Ministrul israelian al apărării a plecat spre SUA pentru a discuta despre evoluţia războiului în Gaza

Ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, a plecat în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică spre SUA, unde se va întâlni cu secretarul apărării american, Lloyd Austin, pentru a discuta despre "evoluţiile din Fâşia Gaza şi Liban", potrivit unui comunicat al ministerului emis în cursul dimineţii, potrivit EFE.
Înainte de a urca în avion, ministrul israelian a asigurat că ţara sa este "pregătită pentru orice acţiune necesară în Fâşia Gaza, Liban şi alte zone".
"Trecerea la 'Faza C' în Fâşia Gaza este de o mare importanţă", a adăugat Gallant, referindu-se la ultimul pas pentru Israel în războiul din Fâşia Gaza, vizând crearea unui nou regim de securitate în acest teritoriu, care să protejeze şi populaţia israeliană.
Ministrul israelian soseşte în SUA la doar câteva zile după ce premierul Benjamin Netanyahu a intrat în conflict cu Washingtonul, calificând drept "de neconceput" faptul că SUA ar fi putut bloca livrarea anumitor arme şi muniţii către Israel.
"Din prima zi am încercat să facem presiuni asupra Israelului să facă tot posibilul pentru a evita victimele civile - fără a încerca să justifice orice atac aerian, ceea ce este extrem de dificil", a declarat Blinken la acea vreme.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat joi pe reţeaua de socializare X că este "dispus să fie supus unor atacuri personale atât timp cât Israelul primeşte muniţia de care are nevoie din partea Statelor Unite".
Guvernul SUA a oprit expedierea a 3.500 de bombe către Israel la începutul lunii mai, îngrijorat de posibila lor utilizare în zone dens populate, cum ar fi Rafah, cea mai sudică zonă din Fâşia Gaza. Potrivit CNN, pachetul conţinea 1.800 de bombe cu o greutate de 907 kilograme şi 1.700 de bombe cu o greutate 226 de kilograme.
În plus, vizita lui Gallant la Pentagon, cartierul general al apărării americane, are loc în cadrul unei runde de contacte între Israel şi SUA, precedate de recentele vizite în regiune ale secretarului de stat Antony Blinken şi ale mediatorului Amos Hochstein săptămâna trecută.AGERPRES/(AS-editor:Lilia Traci, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
VIDEO Zelenski îi îndeamnă pe europeni 'să facă mai mult pentru a garanta pacea' în #Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut vineri europenilor 'să facă mai mult pentru a garanta pacea' în Ucraina, pe fondul tensiunilor cu aliatul american care a început săptămâna aceasta discuții directe cu Rusia, notează AFP. 'Europa trebuie și poate face mult mai mult pentru a asigura pacea (...) A
Germania: Un suspect arestat după atacul de la Memorialul Holocaustului (poliție)
Un suspect a fost arestat în legătură cu ancheta privind atacul comis vineri seara în incinta Memorialului Holocaustului din Berlin împotriva unui bărbat care a fost grav rănit, a anunțat poliția locală, relatează AFP. 'Tocmai am arestat un suspect', a declarat presei un purtător de cuvânt al poliției, Florian N
Germania: Răspunsul lui Scholz pentru Trump în privința Ucrainei și libertății de exprimare
Olaf Scholz i-a răspuns vineri lui Donald Trump, subliniind suveranitatea Ucrainei în fața Rusiei și apărând politica germană privind libertatea de exprimare, recent criticată de noua administrație americană, scrie AFP. Ucraina 'decide singură cine o guvernează', a declarat cancelarul german
Vizita premierului israelian Netanyahu în Cisiordania ocupată: un 'asalt', o 'agresiune' (minister palestinian)
Ministerul de Externe palestinian a condamnat vineri vizita prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu în tabăra de refugiați Tulkarem, în Cisiordania ocupată, denunțând un 'asalt', o 'agresiune' împotriva acestui teritoriu ocupat, relatează AFP. Ministerul a denunțat într-un comunicat 'asal
Germania: Bărbat atacat și grav rănit la Memorialul Holocaustului din Berlin
Un bărbat a fost agresat vineri seara și grav rănit de un atacator în incinta Memorialului Holocaustului din Berlin, care comemorează genocidul evreilor de către naziști, a declarat poliția, relatează AFP și dpa. 'O persoană necunoscută l-a atacat pe bărbat' în jurul orei locale 18.00, a adăugat purtătorul de cuvânt a
Administrația Trump a deportat 37.660 de persoane în prima lună - bilanț modest, dar care ar putea crește
Președintele american Donald Trump a deportat 37.660 de persoane în prima sa lună de mandat, arată datele nepublicate anterior ale Departamentului de Securitate Internă al SUA, cu mult mai puțin decât media lunară de 57.000 de deportări și returnări în ultimul an complet al administrației lui Joe Biden, relatează vineri Reuters.
