Scholz: "Israelul are dreptul să se apere împotriva atacurilor barbare ale Hamas"; Berlinul revizuieşte ajutorul pentru palestinieni

Cancelarul german Olaf Scholz consideră că Israelul are "dreptul să se apere" în faţa atacurilor "barbare" ale Hamas, reafirmând sprijinul "ferm şi neclintit" al Germaniei pentru statul evreu, relatează AFP.
La un briefing de presă susţinut duminică la Berlin, liderul german a anunţat, de asemenea, că va purta discuţii cu liderii egiptean, american, francez şi britanic, subliniind importanţa prevenirii transformării atacului Hamas asupra Israelului "într-o conflagraţie cu consecinţe incalculabile pentru întreaga regiune".
Potrivit lui Scholz, autorităţile au sporit protecţia instituţiilor israeliene şi evreieşti din Germania.
De asemenea, guvernul german a anunţat că îşi revizuieşte ajutorul de sute de milioane de euro pentru palestinieni în urma celui mai mare atac asupra Israelului din ultimii ani al grupării islamiste palestiniene Hamas, potrivit Reuters.
Ministrul Dezvoltării, Svenja Schulze, a declarat că guvernul a fost întotdeauna atent să verifice dacă banii sunt folosiţi doar în scopuri paşnice.
"Dar aceste atacuri asupra Israelului marchează o fractură teribilă", a spus ea. "Vom revizui acum întregul nostru angajament pentru teritoriile palestiniene", a adăugat ministrul.
Germania va discuta cu Israelul despre modul în care proiectele de dezvoltare din regiune ar putea fi cel mai bine deservite şi se va coordona cu partenerii internaţionali, a mai declarat ministrul guvernului de centru-stânga.
Unii parlamentari germani, în special conservatorii din opoziţie, au cerut încetarea ajutorului.
"Toată Uniunea Europeană, toate cele 27 de state, trebuie să spună acum: avem nevoie de un nou început şi nu vom mai finanţa terorişti", a afirmat Armin Laschet, candidatul conservatorilor la ultimele alegeri federale, cerând încetarea cooperării UE cu preşedintele palestinian Mahmoud Abbas, care îşi are sediul în Cisiordania.
Gregor Gysi, un membru proeminent al partidului de opoziţie Stânga, a argumentat împotriva unei astfel de mişcări, spunând că Hamas, şi nu toţi palestinienii, este responsabilă pentru atac.AGERPRES/(AS - editor: Ionuţ Mareş, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Musk a încercat zadarnic să-l convingă pe Trump să renunțe la tarife (Washington Post)
Șeful Tesla și consilierul administrației SUA Elon Musk a încercat să-l convingă pe președintele Donald Trump să renunțe la impunerea de taxe la importuri, dar până la urmă nu a reușit să-l facă să se răzgândească, au indicat două surse pentru Washington Post, citat marți de Reuters și dpa. Musk i-a cerut personal președintel
Canada anunță că a identificat o operațiune de influențare a alegerilor legată de China
Guvernul canadian a raportat luni descoperirea unei operațiuni de dezinformare online despre care afirmă că are legătură cu guvernul chinez și care este concentrată pe premierul Mark Carney, în perspectiva alegerilor generale din această lună, informează marți DPA. Echipa operativă pentru amenințări de securitate și informații privind al
Polonia: Candidatul partidului aflat la putere conduce în sondaje pentru alegerile prezidențiale
Candidatul partidului aflat la putere în Polonia, Coaliția Civică (KO), primarul Varșoviei Rafal Trzaskowski, conduce în preferințele electoratului înaintea alegerilor prezidențiale din 18 mai, bucurându-se de un sprijin situat între 36,2% și 38,3%, potrivit unor sondaje ale IBRiS și United Surveys publicate marți de cotidianul Rzeczposp
Contul premierului ceh de pe platforma socială X a difuzat postări false în urma unui atac cibernetic
Contul de pe platforma socială X al premierului ceh Petr Fiala a fost vizat de un atac cibernetic marți dimineața, cu postări false apărând pe respectivul cont, inclusiv cu privire la un atac rus asupra unor soldați cehi, a anunțat o purtătoare de cuvânt a guvernului de la Praga, informează Reuters. 'Postarea despre atacul asup
Amnesty International: Numărul execuțiilor consemnate în lume, la cel mai înalt nivel din ultimul deceniu
