Bruxellesul vrea să transforme UE într-un ''centru al libertăţii'' pentru presă
Vicepreşedinta Comisiei Europene pentru valori şi transparenţă, Vera Jourova, şi-a exprimat dorinţa miercuri seară ca Uniunea Europeană să se afle în fruntea luptei pentru jurnaliştii "curajoşi" care îşi riscă viaţa pentru a informa, aşa cum se întâmplă în prezent în Ucraina sau în ţările cu regimuri autoritare, şi să devină "un centru al libertăţii mass-media".
Într-un interviu organizat la Bruxelles de European Newsroom pentru agenţiile participante la acest proiect, între care şi EFE, cu ocazia Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, care este sărbătorită pe 3 mai, Jourova a pledat şi pentru "menţinerea casei în ordine" în această chestiune, întrucât mass-media sunt "pilonul" sistemului democratic.
Jourova a adus un omagiu tuturor jurnaliştilor şi lucrătorilor mass-media care "şi riscă viaţa pentru a ne informa", precum cei "care se află acum pe câmpul de luptă în Ucraina, care sunt în prima linie sub bombele ruseşti", cei de care ''avem nevoie cu disperare să fie acolo" pentru a cunoaşte "faptele".
Politiciana cehă a mai spus că se gândeşte la jurnaliştii "care lucrează în regimuri autoritare şi la cei care sunt în închisoare".
Jourova s-a referit totodată la reporterul american Evan Gershkovich, reţinut de Rusia în martie, şi a pledat pentru "impunerea unei presiuni continue" asupra Moscovei pentru a-l elibera "pentru că este un atac revoltător împotriva jurnaliştilor şi, de asemenea, împotriva libertăţii de exprimare".
"Vreau ca Uniunea Europeană să conducă lupta pentru protejarea acestor voci curajoase şi vreau ca Uniunea Europeană să devină ceva pe care aş îndrăzni să-l numesc un centru al libertăţii presei", a spus vicepreşedinta Comisiei Europene.
Această propunere, a explicat ea, "presupune inclusiv găzduirea mass-media independente care trebuie să fugă de cenzură în ţara lor de origine", motiv pentru care Bruxellesul încearcă să "elaboreze un ajutor eficient pentru jurnaliştii ruşi care trăiesc în exil în UE", astfel încât ei să poată "continua să-şi facă meseria".
Ordine în casă
Dar pentru a fi acest centru al libertăţii presei, UE trebuie să aibă "propria sa casă în ordine", a avertizat Jourova, care a subliniat necesitatea de a consolida independenţa presei, de a proteja serviciul public de presă şi de a face publice informaţiile despre proprietatea firmelor de comunicare, precum şi banii pe care autorităţile îi alocă publicităţii instituţionale şi ce mijloace de comunicare aleg pentru aceasta.
Acestea sunt puncte-cheie ale directivei privind libertatea presei, pe care Comisia Europeană a prezentat-o în septembrie 2022 şi care urmăreşte să garanteze prin lege principiul informaţiei ca bun public după scandalurile de spionaj asupra jurnaliştilor, îndoielile cu privire la independenţa mass-media publice sau opacitatea campaniilor guvernamentale în presă.
Această viitoare lege "este criticată de mulţi", dar "facem ceea ce este corect, avertizând statele membre să menţină un serviciu public puternic şi independent, fără influenţe de partid sau de stat, pentru că tocmai acest lucru vedem că se întâmplă în Polonia şi în Ungaria''.
Bruxellesul consideră că situaţia s-a deteriorat foarte mult în mai multe state membre, precum cele deja menţionate, dar şi în Slovenia, şi este de părere că "libertatea editorială şi independenţa şi forţa mass-media ca actor important al sistemului democratic trebuie protejate", a amintit Jourova.
Ea a considerat "ruşinos" că în UE există "jurnalişti care sunt ameninţaţi, răniţi", motiv pentru care, pentru a-i proteja pe gazetari, Bruxellesul a făcut o recomandare în urmă cu mai bine de un an statelor membre şi va cere rezultate "la sfârşitul acestui an".
