Israel-Hamas/ ''Sfidat'' de ministrul său al apărării, Netanyahu vrea să ajungă la un acord asupra serviciului militar al ultraortodocşilor

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat joi seara că intenţionează să ajungă la un acord pentru a-i integra pe evreii ultraortodocşi în armată, după ce a fost "sfidat" cu o zi înainte asupra acestei probleme spinoase de către ministrul său al apărării, informează AFP.
Serviciul militar este obligatoriu în Israel, însă evreii ultraortodocşi pot fi exceptaţi dacă îşi dedică timpul studierii textelor sacre ale iudaismului.
În aceste vremuri de război în Gaza, această exceptare este din ce în ce mai criticată în cadrul societăţii israeliene, din care o parte apreciază că evreii ultraortodocşi ar trebui, la fel ca ceilalţi, să contribuie la securitatea ţării şi să-şi efectueze serviciul militar.
"A duce împreună povara serviciului militar este o provocare naţională", a estimat miercuri seara ministrul israelian al apărării Yoav Gallant, adăugând că el nu va prezenta Parlamentului reforma serviciului militar dacă aceasta nu va fi susţinută de "toate partidele din coaliţie".
Fostul ministru al apărării şi membru al cabinetului de război Benny Gantz, al cărui partid Uniunea Naţională (centru) conduce detaşat în intenţiile de vot, a salutat imediat discursul lui Yoav Gallant. Iar presa israeliană a văzut în discursul lui Gallant o posibilă schimbare ce ar putea duce la căderea fragilului guvern de coaliţie condus de Netanyahu.
"Chiar dacă publicul ultraortodox recunoaşte nevoia de a împărţi povara, noi vom fixa obiective pentru angajamentul în armată şi într-un serviciu civil (...). Se poate ajunge fără divizări cu o majoritate în Knesset, însă toată lumea nu va fi mulţumită", a răspuns joi seara Netanyahu în timpul unei conferinţe de presă.
"A organiza alegeri în plin război va fi o înfrângere pentru Israel", pentru că aceasta "va bloca tot", a adăugat el. Şi "Gallant o ştie", a mai apus Netanyahu.
Declaraţia de miercuri a suscitat reacţii aprinse ale presei, care o consideră un afront la adresa lui Netanyahu, cotidianul Maariv (centru-dreapta) văzând în ea ce mai importantă "declaraţie politică" din 7 octombrie încoace.
Cerând ca reforma sa să fie aprobată de întreg guvernul, Gallant mută centrul de greutate al cabinetului spre centru în această problemă, "pentru că el a dat o putere de veto lui Benny Gantz şi Gadi Eisenkot", greii partidului centrist Uniunea Naţională care s-au raliat guvernului după declanşarea războiului.
Gallant, care este însă membru al partidului Likud (dreapta) al lui Netanyahu, "a făcut o declaraţie de independenţă" şi "l-a sfidat" pe acesta din urmă şi pe aliaţii lui din partidele ultraortodoxe, subliniată publicaţia Yediot Aharonot, cea mai vândută din presa ebraică.
Potrivit canalului N12, "Gallant a lansat ieri o bombă politică" ce ar putea "duce la disoluţia guvernului în câteva săptămâni" şi pentru care "el nu va vărsa nicio lacrimă".
În 2018, alegeri anticipate au trebuit să fie organizate în mare parte după eşecul Likud de a obţine o majoritate pentru a face să fie votată o lege asupra mobilizării în armată a evreilor ultraortodocşi. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Ministrul german al apărării afirmă că se bazează pe continuarea sprijinului SUA pentru #Ucraina
Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a declarat luni că se bazează pe continuarea sprijinului SUA pentru apărarea Ucrainei împotriva Rusiei, subliniind că războiul merge dincolo de supraviețuirea Ucrainei, ajungând până la securitatea Europei în ansamblu, relatează marți dpa. Pistorius a declarat luni pentru p
Canada nu trebuie să uite niciodată trădarea americană, declară premierul Mark Carney
'Canada nu trebuie să uite niciodată trădarea' americană, a declarat marți premierul Mark Carney în discursul său de victorie electorală, în fața susținătorilor la Ottawa, informează AFP. 'Fosta noastră relație cu SUA s-a încheiat', pentru că 'președintele (Donald) Trump încearcă să ne frângă pentru a ne stăp&a
#Ucraina: O fetiță de 12 ani, ucisă într-un atac al forțelor ruse în regiunea Dnipropetrovsk
O fetiță de 12 ani a fost ucisă într-un atac cu drone al forțelor ruse în estul Ucrainei, au anunțat marți autoritățile locale, președinția ucraineană acuzând Moscova că 'blochează eforturile' președintelui american Donald Trump de a pune capăt conflictului, relatează AFP. Guvernatorul regiunii Dnipropetrovsk, Sergii
Armistițiu anunțat de Putin: Zelenski denunță o 'tentativă de manipulare'
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunțat luni o 'tentativă de manipulare' după ce omologul său rus Vladimir Putin a anunțat o încetare a focului în Ucraina între 8 și 10 mai pentru a marca victoria sovietică asupra Germaniei naziste, relatează AFP. 'Acum există o nouă tentativă de manipulare: dintr-un
