logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Rusia sugerează că va folosi noi arme în #Ucraina după ce Washingtonul a ridicat restricţiile de utilizare a rachetelor ATACMS

Image

Rusia ar putea folosi noi sisteme de arme în Ucraina dacă armata ucraineană va lovi teritoriul rus cu rachete americane cu rază lungă de acţiune, a declarat luni preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), Viaceslav Volodin, un aliat al preşedintelui rus Vladimir Putin, transmit agenţiile Reuters şi EFE.

Potrivit relatărilor mass-media neconfirmate oficial, administraţia preşedintelui democrat american Joe Biden, care mai are două luni de mandat înainte să-i transfere puterea republicanului Donald Trump, şi-a dat duminică acordul pentru ca rachetele ATACMS să fie folosite pentru lovirea ţintelor situate pe teritoriul rus, o cerere insistentă a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski refuzată până acum de Washington.

Rusia ar putea recurge la "noi sisteme de armament pe care încă nu le-a folosit pe teritoriul Ucrainei", a indicat Viaceslav Volodin într-o postare pe Telegram, fără a oferi detalii. Potrivit preşedintelui Dumei de Stat, armata ucraineană deja foloseşte rachete cu rază lungă de acţiune în atacuri asupra unor ţinte în Rusia, dar extinderea acestei utilizări va degrada şi mai mult relaţiile ruso-americane.

"Acest armament este deja folosit. Extinderea utilizării sale, desigur, va provoca pagube (Rusiei), dar nu va schimba situaţia pe câmpul de luptă. În schimb, va înrăutăţi soarta şi viitorul Ucrainei", a susţinut preşedintele Dumei. Mai mult, adaugă acesta, astfel s-ar "distruge complet relaţiile ruso-americane".

Decizia Washingtonului de a autoriza folosirea rachetelor ATACMS în atacuri asupra Rusiei ar putea ajuta Ucraina să-şi apere poziţiile în teritoriul pe care l-a ocupat în regiunea rusă de graniţă Kursk, însă ar putea fi prea tardivă pentru a mai schimba cursul războiului, în care pe frontul din estul Ucrainei trupele Kievului pierd în continuare teren în faţa trupelor ruse mai numeroase şi mai bine echipate.

Conform unor analişti citaţi de Reuters, impactul folosirii rachetelor ATACMS, ce au o rază de acţiune de 190 de mile (306 kilometri), va depinde de restricţiile pe care totuşi Washingtonul le-ar putea menţine în utilizarea acestora, de numărul rachetelor folosite şi de câte dintre acestea vor reuşi să treacă de antiaeriana rusă. O altă necunoscută este dacă viitorul preşedinte Donald Trump, care a dezaprobat ajutorul militar şi financiar semnificativ american oferit Ucrainei, va menţine această politică, în condiţiile în care el a promis că după ce va reveni la Casa Albă va opri rapid războiul ruso-ucrainean, fără a spune însă cum.

Potrivit Moscovei, armata ucraineană nu poate opera singură rachetele ATACMS şi ar avea nevoie de implicarea directă a ţărilor NATO pentru localizarea ţintelor şi ghidarea rachetelor către acestea cu ajutorul sateliţilor occidentali. Prin urmare, Kremlinul a descris luni decizia preşedintelui Biden drept o escaladare majoră şi a reafirmat poziţia preşedintelui rus Vladimir Putin, care a considerat anterior o asemenea decizie ca fiind o implicare directă a SUA în conflict.

Un înalt responsabil al preşedinţiei ucrainene a confirmat pentru AFP că acordul Washingtonului asupra utilizării rachetelor americane cu rază lungă de acţiune a fost dat după ce Rusia şi-a consolidat efectivele cu mii de soldaţi nord-coreeni desfăşuraţi pentru operaţiunile din provincia Kursk, dar a estimat la rândul său că această autorizaţie este foarte tardivă, ţinând cont de faptul că trupele ucrainene sunt în dificultate pe front de mai mult de un an.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Andreea Lãzãroiu)

Afisari: 38

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Politic Ex 26-04-2025 13:48

VIDEO Funeralii Papa Francisc/Cortegiul funerar al papei se deplasează prin Roma în mijlocul a mii de oameni

Cortegiul funerar al Papei Francisc a părăsit sâmbătă Vaticanul pentru a traversa Roma la bordul unui papamobil, în mijlocul a mii de oameni, îndreptându-se spre Bazilica Santa Maria Maggiore, unde va fi înmormântat.

Politic Ex 26-04-2025 13:22

VIDEO Funeralii Papa Francisc/ Peste 250.000 de persoane la funeraliile Papei Francisc, anunță Vaticanul

Vaticanul a anunțat că peste 250.000 de persoane au participat la funeraliile Papei Francisc, conform informațiilor deținute de la autoritățile competente în momentul încheierii slujbei de sâmbătă, informează ANSA.  

Politic Ex 26-04-2025 13:12

VIDEO Funeralii Papa Francisc/ Funeraliile Papei Francisc în Piața Sfântul Petru s-au încheiat

Funeraliile Papei Francisc din Piața Sfântul Petru s-au încheiat la puțin timp după ora locală 12:00 (10:00 GMT), după o ceremonie solemnă și emoționantă în care a fost evocată moștenirea pontificatului lui Francisc în prezența principalilor lideri ai lumii.

