logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Stoltenberg: ''În mod constant încercăm să vedem cum putem face mai mult în cadrul parteneriatului cu Republica Moldova''

Image

Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ştefan, transmite: NATO este într-un program de parteneriat cu Republica Moldova şi încearcă în mod constant să facă mai mult în acest cadru, a declarat luni secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care s-a pronunţat şi pentru creşterea bugetului care finanţează activităţi de sprijin pentru acest stat.

"Aliaţii NATO au transmis clar că vom intensifica sprijinul pentru partenerii care sunt sub ameninţarea Moscovei (...) şi printre ei se află şi Moldova. De aceea, salut faptul că aliaţii furnizează sprijin Moldovei în diferite moduri. Eu de asemenea m-am întâlnit cu preşedinta Moldovei (Maia Sandu - n.r.) şi am transmis acelaşi mesaj că aliaţii sunt gata să facă mai mult", a spus Stoltenberg în cadrul conferinţei de presă premergătoare reuniunii miniştrilor de externe din statele Alianţei, care are loc marţi şi miercuri la Bruxelles.

"Suntem într-un program de parteneriat cu Moldova şi în mod constant încercăm să vedem cum putem face mai mult în cadrul acelui parteneriat", a spus secretarul general al NATO, care a vorbit şi despre un acord în cadrul NATO pentru creşterea bugetului "pentru a putea finanţa mai multe activităţi de sprijin pentru un partener ca Moldova".

El a salutat şi faptul că state aliate oferă sprijin economic şi financiar Republicii Moldova în diferite moduri.

"Toate aceste lucruri contează pentru că trebuie să respectăm suveranitatea şi integritatea teritorială a Moldovei şi vedem că sunt într-o poziţie expusă din cauza războiului din Ucraina şi din cauza prezenţei trupelor ruse în Transnistria (...)", a mai spus Jens Stoltenberg. AGERPRES/(A - editor: Mihaela Toth, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 6

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Politic Ex 28-01-2025 10:57

Franța ia în considerare posibilitatea de a trimite trupe în Groenlanda dacă Danemarca îi cere acest lucru

Franța ia în considerare posibilitatea de a trimite trupe în Groenlanda dacă Danemarca o va cere, lucru pe care țara nord-europeană nu l-a făcut până acum, dar, în același timp, exclude posibilitatea ca Statele Unite să invadeze această insulă din Arctica pe care președintele american Donald Trump o consideră strategică pentru țara sa, informe

Politic Ex 28-01-2025 10:45

SUA au opțiuni pentru a aborda influența chineză în Panama (oficial american)

Șeful Comisiei Federale Maritime din SUA, Louis E. Sola, urmează să declare într-o comisie a Senatului că Statele Unite au opțiuni pentru a aborda prezența tot mai mare a Chinei și a firmelor chineze în Panama, relatează Reuters. Președintele Donald Trump a promis că Statele Unite vor prelua Canalul Panama, dar nu a oferit alte det

Politic Ex 28-01-2025 10:28

Canada îndeamnă UE, Mexicul și Regatul Unit la un răspuns coordonat în fața presiunilor lui Donald Trump

Șefa diplomației canadiene Melanie Joly a anunțat luni că intenționează să le propună Mexicului, Regatului Unit și Uniunii Europene un răspuns ''coordonat'' în fața amenințărilor vamale ale lui Donald Trump, înaintea unei vizite la Washington menite să aplaneze tensiunile, informează AFP. După ce a revenit la Casa A

Politic Ex 28-01-2025 09:57

Trump a semnat ordine ce vizează ''extremismul de gen'' în armată și reprimirea celor excluși pentru că nu s-au vaccinat

Președintele american Donald Trump a semnat luni noi ordine executive, vizând de această dată eliminarea diversității, echității și incluziunii (așa-zisele DEI) din armată și reprimirea miilor de militari excluși din rândurile ei pentru că au refuzat să se vaccineze anti-COVID-19 în timpul pandemiei, relatează Reuters și AFP.

