Claudia Sheinbaum a fost învestită drept prima femeie preşedinte a Mexicului

Claudia Sheinbaum, prima femeie preşedinte a Mexicului, cea mai mare ţară hispanofonă din lume, a depus marţi jurământul pentru un mandat de şase ani în care fosta primăriţă a capitalei Ciudad de Mexico va trebui să se confrunte cu flagelul violenţei legate de droguri, transmite AFP.
"Sunt mamă, bunică, om de ştiinţă şi credincioasă iar, de astăzi, prin voinţa poporului mexican, preşedintă", a declarat Claudia Sheinbaum, în vârstă de 62 de ani, devenind astfel preşedinta unei ţări cu o populaţie de 129 de milioane de locuitori.
"Nu am reuşit eu singură, noi toate am reuşit", a adăugat nouă preşedintă, de formaţie fizician, într-un omagiu adus femeilor celebre sau anonime ale Mexicului la depunerea jurământului în faţa deputaţilor şi senatorilor adunaţi în Congres.
În luna iunie, Claudia Sheinbaum a câştigat alegerile prezidenţiale cu aproape 60% din voturi sub umbrela partidului de stânga aflat la guvernare, Mişcarea de Regenerare Naţională (MORENA) şi a aliaţilor săi. Cu aproape 36 de milioane de voturi, ea a obţinut cel mai bun vot din istoria ţării, susţinută de popularitatea preşedintelui în exerciţiu.
MORENA şi aliaţii săi au o majoritate calificată în Parlament, care le permite să modifice Constituţia fără opoziţie.
"Săracii mai întâi" sau chiar "austeritatea republicană", preşedinta Sheinbaum şi-a împărţit programul în zece principii, bazate pe bilanţul predecesorului ei.
În discursul pronunţat cu ocazia învestiturii, ea a repetat metoda pe care o consideră eficientă în gestionarea problemei explozive a securităţii şi a luptei împotriva violenţei legate de droguri: mai multe informaţii şi investigaţii, "întărirea Gărzii Naţionale", mai multă coordonare între autorităţi, zero impunitate.
În Mexic s-au înregistrat peste 400.000 de morţi şi aproximativ 100.000 de dispăruţi de când fostul preşedinte Felipe Calderon a implicat armata în combaterea cartelurilor de droguri în decembrie 2006, ce a avut drept efect înmulţirea numărului grupărilor mafiote armate.
Garda Naţională va trece sub controlul Ministerului Apărării, potrivit unei legi promulgate luni de preşedintele în exerciţiu.
"Suntem îngrijoraţi de rolul tot mai mare al armatei în securitatea publică", a declarat Înaltul Comisariat al ONU pentru drepturile omului într-un comunicat."Autorităţile ar trebui să îşi dubleze cu adevărat eforturile pentru a aborda problema celor dispăruţi în Mexic", adaugă organismul ONU, salutând alegerea unei femei în fruntea Mexicului.
"Guvernul nostru va garanta toate libertăţile", a asigurat Claudia Sheinbaum, adăugând că "mint cei care spun că va fi autoritarism".
"Aveţi certitudinea că investiţiile acţionarilor naţionali şi străini vor fi în siguranţă în ţara noastră", a insistat ea.
Claudia Sheinbaum preia puterea în mijlocul unei controverse provocate de o reformă a puterii judiciare aprobată şi promulgată de predecesorul său. Caz aproape unic în lume, această reformă prevede alegerea judecătorilor prin vot popular începând din iunie 2025.
În acest context, Statele Unite sunt preocupate de securitatea juridică a investiţiilor sale private.
Mexicul şi SUA "împărtăşesc legături politice, economice şi culturale profunde", a subliniat preşedintele american Joe Biden într-un mesaj transmis cu ocazia învestirii Claudei Sheinbaum.
SUA "s-au angajat să continue să lucreze cu Mexicul", a adăugat liderul de la Casa Albă, salutând faptul că soţia sa, Jill Biden, se află în fruntea delegaţiei americane prezente în Mexic la ceremonia de învestitură.
După discursul în faţa Congresului, preşedinta Sheinaum şi-a primit oaspeţii la prânz la Palatul Naţional, sediul preşedinţiei. Printre oaspeţi s-au numărat preşedintele brazilian Luis Inacio Lula da Silva, preşedintele columbian Gustavo Petro şi preşedintele chilian Gabriel Boric.
Într-un al doilea discurs pronunţat în aceeaşi zi, Claudia Sheinbaum şi-a prezentat programul în 100 de puncte.
Fosta primăriţă preia ştafeta preşedinţiei de de la mentorul său, Andres Manuel Lopez Obrador, care părăseşte puterea cu o popularitate de peste 70%.
Uragane, securitate, economie, relaţia cu SUA sunt problemele fierbinţi care o aşteaptă imediat după festivităţi. Claudia Sheinbaum se va deplasa miercuri la Acapulco pentru a "face o evaluare" a pagubelor cauzate de uraganul John, care a lăsat în urmă 15 morţi în ţară, a amintit ea în discursul de învestitură. AGERPRES/(AS - autor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Liban: Președintele Aoun cheamă SUA și Franța să 'constrângă' Israelul să înceteze loviturile; Israelul anunță că a lovit un depozit al Hezbollah
Președintele Libanului, Joseph Aoun, a cerut Statelor Unite și Franței, garante ale acordului de încetare a focului care a pus capăt războiului dintre Israel și Hezbollah, să 'constrângă' Israelul să 'înceteze imediat' loviturile, după un nou raid aerian asupra periferiei sudice a Beirutului duminică, transmite AFP.