Numărul execuțiilor consemnate în lume a atins cel mai înalt nivel din ultimul deceniu, cu o creștere observată în special în Iran, Irak și Arabia Saudită, arată raportul anual al organizației Amnesty International, citat marți de AFP și DPA. Organizația pentru apărarea drepturilor omului cu sediul la Londra a consemnat
Coreea de Sud: Alegerile prezidențiale anticipate vor avea loc pe 3 iunie
Guvernul sud-coreean a anunțat marți oficial că a ales data de 3 iunie pentru scrutinul prezidențial anticipat la care va fi ales succesorul lui Yoon Suk Yeol, care a fost destituit după încercarea sa eșuată din decembrie de a institui legea marțială, informează AFP și Yonhap. Ziua de marți, 3 iunie, va fi declarată liberă pentru a facil
Tarife impuse de SUA: Vietnamul, pregătit să cumpere mai multe produse americane, anunță guvernul
Guvernul vietnamez, care încearcă să obțină o amânare a aplicării tarifelor vamale colosale anunțate de Washington, a dat asigurări că dorește să cumpere mai multe produse americane, inclusiv material pentru apărare și securitate, informează marți AFP. Premierul Pham Minh Chinh a declarat că Vietnamul 'va aborda și negocia cu p
SUA: Curtea Supremă îi permite lui Trump să continue expulzarea de migranți în baza unei legi din 1798
Curtea Supremă a SUA a suspendat luni din motive tehnice interdicția expulzării de migranți în temeiul unei legi speciale utilizate în timp de război și care a fost adoptată în 1798, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele Donald Trump a salutat o 'zi mare pentru justiție', chiar dacă bătălia juridică nu s-a încheiat.
Reporteri Fără Frontiere: Atacurile asupra media în Germania s-au dublat în 2024 față de anul anterior
Numărul atacurilor asupra jurnaliștilor și personalului din media în Germania s-a dublat în 2024 față de anul anterior, indică o analiză realizată de organizația Reporteri Fără Frontiere (RSF), ale cărei rezultate sunt publicate marți de DPA. În raportul său anual, în 2025 RSF a documentat 89 de atacuri fizice asupra re
SUA: O paradă militară în stil american? Casa Albă dezminte
Casa Albă a respins luni informațiile conform cărora ar fi planificat o paradă militară la Washington pe 14 iunie, împlinirea a 250 de ani de la înființarea armatei americane și, de asemenea, cea de-a 79-a aniversare a lui Donald Trump, notează AFP. Președintele american, care a fost uimit de parada de 14 iulie de la Paris la care
VIDEO Va fi 'foarte dificil' pentru Canada să evite o recesiune (premier)
Canada va putea cu greu să evite o recesiune dacă Statele Unite vor fi lovite, a afirmat luni premierul canadian Mark Carney, fost bancher, în cursul unui eveniment de campanie pentru alegerile legislative, notează AFP. 'Probabilitatea unei recesiuni în Statele Unite a crescut semnificativ. Acest lucru va avea efecte importante
Zelenski vorbește despre prezența soldaților ucraineni în regiunea rusă Belgorod
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a menționat luni prezența soldaților ucraineni în regiunea rusă Belgorod, unde Moscova a raportat atacuri în martie și care se învecinează cu Kursk, notează AFP. Luni, 'comandantul-șef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, a dat un raport separat despre linia de
Discuții 'indirecte' Iran-SUA sâmbătă în Oman, anunță Teheranul
'Discuții indirecte la nivel înalt' între Statele Unite și Iran vor avea loc sâmbătă în Oman, a anunțat marți ministrul iranian de externe, Seyed Abbas Araghchi, notează AFP. 'Acesta este atât o oportunitate, cât și un test. Mingea este în terenul Americii',
Siria: Trump încrezător că va putea 'rezolva' problema dintre Israel și Turcia
Donald Trump s-a declarat luni încrezător că va putea rezolva 'problema' dintre Israel și Turcia cu privire la Siria, subliniind relația sa bună cu liderul turc Recep Tayyip Erdogan care, potrivit președintelui american, a 'preluat de facto controlul' țării, notează AFP. 'Am relații bune cu un bărbat pe nume Erdogan.
Trump 'nemulțumit' că rușii 'bombardează ca nebunii' în #Ucraina
Președintele american Donald Trump și-a exprimat luni 'nemulțumirea' în fața bombardamentelor neîncetate ale Rusiei în Ucraina, relatează AFP. Întrebat de ce nu a impus taxe vamale Rusiei, el a răspuns: 'Motivul pentru care nu vorbim despre tarife vamale cu Rusia este că noi nu facem afaceri cu ei deoarece s