Ministrul german al apărării cere încetarea imediată a discuţiilor despre trimiterea unor trupe în #Ucraina

Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a cerut vineri să înceteze imediat discuţiile despre o eventuală trimitere a unor trupe străine în Ucraina care să sprijine această ţară în războiul cu Rusia, idee lansată de preşedintele francez Emmanuel Macron, relatează agenţia EFE.
"Nimeni nu vrea cu adevărat să aibă trupe la sol în Ucraina. Acum există o dezbatere în desfăşurare pe acest subiect, prin urmare ar trebui să o oprim în acest moment", a spus ministrul german la Helsinki, în timpul unei conferinţe de presă comune cu omologul său finlandez Antti Hakkanen.
Boris Pistorius a admis că discuţiile între ţările europene şi membrii NATO sunt necesare, dar a apreciat că accentul la ora actuală trebuie pus pe găsirea celei mai bune modalităţi de a sprijini Ucraina, în condiţiile în care aliaţii acesteia nu reuşesc să ţină pasul cu nevoile armatei ucrainene.
"Avem o problemă cu capacitatea de producţie, mai ales cu muniţiile, cu sistemele de apărare antiaeriană, cu rachetele, şi trebuie să facem tot posibilul în lumea întreagă pentru a achiziţiona tot materialul posibil pentru a sprijini Ucraina cât mai mult. Este obiectivul nostru principal şi provocarea noastră", a explicat ministrul german.
Cât despre refuzul guvernului de la Berlin de a furniza Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune Taurus, în pofida insistenţelor Kievului şi ale unor state europene, Boris Pistorius a subliniat că acest tip de armament "nu va decide cursul războiului".
"Cancelarul (german Olaf Scholz) a explicat de mai multe ori că există o linie clară peste care niciodată nu vom trece, aceea de a fi participanţi, de a fi parte la război, şi acesta este motivul pentru care rachetele Taurus nu au fost furnizate până în prezent" Ucrainei, a precizat ministrul german al apărării.
Scholz şi-a argumentat refuzul de a oferi Ucrainei rachete sol-aer Taurus, care au o rază de acţiune de peste 500 de kilometri şi cu care armata ucraineană ar putea lovi ţinte mult în spatele liniilor ruseşti, prin faptul că operaţiunea de programare a acestor rachete pentru lovirea ţintelor poate necesita participarea militarilor germani pregătiţi pentru operarea lor, la fel cum procedează militarii englezi şi francezi cu rachetele Storm Shadow/Scalp furnizate Kievului.
La conferinţa de presă desfăşurată vineri la Helsinki, ministrul german al apărării a ţinut să amintească faptul că Germania este pe locul al doilea în lume în ierarhia ţărilor care au furnizat ajutor militar Ucrainei.
Potrivit datelor Institutului Kiel, Germania este, după SUA, a doua ţară în clasamentul ajutorului militar oferit Ucrainei după invazia rusă, cu o contribuţie de 17,7 miliarde de euro, în timp ce Franţa este abia pe locul 16, cu 640 de milioane de euro. Dar guvernul francez contestă aceste date şi susţine că a oferit Ucrainei 2,6 miliarde de euro în ajutoare militare.
La finalul unei conferinţe internaţionale de susţinere a Ucrainei la care au participat lunea trecută la Paris circa 20 de şefi de stat şi de guvern, preşedintele francez Emmanuel Macron nu a exclus posibilitatea ca unele state aliate ale Kievului să trimită trupe în Ucraina, întrucât, a motivat el, "trebuie făcut tot posibilul pentru ca Rusia să nu câştige acest război".
În pofida polemicii declanşate şi a faptului că principalele state aliate ale Ucrainei, inclusiv SUA, s-au delimitat de ideea lui Macron, acesta a continuat să insiste pe ea, afirmând săptămâna aceasta la Praga că-şi "asumă" apelul la un "salt strategic" şi a dezaprobat ceea ce a numit drept "spiritului defetist" în războiul cu Rusia.
"Acesta este războiul nostru sau nu este războiul nostru? Putem noi să ne sustragem, să considerăm că lucrurile pot continua să se joace ? Eu nu cred, şi prin urmare este un salt strategic la care am îndemnat şi pe care mi-l asum deplin", a spus Macron, în timpul vizitei în Republica Cehă, adăugând că "claritatea" acestor afirmaţii ale sale este lucrul "de care Europa are nevoie". "Rusia nu trebuie să învingă în acest război", a insistat Macron. Dar, a adăugat el, "noi nu vrem escaladare, n-am fost niciodată în beligeranţă".
Mai mult, la o reuniune cu liderii partidelor politice franceze desfăşurată joi, Macron a afirmat că nu există "nicio limită" şi nici "linie roşie" în ceea ce priveşte sprijinul Franţei pentru Ucraina, potrivit unor participanţi la această întâlnire, cei din opoziţie considerând "iresponsabilă" această poziţie a liderului de la Elysee.
