Arabia Saudită şi Israelul se apropie de un acord de normalizare, afirmă prinţul moştenitor
Arabia Saudită şi Israelul "se apropie" de un acord de normalizare a relaţiilor lor, care ar fi istoric, a declarat miercuri prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman într-un interviu acordat unei televiziuni americane, scrie AFP.
"Ne apropiem din ce în ce mai mult", a afirmat el, potrivit unor fragmente din acest interviu acordat canalului Fox News, într-un moment în care preşedintele american Joe Biden s-a întâlnit la New York cu premierul israelian Benjamin Netanyahu.
"Pentru noi, problema palestiniană este foarte importantă. Trebuie să o rezolvăm", a spus prinţul saudit, subliniind că "negocierile continuă bine până în prezent".
El a dezminţit unele informaţii de presă care au anunţat "suspendarea" discuţiilor cu Israelul.
"Sperăm că vor duce la un rezultat care va face viaţa mai uşoară palestinienilor şi care va permite Israelului să joace un rol în Orientul Mijlociu", a adăugat Mohammed bin Salman.
Israelul şi-a normalizat deja relaţiile cu patru ţări arabe, Bahrein, Egipt, Maroc şi Emiratele Arabe Unite.
Pe de altă parte, întrebat despre perspectiva ca Iranul să se doteze cu arma nucleară, prinţul moştenitor, care conduce de facto regatul saudit, a avertizat că atunci Arabia va fi forţată să facă acelaşi lucru.
"Suntem îngrijoraţi că o ţară s-ar putea dota cu arma nucleară. Este un lucru rău" a spus el.
"Nu au nevoie să se doteze cu arma nucleară pentru că nu o pot folosi", a subliniat prinţul moştenitor.
Dar, a adăugat el, "dacă ei obţin una, va trebui să avem şi noi una", a mai afirmat Mohammed bin Salman, citat de AFP. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
SUA: Nora președintelui Trump, gazda unei emisiuni la Fox News
Canalul preferat al conservatorilor americani, Fox News, a anunțat miercuri că a angajat-o pe Lara Trump, nora lui Donald Trump, să găzduiască o emisiune, o premieră pentru un membru al familiei unui președinte în exercițiu, notează AFP. Ea va fi vedeta unui un program difuzat sâmbătă seara, 'My View with Lara Trump', a dec
Fâșia Gaza: Orice 'deplasare forțată' a populației ar fi 'inacceptabilă', avertizează Macron și Sisi
Președintele francez, Emmanuel Macron, și omologul său egiptean, Abdel Fattah al-Sisi, au avertizat miercuri că orice 'deplasare forțată a populației palestiniene din Fâșia Gaza și Cisiordania ar fi inacceptabilă', a anunțat Palatul Elysée, notează AFP. 'Aceasta ar fi o încălcare gravă a dreptului internațional,
BiH: Dodik denunță 'condițiile inumane' pentru Karadzic dintr-o închisoare britanică
Președintele entității sârbe din Bosnia, Milorad Dodik, a denunțat miercuri 'condițiile inumane' pentru fostul lider politic al sârbilor bosniaci Radovan Karadzic dintr-o închisoare britanică unde își ispășește pedeapsa pentru genocid și crime împotriva umanității, notează AFP. 'Starea de sănătate a lu
VIDEO SUA: Casa Albă moderează afirmațiile spectaculoase făcute de președintele Trump referitoare la Gaza
Fără dolari ai contribuabililor americani pentru a reconstrui Fâșia Gaza, o strămutare temporară, și nu permanentă, a populației: oficiali americani au părut miercuri să modereze propunerea spectaculoasă a președintelui Donald Trump ca Statele Unite să preia controlul teritoriului palestinian, scrie AFP. După anunțul-surpriză al președin
Gaza este 'parte integrantă a unui viitor stat palestinian', subliniază UE
Fâșia Gaza este 'parte integrantă a unui viitor stat palestinian', a declarat miercuri Uniunea Europeană, după declarațiile președintelui american Donald Trump referitoare la o preluare a controlului american asupra acestui teritoriu devastat de război, relatează AFP. 'Am luat notă de declarațiile președintelui Trump', a
Franța: Premierul a supraviețuit unei moțiuni de cenzură privind bugetul de stat
Premierul francez François Bayrou a supraviețuit miercuri unei moțiuni de cenzură privind bugetul de stat, votată în Adunarea Națională, camera inferioară a parlamentului, datorită neutralității socialiștilor, relatează AFP. Doar 128 de deputați au aprobat moțiunea de cenzură, în timp ce ar fi fost nevoie de 289 de voturi pe
Secretarul general al ONU avertizează împotriva oricărei tentative de 'epurare etnică' în Gaza
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, va avertiza miercuri împotriva oricărei tentative de 'epurare etnică' în Gaza, în răspuns la declarațiile președintelui american Donald Trump care a propus plecarea palestinienilor din teritoriul devastat, a afirmat purtătorul de cuvânt, Stéphane Dujarric, relatează AFP.