Jourova, care a fost comisar pentru justiţie în legislatura precedentă, a subliniat totodată că nu doreşte ca în Europa ''să se abuzeze de sistemul judiciar împotriva jurnaliştilor şi a libertăţii de exprimare''.
Bruxellesul a propus la sfârşitul anului 2021 un regulament care să consolideze protecţia jurnaliştilor împotriva litigiilor abuzive, normă care se află în proces legislativ şi "nu este uşor" să fie adoptată, a recunoscut Jourova, cu toate că şi-a exprimat speranţa ca legea să poată fi aprobată înainte de sfârşitul actualei legislaturi, la jumătatea anului 2024.
"Sunt convinsă că jurnaliştii ar trebui să-şi poată face treaba fără teamă", a subliniat Jourova, care a insistat totodată şi pe importanţa luptei împotriva dezinformării.
"Toate acestea sunt cruciale în vremuri de alegeri, în vremuri de război, dar şi în vremuri normale, în orice moment, democraţia are nevoie de o putere mediatică puternică. Şi de aceea facem toate aceste lucruri fără precedent'' a subliniat ea.
Jourova a vorbit şi despre necesitatea de a acţiona mai ales în ţările est-europene care sunt acum membre ale UE, dar care în trecut se aflau pe orbita sovietică, unde "este nevoie de mass-media puternice pentru a putea contracara intensa propagandă rusă" care "dă roade pentru că solul este destul de fertil". AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Citiţi şi:
* Vera Jourova: Propaganda rusă câştigă teren în America Latină, Africa şi Orientul Mijlociu
* Vera Jourova: Situaţia presei din România nu este foarte roză şi este mult loc de îmbunătăţiri
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Comitetul Nobel 'nu este un tribunal', afirmă președintele său, întrebat în legătură cu existența unui genocid în Gaza
Jurgen Watne Frydnes, președintele Comitetului Nobel norvegian, care i-a decernat vineri Premiul Nobel pentru Pace lui Navanethem Navi Pillay, juristă și apărătoare a drepturilor omului din Africa de Sud, a
Polonia: O comisie parlamentară cere trimiterea guvernatorului Băncii Centrale în fața instanței
O comisie parlamentară poloneză, condusă de un membru al partidului premierului liberal Donald Tusk, a cerut vineri ca guvernatorul Băncii Centrale, Adam Glapinski, un apropiat al liderului partidului naționalist care a pierdut puterea în 2023, să fie deferit justiției pentru a răspunde unor acuzații de încălcare a Constituției în exercitarea atribuțiilor,
ONU, CPI și UE salută decernarea Premiului Nobel pentru Pace juristei sud-africane Navi Pillay
Organizația Națiunilor Unite (ONU), Curtea Penală Internațională (CPI) și Uniunea Europeană (UE) au salutat vineri decernarea de către Comitetul Nobel norvegian a Premiului Nobel pentru Pace lui Navanethem Navi Pillay
Ambasadorul SUA condamnă acțiunile agresive ale Rusiei împotriva Republicii Moldova
Ambasadorul SUA la Chișinău, Joseph Mark Burkhalter, a condamnat vineri acțiunile agresive ale Rusiei împotriva Republicii Moldova, inclusiv încălcarea spațiului aerian de către drone, atacurile cibernetice și tentativele de ingerință în alegeri. Într-un discurs rostit la Forumul de Securitate de la Chișinău, diplomatul american a avertizat că aceste
Nobel/'Dacă aplaudați puțin mai tare, s-ar putea să împart premiul cu Trump', glumește Navi Pillay
'Dacă aplaudați puțin mai tare, s-ar putea să împart premiul cu (președintele american Donald) Trump', a glumit vineri jurista sud-africană Navanethem 'Navi' Pillay, după ce a aflat, în aplauze furtunoase, că a câștigat Premiul Nobel pentru Pace, informează AFP. 'Dar, ca avocat și judecător, tot vreau să v
Aproape întreaga populație din Fâșia Gaza nu are un adăpost adecvat înainte de sosirea iernii (ONU)
Aproape întreaga populație din Fâșia Gaza, adică două milioane de persoane, este lipsită de adăposturi adecvate înainte de venirea iernii, a avertizat vineri ONU, cerând acces pentru livrarea de ajutoare în enclavă, relatează AFP. Aproximativ 1,8 milioane din cei două milioane de palestinieni din Fâșia Gaza