Politic Ex 26-04-2025 12:25

VIDEO Funeralii Papa Francisc/ A fost 'un papă apropiat de oameni, cu o inimă deschisă pentru toți' (omilie)

Papa Francisc a fost 'un papă apropiat de oameni, cu o inimă deschisă pentru toți', a subliniat cardinalul Giovanni Battista Re în omilia sa rostită la funeraliile suveranului pontif, sâmbătă, în Piața Sfântul Petru din Roma, informează AFP.  

Politic Ex 26-04-2025 12:12

Funeralii Papa Francisc/Omilia funerară subliniază importanța migranților în pontificatul lui Francisc

Decanul Colegiului Cardinalilor, Giovanni Battista Re, a subliniat sâmbătă, în omilia sa de la funeraliile Papei Francisc, importanța migranților în pontificatul acestuia, cu aluzii la slujba pe care a celebrat-o la frontiera dintre SUA și Mexic și la prima sa călătorie oficială, pe insula Lampedusa. Papa Francisc a ținut să 'construiască

Politic Ex 26-04-2025 11:48

VIDEO Funeralii Papa Francisc/ O mulțime imensă de oameni, inclusiv lideri mondiali, participă la ceremonie

O mulțime uriașă de oameni în doliu și zeci de lideri ai lumii participă sâmbătă în Piața Sfântul Petru din Roma la funeraliile Papei Francisc, care a murit luni la vârsta de 88 de ani, după 12 ani petrecuți la conducerea Bisericii Catolice, informează agenția de presă ANSA.

Politic Ex 26-04-2025 11:40

Volodimir Zelenski și Donald Trump au avut o scurtă întâlnire în marja funeraliilor Papei Francisc

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și omologul său american Donald Trump au avut sâmbătă o scurtă întâlnire la Roma, în marja funeraliilor Papei Francisc, a anunțat președ

Politic Ex 26-04-2025 11:35

Trump și Von der Leyen și-au strâns mâna la funeraliile Papei

Președintele SUA, Donald Trump, și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și-au strâns mâna și au schimbat câteva cuvinte în Piața Sfântul Petru sâmbătă, la funeraliile Papei Francisc. Gestul este simbolic pe fondul tensiunilor comerciale dintre SUA și UE, transmite France Presse. Cu toate acestea, nu a fost con

Politic Ex 26-04-2025 11:21

VIDEO Funeralii Papa Francisc/Sicriul suveranului pontif a fost adus în Piața Sfântul Petru la începutul ceremoniei funerare

Sicriul de lemn al Papei Francisc a fost adus sâmbătă în Piața Sfântul Petru, la începutul unei slujbe de înmormântare la care participă o mulțime impresionantă de persoane îndoliate, inclusiv influenți lideri ai lumii, pelerini și prelați, informează Reuters.  

Politic Ex 26-04-2025 11:16

Președinții Volodimir Zelenski și Donald Trump au o întâlnire la Roma

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski se întâlnește sâmbătă cu omologul său american Donald Trump, unde cei doi lideri participă la funeraliile Papei Francisc, a anunțat un purtăto

Politic Ex 26-04-2025 11:04

Funeralii Papa Francisc/ Șefi de stat se reculeg în fața sicriului închis al Papei Francisc

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, și Prima Doamnă, Melania, i-au adus un omagiu Papei Francisc, vizitând sicriul acestuia în Bazilica Sfântul Petru, sâmbătă, înainte ca acesta să fie dus în piață pentru funeraliile defunctului Pontif, transmite ANSA. Trump și soția sa au făcut o pauză de rugăciune în fața sicr

Politic Ex 26-04-2025 10:55

Funeralii Papa Francisc/ Donald Trump și Joe Biden au ajuns separat în Piața Sfântul Petru

Președintele american, Donald Trump, a sosit sâmbătă la funeraliile Papei Francisc din Piața Sfântul Petru din Roma și și-a prezentat omagiile în fața sicriului Pontifului, transmite France Presse. Președintele american a sosit vineri seară în capitala italiană, însoțit de soția sa Melania, pentru a participa la funeraliile iezuit

Politic Ex 26-04-2025 10:49

VIDEO Funeralii Papa Francisc/ Aproape 150.000 de oameni s-au strâns în Piața Sfântul Petru și în împrejurimi

Cu o oră înainte de începerea funeraliilor Papei Francisc, zeci de mii de persoane s-au adunat deja în Piața Sfântul Petru de la Vatican, în timp ce alte aproximativ 100.000 de persoane se adună pe Via della Conciliazione, principalul bulevard care duce la aceasta, transmite EFE.  

Politic Ex 26-04-2025 10:27

Kashmir: Armata indiană anunță că au avut loc noi violențe de-a lungul frontierei de facto

Forțele indiene și cele pakistaneze au fost implicate vineri noaptea în noi schimburi de focuri de-a lungul frontierei de facto dintre India și Pakistan în regiunea Kashmir, a anunțat sâmbătă armata indiană, potrivit AFP și Reuters. Armata indiană a declarat că tiruri ''neprovocate'' au fost efectuate de ''numeroase

Politic Ex 26-04-2025 09:18

Funeralii Papa Francisc/ Mașina care va transporta sicriul lui Francisc va fi un papamobil adaptat

Carul mortuar care va transporta sicriul Papei Francisc sâmbăta aceasta de la Vatican la bazilica romană Santa Maria Maggiore va fi un papamobil adaptat pentru această ceremonie funerară și pe care suveranul pontif l-a folosit într-o călătorie, transmite EFE. Aceasta va fi ultima călătorie a pontifului argentinian într-unul dintre aceste vehi