#Ucraina: Reuters anunţă că are un jurnalist dispărut şi doi răniţi după ce un hotel din Kramatorsk a fost lovit

Un membru al echipei agenţiei Reuters care acoperă războiul din Ucraina este dat dispărut şi alţi doi membri au fost spitalizaţi după ce un hotel a fost lovit la Kramatorsk, în estul Ucrainei, a transmis agenţia de presă.
Într-un comunicat, agenţia afirmă că hotelul Safir, unde stătea echipa sa de şase persoane, a fost lovit sâmbătă.
'Unul dintre colegii noştri este dat dispărut, în timp ce alţi doi au fost duşi la spital pentru a fi trataţi', a comunicat Reuters, precizând că ceilalţi trei colegi au fost găsiţi şi sunt teferi.
'Căutăm de urgenţă mai multe informaţii, lucrăm cu autorităţile din Kramatorsk şi ne sprijinim colegii şi familiile lor. Vom oferi o actualizare atunci când vom avea mai multe informaţii', a adăugat agenţia.
Vadim Filaşkin, guvernatorul regiunii ucrainene Doneţk, a scris duminică dimineaţa pe Telegram că 'ruşii au lovit Kramatorsk' şi că doi jurnalişti au fost răniţi, iar un altul este dispărut după ce un hotel a fost lovit.
'Cele trei victime sunt jurnalişti, cetăţeni ai Ucrainei, Statelor Unite şi Marii Britanii', a adăugat el, fără alte precizări.
'Autorităţile, poliţia şi salvatorii lucrează pe teren. Operaţiunile de eliminare a resturilor şi de salvare sunt în desfăşurare', a menţionat el.
Biroul procurorului general al Ucrainei a indicat, într-un comunicat pe Telegram, că a deschis o 'anchetă preliminară' cu privire la lovitură, despre care a spus că a avut loc la sâmbătă, ora locală 22.35 (19.35 GMT).
'Trupele ruse au lovit oraşul Kramatorsk, probabil cu o rachetă Iskander-M', se spune în comunicat.
Kramatorsk, ultimul oraş mare din Donbas sub control ucrainean, este situat la circa 20 km vest de linia frontului.
Potrivit unei ştiri anterioare a agenţiei Reuters, armata ucraineană a declarat că forţele ruse au lansat în cursul nopţii mai multe rachete şi drone care au vizat regiunile de pe linia frontului Cernihiv, Sumi, Harkiv şi Doneţk, însă sistemele antiaeriene au distrus majoritatea acestor arme.
'Majoritatea rachetelor nu şi-au atins ţintele', au transmis forţele aeriene ucrainene pe Telegram, adăugând că Rusia a lansat o rachetă balistică Iskander-M, o rachetă de croazieră Iskander-K şi şase rachete ghidate.
Potrivit aceleiaşi surse, forţele ruse au lansat nouă drone de atac, iar apărarea antiaeriană a distrus opt dintre ele deasupra regiunii Mikolaiv.AGERPRES/(AS - editor: Irina Cristea, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
#Ucraina: Mai devreme sau mai târziu, Putin va trebui să vină la masa negocierilor, declară premierul britanic
Președintele rus Vladimir Putin va trebui, ''mai devreme sau mai târziu, să vină la masa'' negocierilor, a declarat sâmbătă premierul britanic Keir Starmer în deschiderea unui summit virtual la Londra, la care participă circa 25 de lideri aliați ai Ucrainei, informează AFP și Reuters. ''Dacă Putin vrea
Sirienii comemorează revolta din 2011, pentru prima dată după prăbușirea regimului Assad
Pentru prima dată după prăbușirea regimului lui Bashar al-Assad, sirienii comemorează sâmbătă revolta din 2011 a cărei reprimare a dus la declanșarea războiului civil, prin manifestații la Damasc și în alte mari orașe din Siria, informează AFP. În capitala siriană, o manifestație este prevăzută să aibă loc în Piața Omey
Rusia anunță că a eliberat alte două sate din regiunea Kursk, ocupată parțial de #Ucraina
Rusia a anunțat sâmbătă că a eliberat alte două sate din regiunea Kursk, o parte a căreia a fost ocupată din vara trecută de forțele ucrainene și unde trupele Moscovei au realizat importante progrese în ultimele zile, informează AFP și Reuters. Potrivit Ministerului rus al Apărării soldații ruși și-au reimpus controlul asupra satel
Rusia afirmă că a doborât 126 de drone lansate de #Ucraina în timpul nopții
Rusia a declarat sâmbătă că a interceptat 126 de drone ucrainene în timpul nopții, în principal deasupra regiunilor sale Volgograd și Voronej (sud), după ce Moscova nu a acceptat săptămâna aceasta un acord de încetare a focului propus de SUA, informează AFP. Ministerul rus al Apărării a precizat că a doborât
Președintele Germaniei deplânge consecințele pe care le are asupra democrației mutarea dezbaterii politice pe rețelele sociale
