Şeful statului israelian s-a reunit cu şefii diplomaţiilor germană şi britanică, pe fondul tensiunilor cu Iranul

Şeful statului israelian, Isaac Herzog, a lansat un apel către "lumea întreagă" să contracareze ameninţarea reprezentată de "regimul" de la Teheran, în cursul unei întâlniri, miercuri la Ierusalim, cu şefii diplomaţiilor din Marea Britanie şi Germania, David Cameron, respectiv, Annalena Baerbock, care s-au deplasat în Israel într-un demers de susţinere, după atacul fără precedent lansat sâmbătă noapte de Iran asupra Israelului, relatează AFP, EFE şi Reuters.
Cu această ocazie, Isaac Herzog a mulţumit Regatului Unit şi Germaniei pentru poziţia lor de a sprijini Israelul în faţa atacului reprobabil al Iranului. "Toată lumea trebuie să lucreze în mod decisiv şi îndrăzneţ împotriva ameninţării reprezentate de regimul iranian, care încearcă să submineze stabilitatea întregii regiuni", a declarat miercuri Herzog într-un comunicat după întâlnire.
"Israelul este fără echivoc în angajamentul său de a-şi apăra poporul", a subliniat preşedintele israelian, care a reiterat angajamentul ţării sale de a-i aduce înapoi acasă pe cei 129 de ostatici deţinuţi încă în Fâşia Gaza după peste şase luni de război şi de a continua acţiunile pentru "îmbunătăţirea" situaţiei legate de ajutorul umanitar pentru ca acesta să ajungă la populaţia civilă din Gaza, în ciuda faptului că aceasta nu s-a întâmplat încă, aşa cum denunţă ONU.
Preşedintele israelian a afirmat că a avut o "discuţie caldă" cu David Cameron şi Annalena Baerbock, primii miniştri de externe care au călătorit în Israel după atacul fără precedent al Iranului asupra Israelului weekendul trecut.
După întâlnire, Cameron a declarat că este clar că Israelul a luat decizia de a răspunde la atacul iranian cu drone şi rachete balistice şi că speră că acest răspuns să fie realizat într-un mod care să reducă la minimum escaladarea, potrivit Reuters.
"Este clar că israelienii au luat decizia de a acţiona", a afirmat Cameron în faţa presei în Israel. "Sperăm că vor face acest lucru într-un mod care să contribuie cât mai puţin posibil la escaladarea situaţiei", a insistat el.
Marea Britanie ar dori să vadă sancţiuni coordonate împotriva Iranului, a adăugat şeful diplomaţiei britanice, afirmând că Teheranul ar "trebui să primească un mesaj clar şi fără echivoc din partea G7".
La rândul său, Baerbock s-a deplasat în Israel tot pentru a încuraja detensionarea şi utilizarea canalelor diplomatice, declarând că atacul "fără precedent" al regimului iranian a "adus întreaga regiune pe marginea prăpastiei" şi a demonstrat că Iranul nu este interesat de pacea în regiune.
În timp ce a asigurat Israelul de "solidaritatea deplină a Germaniei", ea a menţionat că doreşte să discute cu liderii săi modalităţi "de a se evita o nouă escaladare".
Israelul, cu ajutorul ţărilor aliate şi în cadrul unei lovituri anunţate, a reuşit în weekend să intercepteze peste 300 de drone şi rachete lansate de Iran ca represalii la uciderea a şapte membri ai Gardienilor Revoluţiei, dintre care doi generali, într-un bombardament atribuit Israelului asupra consulatului iranian din Siria la 1 aprilie. AGERPRES/(AS-autor:Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Alegeri legislative în Canada: China se declară 'gata să dezvolte relațiile' cu Ottawa
China a declarat marți că este 'gata să dezvolte relațiile' cu Canada, fără a transmite însă felicitări după victoria Partidului Liberal condus de premierul în exercițiu Mark Carney în alegerile legislative din Canada, relatează AFP. Relațiile dintre Beijing și Ottawa sunt tensionate de mai mulți ani din cauza numeroaselor dis
Ministrul german al apărării afirmă că se bazează pe continuarea sprijinului SUA pentru #Ucraina
Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a declarat luni că se bazează pe continuarea sprijinului SUA pentru apărarea Ucrainei împotriva Rusiei, subliniind că războiul merge dincolo de supraviețuirea Ucrainei, ajungând până la securitatea Europei în ansamblu, relatează marți dpa. Pistorius a declarat luni pentru p
Canada nu trebuie să uite niciodată trădarea americană, declară premierul Mark Carney
'Canada nu trebuie să uite niciodată trădarea' americană, a declarat marți premierul Mark Carney în discursul său de victorie electorală, în fața susținătorilor la Ottawa, informează AFP. 'Fosta noastră relație cu SUA s-a încheiat', pentru că 'președintele (Donald) Trump încearcă să ne frângă pentru a ne stăp&a
#Ucraina: O fetiță de 12 ani, ucisă într-un atac al forțelor ruse în regiunea Dnipropetrovsk
O fetiță de 12 ani a fost ucisă într-un atac cu drone al forțelor ruse în estul Ucrainei, au anunțat marți autoritățile locale, președinția ucraineană acuzând Moscova că 'blochează eforturile' președintelui american Donald Trump de a pune capăt conflictului, relatează AFP. Guvernatorul regiunii Dnipropetrovsk, Sergii