Consiliul UE a prelungit până la 9 octombrie 2027 măsurile restrictive ca răspuns la activitățile hibride ale Rusiei
Consiliul Uniunii Europene a decis joi să prelungească cu un an, până la 9 octombrie 2027, măsurile restrictive individuale împotriva celor responsabili pentru acțiunile destabilizatoare ale Rusiei în străinătate, având în vedere activitățile hibride intensificate și susținute ale Rusiei, inclusiv acțiunile străine de manipulare a inform
Fostul șef al spionajului german August Hanning ar fi avut legături de durată cu o oficialitate chineză (media)
Fostul șef al spionajului german August Hanning, plasat în arest pentru presupus spionaj, a avut legături de durată cu un fost general chinez, a relatat săptămânalul Der Spiegel, citat vineri de dpa. Publicația a precizat că Hanning, care a părăsit serviciul de informații externe al Germaniei în 2005, a călătorit în Chi
Rusia/ Un al doilea centru de date Yandex, lovit într-un atac cu dronă
Compania rusă de tehnologie și inteligență artificială Yandex a anunțat vineri că mai multe module ale centrului său de date din regiunea rusă Kaluga au fost scoase complet din funcțiune în urma unui atac cu dronă, al doilea incident de acest fel în decurs de două zile, relatează Reuters. Unele dintre serviciile companiei ar putea
Pentagonul elaborează noi planuri de atac împotriva Iranului, în timp ce Trump ezită (presă)
Armata americană pregătește opțiuni pentru reluarea operațiunilor de luptă la scară largă împotriva Iranului, chiar dacă președintele Donald Trump continuă să manifeste ambivalență în ceea ce privește reluarea războiului, a relatat vineri The New York Times, citat de EFE. Ziarul, care citează oficiali americani ca surse, afirmă că
Nobel 2026: Jurista sud-africană Navanethem "Navi" Pillay a câştigat Premiul Nobel pentru Pace
Navanethem Navi Pillay, juristă și apărătoare a drepturilor omului din Africa de Sud, care este în prezent judecător la Curtea Internațională de Justiție, a câștigat vineri Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2026, 'pentru eforturile sale de a promova pacea și dreptul internațional', a anunțat Comitetul Nobel norvegian într-un comunicat de pre
Inițiativă azero-armeană pentru ca Trump să primească Premiul Nobel pentru Pace în acest an
Președintele azer Ilham Aliev a anunțat vineri o inițiativă comună cu Armenia pentru ca președintele american Donald Trump să primească Premiul Nobel pentru Pace, informează EFE. Într-un mesaj pe platforma X, Aliev a evidențiat 'rolul istoric' al lui Trump în soluționarea pașnică a conflictului din Caucazul de Sud, odată cu
Alegeri locale și pentru Senat în Republica Cehă, într-un prim test pentru guvernul lui Babis
Republica Cehă organizează alegeri locale și pentru Senat pe durata a două zile, începând de vineri, un prim test electoral pentru guvernul condus de premierul miliardar populist Andrej Babis, care a venit la putere în decembrie, relatează dpa. Secțiile de votare sunt preconizate să se deschidă la ora locală 14:00 (12:00 GMT)
Japonia își relansează propria versiune a DOGE pentru a realoca 39,5 miliarde de euro
Guvernul japonez a relansat vineri un program pentru a elibera aproximativ 7 trilioane de yeni (aproximativ 39,5 miliarde de euro) din fonduri guvernamentale, după modelul controversatului DOGE din SUA, după ce a recunoscut că prima încercare de a-l emula, lansată în 2025, nu a dat rezultate 'suficiente', informează EFE.
Laburiștii britanici păstrează mandatul de parlamentar al fostului premier Keir Starmer
Lidera consiliului local din Camden, laburista Sagal Abdi-Wali, a obținut în urma alegerilor parțiale de joi mandatul de parlamentar în circumscripția Holborn și St Pancras, rămas vacant după demisia fostului premier britanic Keir Starmer, transmite dpa. Partidul Laburist a învins la urne Partidul Verde, care îl desemna














