logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Israel-Hamas Gruparea palestiniană mai deţine 129 de ostatici, dar 22 au fost ucişi, potrivit autorităţilor israeliene

Image

Israelul a comunicat miercuri că 22 dintre cei 129 de ostatici încă deţinuţi de gruparea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza sunt morţi şi corpurile lor neînsufleţite se află în posesia acestei grupări, în timp ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat că foametea şi disperarea se agravează în teritoriul palestinian devastat de război, relatează agenţiile EFE şi France Presse.

Aceşti 22 de ostatici au fost "asasinaţi" de către Hamas, a spus la o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt al guvernului israelian, Eylon Levy.

Gruparea Hamas a capturat circa 240 de persoane în atacul surpriză pe care l-a efectuat pe 7 octombrie în sudul Israelului şi care a provocat acolo circa 1.200 de victime.

Israelul a pornit atunci imediat războiul contra Hamas, cu o campanie de bombardamente puternice la care s-a adăugat apoi o ofensivă terestră aflată acum în desfăşurare, operaţiune care a provocat până în prezent în Fâşia Gaza cel puţin 21.110 morţi şi 55.243 de răniţi, majoritatea femei şi copii, potrivit ultimului bilanţ furnizat de Ministerul Sănătăţii local, controlat de Hamas.

Atacuri israeliene au încetat doar şapte zile, cât a durat în noiembrie un armistiţiu mediat de Qatar, Egipt şi SUA, care a permis eliberarea de către Hamas a 105 ostatici în schimbul a 240 de palestinieni deţinuţi în închisorile israeliene.

În total au fost eliberaţi 110 ostatici, dintre care 86 de israelieni şi 24 de cetăţeni străini. Armata israeliană a recuperat cadavrele altor 11 ostatici, dintre care trei au fost ucişi din greşeală de soldaţi israelieni.

Dintre cei 129 de ostatici estimaţi de autorităţile israeliene că sunt în continuare deţinuţi de Hamas, printre care şi cei 22 consideraţi morţi, 118 sunt israelieni şi 11 cetăţeni străini.

Populaţia din Fâşia Gaza este în "mare pericol", a avertizat tot miercuri directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, care a subliniat că foametea şi disperarea în rândul civililor a atins niveluri alarmante. "Persoane înfometate au blocat convoiul nostru în speranţa că vor găsi ceva să mănânce", notează OMS într-un comunicat.

Directorul general al acestei organizaţii a cerut comunităţii internaţionale să ia "măsuri urgente pentru atenuarea pericolului grav asupra populaţiei din Gaza şi care compromite capacităţile umanitare" de a ajuta populaţia înfometată, în rândul căreia există mulţi răniţi şi care în plus este supusă unui risc serios de îmbolnăvire.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 112

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 29-09-2026 23:13

Slovacia: Un ministru pierde încrederea Parlamentului, majoritatea lui Fico amenințată

Ministrul slovac al mediului, Tomas Taraba, a pierdut marți un vot de încredere în Parlament, slăbind guvernul premierului naționalist Robert Fico, în timp ce deputați din rândul aliaților săi de extremă dreapta din Partidul Național Slovac (SNS) amenință să îl priveze de scurta sa majoritate, notează AFP. Parlame

Politic Ex 29-09-2026 22:34

Germania: Extrema-dreaptă speră să conducă Saxonia-Anhalt în decembrie

Candidatul partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) din Saxonia-Anhalt, regiune din estul țării, speră să fie ales în decembrie premier al acestui land, a afirmat acesta marți, ceea ce ar reprezenta o premieră în Germania postbelică, notează AFP. După victoria sa la alegerile regionale de la începutul l

Politic Ex 29-09-2026 22:05

Pentru prima dată în istoria sa, Marocul urmează să aibă o femeie în fruntea guvernului

Pentru prima dată în istoria sa, Marocul urmează să aibă o femeie în fruntea guvernului, după ce regele Mohammed al VI-lea a numit-o pe Fatima Ezzahra El Mansouri în această funcție și i-a încredințat misiunea de a forma un nou cabinet, a relatat marți agenția de știri marocană MAP, preluată de dpa. El Mansouri, î

Politic Ex 29-09-2026 21:45

SUA: Șeful Pentagonului, pe cale să anunțe noi reduceri de posturi de ofițeri superiori

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, urmează să anunțe o reducere cu 20% a numărului de posturi pentru generali și amirali, în cadrul unei discuții cu sute de cadre militare cu grade inferioare la Quantico, statul Virginia, au declarat marți pentru Reuters doi oficiali americani. Hegseth va susține miercuri un discurs în

Politic Ex 29-09-2026 21:00

Marea Britanie: Poliția afirmă că nu au fost găsite dispozitive explozive în urma verificărilor de la baza aeriană Fairford

Poliția antiteroristă britanică a anunțat marți că nu au fost găsite dispozitive explozive improvizate în cadrul anchetei privind un presupus complot care viza o bază aeriană britanică folosită de forțele americane pentru a lansa atacuri asupra Iranului, relatează Reuters și AFP. Poliția a precizat că, în timpul perchezițiilor, a f

