Europa trebuie să se reînarmeze, întrucât SUA se reorientează către regiunea Indo-Pacifică, consideră ministrul german al apărării

Europa are o fereastră de timp de numai 5 până la 8 ani pentru a-şi creşte capacitatea de apărare, inclusiv cea a industriei militare, în timp ce SUA se reorientează tot mai mult către regiunea Indo-Pacifică, a estimat ministrul german al apărării Boris Pistorius într-un interviu acordat publicaţiei Welt am Sonntag, preluat sâmbătă de agenţiile Reuters şi EFE.
Rusia îşi sporeşte considerabil producţia de armament pentru a susţine războiul în Ucraina şi ameninţă de asemenea statele baltice, Georgia şi Republica Moldova, ameninţări care "trebuie luate foarte în serios", a indicat ministrul german. În acest timp, a continuat Boris Pistorius, Statele Unite probabil îşi vor reduce angajamentul militar în Europa şi se vor orienta tot mai mult către regiunea Indo-Pacifică, "indiferent cine va fi următorul preşedinte".
Prin urmare, "noi, europenii, trebuie să ne implicăm mai mult pentru asigurarea securităţii pe continentul nostru", consideră Boris Pistorius, care a admis totuşi că o creştere a producţiei de arme şi muniţii nu se poate face de azi pe mâine. "Avem circa 5-8 ani pentru a recupera, în termeni de forţe armate, industrie şi societate", estimează el.
Cât despre problemele armatei germane, ministrul Pistorius a menţionat că una dintre ele este numărul redus al efectivelor în urma eliminării stagiului militar obligatoriu. Prin urmare, el s-a pronunţat pentru reintroducerea acestui stagiu, dar după modelul Suediei, în care toţi tinerii sunt recrutaţi, însă numai unii dintre ei sunt chemaţi efectiv pentru efectuarea stagiului militar. Totuşi, premierul german Olaf Scholz s-a declarat deja împotriva revenirii la stagiul militar obligatoriu.
La fel ca în cazul altor ţări europene, războiul din Ucraina şi ajutorul militar oferit acestei ţări au evidenţiat carenţele industriei de apărare germane, în special în ce priveşte capacitatea producţiei de muniţii, în timp ce livrările către Kiev au diminuat considerabil stocurile de muniţii ale armatelor europene, confruntate acum cu o dublă provocare, de a completa aceste stocuri şi de a continua să trimită muniţii armatei ucrainene. De pildă, din cele un milion de obuze de calibrul 155 mm pe care UE le-a promis în martie Ucrainei pentru a-i fi furnizate pe parcursul unui an, au fost obţinute până în prezent mai puţin de jumătate.
Pe de altă parte, ministrul german al apărării spune că s-ar putea să fie nevoie ca Uniunea Europeană să ofere ea ajutorul financiar american pentru Ucraina, dacă la Washington nu va fi deblocat noul pachet de asistenţă financiară de 61,4 miliarde de dolari pentru care preşedintele democrat Joe Biden a cerut aprobarea Congresului, unde acest ajutor este în continuare blocat de republicani, care le cer democraţilor în schimbul aprobării lui sporirea măsurilor împotriva migraţiei ilegale. Însă nici UE nu a reuşit să aprobe un nou ajutor financiar pentru Ucraina în valoare de 50 de miliarde de euro pentru următorii patru ani, după ce Ungaria s-a opus la summitul european de săptămâna aceasta, dar discuţiile vor continua. AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Iranul și SUA vor avea o nouă rundă de negocieri asupra programului nuclear, divergențele se mențin
SUA și Iranul au avut sâmbătă în Oman a treia rundă de negocieri asupra programului nuclear iranian, discuții care conform Teheranului au fost serioase, dar nu au eliminat divergențele, o nouă rundă de tratative fiind convenită pentru săptămâna viitoare, relatează AFP. Aceste discuții, care se desfășoară indirect, urmăresc &i
UPDATE Trump crede că Putin îl 'duce cu vorba' în privința încheierii războiului în #Ucraina și îl amenință cu noi sancțiuni
Președintele rus Vladimir Putin 'probabil nu vrea să oprească războiul' în Ucraina și 'mă duce cu vorba', a scris sâmbătă președintele american Donald Trump pe rețeaua sa de socializare Truth Social, într-un mesaj în care a amenințat Rusia cu noi sancțiuni, relatează AFP. Mesajul lui Trump este critic ma
Președintele german temperează așteptările de la întâlnirile politice desfășurate în marja funeraliilor Papei Francisc
Președintele german Frank-Walter Steinmeier a recomandat sâmbătă să nu fie exagerate așteptările cu privire la rezultate concrete în chestiunile divergente de politică internațională în urma întâlnirilor avute de diverși lideri la Roma în marja funeraliilor Papei Francisc, relatează agenția EFE. 'Cred că nu ar trebui să
VIDEO Funeralii Papa Francisc/ Suveranul pontif a fost înmormântat în bazilica Santa Maria Maggiore (Vatican)
Papa Francisc a fost înmormântat sâmbătă în bazilica Santa Maria Maggiore din centrul Romei, în prezența mai multor prelați și membri ai familiei sale, a anunțat Vaticanul, relatează AFP.
