Rusia cere Germaniei recunoaşterea Blocadei Leningradului ca genocid

Rusia cere Germaniei să recunoască Blocada Leningradului din Al Doilea Război Mondial nu numai ca o crimă de război, dar şi ca genocid, informează miercuri agenţia germană de presă DPA.
Ministerul de Externe rus a trimis o notă diplomatică în acest sens către Ministerul de Externe german, a relatat agenţia rusă de presă de stat TASS, citată de DPA. Nota critică Germania pentru presupusa "manipulare contradictorie" a trecutului.
Crimele Germaniei din epoca colonială sunt recunoscute ca genocid, dar cele naziste împotriva popoarelor Uniunii Sovietice în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial nu sunt, se arată în notă.
"Partea rusă constată caracterul contradictoriu al abordării părţii germane cu privire la problema recunoaşterii oficiale a crimelor împotriva umanităţii comise de Germania în trecut ca acte de genocid. După ce şi-a recunoscut crimele din perioada colonialismului ca acte de genocid, partea germană încă nu a făcut acest lucru în ceea ce priveşte blocada Leningradului şi alte crime împotriva popoarelor URSS în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial", se menţionează în documentul citat de agenţia oficială de presă TASS.
"Partea rusă insistă asupra recunoaşterii oficiale a unor astfel de atrocităţi ale celui de-Al Treilea Reich ca genocid", adaugă nota.
În timpul asediului de aproape 900 de zile al oraşului Leningrad (din nordul Rusiei), acum Sankt Petersburg, de către Wehrmacht şi aliaţii săi în 1941-1944, aproximativ 1,1 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Nenumăraţi civili au murit de foame sau de frig, aminteşte DPA.
"Asediul Leningradului a fost o crimă de război teribilă pe care Wehrmacht-ul german a provocat-o Leningradului şi populaţiei sale", potrivit Ministerului de Externe german.
Ministerul de la Berlin declară că guvernul german a subliniat acest lucru cu mai multe ocazii şi menţine această opinie juridică.
În ianuarie, la aniversarea a 80 de ani de la încheierea blocadei, ambasada germană la Moscova a comemorat victimele cu mai multe evenimente. Ambasadorul Alexander Graf Lambsdorff s-a întâlnit cu supravieţuitori, aminteşte DPA.
Diplomaţia rusă pune din ce în ce mai multă presiune asupra Germaniei. Din punct de vedere juridic, acuzaţia de genocid merge mai departe decât cea de crimă de război, mai notează DPA.
Convenţia Naţiunilor Unite privind genocidul din 1948 prevede că instanţe competente trebuie să emită condamnări pentru genocid.
Pentru cazurile anterioare anului 1948, este vorba de a ajunge la o înţelegere prin politică, societate şi istoriografie, potrivit DPA.
În nota sa, Ministerul de Externe rus critică din nou faptul că Germania a plătit doar despăgubiri individuale evreilor victime ale blocadei.
"Partea rusă consideră această practică a părţii germane ca o discriminare pe motive etnice", se spune în textul citat de TASS. De asemenea, documentul subliniază că referirile Berlinului la o presupusă soluţionare a acestei probleme prin plata despăgubirilor în urma celui de-Al Doilea Război Mondial sunt "absolut inacceptabile şi neconvingătoare".
Germania justifică tratamentul diferit prin faptul că evreii sovietici au fost supuşi unei persecuţii deosebite din cauza politicii rasiale naziste, notează DPA.
Despăgubirile pentru alte victime au fost acoperite de reparaţiile de război plătite de Germania după 1945. Cu toate acestea, ca gest umanitar, guvernul german a finanţat în Sankt Petersburg, începând din 2019, ajutoare sociale şi medicale pentru supravieţuitori ai asediului Leningradului.
Nota MAE rus face de asemenea referire la o logică "imorală" a Germaniei şi susţine că, timp de decenii, Germania "a plătit cu regularitate beneficii sociale foştilor soldaţi ai celui de-Al Treilea Reich, membri ai SS şi colaboratori ai regimului nazist". "O astfel de abordare pune la îndoială sinceritatea declaraţiilor părţii germane cu privire la responsabilitatea istorică a Germaniei pentru crimele teribile ale regimului nazist pe teritoriul URSS, inclusiv blocada Leningradului, pe care partea rusă le consideră acte de genocid împotriva popoarelor Uniunii Sovietice", potrivit notei citate de TASS.