Politic Ex 29-09-2026 20:15

Brexitul a făcut 'mai mult rău decât bine', consideră premierul britanic

Premierul britanic Andy Burnham a declarat că va prezenta, în cursul acestui an, opțiuni pentru relații mai strânse între Regatul Unit și UE, afirmând în cadrul conferinței Partidului Laburist că Brexitul a făcut 'mai mult rău decât bine', a consemnat dpa. Sugerând că ar putea renunța la 'l

Politic Ex 29-09-2026 19:51

#Ucraina: Rusia 'nu este deloc interesată' de negocieri, în pofida schimbului de opinii cu Berlinul la ONU, declară Merz

Întâlnirea între miniștrii german și rus de externe la New York a demonstrat că Rusia 'nu este deloc interesată de negocieri serioase' cu privire la Ucraina, a declarat marți cancelarul german Friedrich Merz, citat de AFP. 'Depunem eforturi diplomatice intense', a declarat cancelarul german într-o confer

Politic Ex 29-09-2026 19:49

Statele Unite permit pelerinilor iranieni să zboare în Irak

Statele Unite au acordat derogări unor companii aeriene irakiene, permițându-le să transporte pelerini iranieni către și dinspre orașul irakian Najaf, un loc sfânt al islamului șiit, au declarat pentru AFP un oficial guvernamental irakian și o sursă de la aeroport, transmite marți AFP. 'Companiile aeriene irakiene au obținut o

Politic Ex 29-09-2026 19:16

Cehii ar fi pregătiți să răspundă la un atac asupra țărilor baltice, afirmă prim-ministrul Babis

Republica Cehă ar fi pregătită să-și onoreze angajamentele față de NATO în eventualitatea unui atac rusesc asupra unei țări baltice, a declarat marți prim-ministrul Andrej Babis pentru un site de știri ceh, informează Reuters. Babis, al cărui guvern include un partid prorus antiimigrație, a sistat contribuțiile cehe la asistența militară

Politic Ex 29-09-2026 19:05

Germania: O dispută legată de sediu obligă personalul AfD să lucreze de acasă, la Berlin

Personalul administrativ al partidului de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) lucrează de acasă după ce o decizie judecătorească, survenită în urma unui litigiu privind contractul de închiriere, i-a obligat pe angajați să părăsească sediul din Berlin, a făcut cunoscut marți un purtător de cuvânt al partidului, relatează dpa.

Politic Ex 29-09-2026 18:50

UE face apel la #Ucraina să continue reformele pentru a-i continua finanțarea

Uniunea Europeană a lansat marți un apel către Ucraina, cerându-i să continue aplicarea reformelor, o condiție esențială pentru menținerea ajutorului financiar în acest an, în contextul în care Kievul afirmă că are nevoie de cel puțin 20 miliarde de dolari, relatează AFP. 'Mesajul nostru către prietenii noștri ucrai

Politic Ex 29-09-2026 18:24

Germania îndeamnă Slovacia la mai multă solidaritate în privința sancțiunilor împotriva Rusiei

Ministrul german de externe, Johann Wadephul, a îndemnat Slovacia să susțină mai activ măsurile UE care vizează Rusia în legătură cu războiul din Ucraina, în timpul unei vizite efectuate marți la Bratislava, informează dpa. Cele două țări și-au reafirmat 'sprijinul deplin pentru Ucraina', a declarat Wadephul după disc

Politic Ex 29-09-2026 18:11

Spania: Emmanuel și Brigitte Macron au fost întâmpinați de regele Felipe al VI-lea și de regina Letizia la Palatul Regal

Președintele Franței, Emmanuel Macron, și soția sa, Brigitte Macron, au fost primiți marți de regele Spaniei, Felipe al VI-lea, și de regina Letizia la sosirea lor la Palatul Regal din Madrid într-un eveniment ce marchează începutul unei vizite de stat de două zile în Spania, prima pe care cuplul prezidențial francez o efectuează în această ța

Politic Ex 29-09-2026 17:30

Israel: Netanyahu menționează 'indicii' ale unor posibile atacuri inamice înainte de alegeri

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat marți că există 'indicii' că inamici ai Israelului ar putea să procedeze la atacuri împotriva țării înaintea alegerilor legislative, preconizate să se desfășoare la sfârșitul lunii octombrie, relatează France Presse. 'Avem indicii potrivit cărora, înaintea al

Politic Ex 29-09-2026 16:57

NATO și UE, împreună cu Estonia, acuză Rusia de 'sabotaj'

Uniunea Europeană și NATO și-au exprimat marți sprijinul pentru Estonia, după ce Tallinul a anunțat că a identificat un 'act de sabotaj' rusesc în incendiul declanșat în august la o companie de armament, acuzație respinsă imediat de Kremlin, relatează AFP. Ministrul eston de externe Margus Tsahkna a anunțat marți pe X că Ta