Israel-Hamas Secretarul general al ONU deplânge ''paralizia'' Naţiunilor Unite

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a deplâns duminică "paralizia" Naţiunilor Unite în faţa războiului dintre Israel şi gruparea islamistă palestiniană Hamas din Fâşia Gaza, declarând că regretă că Consiliul de Securitate nu a votat în favoarea încetării focului în enclava palestiniană, transmite AFP.
Adresându-se Forumului de la Doha din Qatar, Guterres a spus că organismul ONU a fost "paralizat de diviziunile geostrategice", compromiţându-şi capacitatea de a găsi soluţii la război.
"Autoritatea şi credibilitatea Consiliului de Securitate au fost serios compromise" de răspunsul tardiv la conflict, o lovitură la adresa reputaţiei acestui organism agravată de vetoul SUA de vineri asupra unei rezoluţii care cerea încetarea focului în Gaza, a apreciat Guterres.
Proiectul de rezoluţie a fost pregătit după invocarea fără precedent de către Secretarul General al ONU a Articolului 99 din Carta Naţiunilor Unite, permiţându-i acestuia să atragă atenţia Consiliului de Securitate asupra unei chestiuni care "ar putea pune în pericol menţinerea păcii şi securităţii internaţionale".
"Mi-am reiterat apelul de a declara o încetare a focului umanitar (...), din păcate, Consiliul de Securitate nu a reuşit să facă acest lucru", a deplâns Guterres, care a adăugat: "Pot să promit că nu voi renunţa".
Qatarul anunţă continuarea eforturilor în vederea obţinerii unui armistiţiu
Eforturile de mediere pentru a obţine o încetare a focului în războiul dintre Israel şi Hamas în Fâşia Gaza continuă, în ciuda bombardamentelor israeliene necontenite care "reduc posibilităţile" de a avea un rezultat pozitiv, a declarat duminică prim-ministrul Qatarului, Mohammed bin Abdelrahmane Al-Thani, la Forumul de la Doha.
"Eforturile noastre, desfăşurate de statul Qatar împreună cu partenerii noştri, continuă. Nu ne vom da bătuţi", a insistat prim-ministrul qatarez. Cu toate acestea, el a recunoscut că "bombardamentele (israeliene) continue reduc aceste posibilităţi".
Premierul din Qatar a mai atras atenţia că o întreagă generaţie în Orientul Mijlociu riscă să se radicalizeze din cauza războiului din Gaza.
Separat, Philippe Lazzarini, şeful UNRWA, agenţia de ajutor a ONU pentru palestinieni, a declarat duminica aceasta că dezumanizarea palestinienilor a permis comunităţii internaţionale să tolereze atacurile continue israeliene în Gaza.
Lazzarini, citat de Reuters, a declarat că agenţia pentru refugiaţi este aproape în colaps în Gaza, adăugând că este nevoie de o încetare imediată a focului pentru a pune capăt "iadului de pe pământ" din enclava palestiniană.
Israelul îşi continuă ofensiva şi atacă 250 de obiective în Gaza în ultimele 24 de ore
Armata israeliană (IDF) şi-a continuat ofensiva în Gaza pe parcursul ultimelor 24 de ore, cu atacuri asupra "infrastructurilor teroriste" ale grupării islamiste Hamas, în cea de-a 65-a zi de război, informează EFE.
"Pe parcursul ultimei zile, forţele terestre, aeriene şi navale ale IDF au continuat să atace infrastructura teroristă din Fâşia Gaza, lovind peste 250 de ţinte", a declarat un purtător de cuvânt al armatei într-un comunicat.
Potrivit sursei citate, printre mai multe acţiuni, "trupele au identificat şi atacat celule teroriste armate" şi au distrus tuneluri folosite de miliţii. Militarii "au localizat arsenale de armament, au făcut raiduri selective la situri militare, au distrus tuneluri" şi s-au confruntat cu combatanţi "care plănuiau să atace trupele" israeliene.
"Un avion de luptă a atacat un site de comunicaţii militare al Hamas situat lângă o moschee din sudul Gazei", după care trupele terestre au efectuat ulterior "un raid selectiv la respectivul loc", a anunţat IDF.
Un alt punct în care trupele şi-au concentrat operaţiunile a fost oraşul sudic Khan Younis, unde au acţionat cu "muniţie precisă" şi au atacat, de asemenea, tuneluri.
Totodată, cu sprijinul unei drone, trupele au identificat un grup de luptători palestinieni pe care i-au ucis.
Luptele au continuat şi în cartierul Shijaiya, unde armata israeliană a declarat că "a efectuat un raid selectiv asupra unui centru de comandă militar al Hamas" şi a localizat "numeroase arme", inclusiv "puşti AK-47, grenade, lansatoare de rachete, rachete antitanc, muniţie şi echipament militar suplimentar".