Aderarea Ucrainei la UE: Viktor Orban și Robert Fico se opun abolirii unanimității în deciziile de politică externă
Premierul ungar Viktor Orban și omologul său slovac Robert Fico au avertizat luni Uniunea Europeană cu privire la o eventuală abolire a regulii unanimității, opțiune evocată de diplomați pentru a contracara veto-ul Budapestei privind aderarea Ucrainei la blocul comunitar, transmit AFP și MTI. ''Imaginați-vă că unanimitatea nu ar fi nec
Ministrul pakistanez al apărării se așteaptă la o incursiune militară iminentă din partea Indiei
Ministrul pakistanez al apărării, Khawaja Muhammad Asif, a declarat luni într-un interviu acordat agenției Reuters că este iminentă o incursiune militară a Indiei, după atacul unor militanți care au ucis 26 de oameni în Kashmir săptămâna trecută. Oficialul de la Islamabad a adăugat că Pakistanul nu va recurge la armamentul at
Brazilia: Miniștrii de externe din BRICS discută un răspuns comun la politicile comerciale ale lui Trump
Miniștrii de externe ai statelor din grupul BRICS s-au reunit luni la Rio de Janeiro, în Brazilia, pentru a lua în discuție o apărare comună a sistemului comercial global, coordonându-și răspunsul la avalanșa de noi tarife impuse de președintele american Donald Trump, transmite AFP. Se așteaptă ca reuniunea de la Rio de Janei
Președintele german Steinmeier marchează 70 de ani de la aderarea la NATO cu o chemare la reînarmarea țării
Președintele Frank-Walter Steinmeier a descris luni reînarmarea Germaniei ca fiind cel mai important proiect politic al țării în următorii ani, declarație făcută cu ocazia marcării a 70 de ani de la aderarea Germaniei la NATO, transmite dpa. 'Sunt convins că cea mai importantă misiune a noului guvern german este să întăre
#Ucraina prezintă o contraofertă la armistițiul de trei zile declarat de președintele rus Vladimir Putin
Ucraina a răspuns la armistițiul de trei zile declarat luni de președintele rus Vladimir Putin cu o contraofertă de încetare a focului imediată și pe termen lung, transmite DPA. ''Dacă Rusia vrea pace cu adevărat, ea trebuie să oprească focul imediat'', a scris pe platforma X ministrul de externe ucrainean Andrii Sî
Israelul respinge armistițiul pe cinci ani propus de Hamas (presă)
Israelul a respins un armistițiu pe cinci ani propus de organizația islamistă palestiniană Hamas, a transmis luni radioteleviziunea israeliană de stat Kan, preluată de Xinhua. Inițiativa prevedea eliberarea tuturor ostaticilor israelieni care se mai află în Fâșia Gaza. Un înalt oficial israelian a declarat presei locale că st
Germania: Conservatorii au aprobat acordul de coaliție cu Partidul Social-Democrat
Uniunea Creștin-Democrată (CDU) a aprobat luni după-amiază acordul de coaliție guvernamentală cu Partidul Social-Democrat (SPD), fiind astfel depășit încă un obstacol în calea formării viitorului guvern, transmit DPA, AFP și Reuters. O majoritate a delegaților a votat în favoarea acordului de 144 de pagini intitulat 'Resp
Alegeri în Canada: liberalii au un mic avantaj în sondaje, rezultatul este deschis
În Canada au loc luni alegeri parlamentare anticipate; circa 29 de milioane de alegători sunt chemați la urne pentru a-i desemna pe cei 343 de membri ai Camerei Comunelor, camera inferioară a legislativului, informează Reuters și AFP. Principalele formațiuni în cursa electorală sunt partidele Liberal, condus de premierul în e
Polonia: Candidatul puterii, Rafal Trzaskowski, continuă să conducă în sondaje înaintea alegerilor prezidențiale din 18 mai
Candidatul Coaliției Civice (KO), Rafal Trzaskowski, actual primar al Varșoviei, continuă să conducă în sondajele de opinie înaintea alegerilor prezidențiale din 18 mai, cu 31% din intențiile de vot, indică un sondaj al agenției CBOS, citat luni de Reuters. Karol Nawrocki, candidatul principalului partid de opoziție, Lege și Justiț
Europa unită este amenințată, avertizează viitorul cancelar german Friedrich Merz
Viitorul cancelar german Friedrich Merz a atenționat luni că ''Europa unită este amenințată'' în egală măsură de războiul dus de Rusia contra Ucrainei și de ascensiunea electorală a extremei drepte pe plan extern, relatează AFP. Europa ''este amenințată din exterior de un război imperialist și autoritar la Est și,
Japonia și Vietnam își întăresc cooperarea, cu accent pe domeniul semiconductorilor
Japonia și Vietnam au încheiat luni, la Hanoi, patru protocoale de înțelegere, mai ales în domeniul semiconductorilor, într-un context de redefinire a echilibrelor comerciale în urma ofensivei protecționiste americane, transmite AFP. 'Întărirea relațiilor dintre Japonia și Vietnam va contribui la stabili