Cu toate acestea, ministrul francez al apărării, Sébastien Lecornu, a declarat vineri că Franţa nu are în vederea trimiterea unor trupe combatante în Ucraina, în schimb trei companii franceze vor produce sau întreţine armament pe teritoriul ucrainean.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Trump și Von der Leyen au avut o scurtă discuție la Roma și au convenit o întâlnire ulterioară
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele SUA, Donald Trump, au avut sâmbătă o scurtă discuție la Roma, în marja funeraliilor Papei Francisc, și au convenit să se î
Trump, Macron, Zelenski și Starmer au avut o întâlnire 'pozitivă' la Roma, potrivit președinției franceze
Președinții Statelor Unite, Ucrainei și Franței și premierul Regatului Unit au avut o întâlnire 'pozitivă' în care au abordat războiul din Ucraina și care s-a desfășurat sâmbătă la Vatican în marja
Donald Trump a plecat spre SUA după terminarea funeraliilor Papei Francisc
Președintele american Donald Trump a părăsit Roma și a plecat înapoi spre SUA după ce a asistat la funeraliile Papei Francisc, unde a avut o întâlnire de 15 minute cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și de asemenea discuții scurte cu alți lideri, transmite agenția EFE: Trump, care a asistat la funeralii însoțit de prima doamnă
#Ucraina: Zelenski speră în 'rezultate' după întâlnirea 'simbolică' avută cu Trump
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că se așteaptă la ''rezultate'' după întâlnirea ''simbolică'' avută cu omologul să
Funeralii Papa Francisc/ Vaticanul anunță că 250.000 de persoane au asistat la ceremonia funerară
Peste 250.000 de persoane au înfruntat căldura și s-au reunit sâmbătă în Piața Sfântul Petru din Roma pentru a asista la slujba de înmormântare a Papei Francisc, a anunțat biroul de presă al Sfântului Scaun, citat de DPA și AFP. Numeroși credincioși au umplut piața Sfântul Petru, precum și străzile din jur care d
Discuții privind #Ucraina: întâlnire în curs între Zelenski și Macron la Roma (ministru ucrainean)
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, și președintele francez, Emmanuel Macron, discută în prezent la Roma, în marja funeraliilor Papei Francisc, despre 'continuarea eforturilor de pace&
VIDEO Funeralii Papa Francisc/ Sicriul Papei a ajuns la Bazilica Santa Maria Maggiore din Roma
Sicriul Papei Francisc a ajuns sâmbătă la Bazilica Santa Maria Maggiore din Roma, locul de veci al defunctului Suveran Pontif.
VIDEO Funeralii Papa Francisc/Cortegiul funerar al papei se deplasează prin Roma în mijlocul a mii de oameni
Cortegiul funerar al Papei Francisc a părăsit sâmbătă Vaticanul pentru a traversa Roma la bordul unui papamobil, în mijlocul a mii de oameni, îndreptându-se spre Bazilica Santa Maria Maggiore, unde va fi înmormântat.
VIDEO Funeralii Papa Francisc/ Peste 250.000 de persoane la funeraliile Papei Francisc, anunță Vaticanul
Vaticanul a anunțat că peste 250.000 de persoane au participat la funeraliile Papei Francisc, conform informațiilor deținute de la autoritățile competente în momentul încheierii slujbei de sâmbătă, informează ANSA.
VIDEO Funeralii Papa Francisc/ Funeraliile Papei Francisc în Piața Sfântul Petru s-au încheiat
Funeraliile Papei Francisc din Piața Sfântul Petru s-au încheiat la puțin timp după ora locală 12:00 (10:00 GMT), după o ceremonie solemnă și emoționantă în care a fost evocată moștenirea pontificatului lui Francisc în prezența principalilor lideri ai lumii.
VIDEO Funeralii Papa Francisc/ A fost 'un papă apropiat de oameni, cu o inimă deschisă pentru toți' (omilie)
Papa Francisc a fost 'un papă apropiat de oameni, cu o inimă deschisă pentru toți', a subliniat cardinalul Giovanni Battista Re în omilia sa rostită la funeraliile suveranului pontif, sâmbătă, în Piața Sfântul Petru din Roma, informează AFP.
Funeralii Papa Francisc/Omilia funerară subliniază importanța migranților în pontificatul lui Francisc
Decanul Colegiului Cardinalilor, Giovanni Battista Re, a subliniat sâmbătă, în omilia sa de la funeraliile Papei Francisc, importanța migranților în pontificatul acestuia, cu aluzii la slujba pe care a celebrat-o la frontiera dintre SUA și Mexic și la prima sa călătorie oficială, pe insula Lampedusa. Papa Francisc a ținut să 'construiască
VIDEO Funeralii Papa Francisc/ O mulțime imensă de oameni, inclusiv lideri mondiali, participă la ceremonie
O mulțime uriașă de oameni în doliu și zeci de lideri ai lumii participă sâmbătă în Piața Sfântul Petru din Roma la funeraliile Papei Francisc, care a murit luni la vârsta de 88 de ani, după 12 ani petrecuți la conducerea Bisericii Catolice, informează agenția de presă ANSA.
Volodimir Zelenski și Donald Trump au avut o scurtă întâlnire în marja funeraliilor Papei Francisc
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și omologul său american Donald Trump au avut sâmbătă o scurtă întâlnire la Roma, în marja funeraliilor Papei Francisc, a anunțat președ
Trump și Von der Leyen și-au strâns mâna la funeraliile Papei
Președintele SUA, Donald Trump, și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și-au strâns mâna și au schimbat câteva cuvinte în Piața Sfântul Petru sâmbătă, la funeraliile Papei Francisc. Gestul este simbolic pe fondul tensiunilor comerciale dintre SUA și UE, transmite France Presse. Cu toate acestea, nu a fost con