de la înființarea Universității '1 Decembrie 1918' Alba Iulia, să lupte pentru 'o lume a cunoașterii științifice', în contextul în care se observă 'un asalt al dezinformării', în care 'societatea

Politic 15-05-2026 13:05

VIDEO Nicușor Dan: Întrebarea mea pentru partide la consultări va fi care e majoritatea pe care o propun la formarea Guvernului

Consultările de luni de la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare vor începe de la întrebarea 'care este majoritatea pe care o propun', fie că este vorba de Guvern 'complet', minoritar sau tehnocrat, a declarat, vineri, președintele Nicușor Dan, care a menționat că trebuie să fie o majoritate prooccidentală. 'O să avem disc

Politic 15-05-2026 12:06

Marko Bela: Partidele politice au avut un talent extraordinar de a strica lucrurile; sunt îngrijorat

Fostul președinte al UDMR, Marko Bela, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că este îngrijorat de situația politică din țară și că partidele politice pro-europene au avut 'un talent extraordinar de a strica lucrurile'. 'Eu am crezut că lucrurile s-au echilibrat după alegerile prezidențiale, s-a format o coaliție cu o majoritate liniștitoare și

Politic 15-05-2026 10:47

Președintele Nicușor Dan a venit la BSDA alături de fiul său, Antim

Președintele Nicușor Dan a venit, vineri, la expoziția Black Sea Defense, Aerospace and Security - BSDA alături de fiul său, Antim. Ei au fost întâmpinați de către ministrul Apărării, Radu Miruță, și au admirat o replică a Cupei Campionilor Europeni câștigată de

Politic 15-05-2026 10:34

Sindicaliștii de la Guvern cer oficial demisia vicepremierului Oana Gheorghiu

Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului (SAALG) a transmis, vineri, o adresă oficială către vicepremierul interimar Oana Gheorghiu, prin care îi solicită demisia de onoare. SAALG motivează solicitarea demisiei prin faptul că explicațiile publice formulate de vicepremierul Gheorghiu în legătură cu demersurile instituționale privin

Politic 15-05-2026 07:44

Olguța Vasilescu: Vom vorbi despre reformă administrativă când se va face regionalizarea

Președintele Asociației Municipiilor din România (AMR), Lia Olguța Vasilescu, consideră că reforma administrativă se va realiza atunci când se va face regionalizarea, iar măsurile luate de premierul demis Ilie Bolojan prin OUG 7/2026, de reducere a numărului de posturi din administrația publică locală, sunt mai degrabă 'niște ajustări' din punct de vedere

Politic 15-05-2026 05:20

Președintele Nicușor Dan vizitează expoziția Black Sea Defense, Aerospace and Security

Președintele Nicușor Dan vizitează vineri expoziția Black Sea Defense, Aerospace and Security - BSDA, informează Administrația Prezidențială. Black Sea Defense and Aerospace - BSDA, principalul eveniment din regiunea Mării Negre dedicat industriei de apărare și securitate a început, miercuri, la București, pe platforma Romaero Băneasa.

Politic 14-05-2026 22:37

Guvernul a reactualizat taxele pentru activități miniere

Guvernul a aprobat, joi, o hotărâre prin care este reactualizată valoarea taxelor pentru activitățile miniere, în funcție de rata inflației. Pentru anul 2025, taxa este actualizată cu rata inflației de 7,3%, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică. Astfel, taxa anuală pentru prospecțiune crește

Politic 14-05-2026 22:34

Guvernul a aprobat investiții la sala polivalentă din Brașov și la UMF 'Victor Babeș' Timișoara

Guvernul a aprobat, joi, hotărâri care vizează investiții la sala polivalentă din Brașov și noi corpuri de clădire la UMF 'Victor Babeș' Timișoara. Astfel, este prevăzută actualizarea indicatorilor tehnico economici pentru Sala Polivalentă din Brașov. Valoarea obiectivului de investiții a fost actualizată la 646.561.000, în