Preşedintele Zelenski spune că vrea arme şi garanţii de la NATO înainte ca #Ucraina să negocieze cu Rusia

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a asigurat duminică că ţara sa are nevoie de mai multe arme şi garanţii de securitate din partea NATO înainte de posibile negocieri cu Rusia pentru a pune capăt invaziei Moscovei lansate în 2022, transmite AFP.
Preşedintele Zelenski a făcut aceste declaraţii după o întâlnire cu noua şefă a diplomaţiei europene, Kaja Kallas, şi cu noul preşedinte al Consiliului European, Antonio Costa, ambii aflaţi într-o vizită simbolică de sprijin la Kiev în prima zi a mandatului lor.
Această vizită are loc într-un moment în care tensiunile sunt maxime între Moscova şi Occident, după loviturile Ucrainei cu rachete americane şi britanice pe teritoriul Rusiei şi tragerea unei rachete hipersonice experimentale de către Rusia, care a şi ameninţat nuclear.
Pe măsură ce apelurile de a începe negocierile cu Moscova devin tot mai presante, inclusiv din partea aliaţilor Kievului, preşedintele Zelenski a asigurat că ţara sa are nevoie de "arme, inclusiv un număr bun sau suficient de arme cu rază lungă de acţiune, de diferite tipuri".
A menţionat, de asemenea, necesitatea "unui pas înainte cu NATO". "Invitarea Ucrainei de a adera la NATO este necesară pentru supravieţuirea noastră", a susţinut liderul de la Kiev, în timp ce Moscova afirmă că a lansat invazia pentru a împiedica o apropiere între Kiev şi Alianţa Nord-Atlantică.
"Numai când vom avea toate aceste elemente şi vom fi puternici, va trebui să stabilim (...) agenda întâlnirii cu asasinii", a spus Volodimir Zelenski.
Cu câteva ore mai devreme, preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, a declarat că vizita sa la Kiev este "un mesaj clar". "Suntem alături de Ucraina şi continuăm să îi oferim tot sprijinul nostru", le-a declarat el jurnaliştilor.
Noua echipă de la conducerea Uniunii Europene este dornică să arate un sprijin puternic pentru Ucraina într-un moment în care forţele sale se retrag pe front, iar sosirea iminentă la Casa Albă a preşedintelui Donald Trump stârneşte temeri privind o încetare a ajutorului american pentru Kiev.
Semn al acestor dificultăţi, armata rusă a afirmat duminică capturarea a două noi sate din estul Ucrainei, Illinka şi Petrivka, într-o regiune în care progresele sale s-au accelerat la un nivel nemaivăzut încă din primele săptămâni ale războiului.
Ucraina a fost, de asemenea, în ultimele săptămâni, ţinta unor mai multe valuri de atacuri ce vizează infrastructura sa energetică, care au provocat întreruperi masive de curent pe măsură ce iarna se apropie.
"Situaţia din Ucraina este foarte, foarte gravă, dar este clar că are, de asemenea, un cost foarte mare pentru Rusia", a asigurat Kaja Kallas, fost prim-ministru al Estoniei, cunoscută pentru a fi susţinătoarea unei linii dure împotriva Moscovei.
Vineri, preşedintele Zelenski a cerut NATO să ofere protecţie regiunilor Ucrainei încă controlate de Kiev şi a lăsat să se înţeleagă că atunci va fi gata să renunţe pentru moment la încercarea de a recupera teritoriile ocupate de Rusia.
Preşedintele rus Vladimir Putin cere ca Ucraina să cedeze patru regiuni din sud şi est pe care Rusia le ocupă parţial, pe lângă Peninsula Crimeea, anexată în 2014, şi să renunţă la aderarea la NATO.
Kaja Kallas a afirmat, la rândul ei, că "cea mai puternică garanţie a securităţii este apartenenţa la NATO".
Diplomaţii occidentali susţin însă că există puţine şanse ca Alianţa să acorde Ucrainei statutul de membru în curând, având în vedere opoziţia unui număr mare de ţări care se tem să fie atrase într-un război direct cu Rusia.
