Prim-ministrul ungar Viktor Orban a sosit la Kiev pentru discuţii cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski

Prim-ministrul ungar Viktor Orban efectuează marţi prima sa vizită în Ucraina de la începutul invaziei ruse, în pofida tensiunilor legate de apropierea lui de Moscova şi opoziţia sa pentru ajutorul livrat Kievului, informează AFP şi Reuters.
Liderul naţionalist ungar "a sosit la Kiev pentru discuţii cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski", a declarat ataşatul său de presă Bertalan Havasi, citat de agenţia de presă naţională MTI.
Este vorba înainte de toate de a evoca "posibilitatea de a se ajunge la pace", a adăugat el.
Viktor Orban, a cărui ţară tocmai a preluat preşedinţia prin rotaţie a Consiliului Uniunii Europene pentru şase luni, se delimitează net de alţi lideri occidentali în problema Ucrainei.
El blochează de exemplu în mod regulat ajutorul militar pentru Ucraina, extrem de preţios pentru Kiev, şi nu încetează să îndemne la un armistiţiu.
La începutul anului, el a impus veto împotriva unei anvelope de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina. În final, aceasta a fost validată, însă cu o întârziere denunţată de responsabilii ucraineni.
Liderul eurosceptic, la putere fără întrerupere în Ungaria din 2010 încoace, s-a opus de asemenea în mod ferm oricărei discuţii privind aderarea Ucrainei la UE, estimând că această ţară nu este pregătită pentru aceasta. În final, el a acceptat să părăsească masa de negocieri a summitului liderilor UE în decembrie anul trecut, pentru ca omologii săi să decidă deschiderea negocierilor de aderare cu Kievul.
Luni, preşedintele Zelenski a adresat "felicitări" Ungariei pentru preluarea preşedinţiei Consiliului UE. Zelenski şi-a exprimat speranţa că Ungaria va promova "valorile, obiectivele şi interesele europene comune".
Viktor Orban a rămas apropiat de Rusia şi de preşedintele rus Vladimir Putin, cu care Occidentul au tăiat punţile de legătură după declanşarea războiului împotriva Ucrainei.
Mergând împotriva curentului, el întăreşte legăturile politice şi economice ale ţării sale cu Kremlinul. Rusia rămâne o sursă-cheie pentru nevoile energetice ale Ungariei.
Preşedintele ungar dezaprobă de asemenea sancţiunile europene votate împotriva Rusiei şi încearcă să le relaxeze, însă fără a le bloca pe deplin.
El a calificat de mai multe ori invazia rusă împotriva Ucrainei drept "operaţiune militară", reluând un eufemism impus de Kremlin pentru a evita să vorbească despre război.
Viktor Orban a avut o întrevedere cu Vladimir Putin la Beijing, în octombrie 2023, pentru a discuta despre cooperarea energetică.
Dimpotrivă, relaţiile sale cu Volodimir Zelenski sunt foarte reci. Viktor Orban l-a clasat chiar pe liderul ucrainean printre "opozanţii" săi, în timpul unui discurs imediat după realegerea sa în 2022.
La rândul său, Volorimir Zelenski a denunţat în primele zile ale războiului lipsa de sprijin din partea lui Viktor Orban.
Cu toate acestea, ei au avut câteva întrevederi, inclusiv la sfârşitul lui iunie, în cadrul unui summit al Consiliului Europei la Bruxelles.AGERPRES/(AS - editor: Adriana Matcovschi, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Beijingul cere să nu fie făcute ''comentarii iresponsabile'' despre rolul Chinei în războiul din #Ucraina
Guvernul chinez a cerut joi să existe o ''înțelegere corectă și clară'' a rolului său în războiul din Ucraina și să fie evitate ''comentariile iresponsabile'' despre presupusa implicare a cetățenilor chinezi în conflict, informează EFE. ''Sfătuim părțile să înțeleagă corect și cla
Von der Leyen salută suspendarea tarifelor vamale americane, ''etapă importantă'' către stabilizarea economică
Suspendarea tarifelor vamale americane este ''o etapă importantă către stabilizarea economiei mondiale'', a declarat joi președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ''salutând'' această decizie a președintelui SUA, Donald Trump, informează AFP. ''Condiții clare, previzibile sunt esențiale p
Șeful Serviciului de Imigrare din SUA vrea ca deportările să funcționeze la fel ''ca Amazon''
''Amazon pentru oameni'', acesta este principiul după care dorește să funcționeze deportările de migranți în Statele Unite directorul Serviciului de Imigrare și Control Vamal al SUA (ICE), Todd Lyons, informează EFE. Luând cuvântul în Pheonix (statul Arizona) la o conferință privind securitatea frontiere
SUA: Trump ia măsuri împotriva a doi foști oficiali care l-au criticat