Armistițiu anunțat de Putin: Zelenski denunță o 'tentativă de manipulare'
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunțat luni o 'tentativă de manipulare' după ce omologul său rus Vladimir Putin a anunțat o încetare a focului în Ucraina între 8 și 10 mai pentru a marca victoria sovietică asupra Germaniei naziste, relatează AFP. 'Acum există o nouă tentativă de manipulare: dintr-un
Aderarea Ucrainei la UE: Viktor Orban și Robert Fico se opun abolirii unanimității în deciziile de politică externă
Premierul ungar Viktor Orban și omologul său slovac Robert Fico au avertizat luni Uniunea Europeană cu privire la o eventuală abolire a regulii unanimității, opțiune evocată de diplomați pentru a contracara veto-ul Budapestei privind aderarea Ucrainei la blocul comunitar, transmit AFP și MTI. ''Imaginați-vă că unanimitatea nu ar fi nec
Ministrul pakistanez al apărării se așteaptă la o incursiune militară iminentă din partea Indiei
Ministrul pakistanez al apărării, Khawaja Muhammad Asif, a declarat luni într-un interviu acordat agenției Reuters că este iminentă o incursiune militară a Indiei, după atacul unor militanți care au ucis 26 de oameni în Kashmir săptămâna trecută. Oficialul de la Islamabad a adăugat că Pakistanul nu va recurge la armamentul at
Brazilia: Miniștrii de externe din BRICS discută un răspuns comun la politicile comerciale ale lui Trump
Miniștrii de externe ai statelor din grupul BRICS s-au reunit luni la Rio de Janeiro, în Brazilia, pentru a lua în discuție o apărare comună a sistemului comercial global, coordonându-și răspunsul la avalanșa de noi tarife impuse de președintele american Donald Trump, transmite AFP. Se așteaptă ca reuniunea de la Rio de Janei
Președintele german Steinmeier marchează 70 de ani de la aderarea la NATO cu o chemare la reînarmarea țării
Președintele Frank-Walter Steinmeier a descris luni reînarmarea Germaniei ca fiind cel mai important proiect politic al țării în următorii ani, declarație făcută cu ocazia marcării a 70 de ani de la aderarea Germaniei la NATO, transmite dpa. 'Sunt convins că cea mai importantă misiune a noului guvern german este să întăre
#Ucraina prezintă o contraofertă la armistițiul de trei zile declarat de președintele rus Vladimir Putin
Ucraina a răspuns la armistițiul de trei zile declarat luni de președintele rus Vladimir Putin cu o contraofertă de încetare a focului imediată și pe termen lung, transmite DPA. ''Dacă Rusia vrea pace cu adevărat, ea trebuie să oprească focul imediat'', a scris pe platforma X ministrul de externe ucrainean Andrii Sî
Israelul respinge armistițiul pe cinci ani propus de Hamas (presă)
Israelul a respins un armistițiu pe cinci ani propus de organizația islamistă palestiniană Hamas, a transmis luni radioteleviziunea israeliană de stat Kan, preluată de Xinhua. Inițiativa prevedea eliberarea tuturor ostaticilor israelieni care se mai află în Fâșia Gaza. Un înalt oficial israelian a declarat presei locale că st
Germania: Conservatorii au aprobat acordul de coaliție cu Partidul Social-Democrat
Uniunea Creștin-Democrată (CDU) a aprobat luni după-amiază acordul de coaliție guvernamentală cu Partidul Social-Democrat (SPD), fiind astfel depășit încă un obstacol în calea formării viitorului guvern, transmit DPA, AFP și Reuters. O majoritate a delegaților a votat în favoarea acordului de 144 de pagini intitulat 'Resp
Alegeri în Canada: liberalii au un mic avantaj în sondaje, rezultatul este deschis
În Canada au loc luni alegeri parlamentare anticipate; circa 29 de milioane de alegători sunt chemați la urne pentru a-i desemna pe cei 343 de membri ai Camerei Comunelor, camera inferioară a legislativului, informează Reuters și AFP. Principalele formațiuni în cursa electorală sunt partidele Liberal, condus de premierul în e
Polonia: Candidatul puterii, Rafal Trzaskowski, continuă să conducă în sondaje înaintea alegerilor prezidențiale din 18 mai
Candidatul Coaliției Civice (KO), Rafal Trzaskowski, actual primar al Varșoviei, continuă să conducă în sondajele de opinie înaintea alegerilor prezidențiale din 18 mai, cu 31% din intențiile de vot, indică un sondaj al agenției CBOS, citat luni de Reuters. Karol Nawrocki, candidatul principalului partid de opoziție, Lege și Justiț
Europa unită este amenințată, avertizează viitorul cancelar german Friedrich Merz
Viitorul cancelar german Friedrich Merz a atenționat luni că ''Europa unită este amenințată'' în egală măsură de războiul dus de Rusia contra Ucrainei și de ascensiunea electorală a extremei drepte pe plan extern, relatează AFP. Europa ''este amenințată din exterior de un război imperialist și autoritar la Est și,