Trump și Von der Leyen au avut o scurtă discuție la Roma și au convenit o întâlnire ulterioară
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele SUA, Donald Trump, au avut sâmbătă o scurtă discuție la Roma, în marja funeraliilor Papei Francisc, și au convenit să se î
Trump, Macron, Zelenski și Starmer au avut o întâlnire 'pozitivă' la Roma, potrivit președinției franceze
Președinții Statelor Unite, Ucrainei și Franței și premierul Regatului Unit au avut o întâlnire 'pozitivă' în care au abordat războiul din Ucraina și care s-a desfășurat sâmbătă la Vatican în marja
Donald Trump a plecat spre SUA după terminarea funeraliilor Papei Francisc
Președintele american Donald Trump a părăsit Roma și a plecat înapoi spre SUA după ce a asistat la funeraliile Papei Francisc, unde a avut o întâlnire de 15 minute cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și de asemenea discuții scurte cu alți lideri, transmite agenția EFE: Trump, care a asistat la funeralii însoțit de prima doamnă
#Ucraina: Zelenski speră în 'rezultate' după întâlnirea 'simbolică' avută cu Trump
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că se așteaptă la ''rezultate'' după întâlnirea ''simbolică'' avută cu omologul să
Funeralii Papa Francisc/ Vaticanul anunță că 250.000 de persoane au asistat la ceremonia funerară
Peste 250.000 de persoane au înfruntat căldura și s-au reunit sâmbătă în Piața Sfântul Petru din Roma pentru a asista la slujba de înmormântare a Papei Francisc, a anunțat biroul de presă al Sfântului Scaun, citat de DPA și AFP. Numeroși credincioși au umplut piața Sfântul Petru, precum și străzile din jur care d
Discuții privind #Ucraina: întâlnire în curs între Zelenski și Macron la Roma (ministru ucrainean)
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, și președintele francez, Emmanuel Macron, discută în prezent la Roma, în marja funeraliilor Papei Francisc, despre 'continuarea eforturilor de pace&
VIDEO Funeralii Papa Francisc/ Sicriul Papei a ajuns la Bazilica Santa Maria Maggiore din Roma
Sicriul Papei Francisc a ajuns sâmbătă la Bazilica Santa Maria Maggiore din Roma, locul de veci al defunctului Suveran Pontif.
VIDEO Funeralii Papa Francisc/Cortegiul funerar al papei se deplasează prin Roma în mijlocul a mii de oameni
Cortegiul funerar al Papei Francisc a părăsit sâmbătă Vaticanul pentru a traversa Roma la bordul unui papamobil, în mijlocul a mii de oameni, îndreptându-se spre Bazilica Santa Maria Maggiore, unde va fi înmormântat.
VIDEO Funeralii Papa Francisc/ Peste 250.000 de persoane la funeraliile Papei Francisc, anunță Vaticanul
Vaticanul a anunțat că peste 250.000 de persoane au participat la funeraliile Papei Francisc, conform informațiilor deținute de la autoritățile competente în momentul încheierii slujbei de sâmbătă, informează ANSA.
VIDEO Funeralii Papa Francisc/ Funeraliile Papei Francisc în Piața Sfântul Petru s-au încheiat
Funeraliile Papei Francisc din Piața Sfântul Petru s-au încheiat la puțin timp după ora locală 12:00 (10:00 GMT), după o ceremonie solemnă și emoționantă în care a fost evocată moștenirea pontificatului lui Francisc în prezența principalilor lideri ai lumii.
VIDEO Funeralii Papa Francisc/ A fost 'un papă apropiat de oameni, cu o inimă deschisă pentru toți' (omilie)
Papa Francisc a fost 'un papă apropiat de oameni, cu o inimă deschisă pentru toți', a subliniat cardinalul Giovanni Battista Re în omilia sa rostită la funeraliile suveranului pontif, sâmbătă, în Piața Sfântul Petru din Roma, informează AFP.