Ministrul austriac de Interne se declară împotriva extinderii spaţiului Schengen
Ministerul de Interne austriac a anunţat opoziţia acestei ţări faţă de eliminarea controalelor la frontierele statelor membre UE România, Bulgaria şi Croaţia, relatează vineri ziarul Kurier, citat de DPA.
Comisarul european pentru afaceri interne Ylva Johansson a declarat în această săptămână că cele trei ţări ar trebui să adere fără întârziere la zona liberă de circulaţie Schengen.

Foto: (c) ANDREJ CUKIC / EPA
"Este un moment inoportun să votăm asupra extinderii acum, când sistemul frontierelor externe nu funcţionează", a declarat ministrul de Interne conservator Gerhard Karner pentru Kurier.
Austria se confruntă în prezent cu un număr sporit de refugiaţi care au trecut prin alte state UE de-a lungul aşa-numitei rute a Balcanilor pentru a intra în ţară.
Potrivit Ministerului de Interne, peste 90.000 au ajuns la frontiera austriacă de la începutul anului. Dintre aceştia, 75.000 nu au fost înregistraţi anterior în vreo altă ţară UE.
Un vot asupra aderării celor trei ţări la spaţiul Schengen este programat să aibă loc pe 8 decembrie, în cadrul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), notează DPA. O decizie în acest sens necesită unanimitate.
Zona Schengen formată din 26 de state a suspendat în mare parte controalele la frontieră între ţările membre şi le permite oamenilor să călătorească, să muncească şi să trăiască într-o altă ţară fără viză sau permis de şedere.
Bulgaria, România, Croaţia, Republica Irlanda şi Cipru sunt singurele state UE care nu fac parte din zona Schengen, la care au aderat însă ţările non-UE Islanda, Norvegia, Elveţia şi Liechtenstein. AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Sorin Popescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Consiliul JAI a discutat despre Pactul privind migrația, Schengen și statutul persoanelor strămutate din #Ucraina
Miniștrii de interne din statele Uniunii Europene au analizat joi, în cadrul Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI) de la Luxemburg, pregătirile pentru intrarea în vigoare, la 12 iunie, a Pactului privind migrația și azilul, precum și situația spațiului Schengen și viitorul statut juridic al persoanelor strămutate din Ucraina.
Nouă inițiativă franco-germană menită să accelereze procesul de aderare la UE pentru țările din Balcanii de Vest și Republica Moldova
Germania și Franța urmează să lanseze o nouă inițiativă menită să accelereze procesul de aderare la Uniunea Europeană pentru țările din Balcanii de Vest și Republica Moldova, oferind beneficii mai mari pentru integrare înainte de obținerea calității de membru deplin, relatează dpa. Propunerea, prezentată într-un document de poziție
Japonia ar putea deveni ''o colonie AI'' dacă rămâne în urmă, avertizează ministrul pentru tehnologie digitală
Japonia ar putea cădea victimă unui nou tip de colonialism în era inteligenței artificiale dacă nu va reuși să țină pasul cu această tehnologie care se dezvoltă rapid, a avertizat vineri ministrul nipon pentru tehnologie digitală, transmite Reuters. ''Sper că mulți japonezi vor înțelege că trebuie să mergem mai departe cu d
Salvador: Procurorii promit mii de ani de închisoare pentru liderii bandei MS-13
Parchetul din Salvador a promis joi mii de ani de închisoare pentru sutele de presupuși lideri ai bandei Mara Salvatrucha (MS-13) care sunt judecați din aprilie într-un proces în masă pentru aproximativ 47.000 de infracțiuni, relatează AFP. ''Cu pedepsele pe care le va pronunța judecătorul, pedepse de mii de ani, aceș
#Ucraina: Trei morți în lovituri rusești în mai multe regiuni
Cel puțin trei persoane au murit în noaptea de joi spre vineri în bombardamente rusești în mai multe regiuni ucrainene, au anunțat autorități locale, în timp ce președintele Volodimir Zelenski și-a reiterat apelul la armistițiu, relatează AFP. Armata ucraineană a informat că au existat două rachete și 216 drone cu rază