Noua notă diplomatică a Moscovei precizează că un gest umanitar adecvat evenimentelor se lasă în continuare aşteptat. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Calciu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
#Ucraina: Giorgia Meloni 'sprijină pe deplin eforturile SUA'
Șefa guvernului italian Giorgia Meloni 'primește cu satisfacție' rezultatul negocierilor dintre Statele Unite și Ucraina, care au dus la o propunere de încetare a focului și la reluarea asistenței militare americane pentru Kiev, au declarat marți serviciile sale, relatează AFP. 'Italia sprijină pe deplin eforturile Statelor U
#Ucraina: Trump afirmă că fără îndoială va vorbi cu Putin în această săptămână
Președintele american Donald Trump a afirmat marți că 'va vorbi cu Vladimir Putin', fără îndoială, săptămâna aceasta, după ce Ucraina a anunțat că susține o propunere americană de încetare a focului de 30 de zile cu Rusia, relatează AFP. 'Cred, da', a adăugat președintele american în timp ce o jurnalistă
#Ucraina: Macron salută 'progresele'; mingea este 'în mod clar în terenul Rusiei'
Președintele francez Emmanuel Macron 'a salutat progresele înregistrate de discuțiile dintre Statele Unite ale Americii și Ucraina', marți, în Arabia Saudită, 'în special cu privire la ideea unei posibile încetări a focului pentru 30 de zile', relatează AFP. 'Mingea este astăzi în mod clar &ici
Marea Britanie: Premierul Starmer salută propunerea de încetare a focului în #Ucraina; mingea este în terenul Rusiei, afirmă el
Premierul britanic Keir Starmer a salutat marți propunerea de încetare a focului de 30 de zile acceptată de Ucraina și a afirmat că acum revine Rusiei să pună capăt luptei, relatează Reuters. 'Așa cum au spus delegațiile americană și ucraineană, mingea se află acum pe terenul rusesc', a spus Starmer într-o declarație, felicitându-i at
Guvernul portughez cade după ce deputații refuză să îi acorde un vot de încredere
Parlamentul portughez nu a acordat votul de încredere solicitat de guvernul minoritar de centru-dreapta al prim-ministrului Luis Montenegro, provocând prăbușirea acestuia după numai 11 luni de mandat, ceea ce va declanșa probabil alegeri anticipate, transmit agențiile internaționale de presă. Deputații au votat cu 142 de voturi pen
#Ucraina: Mingea este 'în terenul Rusiei', afirmă Ursula von der Leyen și Antonio Costa (UE)
Principalii doi responsabili ai Uniunii Europene au salutat marți acordul dintre Statele Unite și Ucraina privind o propunere de încetare a focului cu Rusia, precum și decizia Washingtonului de a relua ajutorul militar pentru Kiev, relatează AFP. 'Aceasta este o evoluție pozitivă care poate constitui un pas către o pace globală, justă și durabilă pen
Trump speră că Rusia va fi de acord cu o încetare a focului; Zelenski invitat din nou la Casa Albă
Președintele Donald Trump a declarat marți că speră că Rusia va fi de acord cu un plan de încetare a focului elaborat de oficiali americani și ucraineni și că va avea loc o întâlnire SUA-Rusia marți sau miercuri, relatează Reuters. În declarații făcute presei, Trump a spus că îl va invita pe președintele ucrainean Volodimir Zelens
Președinția Consiliului UE: Europa este pregătită să ajute după ce Kievul a acceptat propunerea SUA de încetare a focului
Premierul polonez, Donald Tusk, a cărui țară deține președinția prin rotație a Consiliului UE, a declarat că Europa este pregătită să contribuie la instaurarea păcii în Ucraina, după ce Kievul a acceptat propunerea SUA de încetare a focului, timp de 30 de zile, pe linia frontului, în așteptarea acceptării și de către Moscova. 'Se pare că
Discuții #Ucraina-SUA: 'un pas important spre pace', potrivit premierului polonez Donald Tusk
Premierul polonez a salutat luni rezultatele discuțiilor dintre Ucraina și Statele Unite în Arabia Saudită, considerându-le 'un pas important către pace', relatează AFP.
SUA se așteaptă ca Rusia să accepte propunerea de încetare a focului convenită cu Ucraina
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a declarat marți, în orașul saudit Jeddah, că se așteaptă ca Rusia să accepte propunerea de încetare imediată a focului pentru 30 de zile, conv
SUA trebuie să 'convingă' Rusia să accepte o încetare a focului, afirmă Zelenski
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marți că Statele Unite trebuie să 'convingă' Rusia să accepte o încetare a focului de 30 de zile propusă în timpul discuți
UPDATE1/ Ucraina acceptă o încetare a focului de 30 de zile cu Rusia, SUA vor relua schimbul de informații
Ucraina a fost de acord să accepte o încetare imediată a focului de 30 de zile în conflictul cu Rusia în timpul negocierilor cu oficialii americani în Jeddah, Arabia Saudită, conform unei declarații comune a delegațiilor americană și ucraineană, transmit agențiile internaționale de presă. Din partea Ucrainei au participat la discuții mi
Donald Trump se va întâlni joi la Washington cu secretarul general al NATO, Mark Rutte
Președintele american Donald Trump îl va primi joi la Washington pe secretarul general al NATO, Mark Rutte, a anunțat marți Casa Albă, transmite Reuters. Mai devreme marți, Mark Rutte a declarat că este de acord cu președintele Trump că mai întâi trebuie încheiat un acord de pace în conflictul declanșat de invazia
#Ucraina: Emmanuel Macron s-a întâlnit la Paris cu șefi militari din 30 de țări
Președintele francez Emmanuel Macron s-a întâlnit marți la Paris cu șefii de stat major din 30 de țări dispuse să contribuie la garanțiile de securitate pentru Ucraina în cazul unei încetări a focului, pe fondul unei apropieri între Washington și Moscova, relatează France Presse. La întâlnirea cu Macro