Preşedintele Biden nu ia în considerare demiterea secretarului apărării Austin, care s-a spitalizat în secret

Preşedintele american Joe Biden nu ia în calcul demiterea secretarului apărării Lloyd Austin, a declarat luni agenţiei Reuters o sursă de la Casa Albă, după ce şeful Pentagonului a ţinut secretă spitalizarea sa zile în şir, contrar procedurilor.
Lloyd Austin, care este al doilea după Biden în lanţul de comandă al armatei SUA şi trebuie să fie disponibil în orice moment în cazul unei crize neprevăzute, l-ar fi înştiinţat inclusiv pe preşedinte cu o întârziere de câteva zile asupra situaţiei sale medicale, potrivit presei.
Internat în ziua de Anul Nou, Austin l-a informat pe 2 ianuarie asupra internării pe adjunctul său Kathleen Hicks, aflat în concediu în Puerto Rico, iar acesta i-a preluat o parte din atribuţii.
Întrebat dacă, de când este spitalizat, secretarul apărării a fost în stare de inconştienţă ca urmare a procedurilor medicale, oficialul citat de Reuters şi care a vorbit cu condiţia anonimatului a răspuns că nu ştie. Cauza internării secretarului apărării nu a fost dezvăluită publicului, fiind menţionat doar că spitalizarea a fost determinată de "complicaţii survenite în urma unei proceduri medicale fără carcater urgent".
Duminică, un purtător de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, a declarat presei că Lloyd Austin "este în continuare spitalizat la centrul medical naţional Walter Reed, dar se recuperează bine". Acelaşi purtător de cuvânt a susţinut că şeful Pentagonului şi-a reluat atribuţiile vineri seară, iar de atunci "a primit rapoarte operative şi a oferit îndrumările necesare echipei sale".
Joe Biden are "încredere deplină" în Lloyd Austin, a declarat luni purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre. "Important este ca el să revină la Pentagon", a adăugat purtătoarea de cuvânt a lui Biden, adresându-se presei în avionul prezidenţial. Ea a mai spus că Biden a avut sâmbătă o discuţie cu Austin şi că preşedintele apreciază gestul şefului Pentagonului de a-şi asuma "deplina responsabilitate" pentru că a omis să informeze Casa Albă asupra spitalizării sale. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Florin Ştefan, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
VIDEO/SUA: Trump afirmă că acordul privind mineralele cu #Ucraina va fi semnat 'joia viitoare'
Președintele american Donald Trump a declarat joi că un acord privind exploatarea resurselor minerale strategice ale Ucrainei va fi semnat 'joia viitoare', relatează AFP. 'Avem un acord privind mineralele care, cred, va fi semnat joi (...) joia viitoare. Curând. Și presupun că vor onora acordul. Vom vedea. Dar avem un acord &
#Ucraina: Parisul salută un 'schimb excelent' care 'a permis convergența' în favoarea unei 'păci solide'
Franța a salutat un 'schimb excelent' privind Ucraina, joi, la Paris, într-un format 'inedit' între americani, ucraineni, francezi, britanici și germani, care 'a permis o convergență' asupra obiectivului unei 'păci solide' între Kiev și Moscova, relatează AFP. 'Astăzi, la Paris, am lansat u
#Ucraina: Zelenski acuză China că sprijină Rusia furnizând armament și capacități de producție
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat joi China că furnizează arme Rusiei și participă la producția de armament pe teritoriul rus, informează AFP. ''Am primit în sfârșit informații conform cărora China furnizează arme Rusiei (...) credem că reprezentanți chinezi sunt implicați în producția anumitor arme p
BTA: Forumul UE întâlnește Balcanii, desfășurat la Sofia
Politicieni ai Uniunii Europene (UE) și reprezentanți ai diferitelor organizații și grupuri de reflecție au participat la Forumul UE întâlnește Balcanii, care a avut loc joi la Sofia Tech Park. Europarlamentarul Ilhan Kyuchyuk a deschis forumul afirmând că Uniunea Europeană trebuie să se extindă, dar, în același timp, t
Ministrul apărării al Arabiei Saudite a sosit la Teheran, înaintea discuțiilor Iran-SUA
Ministrul apărării al Arabiei Saudite, prințul Khalid bin Salman, a sosit joi la Teheran într-o vizită înaintea discuțiilor ce vor avea loc sâmbătă între Iran și SUA cu privire la programul nuclear iranian, transmite Reuters. Ministrul apărării a înmânat un mesaj din partea regelui saudit Salman bin Abdulazi