Președintele american Donald Trump a semnat miercuri ordine împotriva a doi foști oficiali guvernamentali care l-au criticat în timpul primului său mandat, numindu-l pe unul dintre ei trădător și spunând că ar trebui anchetați, relatează Reuters. Una dintre directive l-a vizat pe Christopher Krebs, fostul responsabil
Delegațiile din SUA și Rusia au ajuns la Istanbul pentru discuții privind activitatea misiunilor lor diplomatice
Delegațiile americană și rusă au ajuns joi la Istanbul pentru discuții privind normalizarea activității misiunilor lor diplomatice după ce războiul din Ucraina a declanșat cea mai mare confruntare dintre Moscova și Occident de după Războiul Rece, relatează Reuters. Reuters a filmat mai multe mașini care intrau în clădirea consulatului ru
Autoritățile turce au reținut doi jurnaliști proeminenți, într-o anchetă privind amenințări și șantaj
Poliția turcă a reținut, joi dimineața, doi jurnaliști de opoziție proeminenți în timpul unor raiduri efectuate la Istanbul în cadrul unei anchete privind presupuse amenințări și șantaj, relatează Reuters. Timur Soykan și Murat Agirel sunt cunoscuți pentru anchetele jurnalistice și atitudinea critică față de politicile și instituți
Mexic: ''Don Neto'', fondatorul cartelului Guadalajara, eliberat după 40 de ani de închisoare
Narcotraficantul mexican Ernesto Fonseca Carrillo, alias ''Don Neto'', a fost pus în libertate la 94 de ani, după ce a ispășit o condamnare de 40 de ani de închisoare pentru uciderea unui agent antidrog american, au anunțat miercuri seară autoritățile mexicane, relatează AFP. Fondatorul cartelului Guadalajara, astăz
Israelul apreciază că, dacă Franța recunoaște Palestina ca stat, va recompensa ''terorismul''
Ministrul de externe israelian, Gideon Saar, a apreciat că, dacă guvernul francez va recunoaște Palestina ca stat în iunie, așa cum a declarat președintele Emmanuel Macron într-un interviu a
Coreea de Sud: Liderul opoziției candidează la președinție promițând că se va concentra pe remedierea inegalităților și creștere economică
Liderul opoziției sud-coreene Lee Jae-myung, care conduce în sondajele de opinie pentru alegerile prezidențiale, și-a anunțat joi candidatura la președinție, promițând că se va concentra pe remedierea inegalităților și pe creșterea economică, relatează Reuters. Alegerile prezidențiale vor avea loc pe 3 iunie, după ce fostul președi
#Ucraina: Miniștrii apărării ai țărilor participante la ''coaliția voluntarilor'' se reunesc la sediul NATO
Sediul NATO de la Bruxelles găzduiește joi o reuniune a ''Coaliției voluntarilor'', la nivelul miniștrilor apărării, organizată de Regatul Unit și Franța, relatează DPA. Principalul subiect al
Friedrich Merz va efectua o vizită la Washington pentru a discuta cu Donald Trump
Liderul conservator german Friedrich Merz, care îi va urma lui Olaf Scholz în funcția de cancelar al celei mai mari economii europene, a declarat miercuri că intenționează să se deplaseze în curând la Washington pentru a se întâlni cu președintele american Donald Trump, relatează dpa. ''Ne vom vedea
Vietnamul și SUA vor începe negocieri privind un acord comercial
Vietnamul și Statele Unite au convenit să înceapă negocieri privind un acord comercial reciproc, a anunțat joi guvernul vietnamez, la câteva ore după suspendarea majorărilor masive a tarifelor vamale de către președintele american Donald Trump, transmite AFP. Vicepremierul vietnamez Ho Duc Phoc a sugerat că cele două țări ''
Donald Trump consideră ''absolut posibilă'' o acțiune militară împotriva Iranului
Donald Trump a afirmat miercuri că o acțiune militară contra Iranului este ''absolut posibilă'' și mai este încă ''foarte puțin timp'' pentru a se ajunge la un acord asupra problemei nucleare, informează joi AFP. ''Dacă trebuie să recurgem la forță, vom recurge la forță'', a declarat președ
Canalul Panama: Panama și SUA, în căutarea unui compromis pentru tranzitul militar
Guvernul panamez a anunțat miercuri că a semnat un acord cu secretarul american al apărării Pete Hegseth în vederea identificării unei soluții privind tranzitul navelor militare americane prin canalul Panama, relatează AFP. Washingtonul cere gratuitate pentru navele din forțele sale navale care trec prin canalul care leagă Pacificul de G
Franța ar putea recunoaște statul palestinian în iunie, anunță președintele Macron
Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat miercuri că Parisul ar putea recunoaște statul palestinian ''în iunie'' cu ocazia unei conferințe pe care o va coprezida cu Arabia Saudită la New York și care urmează să conducă la recunoașterea Israelului de către o serie de țări, transmite AFP. ''Trebuie să mergem c