Inundaţii în Coreea de Nord: Kim Jong Un îşi critică guvernul, considerându-l ''iresponsabil''

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a criticat gestionarea "iresponsabilă" de către guvernul său a inundaţiilor legate de recenta furtună Khanun, au informat marţi media de stat, potrivit AFP.
Filmările lor îl arată pe Kim într-un câmp de orez inundat din zona Nampho, în apă până la genunchi, dându-le instrucţiuni unor oficiali cu aspect sever şi care iau notiţe în timp ce stau la rândul lor în picioare în apă.
Daunele "nu au fost o calamitate din cauza dezastrelor naturale, ci un dezastru uman din cauza iresponsabilităţii (...) leneşilor", a spus el, conform agenţiei oficiale de presă KCNA.
Potrivit KCNA, Kim "i-a criticat sever" pe oficialii guvernamentali, atacându-l în special pe prim-ministrul Kim Tok Hun. Acesta din urmă "a ocolit şantierul o dată sau de două ori cu atitudine de spectator", a continuat agenţia.
Furtuna tropicală Khanun a trecut la începutul lunii august prin Coreea de Nord, o ţară vulnerabilă la inundaţii din cauza lipsei infrastructurii şi a defrişărilor.
Un chei avariat şi un sistem de drenaj inadecvat au favorizat inundarea a peste 560 de hectare de teren, inclusiv câmpuri de orez esenţiale, conform presei de stat nord-coreene. Potrivit KCNA, Kim a emis ordine de a-i "pedepsi sever" pe cei responsabili.
Vizitând terenurile agricole inundate din comitatului Anbyon din estul ţării, Kim a mustrat autorităţile locale încă de pe 14 august. Săptămâna trecută, el a lăudat armata pentru că a ajutat la salvarea recoltelor în provincia Kangwon. Premierul "a lăsat aproape în întregime munca de reconstrucţie în seama armatei", a spus atunci Kim, potrivit KCNA.
O "remaniere semnificativă a guvernului nord-coreean pare inevitabilă", a observat Cheong Seong-chang, cercetător la Institutul Sejong.
Consiliul de Securitate al ONU a acuzat săptămâna trecută Phenianul că investeşte foarte mult în programul său de arme nucleare, în timp ce populaţia nu are acces la produse de bază.
Ţara a fost lovită periodic de foamete în anii 1990, estimările variind între sute de mii şi milioane de victime.
Conform agenţiei de informaţii de la Seul, economia nord-coreeană se află într-un "cerc vicios", cu o creştere negativă între 2020 şi 2022 şi un PIB care a scăzut cu 12% în 2022 faţă de 2016.
Informaţiile KCNA arată că problemele alimentare s-au înrăutăţit în ţară, a spus An Chan-il, un dezertor devenit cercetător care conduce Institutul Mondial pentru Studii despre Coreea de Nord.
"Trebuie găsit un ţap ispăşitor pentru mânia oamenilor înfometaţi", a explicat el pentru AFP, apreciind că premierul va fi în curând demis sau chiar sancţionat.
Marţi, Coreea de Nord a informat Japonia despre planul său de a lansa un satelit în curând, denunţat imediat de Tokyo şi Seul. AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, în vizită marți la Guantanamo
Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, merge marți la Guantanamo pentru a vizita baza americană din Cuba, pe care președintele Donald Trump vrea să o transforme într-un centru de detenție uriaș pentru 30.000 de migranți, relatează AFP. Hegseth a transmis marți pe rețeaua socială X că merge la Guantanamo pentru a vizita baza și pentru 'a fi pu
Iranul respinge orice 'negociere directă' cu SUA în contextul de 'presiune maximă' aplicată de Trump
Ministrul de externe iranian Abbas Araghchi a respins marți orice 'negociere directă' cu Statele Unite în contextul actual de 'presiune maximă' a președintelui american Donald Trump în legătură cu programul nuclear iranian, transmite AFP. Donald Trump a fost artizanul unei așa-numite politici 'presiune maximă
Bruxellesul spune că memorandumul de înțelegere UE-Ucraina privind materiile prime nu urmărește să concureze cu SUA
Comisia Europeană a declarat marți că asocierea pe care Uniunea Europeană și Ucraina o au pentru cooperarea în domeniul materiilor prime critice datează din 2021 și nu urmărește să concureze cu Statele Unite, a căror administrație dorește să negocieze cu Kievul un acord care să îi dea acces la resursele sale minerale în schimbul ajutorului militar o
Marea Britanie va crește cheltuielile pentru apărare la 2,5% din PIB în 2027 și la 3% pe termen mai lung
Marea Britanie va crește cheltuielile pentru apărare la 2,5% din PIB în 2027 și stabilește ținta de 3% pe termen mai lung prin reducerea bugetului alocat ajutorului internațional pentru dezvoltare, a declarat marți prim-ministrul Keir Starmer, potrivit Reuters. 'Acest guvern va începe cea mai susținută creștere a cheltuielilor
#Ucraina: Parlamentul adoptă, în cele din urmă, o rezoluție de susținere a președintelui Volodimir Zelenski
