AlegeriSUA2024 Textul integral al scrisorii lui Biden în care a anunţat că renunţă să mai candideze la preşedinţie
Preşedintele american Joe Biden a pus capăt campaniei sale de realegere duminică, după ce colegii săi democraţi şi-au pierdut încrederea în acuitatea sa mentală şi în capacitatea de a-l învinge pe candidatul republican Donald Trump, scrie Reuters. El şi-a anunţat decizia într-o scrisoare postată pe reţelele de socializare.
Reuters publică textul integral al scrisorii:
JOSEPH R. BIDEN, JR. 21 iulie 2024
Concetăţeni americani,
În ultimii trei ani şi jumătate, am făcut progrese mari ca Naţiune.
Astăzi, America are cea mai puternică economie din lume. Am făcut investiţii istorice în reconstruirea Naţiunii noastre, în scăderea costurilor medicamentelor eliberate pe bază de reţetă pentru vârstnici şi în extinderea asistenţei medicale la preţuri accesibile pentru un număr record de americani. Am oferit îngrijiri extrem de necesare pentru un milion de veterani expuşi la substanţe toxice. Am adoptat prima lege privind siguranţa armelor în 30 de ani. Am numit prima femeie africano-americană la Curtea Supremă. Şi am adoptat cea mai importantă legislaţie privind mediul din istoria omenirii. America nu a fost nicicând mai bine poziţionată pentru a conduce decât este astăzi.
Ştiu că nimic din toate acestea nu s-ar fi putut face fără voi, poporul american. Împreună, am depăşit o pandemie care apare o dată într-un secol şi cea mai gravă criză economică de la Marea Depresiune. Ne-am protejat şi păstrat democraţia. Şi ne-am revitalizat şi întărit alianţele din întreaga lume.
A fost cea mai mare onoare a vieţii mele să slujesc ca preşedinte. Şi, deşi intenţia mea a fost să caut să fiu reales, cred că este în interesul partidului meu şi al ţării să mă retrag şi să mă concentrez exclusiv pe îndeplinirea îndatoririlor mele de preşedinte pentru restul mandatului meu.
Mă voi adresa Naţiunii mai târziu în această săptămână mai în detaliu despre decizia mea.
Deocamdată, permiteţi-mi să-mi exprim cea mai profundă gratitudine tuturor celor care au muncit atât de mult pentru a mă vedea reales. Vreau să-i mulţumesc vicepreşedintei Kamala Harris pentru că a fost o parteneră extraordinară în toată această muncă. Şi permiteţi-mi să-mi exprim sincera apreciere faţă de poporul american pentru credinţa şi încrederea pe care le-aţi pus în mine. Cred astăzi ceea ce am crezut întotdeauna: că nu există nimic pe care America să nu-l poate face - atunci când o facem împreună. Trebuie doar să ne amintim că suntem Statele Unite ale Americii. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Preda)
Citiţi şi:
* AlegeriSUA2024/Liderul democrat din Senat salută decizia preşedintelui Joe Biden, "un mare patriot"
* AlegeriSUA2024/Biden trebuie să demisioneze "imediat", afirmă un lider republican din Congres
* AlegeriSUA2024 Hillary şi Bill Clinton îşi anunţă susţinerea pentru Kamala Harris
* AlegeriSUA2024: Biden se retrage, prezidenţialele în necunoscut
* AlegeriSUA2024: Trump şi Vance trec la atac după anunţul retragerii lui Biden
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
#Ucraina: Zelenski cere înghețarea frontului înainte de discuții
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că o înghețare a frontului este necesară ca prim pas în discuțiile pentru a pune capăt războiului, relatează AFP și Reuters. 'Acum trebuie să înghețăm situația și cred că aceasta este adevărata modalitate de a pune capăt acestui război. Numiți-o încetare a focului sau opr
Marco Rubio: Ucraina nu ar exista ca stat suveran fără ajutorul SUA
Secretarul de stat american, Marco Rubio, a afirmat miercuri că Ucraina nu ar exista în prezent fără asistența Statelor Unite, inclusiv cea acordată în timpul administrației Donald Trump, după ce Kievul a semnalat restricții în furnizarea de informații de către serviciile de informații americane și întârzieri în livrarea rachetelor interce
Trump îl laudă pe Putin pentru eliberarea unui cetățean american fără un schimb de deținuți
Președintele american Donald Trump l-a lăudat miercuri pe omologul său rus Vladimir Putin pentru eliberarea unui cetățean american încarcerat sub acuzația de a fi luptat alături de forțele ucrainene, liderul de la Casa Albă subliniind că Washingtonul nu a trebuit să ofere nimic în schimb, transmite dpa. 'Nu a fost necesar niciun ''schim
NATO va desfășura mijloace suplimentare de supraveghere în regiunea Mării Negre, ca răspuns la intensificarea atacurilor rusești
Statele membre NATO vor desfășura în regiunea Mării Negre aeronave suplimentare de supraveghere maritimă, sisteme radar, drone și echipe de investigare a explozibililor, ca răspuns la intensificarea atacurilor rusești asupra rutelor de export ale Ucrainei, a declarat miercuri, pentru agenția dpa, un purtător de cuvânt al Alianței. Martin L. O'D
