Norvegia: Cea mai mare navă de război din lume face escală la Oslo, iritând Moscova

Cea mai mare navă de război construită vreodată, portavionul american USS Gerald Ford, a sosit miercuri la Oslo cu escorta sa pentru o escală denunţată de Rusia vecină, relatează AFP.
Deplasând peste 100.000 de tone, acest prim exemplar al portavioanelor americane cu propulsie nucleară de nouă generaţie a aruncat ancora în Fiordul Oslo la mijlocul zilei, înainte de a participa în câteva zile la exerciţii militare care, potrivit presei locale, ar urma să-l ducă în Arctica.
Foto: (c) Terje Pedersen/EPA
"Este expresia concretă a relaţiei noastre strânse cu Statele Unite şi demonstrează voinţa colectivă de apărare şi descurajare", a comentat ministrul norvegian al apărării, Bjoern Arild Gram.
La rândul său, armata norvegiană a afirmat că vede în sosirea grupului aeronaval american "o oportunitate unică de a dezvolta cooperarea şi de a lucra mai strâns cu principalul nostru aliat, Statele Unite".
Această escală foarte mediatizată, care intervine în pline tensiuni între Occident şi Rusia cu privire la invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie 2022, a fost criticată de ambasada Rusiei la Oslo.
Foto: (c) Terje Pedersen/EPA
"Nu există nicio problemă în Nord care să necesite o soluţie militară şi nici subiecte în care să fie nevoie de o intervenţie externă", a declarat purtătorul de cuvânt al ambasadei, Timur Şekanov, într-un e-mail adresat marţi AFP.
"Dat fiind că la Oslo se acceptă că Rusia nu reprezintă nicio ameninţare militară directă pentru Norvegia, astfel de demonstraţii de forţă apar ilogice şi prejudiciabile", a adăugat el.
Norvegia, ţară membră a NATO şi un producător important de energie, şi Rusia împărtăşesc 198 de kilometri de frontieră terestră în Marele Nord, precum şi o graniţă lungă în Marea Barents.
Aceasta este prima vizită a unui portavion american în ţara scandinavă în ultimii 65 de ani.
Foto: (c) Terje Pedersen/EPA
"Norvegia este un partener strategic în eforturile noastre constante vizând să menţină securitatea regiunii Arctica şi Atlanticului de Nord în beneficiul ordinii mondiale", a explicat comandantul grupului aeronaval american, Erik Eslich.
Cu o lungime de peste 335 de metri şi putând transporta până la 90 de avioane şi elicoptere, mastodontul urmează să facă o pauză de câteva zile în capitala Norvegiei.
Foto: (c) Javad Parsa/EPA
În jurul navei a fost creată o vastă zonă de interdicţie aeriană şi maritimă.
Potrivit ziarului online Barents Observer, portavionul ar urma să se îndrepte spre Cercul Polar Arctic. Pe 29 mai, în regiune va începe Arctic Challenge Exercise, manevre aeriene reunind aproximativ 150 de avioane din 14 ţări occidentale. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Rusia susține că a ''respins'' atacuri nocturne ale Ucrainei în ciuda armistițiului
Rusia susține că forțele sale armate au ''respins'' atacuri ucrainene lansate în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, în ciuda armistițiului de Paște decretat de președintele Vladimir Putin și acceptat de Kiev, relatează AFP. Conform unui anunț de duminică al Ministerului rus al Apărării, unitățile ucrainen
Papa Francisc l-a primit pe JD Vance la Vatican timp de câteva minute, anunță Vaticanul
Papa Francisc l-a primit duminică pe vicepreședintele american J.D. Vance, în marja sărbătorii de Paște, a anunțat Vaticanul, la două luni după ce liderul Bisericii Catolice a criticat dur politica de imigrație a administrației lui Donald Trump, relatează AFP și Reuters. Această ''întâlnire privată'' de '&
Teheranul, în poziție de forță în fața Washingtonului după discuțiile de la Roma (presa iraniană)
Iranul, care a purtat sâmbătă o a doua rundă de discuții nucleare cu Statele Unite la Roma, pare să fie într-o poziție de forță pentru negocieri, a scris duminică presa iraniană, înaintea noilor negocieri programate pentru sfârșitul săptămânii viitoare, relatează AFP. Cele două țări, inamice de la Revoluția Islami
În mesajul de Paște, Zelenski le cere ucrainenilor să nu-și piardă speranța că pacea va reveni în țara lor
Președintele Volodimir Zelenski i-a îndemnat pe ucraineni în duminica Paștelui să nu renunțe la speranța că pacea va reveni în țara lor și să persevereze pentru a depăși calea dificilă a războiului pe care se află de 1.152 de zile, relatează Reuters. Purtând o cămașă tradițională ucraineană și stând în fața