Politic Ex 28-01-2025 09:46

Google Maps va redenumi ''Golful Mexicului'' în ''Golful Americii'' pentru utilizatorii din SUA

Google Maps va schimba numele de ''Golful Mexicului'' în ''Golful Americii'' odată ce acesta va fi actualizat oficial în Sistemul de denumiri geografice din SUA, a informat luni Google într-o postare pe platforma X, transmite Reuters. Schimbarea va fi vizibilă în SUA, dar în Mexic d

Politic Ex 28-01-2025 09:36

Columbia trimite două avioane militare în SUA pentru a-și repatria cetățenii expulzați

Columbia a anunțat luni decolarea a două avioane militare către Statele Unite pentru repatrierea migranților columbieni expulzați de autoritățile americane, la o zi după un impas pe acest subiect între cele două țări, informează AFP. Cele două avioane au decolat din Bogota (centru) către orașele americane San Diego (sud-vest) și Houston

Politic Ex 28-01-2025 08:53

Zelenski a discutat cu Macron despre un posibil sprijin sporit pentru #Ucraina

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avut luni, în Polonia, o întrevedere cu omologul său francez Emmanuel Macron și a declarat că a discutat cu acesta despre un posibil sprijin sporit acordat Kievului, în marja festivităților organizate la 80 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare Auschwitz-Birkenau, informează AFP.

Politic Ex 28-01-2025 08:16

Donald Trump declară că va ordona construcția unui scut antirachetă de tip ''Domul de Fier''

Președintele american Donald Trump a declarat luni că va ordona construcția unui scut antirachetă de tip ''Domul de Fier'' pentru a apăra SUA, informează marți AFP. ''Trebuie să începem imediat construcția scutului antirachetă 'Domul de Fier' cel mai avansat tehnologic'', a declarat Trump în

Politic Ex 27-01-2025 23:51

Trump a discutat cu premierul indian despre comerț și achiziții de arme

Donald Trump a apreciat, într-o convorbire telefonică avută luni cu premierul indian Narendra Modi, că este 'important ca India să-și sporească achizițiile de echipament militar american', potrivit unui comunicat difuzat de Casa Albă, relatează AFP. Președintele american a vorbit și despre 'evoluția către o relație comercială

Politic Ex 27-01-2025 21:56

Danemarca va aloca două miliarde de euro pentru securitate în Arctica și Atlanticul de Nord

Guvernul danez a anunțat luni ca va aloca 14,6 miliarde de coroane, două miliarde de euro, pentru consolidarea securității în Arctica, zonă strategică în contextul proximității ruse și americane, și Atlanticul de Nord, relatează AFP. 'Nivelul de amenințare în Arctica și Atlanticul de Nord s-a agravat. Prin urmare, trebuie

Politic Ex 27-01-2025 19:47

Republica Moldova: UE se oferă să cumpere gaze pentru regiunea separatistă Transnistria

Uniunea Europeană a oferit luni un ajutor de urgență de 30 de milioane de euro pentru achiziționarea de gaze destinate regiunii separatiste Transnistria din estul Republicii Moldova, după ce Rusia și-a oprit livrările de gaze de la 1 ianuarie, relatează AFP. 'Pur și simplu nu putem accepta ca locuitori de pe continentul nostru să fie privați de serviciile

Politic Ex 27-01-2025 19:28

#Ucraina/Pedepse grele cu închisoarea în regiunea Harkov pentru spionaj în favoarea Rusiei

Doi locuitori din regiunea Harkov, în estul Ucrainei, au fost condamnați la pedepse grele cu închisoarea pentru spionaj în beneficiul Rusiei, au anunțat luni autoritățile ucrainene, citate de AFP. Moscova și Kievul au trimis la închisoare sute de persoane pentru comiterea unor acte de sabotaj sau de spionaj în profitul taberei adv

Politic Ex 27-01-2025 19:23

UE își va reactiva misiunea de asistență de la punctul de trecere Rafah între Fâșia Gaza și Egipt

Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Miniștrii de externe din Uniunea Europeană au convenit luni reluarea misiunii civile de monitorizare a punctului de trecere Rafah între Fâșia Gaza și Egipt, a anunțat șefa diplomației europene Kaja Kallas, la finalul reuniunii Consiliului Afaceri Externe (CAE). ''Toa

Politic Ex 27-01-2025 19:03

Șefa diplomației europene salută decizia statelor membre de prelungire a sancțiunilor împotriva Rusiei

Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Șefa diplomației europene Kaja Kallas a salutat luni seară decizia luată de miniștrii de externe din Uniunea Europeană de a p

Politic Ex 27-01-2025 18:59

Armata americană va continua să sprijine 'expulzările masive' de imigranți, afirmă noul șef al Pentagonului

Noul secretar american al apărării, Pete Hegseth, a afirmat luni, în timpul preluării oficiale a funcției sale la Pentagon, că armata va continua să sprijine 'expulzările masive' de imigranți fără acte în regulă, potrivit AFP. Nominalizarea lui Hegseth la postul sensibil de șef al Pentagonului, una dintre cele mai criticate alegeri ale lui