Președintele polonez se întâlnește cu Trump la Washington, după ce i-a sugerat lui Zelenski să coopereze cu președintele SUA
Președintele polonez Andrzej Duda va fi primit sâmbătă la Washington de omologul său american Donald Trump, a informat agenția de presă poloneză PAP, după ce Duda i-a cerut președintelui ucrainean Volodimir Zelenski să mențină o cooperare calmă și constructivă cu liderul american, relatează Reuters. Vizita lui Andrzej Duda survine pe fon
Netanyahu anunță, dintr-o tabără de refugiați palestinieni, intensificarea operațiunilor armatei israeliene în Cisiordania
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu s-a deplasat vineri în tabăra de refugiați palestinieni de la Tulkarem, în nordul Cisiordaniei, unde armata israeliană desfășoară de săptămâni operațiuni care, a anunțat el, se vor intensifica după atacurile asupra unor autobuze israeliene, transmite AFP. Ministrul apărării, Isra&eu
Germania: Milioane de alegători sunt indeciși, cu mai puțin de două zile înaintea scrutinului parlamentar
Milioane de germani sunt încă indeciși înaintea scrutinului pentru desemnarea membrilor parlamentului federal, ce are loc duminică în țara lor, candidații și echipele de campanie ale partidelor sperând să îi poată convinge pe ultima sută de metri pe alegătorii nehotărâți, notează vineri DPA și Reuters. Un so
Nu este ''foarte importantă'' prezența lui Zelenski la negocierile privind #Ucraina, consideră Trump
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că ''Ucraina nu are nicio carte în mână'' la potențialele negocieri menite să încheie războiul cu Rusia și a apreciat că prezența președintelui ucrainean Volodimir Zelenski la aceste negocieri nu este ''foarte importată'', relatează AFP. '
Președintele conservator polonez îi sugerează lui Zelenski să coopereze cu Trump
Președintele conservator polonez Andrzej Duda a declarat vineri ca i-a sugerat omologului său ucrainean Volodimir Zelenski să coopereze cu șeful statului american pentru a pune capăt războiului cu Rusia, relatează AFP și Reuters. În cursul unei convorbiri telefonice cu Volodimir Zelenski, președintele polonez ''și-a exprimat conv
Un ales al extremei-drepte franceze își anulează discursul la CPAC după un gest ''nazist'' al lui Steve Bannon
Președintele principalului partid francez de extremă dreaptă, Jordan Bardella, care urma să ia cuvântul vineri la Washington la o reuniune a conservatorilor, ''a decis să-și anuleze intervenția'' după ''un gest făcând referire la ideologia nazistă'' comis joi de Steve Bannon, relatează AFP. Bannon, f
Gaza: Opoziția irlandeză boicotează recepția de Saint Patrick organizată de Casa Albă
Lidera Sinn Fein, principalul partid de opoziție din Irlanda, a anunțat vineri că nu va participa la tradiționala recepție organizată de Casa Albă cu ocazia sărbătorii Saint Patrick (17 martie), pentru a protesta astfel contra proiectului președintelui american Donald Trump de a expulza locuitorii din Gaza, transmit Reuters, AFP și DPA. '&
UCRAINA-TREI ANI DE RĂZBOI/ Rusia a pierdut circa 900.000 de soldați și Ucraina circa 700.000, afirmă Trump
Președintele american Donald Trump estimează la circa 900.000 de soldați pierderile Rusia în războiul din Ucraina, care la rândul ei ar fi pierdut circa 700.000 de soldați, scrie presa ucraineană. Trump a comunicat această estimare într-o intervenție în fața presei în Florida, care a avut loc miercuri, când
Zelenski, 63% cotă de încredere într-un sondaj; el nu organizează alegeri întrucât e ''disprețuit'' de ucraineni, consideră Musk
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski se bucură de o cotă de încredere de 63% în rândul conaționalilor săi, potrivit unui nou sondaj publicat vineri de Institutul Internațional de Sociologie din Kiev (KIIS), după ce președintele american Donald Trump a declarat săptămâna aceasta că popularitatea lui Zelenski a scăzut la numai 4%, iar patro