Macron își apără decizia de a-și continua turneul în Golf, în pofida protestelor violente din Franța
Președintele francez Emmanuel Macron și-a justificat miercuri decizia de a continua turneul său extrem de criticat în Golf, în pofida protestelor violente de weekendul trecut din Franța, anunțând totodată o întâlnire cu reprezentanți ai serviciilor de informații pentru a asigura 'transparența' cu privire la aceste evenimente, relatează A
Putin îi propune lui Witkoff să discute despre un posibil summit cu Trump și Xi în China, precum și despre Iran
Președintele rus Vladimir Putin i-a propus miercuri emisarului Casei Albe, Steve Witkoff, să discute despre organizarea unui posibil summit între el și liderii SUA, Donald Trump, și Chinei, Xi Jinping, în luna noiembrie, în cadrul reuniunii APEC care va avea loc în China, relatează EFE. Primindu-l pe Witkoff la Palatul Constantin din Sa
Aflat în vizită la Madrid, președintele argentinian Milei îl acuză pe premierul spaniol Sanchez că este 'dictator'
Președintele argentinian Javieri Milei l-a criticat marți pe premierul socialist spaniol Pedro Sanchez, acuzându-l că este un 'dictator', transmite AFP. Aflat în vizită la Madrid, Milei și-a declarat deschis susținerea pentru opoziția de dreapta și chiar de extremă dreapta în perspectiva alegerilor parlamentare din Spania. Această țar
Israel: Liderii opoziției își consolidează blocul anti-Netanyahu cu șase zile înaintea alegerilor
Gadi Eisenkot, liderul partidului Yashar, favorit în sondaje înaintea alegerilor generale de marți din Israel, și Avigdor Liberman, liderul partidului Israel Beitenu, și-au consolidat strategia de vot pentru a-l înlătura de la putere pe premierul Benjamin Netanyahu la câteva zile după un schimb de acuzații care deschisese o breșă în bloc
Witkoff spune că i-a adus lui Putin unele 'idei' pentru un 'acord de pace' în #Ucraina
Steve Witkoff, emisarul lui Donald Trump, a declarat miercuri că i-a adus președintelui rus Vladimir Putin unele 'idei' pentru un 'acord de pace' în Ucraina, la începutul întâlnirii lor de la Sankt Petersburg, relatează AFP. În același timp, liderul rus a anunțat eliberarea cetățeanului american Stephen Hubbard, un profes
Ungaria: Fost guvernator al Băncii centrale, reținut într-un caz de corupție
Fostul guvernator al Băncii Centrale a Ungariei (MNB), Gyorgy Matolcsy - cândva un aliat apropiat al lui Viktor Orban - a fost reținut miercuri în legătură cu unul dintre cele mai importante cazuri de corupție din țară, potrivit presei locale, care-l citează pe avocatul acestuia, au consemnat Reuters și AFP. Gyorgy Matolcsy, î
Slovacia va relua consultările cu Rusia, dinstanțându-se de abordarea UE față de Moscova
Slovacia va discuta săptămâna viitoare la Moscova despre aprovizionarea cu energie din Rusia, reluând un proces de cooperare suspendat după invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, ceea ce reprezintă cel mai recent semn al unei divergențe față de aliații săi din Uniunea Europeană și NATO, relatează Reuters. Comisia intergu
Ucraina denunță atacuri rusești constante asupra infrastructurii energetice, căilor ferate, magazinelor și locuințelor
Rusia a atacat începând din noaptea de marți spre miercuri 'fără încetare' infrastructuri energetice și feroviare, centre comerciale și clădiri rezidențiale din Ucraina, după cum a semnalat pe contul său de X premierul Ucrainei, Serghei Korețki, care a raportat cel puțin patru morți în aceste bombardamente, informează EFE.
Liderii UE susțin că s-au făcut progrese reale în privința migrației, dar că există în continuare provocări
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Comisia Europeană va propune până la sfârșitul anului un cadru de răspuns european de urgență care să dea statelor membre instrumentele de a răspunde rapid la amenințările extraordinare la frontierele externe, a anunțat președinta CE, Ursula von der Leyen, miercuri, în plenul
Trump îi îndeamnă pe dezvoltatorii de centre de date să plătească 'dividende' locuitorilor din zonă
Președintele american Donald Trump i-a îndemnat miercuri pe dezvoltatorii de centre de date să plătească 'dividende' locuitorilor din zonă, cu scopul de a evita conflictele legate de o chestiune care a devenit un factor în alegerile legislative din 3 noiembrie, relatează Reuters și AFP. 'Dacă aceste companii vor ca cent
Iranul amenință că va tăia cablurile de internet în Strâmtoarea Ormuz dacă îi va fi atacată infrastructura
Corpul Gardienilor Revoluției (IRGC) a amenințat miercuri cu tăierea cablurilor submarine de internet care traversează Strâmtoarea Ormuz dacă SUA și aliații lor ar ataca infrastructura Republicii islamice, pe fondul unui blocaj în negocierile menite să pună capăt războiului, relatează EFE. 'Dacă americanii și aliații lor vor &i