Taxe vamale: Trump se declară ''100% sigur'' că va ajunge la un acord cu UE și că va încheia ''un acord foarte bun'' și cu China
Președintele american Donald Trump, care a avut joi o întrevedere la Casa Albă cu șefa guvernului italian Giorgia Meloni, s-a declarat ''100% sigur'' că va ajunge la un acord cu Uniunea Europeană privind taxele vamale, ceea ce a afirmat de altfel și partenera sa de discuții, care a caracterizat SUA drept un ''partener fiabil'', r
Polonia: Rafal Trzaskowski, candidatul Coaliției Civice a premierului Tusk, conduce în intențiile de vot la prezidențiale (sondaj)
Primarul Varșoviei, Rafal Trzaskowski, candidatul Coaliției Civice (KO) a premierului Donald Tusk, conduce în intențiile de vot înaintea primului tur al alegerilor prezidențiale din Polonia, programat pe 18 mai, indică un sondaj Opinia24 publicat joi de televiziunea privată TVN24, transmite Reuters. Conform sondajului, pentru
Comisia Europeană pregătește o strategie pentru Marea Neagră, axată pe securitate
Comisia Europeană va prezenta până vara aceasta noua sa strategie pentru Marea Neagră, concepută ca un cadru politic cheie pentru conectarea țărilor din regiune și cu un accent pus pe securitate, a declarat joi comisarul european pentru politica de vecinătate și negocieri de extindere, Marta Kos, la ''Forumul 2025 UE întâlnește Balcanii'
#Ucraina: Adjunct al primarului Kievului, pus sub acuzare pentru că a ajutat recruți să fugă în străinătate
Unul dintre adjuncții primarului Kievului Vitali Kliciko a fost pus sub acuzare pentru că a ajutat recruți să fugă în străinătate ca să se sustragă de la serviciul militar, au făcut cunoscut joi procurorii ucraineni, citați de dpa. Viceprimarul în cauză ar fi aranjat permise de ieșire din țară pentru 31 de bărbați, ca șoferi pe veh
Israelul nu va permite Iranului să se doteze cu arma nucleară, declară Netanyahu
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat joi că Israelul nu va permite Iranului să se doteze cu arma nucleară, afirmând că a întreprins ''nenumărate'' acțiuni ''publice și secrete'' care au întârziat programul nuclear iranian cu ''aproape un deceniu'', transmite AFP.
Directorul AIEA avertizează în Iran că este nevoie rapid de un acord în domeniul nuclear
Directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a declarat joi în Iran că nu mai este prea mult timp la dispoziție pentru un acord cu această țară în domeniul nuclear, transmite AFP. Agenția cu sediul la Viena este cea căreia îi revine rolul de a verifica dacă programul nuclear iran
Donald Trump și Giorgia Meloni au o ''relație foarte specială'' (oficial SUA)
Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, și șefa guvernului italian Giorgia Meloni au o ''relație foarte specială'' și intenționează să colaboreze în chestiuni precum încheierea războiului din Ucraina, a declarat un înalt oficial american, în timpul vizitei de joi la Casa Albă a premierului italian, relatează ANS
Armata ucraineană revendică un rar contraatac reușit pe frontul de est
Armata ucraineană a revendicat joi un contraatac reușit în apropierea orașului Pokrovsk, punctul fierbinte al frontului din estul Ucrainei, o evoluție inedită în războiul în care armata rusă păstrează inițiativa, relatează AFP. ''Pe parcursul ultimelor săptămâni, am eliberat aproximativ 16 kilometri pătrați de t
Rusia va considera orice lovitură cu rachete germane Taurus drept o ''participare directă'' a Germaniei la conflict (Zaharova)
Rusia va considera orice lovitură cu rachete germane Taurus împotriva unor ținte ruse drept o ''participare directă'' a Germaniei în conflictul din Ucraina, a indicat purtătoarea de cuvânt a diplomației de la Moscova, în contextul în care Berlinul semnalează că ar putea furniza această armă Kievului, transmite AFP.
ReArm Europe: Banca Italiei își exprimă preocuparea față de o ''reînarmare necoordonată''
Banca Italiei și-a exprimat joi îngrijorarea că planul Uniunii Europene ReArm Europe/Readiness 2030 ar putea duce la o risipă de bani publici, în cazul în care cheltuielile nu vor fi coordonate, a consemnat agenția italiană de presă ANSA. Un efort de reînarmare încredințat statelor individuale, fără coordonare, ar