Armata israeliană a mai anunţat că vede semne ale modului în care structura Hamas din Gaza se prăbuşeşte şi a dat asigurări că mulţi dintre membrii grupării palestiniene se predau pe fondul înaintării trupelor israeliene, insistând totodată că a sosit momentul ca IDF să facă "şi mai multe presiuni".
ONU anunţă atacuri în apropierea Spitalului European din Gaza, care adăposteşte 70.000 de refugiaţi
Duminică, ONU a informat că, în ultimele două zile, au fost semnalate bombardamente în vecinătatea Spitalului European din Khan Younis, unul dintre principalele spitale care încă mai funcţionează în Fâşia Gaza, aminteşte EFE.
Spitalul European, teoretic cu o capacitate de 370 de pacienţi, îngrijeşte în prezent aproximativ o mie de persoane, iar aici se adăpostesc şi aproximativ 70.000 de persoane strămutate intern. De câteva zile, spitalul a anunţat că se confruntă cu o penurie de de medicamente sau de sânge pentru transfuzii, ceea ce înseamnă că medicii se văd nevoiţi să opereze fără anestezie.
Într-unul dintre atacurile din vecinătatea spitalului, forţele israeliene au deschis focul asupra unei ambulanţe şi au rănit doi paramedici, a anunţat ONU, care a amintit că de la începutul conflictului au fost ucişi 286 de lucrători sanitari, potrivit cifrelor Ministerului Sănătăţii din Gaza, aflat sub controlul Hamas.
O altă unitate medicală din sudul Fâşiei Gaza, Spitalul Al Amal, şi birourile din apropiere ale Semilunii Roşii Palestiniene au fost vizate de bombardamente vineri, potrivit ONU. Aproximativ 14.000 de persoane strămutate intern se refugiază în acel centru medical.
Şi în nordul Fâşiei Gaza au fost semnalate atacuri asupra unor unităţi spitaliceşti aflate încă în funcţiune precum centrul Al Awda din Jabalia, înconjurat de soldaţi israelieni şi tancuri timp de trei zile.
Zeci de mii de persoane strămutate continuă să sosească la Rafah, la graniţa cu Egiptul, după ce săptămâni la rând armata israeliană le-a ordonat palestinienilor să fugă din nord spre sudul Gazei, iar acum, în jumătatea de sud, îndeamnă aceiaşi civili să părăsească diverse zone din Khan Younis şi alte localităţi, remarcă EFE. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Reuniune luni a miniștrilor europeni ai apărării privind Ucraina și consolidarea securității Europei
Miniștrii apărării din 13 țări europene vor participa luni la o reuniune prin videoconferință pentru a defini un răspuns coordonat la negocierile americano-ruse privind încheierea războiului din Ucraina și pentru consolidarea securității Europei, a anunțat duminică Ministerul francez al Apărării, relatează AFP. Reuniunea, care va avea loc luni după-amiaz
Serghei Lavrov va merge luni în Turcia pentru discuții privind încheierea războiului din #Ucraina
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, va merge luni în vizită în Turcia pentru a discuta despre recentele negocieri dintre oficialii ruși și americani cu privire la încheierea războiului din Ucraina și despre modul în care Ankara ar putea contribui la acest proces, a declarat duminică o sursă din Ministerul turc de Externe, relatează Reuters și AF
SUA: Musk le cere funcționarilor federali să predea un raport de activitate în 48 de ore sau riscă să fie concediați
Miliardarul Elon Musk, care conduce noul Departament pentru Eficiență Guvernamentală (DOGE), a anunțat sâmbătă că funcționarii federali vor trebui să predea un raport de activitate în 48 de ore, în caz contrar riscând să își piardă locul de muncă, în contextul în care președintele american Donald Trump i-a cerut anterior consilierulu
Liban: Zeci de mii de persoane participă la funeraliile fostului lider al Hezbollah, Hassan Nasrallah, ucis de Israel
Zeci de mii de susținători ai Hezbollah îmbrăcați în negru s-au adunat duminică la Beirut pentru a participa la funeraliile fostului lider al grupării șiite libaneze, Hassan Nasrallah, ucis în urmă cu cinci luni într-un atac israelian la periferia sudică a capitalei libaneze, relatează AFP și dpa. Puternica grupare pro-iran
Alegeri parlamentare în Germania sub presiunea extremei drepte și a revenirii la putere a lui Trump