Președintele german Frank-Walter Steinmeier și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu consecințele pe care le are modificarea peisajului mediatic, informează dpa. Are loc o schimbare fundamentală în comunicarea politică, a declarat Steinemer într-un interviu pentru cotidianul regional Augsburger Allgemeine publicat s&ac
Negocieri asupra unui armistițiu în Gaza: Hamas ''face un pariu foarte prost'', estimează SUA
Hamas face ''un pariu foarte prost crezând că timpul joacă în favoarea sa'', a estimat vineri Casa Albă, care a acuzat mișcarea islamistă palestiniană că vrea să tragă de timp în eliberarea unui ostatic israeliano-american, informează AFP. ''Hamas face un pariu foarte prost crezând că timpul joac
SUA sancționează responsabili thailandezi pentru expulzarea forțată a zeci de uiguri spre China
SUA au decis să interzică intrarea pe teritoriul american pentru responsabili thailandezi, după ce Thailanda, țară aliată din Asia de Sud-Est, a expulzat forțat spre China zeci de uiguri la sfârșitul lui februarie, a anunțat vineri, într-un comunicat, secretarul de stat american Marco Rubio, informează AFP. Această sancțiune vizeaz
Africa de Sud consideră ''regretabilă'' expulzarea ambasadorului său din SUA
Președinția Africii de Sud consideră ''regretabilă'' expulzarea ambasadorului său din SUA, acuzat de șeful diplomației americane Marco Rubio că ''îl urăște'' pe Donald Trump și declarat ''persona non grata'', informează sâmbătă AFP și Reuters. ''Președinția (sud-africană) a lu
Vladimir Putin și Nicolas Maduro doresc extinderea cooperării între țările lor, în special în sectorul energetic
Președintele rus Vladimir Putin și omologul său venezuelean Nicolas Maduro au anunțat vineri, în cadrul unei videoconferințe difuzate de televiziunea publică a Venezuelei, un acord pentru ''extinderea'' cooperării între cele două țări, în special în sectorul energetic, fără a oferi mai multe detalii, informează AFP.
SUA evită paralizia bugetară cu sprijinul unor senatori democrați
Statele Unite au evitat vineri la limită paralizia administrației federale, datorită voturilor acordate fără tragere de inimă de câțiva senatori democrați unui text bugetar dorit de Donald Trump, comentează AFP. Bugetul provizoriu, adoptat cu doar câteva ore înainte de termenul limită de la miezul nopții, extinde finanțarea s
Mexicul refuză ca armata americană să intervină împotriva cartelurilor
Președinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, a repetat vineri că se va opune oricărei intervenții militare americane împotriva cartelurilor de droguri pe teritoriul mexican, scrie AFP. Ideea a fost avansată de Ronald Johnson, candidatul președintelui Donald Trump pentru funcția de ambasador al Statelor Unite în Mexic, în cursul u
Starmer îl acuză pe Putin că 'nu este serios în privința păcii'
Premierul britanic Keir Starmer l-a acuzat vineri pe președintele rus Vladimir Putin că 'nu este serios în privința păcii', după ce Moscova a exprimat rezerve legate de armistițiul cu Ucraina propus de Statele Unite, notează AFP. 'Nu îi putem permite președintelui Putin să se joace cu acordul propus de președintele (ame
SUA îl declară 'persona non grata' pe ambasadorul Africii de Sud
Secretarul de stat american, Marco Rubio, l-a declarat vineri pe ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite 'persona non grata', acuzându-l în special că îl 'urăște' pe președintele Donald Trump, notează AFP. Ebrahim Rasool 'alimentează tensiunile rasiale, urăște Statele Unite și îl urăște pe
SUA: Trump acuză media care îl critică de practici 'ilegale'
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a acuzat vineri media americane care critică acțiunile sale că recurg la practici 'ilegale' și că sunt 'corupte', notează AFP. 'După părerea mea, sunt chiar corupți (...). Ceea ce fac ei este ilegal', a declarat el în vizită la Departamentul de Justiție, vizând &ici
#Ucraina: Berlinul critică 'manevra de întârziere' a președintelui Putin privind un armistițiu
Răspunsul lui Vladimir Putin la propunerea americană de încetare a focului în conflictul din Ucraina este 'în cel mai bun caz' o 'manevră de întârziere', a reacționat vineri Ministerul german de Externe, relatează AFP. Diplomația germană se îndoiește de 'interesul serios de a lucra pentru