Parlamentul ucrainean a adoptat marți o rezoluție prin care reafirmă legitimitatea președintelui Volodimir Zelenski, după o primă încercare eșuată luni, informează dpa. O majoritate clară de 268 de membri ai Radei Supreme, parlamentul ucrainean, au votat de data aceasta în favoarea proiectului de rezoluție. Pentru ca aceasta să poată fi adoptată er
Siria: Președintele interimar promite, în deschiderea conferinței de dialog național, 'monopolul' statului asupra armelor
Președintele interimar sirian Ahmad al-Sharaa s-a angajat marți să garanteze 'monopolul' statului asupra armelor, în discursul de inaugurare a conferinței de dialog național cu privire la viitorul țării, deschisă la Damasc la două luni și jumătate după căderea președintelui Bashar al-Assad, relatează AFP și dpa. Ahmad al-Sharaa a fost numit preșe
Ministerul rus de Externe neagă că ar avea o nouă întâlnire marți cu partea americană la Riad, contrazicându-l pe Trump
Ministerul rus de Externe a negat desfășurarea marți a unei noi runde de consultări între reprezentanții diplomatici ruși și americani la Riad, contrazicând astfel o relatare a publicației germane Die Zeit și de asemenea o declarație a președintelui american Donald Trump, relatează agenția EFE. 'Astăzi nu au loc la Riad reuniuni cu participarea
Germania: Friedrich Merz l-a vizitat pe cancelarul Olaf Scholz la birou
Liderul conservatorilor germani, Friedrich Merz, al cărui bloc de centru-dreapta a câștigat alegerile de duminică, l-a vizitat marți pe Olaf Scholz la cancelarie pentru discuții inițiale, relatează dpa. Merz este aproape sigur că va deveni viitorul cancelar al Germaniei, după ce Uniunea Creștin-Democrată (CDU) și formațiunea soră din Bav
Premierul britanic, decis să majoreze bugetul apărării țării sale până la 2,5% din PIB
Premierul britanic Keir Starmer este decis să majoreze bugetul apărării Regatului Unit până la 2,5% din produsul intern brut (PIB), a anunțat marți un reporter al cotidianului The Sun pe platforma X, transmite Reuters. Starmer urmează să facă o declarație în parlament pe teme de apărare și securitate marți la ora 12:30 GMT, a preci
#Ucraina: Costul reconstrucției după trei ani război depășește 500 de miliarde de euro (Banca Mondială)
Ucraina va avea nevoie de 524 de miliarde de dolari (506 miliarde de euro) pentru redresarea și reconstrucția sa, după trei ani de război declanșat de invazia rusă, potrivit unei noi estimări publicate marți de Banca Mondială, informează AFP. 'Această evaluare pune în evidență pagubele extraordinare pe care Rusia le-a provocat Ucrain
Vânzări de arme americane: Donald Trump anulează o directivă care ținea cont de respectarea drepturilor omului
Donald Trump a revocat o directivă a predecesorului său democrat care cerea SUA să se asigure că armele vândute în străinătate nu sunt utilizate cu încălcarea dreptului umanitar internațional, a informat luni Washington Post, transmite AFP. Anularea directivei, adoptată în februarie 2024 de Joe Biden în plină pole
Șeful diplomației ruse Serghei Lavrov, în vizită la Teheran
Șeful diplomației ruse Serghei Lavrov a ajuns marți la Teheran, potrivit televiziunii de stat iraniene, pentru o vizită consacrată în parte situației din Orientul Mijlociu, relatează AFP. Iranul și Rusia erau principalii doi aliați ai președintelui înlăturat Bashar al-Assad, răsturnat de la putere în decembrie de o coaliție c
Kremlinul reafirmă că se opune prezenței unor trupe europene de menținere a păcii în #Ucraina
Kremlinul a reafirmat marți că se opune unei eventuale prezențe de trupe europene de menținere a păcii în Ucraina, după ce luni președintele american Donald Trump lăsase să se înțeleagă că Moscova ar fi deschisă față de această posibilitate, relatează Reuters și AFP. Rusia a declarat constant că se opune prezenței de trupe NATO &ic
SUA: Un judecător a respins cererea Associated Press de a i se restabili accesul deplin la Casa Albă
Un judecător federal american a respins luni un recurs prezentat de agenția Associated Press pentru a i se restabili accesul deplin la Casa Albă, fără a se pronunța însă asupra fondului disputei dintre agenția considerată un pilon al jurnalismului din Statele Unite și administrația Trump, relatează marți AFP. Agenției AP i s-a interzis &
#Ucraina a doborât 133 de drone și 6 din cele 7 rachete de croazieră lansate de Rusia în timpul nopții
Forțele aeriene ale Ucrainei au anunțat marți că au doborât 133 de drone și șase din cele șapte rachete de croazieră lansate în timpul nopții de Rusia, informează AFP. Rusia a lansat asupra Ucrainei 213 de drone de diverse tipuri și șapte rachete X-101, lansate de bombardiere strategice Tu-95, au anunțat forțele aeriene în ra