Alegătorii germanii au început să voteze duminică dimineață în scrutinul pentru desemnarea membrilor parlamentului federal, în care opoziția conservatoare este creditată cu prima șansă, după o campanie electorală marcată de revenirea la putere a lui Donald Trump și dominată de ascensiunea extremei drepte, relatează AFP. Peste 59 de milioane d
Putin afirmă că soldații ruși în #Ucraina apără 'interesele naționale și viitorul Rusiei'
Soldații ruși care luptă în Ucraina apără 'interesele naționale și viitorul Rusiei', a declarat duminică președintele rus Vladimir Putin, cu ocazia Zilei Apărătorilor Patriei și în ajunul împlinirii a trei ani de lansarea invadării Ucrainei de către Moscova, pe 24 februarie 2022, relatează AFP. 'Astăzi, riscându-și viața și
Ungaria: Viktor Orban vrea să triumfe asupra 'imperiului liberal' datorită președintelui Trump
Premierul ungar Viktor Orban a declarat sâmbătă că dorește să treacă din tabăra 'rebelilor' în cea a 'învingătorilor' împotriva a ceea ce el a numit 'imperiul liberal', datorită președintelui american Donald Trump, relatează AFP. 'Lupta continuă', a declarat la Budapesta premierul naționalist, aflat &icir
Israelul amână eliberarea deținuților palestinienilor din cauza 'ceremoniilor umilitoare' impuse ostaticilor de către Hamas
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat duminică că eliberarea de către Israel a deținuților palestinieni, conform acordului de încetare a focului în Fâșia Gaza, va fi amânată până când gruparea islamistă Hamas nu va pune capăt 'ceremoniilor umilitoare' pentru ostaticii eliberați, relatează AFP. 'Ca urm
UCRAINA-TREI ANI DE RÃZBOI/Londra va dezvălui luni un 'important pachet de sancțiuni' împotriva Rusiei
Regatul Unit va dezvălui luni un 'important pachet de sancțiuni' împotriva Rusiei pentru a marca trei ani de la războiul din Ucraina, a anunțat duminică ministrul britanic de externe, David Lammy, citat de AFP. Este timpul să 'strângem șurubul împotriva Rusiei lui Putin', a declarat ministrul într-un comunicat.
#Ucraina: Starmer afirmă că este în 'interesul' Washingtonului să 'susțină' Kievul
Premierul britanic, Keir Starmer, a declarat că este în 'interesul' SUA să 'susțină' Kievul, cu puțin înainte de a treia aniversare a atacului pe scară mare al Rusiei asupra Ucrainei, transmite duminică AFP. 'Este în interesul Regatului Unit și al SUA să sprijine Ucraina cu garanții de securitate', a s
Kurzii din Siria reiau livrările de petrol spre zonele guvernamentale
Autoritățile kurde din nord-estul Siriei au reluat aprovizionarea cu petrol a teritoriilor administrate de autoritățile de la Damasc, o premieră de la căderea lui Bashar al-Assad, a declarat sâmbătă un oficial guvernamental, citat de AFP. Înainte de înlăturarea lui Assad pe 8 decembrie, administrația kurdă transporta petrol s
Trump afirmă că încearcă 'să recupereze banii' din ajutorul american pentru Ucraina
Donald Trump a afirmat sâmbătă că încearcă să 'recupereze banii' din ajutorul american acordat Ucrainei de la începutul invaziei ruse, pe fondul discuțiilor dintre Washington și Kiev asupra unui acord referitor la resursele minerale ale Ucrainei, transmite AFP. 'Cerem pământuri rare și petrol, orice putem ob
VIDEO Bulgaria: Reprezentanța UE la Sofia atacată de manifestanți de extremă-dreapta
Opozanți de extremă-dreapta la aderarea Bulgariei la moneda unică euro au atacat sâmbătă cu cocktailuri Molotov biroul reprezentanței Uniunii Europene la Sofia, relatează AFP. Potrivit unui jurnalist al agenției France Presse aflat la fața locului, manifestanții au încercat să ia cu asalt clădirea în care se află reprezentanț
VIDEO Atac în Franța soldat cu un mort și cel puțin trei răniți : Macron condamnă un 'act de terorism'
Președintele francez Emmanuel Macron a menționat sâmbătă un 'act de terorism', 'islamist', după un atac cu cuțitul în orașul Mulhouse, estul țării, soldat cu un mort și cel puțin trei răniți, exprimând 'solidaritatea întregii Națiuni', relatează AFP. Șeful statului francez a indicat că ministrul
Germania: Friedrich Merz promite ca țara sa să fie 'o voce puternică' în Europa
Liderul opoziției conservatoare germane și favorit la alegerile legislative de duminică, Friedrich Merz, a promis sâmbătă o revenire a țării sale în prim-planul scenei europene în caz de victorie, relatează AFP. 'În calitate de cancelar german voi participa din nou activ la definirea politicii europene și cu mine, G