În opinia doamnei Kallas, UE nu ar trebui să "exclude nimic" în ceea ce priveşte trimiterea de trupe europene pe teritoriul ucrainean pentru a contribui la aplicarea unei posibile încetări a focului, o altă măsură ce implică riscul unui conflict direct cu Rusia.
"Ar trebui să menţinem ambiguitatea strategică pe acest subiect", a argumentat ea.
Preşedintele Zelenski a estimat că "jumătate dintre aliaţi şi-ar înceta sprijinul" dacă Kievul ar face o astfel de cerere.
UE va continua să încerce să plaseze Kievul într-o poziţie "puternică" în cazul unor negocieri cu Moscova, a explicat Kallas. Cu toate acestea, ea a recunoscut că devine "din ce în ce mai dificil" pentru cele 27 de state membre să convină asupra unor noi modalităţi de a spori sprijinul pentru Ucraina.
Pe teren, atacurile ruseşti au continuat duminică. La Herson, în sudul Ucrainei, trei persoane au murit şi 11 au fost rănite în explozia unui microbuz, potrivit autorităţilor locale. AGERPRES/(AS - autor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
JD Vance va avea o întrevedere cu Giorgia Meloni la Roma, înainte de a sărbători Paștele la Vatican
Vicepreședintele american JD Vance a sosit vineri dimineața la Roma pentru o vizită în timpul căreia el urmează să aibă o întrevedere cu șefa guvernului italian Giorgia Meloni, înainte de a sărbători Paștele la Vatican, unde va fi primit de brațul drept al Papei Francisc, informează AFP și ANSA. Avionul vicepreședintelui american, Air Force T
Trebuie să determinăm în următoarele zile dacă pacea în #Ucraina este 'fezabilă', declară șeful diplomației americane
Secretarul de stat american Marco Rubio a estimat vineri că este timpul 'să se determine în următoarele zile' dacă pacea 'este fezabilă' în Ucraina, subliniind totodată că 'SUA au alte priorități', la o zi după discuțiile de la Paris între americani, europeni și ucraineni, informează AFP. 'Trebuie să determinăm &ic
Yemen: Armata americană a distrus un port petrolier strategic; rebelii houthi anunță 38 de morți și peste 100 de răniți
Armata americană a anunțat că a distrus un port petrolier strategic în Yemen, unde ea îi vizează pe rebelii houthi, care au anunțat la rândul lor, vineri, 38 de morți și peste 100 de răniți în urma atacului american, potrivit unui nou bilanț, informează AFP și Reuters. 'Treizeci și opt de muncitori și angajați au fost uciși și alți
Donald Trump spune că nu îl învinovățește pe Zelenski pentru războiul din #Ucraina, continuând să-l critice
Donald Trump a declarat joi că nu-l consideră pe Volodimir Zelenski 'responsabil' pentru războiul din Ucraina, continuând totodată să-l critice pe președintele ucrainean, informează AFP. 'Nu-l consider pe Zelenski responsabil, însă nu sunt deloc încântat că acest război a fost declanșat. (...) Nu-l învinovățesc, î
#Ucraina: Cel puțin doi morți și zeci de răniți în atacuri ruse asupra orașelor Harkov și Sumî
Două persoane au murit și alte cel puțin 40 de persoane au fost rănite în noaptea de joi spre vineri la Harkov și Sumî, în nord-estul Ucrainei, au anunțat autoritățile ucrainene, informează agențiile internaționale de presă. La Harkov, o persoană a murit și alte circa 40 au fost rănite, potrivit unui bilanț provizoriu, a anunțat primarul aces
Acord privind mineralele: Kievul și Washingtonul au semnat un 'memorandum de intenție' (ministrul ucrainean)
Washingtonul și Kievul au semnat joi un 'memorandum de intenție' care vizează încheierea unui acord complex privind accesul la resursele naturale și mineralele critice ale Ucrainei, a anunțat un oficial ucrainean, relatează AFP. 'Suntem încântați să anunțăm semnarea, cu partenerii noștri americani, a unui protocol
'Pacea este posibilă în Ucraina', afirmă secretarul de stat american în cadrul unei convorbiri cu ministrul de externe rus