Israelul anunță deschiderea primei sale ambasade la Ljubljana
Israelul a anunțat joi deschiderea primei sale ambasade în Slovenia, salutând îmbunătățirea relațiilor cu această țară europeană după schimbarea guvernului de la Ljubljana, transmite AFP. ''Sunt bucuros să anunț că Israelul va deschide prima sa ambasadă la Ljubljana'', a afirmat ministrul de externe israelian
Xi Jinping va efectua o vizită în Coreea de Nord luni și marți
Liderul chinez Xi Jinping va merge în Coreea de Nord luni și marți, prima sa vizită din 2019 în această țară aliată, a anunțat vineri presa chineză, citată de AFP. 'La invitația lui Kim Jong Un (...) Xi Jinping, secretar general al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez și președinte al Republicii Populare Chineze, v
Rubio promite ajutorul american în sprijinul președintelui bolivian
Șeful diplomației americane, Marco Rubio, a discutat joi cu președintele bolivian, Rodrigo Paz, și i-a promis ajutorul Statelor Unite pentru a face față manifestațiilor și barajelor rutiere care sufocă țara, potrivit unui comunicat, notează AFP. Statele Unite își vor 'intensifica ajutorul de urgență și sprijinul logistic în Bol
SUA: Revizuirea prezenței în Bosnia din cauza dezacordului privind numirea unui nou Înalt Reprezentant
Statele Unite își vor revizui prezența în Bosnia și Herțegovina, după ce europenii și americanii nu au reușit să numească un nou Înalt Reprezentant în cadrul Consiliului de implementare a păcii (PIC), potrivit unui comunicat de joi al Departamentului de Stat. 'Indecizia europeană, precum și faptul că PIC se descarcă
Washingtonul impune sancțiuni împotriva președintelui cubanez și a unor membri ai familiei Castro
Guvernul american a impus joi sancțiuni economice împotriva mai multor personalități cubaneze, inclusiv a președintelui Miguel Diaz-Canel și a unor membri ai familiei Castro, notează AFP. Sunt astfel sancționați fiul și unul dintre nepoții lui Raul Castro, care nu mai deține nicio funcție oficială, dar rămâne, la 95 de ani, î
Trump anunță că vrea să construiască o promenadă care să îi poarte numele în apropierea Lincoln Memorial la Washington
Donald Trump a anunțat joi intenția de a construi o promenadă care să îi poarte numele în apropierea Lincoln Memorial, clădire emblematică din capitala Washington, transmite AFP. Președintele american a declarat că aleea va lega impunătorul monument din marmură albă, ridicat în onoarea ilustrului său predecesor Abraham Lincol
VIDEO Trump spune că o întâlnire între Putin și Zelenski ar fi 'super'
Donald Trump a asigurat joi că o întâlnire între președinții rus, Vladimir Putin, și ucrainean, Volodimir Zelenski' ar fi 'super', notează AFP. 'Sunt încântat că vorbesc despre o întâlnire. Cred că avem și noi un merit în asta (...) Cred că ar fi super să se întâlneasc
Zelenski poate veni 'în orice moment' pentru a se întâlni cu Putin la Moscova, spune Kremlinul (presă)
Volodimir Zelenski se poate întâlni cu Vladimir Putin 'în orice moment' la Moscova, a declarat joi Kremlinul, după publicarea unei scrisori în care președintele ucrainea
Zelenski propune o întâlnire între patru ochi într-o scrisoare deschisă adresată lui Putin
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a propus joi o întâlnire omologului său rus, Vladimir Putin, într-o scrisoare deschisă, sugerând totodată un 'armistițiu complet' pe durata negocierilor pentru a pune capăt războiului, notează AFP. 'Ucraina propune încetarea acestui război prin intermediul un
VIDEO Putin îndeamnă Germania să ia o decizie privind reluarea livrărilor de gaze prin Nord Stream
Președintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Rusia este pregătită să reia livrările de gaze către Germania prin conducta Nord Stream, grav avariată de exploziile submarine din 2022, dar că responsabilitatea unei decizii revine Berlinului, transmite Reuters. Într-o întâlnire cu reprezentanți ai agențiilor de presă străine