Un ministru israelian de extremă-dreapta cere ocuparea completă a Fâșiei Gaza
Ministrul israelian de finanțe de extremă dreapta, Bezalel Smotrich, a cerut ocuparea completă a Fâșiei Gaza și, dacă este necesar, o guvernare militară din partea Israelului, relatează dpa. ''Aceasta este calea pentru a ne garanta siguranța și aceasta este calea pentru a aduce ostaticii acasă rapid'', a scris el sâ
#Ucraina spune că atacurile Rusiei au continuat în cursul nopții în ciuda anunțului privind încetarea focului
Atacurile Rusiei au continuat în cursul nopții, în ciuda faptului că președintele rus Vladimir Putin a declarat unilateral încetarea focului în Ucraina de Paște, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, conform dpa. ''În general, în această dimineață a Paștelui, putem afirma că
#Ucraina: Zelenski acuză Rusia că a încălcat încetarea focului pe care a anunțat-o
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat sâmbătă Rusia că a încălcat încetarea focului pe care omologul său rus Vladimir Putin tocmai o anunțase pentru Paște și pe care Ucraina s-a angajat să o respecte, în ceea ce ar fi cea mai semnificativă pauză în lupte din ultimii trei ani de conflict, relatează AFP.
Ecuadorul în stare de ''alertă maximă'' din cauza unui presupus complot împotriva președintelui
Ecuadorul este în ''stare de alertă maximă'' din cauza unui presupus complot de asasinat împotriva președintelui Daniel Noboa, recent reales, au anunțat sâmbătă autoritățile acestei țări latino-americane, relatează AFP. Noboa a câștigat duminica trecută alegerile prezidențiale în al doilea tur, dar
Netanyahu nu va permite Iranului să se doteze cu arme nucleare
Premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a angajat sâmbătă să împiedice Iranul să se doteze cu arme nucleare, după a doua rundă de discuții între Teheran și Washington privind programul nuclear al Republicii Islamice, notează AFP. ''Sunt hotărât să împiedic Iranul să obțină arme nucleare. Nu voi renunța la
Canada: Participare ridicată la votul anticipat
Agenția electorală a Canadei a notat sâmbătă o prezență ridicată la votul anticipat, reflectând 'un interes deosebit pentru alegeri' cu o săptămână înainte de scrutinul legislativ dominat de tensiunile cu vecinul american, scrie AFP. Potrivit datelor preliminare de la Elections Canada transmise AFP, peste 2 mili
Netanyahu convins că va putea aduce ostaticii înapoi 'fără a ceda dictatelor' Hamas
Premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a arătat sâmbătă convins că va putea aduce înapoi ostaticii israelieni 'fără a ceda dictatelor' Hamas, afirmând că războiul împotriva mișcării islamiste palestiniene se află într-o 'fază decisivă', notează AFP. 'Cred că ne putem aduce ostaticii acasă făr
Comisia Europeană spune că vrea dovezi privind o încetare efectivă a agresiunii Rusiei în Ucraina
Comisia Europeană a reacționat cu prudență la anunțul președintelui rus Vladimir Putin de declarare a unei încetări unilaterale de 30 de ore a focului în Ucraina de Paște,
Ministrul de externe ucrainean nu are încredere în anunțul lui Putin privind încetarea unilaterală a focului de Paște
Ministrul de externe ucrainean, Andrii Sîbiha, la fel ca președintele Volodimir Zelenski înaintea sa, a criticat încetarea focului de 30 de ore anunțată sâmbătă
Gaza: Șeful serviciilor de informații turce a discutat cu o delegația a Hamas despre aducerea de ajutoare umanitare
Șeful serviciilor de informații turce, Ibrahim Kalin, s-a întâlnit sâmbătă cu lideri ai Hamas pentru a discuta despre mijloace de a aduce ajutoare umanitare în Fâșia Gaza, unde Israelul a reluat ofensiva militară, transmite AFP. Ibrahim Kalin a discutat cu Mohammad Darwish, șeful consiliului politic al Hamas, și d
Rusia: Trupele ucrainene au fost alungate din aproape toată regiunea Kursk (șeful Statului Major rus)
Armata rusă a alungat trupele ucrainene din aproape toată regiunea Kursk din vestul Rusiei, a afirmat sâmbătă șeful Statului Major, Valerii Gherasimov, transmite Reuters. 'Cea mai mare parte a zonei unde a avut loc invazia acum este eliberată', i-a declarat Gherasimov președintelui Vladimir Putin, într-o întâlni