SUA întrețin o 'incertitudine strategică' în privința tarifelor, indică Bessent
Ministrul de finanțe american, Scott Bessent, a apărat duminică politica tarifară a președintelui Donald Trump, care zguduie economia mondială, drept un mijloc de a crea 'incertitudine strategică' menită să creeze un avantaj Statelor Unite, transmite AFP. După revenirea la Casa Albă în ianuarie, Trump a impus tarife vamale de cel
Zelenski spune că luptele continuă în regiunea rusă Kursk
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, duminică, că trupele sale încă luptă în regiunea rusă Kursk, în pofida afirmațiilor armatei ruse, transmite dpa. 'Unitățile noastre continuă operațiunile defensive active în regiunile (ruse) Kursk și Belgorod', a scris Zelenski într-o postare pe X. El a
Rusia: Suspectul în cazul generalului ucis într-o explozie lângă Moscova, inculpat pentru terorism
Bărbatul suspectat de uciderea unui general rus, vineri, în explozia unui automobil în apropiere de Moscova a fost inculpat pentru 'act terorist', a indicat duminică, &ici
Circa 200.000 de catolici s-au adunat în piața Sf. Petru pentru a-l omagia pe Papa Francisc
Sute de mii de oameni s-au adunat duminică în piața Sf. Petru, a doua zi după înmormântarea Papei Francisc, pentru a asista la o nouă ceremonie care îl va omagia în a doua dintre
Putin se oferă să ajute Iranul după explozia devastatoare dintr-un port soldată cu cel puțin 25 de morți
Președintele rus Vladimir Putin s-a oferit să ajute Iranul în a face față exploziei care a zguduit cel mai mare port comercial al țării sâmbătă și care s-a soldat cu cel puțin 25 de morți, informează Kremlinul, preluat de Reuters. Putin a transmis 'cuvinte de simpatie sinceră și de sprijin pentru familiile victimelor și urările sale de recupera
Mormântul Papei Francisc din bazilica Santa Maria Maggiore poate fi vizitat de public
Oamenii vor putea merge duminică să viziteze mormântul Papei Francisc din bazilica Santa Maria Maggiore, a doua zi după ce fostul suveran pontif a fost îngropat în biserica sa favorită din centrul Romei, relatează dpa. Sute de mii de oameni sunt așteptați să-i aducă un omagiu Papei care a murit luni, în a doua zi de Paști, la 88 de ani.
Trump Jr. estimează la Budapesta că centrul și estul Europei evoluează mai favorabil decât partea occidentală
Relația personală bună și bazată pe încredere între premierul ungar Viktor Orban și președintele american Donald Trump poate servi drept bază pentru consolidarea relațiilor economice dintre Ungaria și SUA, a afirmat sâmbătă la un forum de afaceri la Budapesta fiul cel mare al președintelui SUA, Donald Trump Jr., aflat într-un turneu est-europe
Israelul interceptează o rachetă lansată de rebelii Houthi din Yemen și o dronă
Armata israeliană a anunțat sâmbătă că a interceptat o rachetă trasă din Yemen, înainte ca proiectilul să pătrundă în spațiul aerian israelian, precum și o dronă care venea dinspre est, relatează AFP. Sirenele de raid aerian au fost declanșate în mai multe zone ale Israelului în urma reperării acestor ținte aerien
Iranul și SUA vor avea o nouă rundă de negocieri asupra programului nuclear, divergențele se mențin
SUA și Iranul au avut sâmbătă în Oman a treia rundă de negocieri asupra programului nuclear iranian, discuții care conform Teheranului au fost serioase, dar nu au eliminat divergențele, o nouă rundă de tratative fiind convenită pentru săptămâna viitoare, relatează AFP. Aceste discuții, care se desfășoară indirect, urmăresc &i
UPDATE Trump crede că Putin îl 'duce cu vorba' în privința încheierii războiului în #Ucraina și îl amenință cu noi sancțiuni
Președintele rus Vladimir Putin 'probabil nu vrea să oprească războiul' în Ucraina și 'mă duce cu vorba', a scris sâmbătă președintele american Donald Trump pe rețeaua sa de socializare Truth Social, într-un mesaj în care a amenințat Rusia cu noi sancțiuni, relatează AFP. Mesajul lui Trump este critic ma
Președintele german temperează așteptările de la întâlnirile politice desfășurate în marja funeraliilor Papei Francisc
Președintele german Frank-Walter Steinmeier a recomandat sâmbătă să nu fie exagerate așteptările cu privire la rezultate concrete în chestiunile divergente de politică internațională în urma întâlnirilor avute de diverși lideri la Roma în marja funeraliilor Papei Francisc, relatează agenția EFE. 'Cred că nu ar trebui să
VIDEO Funeralii Papa Francisc/ Suveranul pontif a fost înmormântat în bazilica Santa Maria Maggiore (Vatican)
Papa Francisc a fost înmormântat sâmbătă în bazilica Santa Maria Maggiore din centrul Romei, în prezența mai multor prelați și membri ai familiei sale, a anunțat Vaticanul, relatează AFP.
Trump și Von der Leyen au avut o scurtă discuție la Roma și au convenit o întâlnire ulterioară
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele SUA, Donald Trump, au avut sâmbătă o scurtă discuție la Roma, în marja funeraliilor Papei Francisc, și au convenit să se î
Trump, Macron, Zelenski și Starmer au avut o întâlnire 'pozitivă' la Roma, potrivit președinției franceze
Președinții Statelor Unite, Ucrainei și Franței și premierul Regatului Unit au avut o întâlnire 'pozitivă' în care au abordat războiul din Ucraina și care s-a desfășurat sâmbătă la Vatican în marja