Secretarul de stat american Marco Rubio l-a contactat telefonic joi pe ministrul de externe rus Serghei Lavrov pentru a-l informa despre discuțiile de la Paris privind conflictul din Ucraina, subliniind că 'pacea este posibilă' dacă fiecare dintre părți se angajează într-un acord, relatează AFP. Secretarul de stat 'i-a transm
VIDEO/SUA: Trump afirmă că acordul privind mineralele cu #Ucraina va fi semnat 'joia viitoare'
Președintele american Donald Trump a declarat joi că un acord privind exploatarea resurselor minerale strategice ale Ucrainei va fi semnat 'joia viitoare', relatează AFP. 'Avem un acord privind mineralele care, cred, va fi semnat joi (...) joia viitoare. Curând. Și presupun că vor onora acordul. Vom vedea. Dar avem un acord &
#Ucraina: Parisul salută un 'schimb excelent' care 'a permis convergența' în favoarea unei 'păci solide'
Franța a salutat un 'schimb excelent' privind Ucraina, joi, la Paris, într-un format 'inedit' între americani, ucraineni, francezi, britanici și germani, care 'a permis o convergență' asupra obiectivului unei 'păci solide' între Kiev și Moscova, relatează AFP. 'Astăzi, la Paris, am lansat u
#Ucraina: Zelenski acuză China că sprijină Rusia furnizând armament și capacități de producție
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat joi China că furnizează arme Rusiei și participă la producția de armament pe teritoriul rus, informează AFP. ''Am primit în sfârșit informații conform cărora China furnizează arme Rusiei (...) credem că reprezentanți chinezi sunt implicați în producția anumitor arme p
BTA: Forumul UE întâlnește Balcanii, desfășurat la Sofia
Politicieni ai Uniunii Europene (UE) și reprezentanți ai diferitelor organizații și grupuri de reflecție au participat la Forumul UE întâlnește Balcanii, care a avut loc joi la Sofia Tech Park. Europarlamentarul Ilhan Kyuchyuk a deschis forumul afirmând că Uniunea Europeană trebuie să se extindă, dar, în același timp, t
Ministrul apărării al Arabiei Saudite a sosit la Teheran, înaintea discuțiilor Iran-SUA
Ministrul apărării al Arabiei Saudite, prințul Khalid bin Salman, a sosit joi la Teheran într-o vizită înaintea discuțiilor ce vor avea loc sâmbătă între Iran și SUA cu privire la programul nuclear iranian, transmite Reuters. Ministrul apărării a înmânat un mesaj din partea regelui saudit Salman bin Abdulazi
Taxe vamale: Trump se declară ''100% sigur'' că va ajunge la un acord cu UE și că va încheia ''un acord foarte bun'' și cu China
Președintele american Donald Trump, care a avut joi o întrevedere la Casa Albă cu șefa guvernului italian Giorgia Meloni, s-a declarat ''100% sigur'' că va ajunge la un acord cu Uniunea Europeană privind taxele vamale, ceea ce a afirmat de altfel și partenera sa de discuții, care a caracterizat SUA drept un ''partener fiabil'', r
Polonia: Rafal Trzaskowski, candidatul Coaliției Civice a premierului Tusk, conduce în intențiile de vot la prezidențiale (sondaj)
Primarul Varșoviei, Rafal Trzaskowski, candidatul Coaliției Civice (KO) a premierului Donald Tusk, conduce în intențiile de vot înaintea primului tur al alegerilor prezidențiale din Polonia, programat pe 18 mai, indică un sondaj Opinia24 publicat joi de televiziunea privată TVN24, transmite Reuters. Conform sondajului, pentru
Comisia Europeană pregătește o strategie pentru Marea Neagră, axată pe securitate
Comisia Europeană va prezenta până vara aceasta noua sa strategie pentru Marea Neagră, concepută ca un cadru politic cheie pentru conectarea țărilor din regiune și cu un accent pus pe securitate, a declarat joi comisarul european pentru politica de vecinătate și negocieri de extindere, Marta Kos, la ''Forumul 2025 UE întâlnește Balcanii'