SUA: Pentagonul elaborează scenarii pentru o retragere totală din Siria (media)
Armata americană elaborează în prezent planuri pentru retragerea tuturor trupelor sale din Siria, a relatat miercuri postul NBC, citând surse de la Pentagon sub rezerva anonimatului, transmite dpa. Potrivit NBC, Departamentul Apărării analizează scenarii pentru o retragere a trupelor în 30, 60 sau 90 de zile.
În fața amenințării ruse pe flancul estic al Europei, mobilitatea militară în UE rămâne problematică, deplânge Curtea Europeană de Conturi
Mobilitatea militară în Europa, menită să faciliteze deplasarea rapidă și fără piedici a echipamentelor militare de la un capăt la altul al Uniunii Europene (UE) în caz de conflict, rămâne ''problematică'' și întreaga anvelopă prevăzută este deja ''epuizată'', a deplâns miercuri Curtea Europeană de Conturi
Gaza: Transferul forțat de populație de pe un teritoriu ocupat, ''strict interzis'' de dreptul internațional (ONU)
Orice transfer forțat al unei populații de pe un teritoriu ocupat este ''strict interzis'', a reamintit miercuri Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru drepturile omului, Volker Türk, după propunerea președintelui american Donald Trump de a prelua controlul Fâșiei Gaza și a-i strămuta locuitorii, transmite AFP.
Justiția turcă cere șapte ani de închisoare împotriva primarului de opoziție al Istanbulului
Un procuror din Istanbul a cerut până la șapte ani și patru luni de închisoare pentru ''insultă și amenințare împotriva unui agent public'' contra primarului de opoziție al acestui mare oraș, Ekrem Imamoglu, informează miercuri agenția de presă turcă Anadolu, preluată de AFP. Pedeapsa pronunțată ar fi în
Javier Milei va retrage Argentina din Organizația Mondială a Sănătății, anunță purtătorul de cuvânt al președintelui argentinian
Președintele ultraliberal argentinian Javier Milei va retrage Argentina din Organizația Mondială a Sănătății (OMS), a anunțat miercuri purtătorul de cuvânt al președinției argentiniene, invocând ''profunde divergențe asupra gestiunii sanitare'' și ''influența politică a unor state'', informează AFP.
#Ucraina și Rusia au făcut un nou schimb de prizonieri
Rusia a anunțat miercuri că a făcut un nou schimb de prizonieri cu Ucraina, aceste schimburi rămânând una dintre puținele probleme asupra căreia cele două țări încă mai cooperează, informează AFP. Ministerul rus al Apărării a precizat că 150 de militari ai săi, deținuți în Ucraina, au fost schimbați contra a 150 de priz
Trump dorește un ''acord de pace'' cu Iranul, dar care să asigure că acesta nu obține arma nucleară
Președintele american Donald Trump s-a declarat miercuri favorabil unui ''acord de pace'' cu Iranul, dar a insistat că această țară nu trebuie să dețină arme nucleare, la o zi după ce el a cerut o politică de ''presiune maximă'' asupra Teheranului, relatează AFP. ''Vreau ca Iranul să fie o mare țară pros
Germania: O majoritate de 52% dintre germani susține cooperarea cu AfD în problema imigrației (sondaj)
Germanii susțin cu o majoritate de 52% decizia controversată a liderului creștin-democrat Friedrich Merz de a încerca să treacă prin parlament reformele imigrației cu sprijinul partidului Alternativa pentru Germania (AfD, extrema dreaptă), indică un sondaj de opinie realizat la comanda agenției de presă dpa și publicat miercuri. Potrivit